vineri, 31 iulie 2020

AM AVUT NUNTAŞI BRAZI ŞI PĂLTINAŞI

            Am fost angajat prin concurs în primele zile ale lui 2019 ca să coordonez elaborarea codului patrimoniului cultural, pornind de la tezele care fuseseră aprobate prin Hotărâre a Guvernului în noiembrie 2016, la care de asemenea am contribuit destul de substanţial. De aceea, când în aprilie 2020 m-am văzut nevoit să mă retrag din proiect, mi s-a zis că nu ar trebui să renunţ la finalizarea acestui cod, pentru că ar fi ca şi copilul meu ... Oricât de măgulit aş fi fost, am gândit fix ca în legenda spartanilor antichităţii. Am zis că, decât un copil diform, debil şi care să se chinuie el toată viaţa şi să-i chinuie şi pe mulţi alţii în jurul lui, mai bine-l aruncăm în faşă de pe stânci. Ştiu, sună oribil în secolul XXI o astfel de referinţă, când orice viaţă se menţine artificial, oricâte traume emoţionale ar putea produce asta. Dar se potrivea argumentului care mi se servise ca motiv ca să merg mai departe, în ciuda evidentelor împiedicări de care aveam parte.
            În fine, am fost nevoit să renunţ pentru că era evident că mă loveam de un sabotaj pe care nu puteam să-l evit. Asta pentru că nimeni dintre cei din poziţiile de gestionare a proiectului care ar fi putut să readucă lucrurile în făgaşul normal şi cărora le-am zis că acest mod de lucru duce într-un punct mort nu a şi făcut-o. Pentru că ceea ce ar fi trebuit să tindă spre clarificare, simplificare, debirocratizare, părea că avea permanent vocaţia să contrazică aceste obiective. Deocamdată textul care a rezultat după plecarea mea e într-un circuit cumva confidenţial, deşi aşa ceva este cu totul anormal şi inacceptabil pentru producerea unei propuneri legislative. Cei care au fost însă solicitaţi să se pronunţe înainte de lansarea în dezbaterea publică ce a fost anunţată pentru august sunt deja cam oripilaţi. Şi am văzut că ceea ce inevitabil a început să se scurgă spre zona facebook a celor cu aşteptări din domeniu are deja potenţialul de scandal.

            De aceea, mă simt obligat să anunţ de pe acum că ceea ce ar apărea în spaţiul public pe tema codului patrimoniului cultural nu îmi aparţine iar lucrurile care îmi aparţineau şi au rămas disparate acolo au fost schimonosite până la un punct în care de fapt contrazic sensul în care le iniţiasem, eludează logica şi filosofia în care fuseseră schiţate în temeiul tezelor prealabile. Aşadar cred că am făcut bine să mă retrag deşi anticipez că oricum voi fi huiduit până la urmă în ciuda acestei precizări necesare.

luni, 13 iulie 2020

BIGOTISM, POLITICĂ, PATRIMONIU CULTURAL


Să nu ne amăgim, dintotdeauna patrimoniul cultural a servit pe ici pe colo intereselor politice. În fapt, de la bun început, ideea de patrimoniu a fost asociată ideii de prestigiu pentru conducătorii care au promovat-o, atât în antichitate cât şi mai târziu în zonele marcate de Renaştere sau de Iluminism. În acest context, transformarea în muzeu a moscheii Hagia Sofia, fostă catedrală majoră a lumii creştine răsăritene, a fost până la urmă o importantă declaraţie politică şi ideologică. Atatürk a produs o amplă reformă, care a vizat laicizarea Turciei. Transformarea Sfintei Sofia în muzeu în 1934 trebuie văzută deci ca o puternică declaraţie politică deşi (sau poate că, dimpotrivă, chiar în sprijinul acestei idei) tot Atatürk era cel care spunea că religia trebuie despărţită de politică (ce poate fi mai actual ?). 

De aceea, revenirea la statutul de moschee a acestui uriaş exemplu de patrimoniu realmente mondial, nu poate fi decât un uriaş regres din punct de vedere al ideii că patrimoniul cultural trebuie să fie ceva care să slujească mai curând convergenţa decât diviziunea. Acest gest este fără îndoială unul de bigotism greţos, pus în slujba unor obiective politice ce par a fi în contradicţie cu idealurile părintelui naţiunii turce. Naţionalismul şi bigotismul au fost întotdeauna zonele pe care personajele politice cu porniri autocrate le-au exploatat, mai ales acolo unde educaţia e vitregită.


Controlul obiectivelor simbolice din punct de vedere cultural şi religios este întotdeauna un semn al puterii şi al prestigiului politic. Nu cred că se îndoieşte nimeni că familia regală din Arabia Saudită se consideră mai prestigioasă decât celelalte din zona arabă a Golfului din moment ce deţine controlul total asupra miezului islamic de la Mecca. Pe de altă parte, este destul de trist atunci când consilierii culturali nu par să mai aibă acces la formarea deciziei politice. În felul ăsta, puternicii momentului au impresia că lumea se învârte în jurul lor sau că începe cu ei deşi istoria ne învaţă că aceasta se repetă. În acest caz particular, pare bizar că unii nu-şi mai amintesc de propria istorie, având în vedere că unul dintre războaiele cu largă participare internaţională şi cu cele mai semnificative urmări politice cu impact mondial a fost Războiul Crimeii. Se uită că acest război a pornit pe baza unor orgolii politice alimentate de astfel de atingeri cu dorinţa de avea controlul simbolurilor cultural-religioase, anume controlul asupra locurilor de pelerinaj din Palestina. Ca şi acum, ruşii folosesc astfel de pretexte ca să se erijeze în "protectori". Grecii nu pot să se abţină din pornirile lor naţionaliste ca să nu folosească această carte religioasă pentru a-şi afirme pretenţiile de preeminenţă culturală în nişte teritorii demult pierdute. Orgoliile sunt stimulate de astfel de pretexte naţionaliste şi fundamentalisme pentru că sunt excelente pretexte pentru oportuniştii politici, în special în zone în care liderii fundamentalişti şi "viguroşi" sunt apreciaţi, anume în acele puteri care cumva au decăzut ca influenţă dar care vor cu orice chip să devină "great again". Până şi Papa a reacţionat în cele din urmă, cu "îndurerare", probabil la presiunea diverşilor cardinali sau episcopi căci or fipresupus că n-ar fi dat bine să nu declare chiar nimic, nimic. Să ne mai amintim că Ceauşescu a început calea lui spre dictatură atunci când şi-a exprimat foarte vocal "independenţa" după ocuparea Cehoslovaciei în 1968, moment în care o astfel de mişcare i-a creat un foarte bun piedestal de patriot. Oare câţi din Turcia sunt azi convinşi că sunt conduşi de un mare patriot şi câţi recunosc în el profilul dictatorului care la un moment dat nu va mai putea fi contrazis nici măcar pe o problemă minoră, darămite pe un subiect de un asemenea impact mediatic şi social?

În acest context, de continuă diminuare a democraţiei în Turcia, este de admirat şi de menţionat poziţia publică a ICOMOS Turcia, pe care o şi reproduc mai jos (click-dreapta-mouse + "open image in a new tab").
 
Din păcate, argumentele ştiinţifice sau culturale nu vor avea niciodată un impact real în mediul politic pentru că, după cum am spus, mediul politic are o cu totul altă agendă. De aceea, zic să ne aşteptăm ca acest episod regretabil şi inutil din punct de vedere religios să declanşeze tot felul de reacţii extremiste, cu efect de bulgăre de zăpadă rostogolit la nivel regional. Chestiunea e mult peste o simplă dezbatere pe teme de patrimoniu cultural, e o problemă politică. 
Este de fapt echivalentul unei declaraţii nete din partea noului sultan, cum că Republica lui Atatürk trebuie revizuită încă înainte de a-şi serba centenarul. 


PS1: În acest context, reamintesc unul dintre principiile pe care le-am introdus in Tezele prealabile ale Codului patrimoniului cultural, anume: 3.Principiul diversităţii şi al complementarităţii identităţilor culturale, fără discriminare:
"Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional implică menţinerea diversităţii şi complementarităţii tuturor expresiilor şi formelor sale, locale şi regionale, indiferent de caracterul majoritar sau minoritar al grupului social care le-a generat." 
Demisionând eu de la coordonarea elaborării codului, acest principiu urmează a fi castrat în forma asta: 
"Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional implică menţinerea diversităţii şi complementarităţii tuturor expresiilor şi formelor sale, locale şi regionale." 
Citind articolul pe tema acţiunii de la Istanbul, poate se înţelege mai bine cum ajungem în felul ăsta să nu avem cum reacţiona din lipsă de instrumente clare. 

PS 2: O variantă alternativă a imaginii de la muzeul din Gaziantep – "Zeugma mosaics" se găseşte la https://pozedecat.wordpress.com/2019/10/30/zeugma/

PS 3 (14 iulie) : bulgărele de zăpadă despre care vorbeam în articol începe să se rostogolească. Iar presa suflă în pânze cu entuziasm, vorbind de "fosta catedrală" deşi monumentul a fost şi "fosta moschee", înainte de a fi "fostul muzeu"https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/austria-cere-actiuni-dure-contra-turciei-in-cazul-fostei-catedrale-sfanta-sofia-1337542

PS4 (25 iulie): extremismul religios si artagul sovin al grecilor nu se dezminte si profita de situatia asta ca sa se exprime in mod nepotrivit, chiar prin vocea prim-ministrului, pe langa cea a patriarhului grec. http://stiri.tvr.ro/biserica-ortodoxa-greaca-in-doliu-dupa-ce-sfanta-sofia-a-fost-transformata-in-moschee_866552.html#view

luni, 20 aprilie 2020

CE-AM IUBIT NU SE MAI VEDE


Nici nu ma mai uitam pe geam. Daca nu aflam de la Hungry Mole, nici nu mai apucam sa fac ceva poze. Intre timp deja disparuse corpul de birouri de la baza turnului.

miercuri, 19 februarie 2020

O MÂNĂ DE AJUTOR PENTRU DOMNIŞOARA RIMES

În urmă cu 4 ani căutam prin arhive pentru o iluzorie întocmire de studiu de fundamentare pentru PUG Târgu Jiu, PUG care bătea pasul pe loc de nişte ani buni. Am găsit nişte planuri, dintre care aleg azi unul ca să o ajut puţin pe domnişoara ambasador al Zilei Brâncuşi, adică de ziua sculptorului.

Aşa de studiat este Brâncuşi şi coloana sa, încât acest plan cerut de mine în arhivele naţionale centrale n-a mai fost deschis de vreun cercetător până nu l-am deschis eu în 11 februarie 2016... Planul este al moşiei pe care se afla şi vechiul obor de vite pe amplasamentul căruia se află astăzi coloana care nu e "coloana infinitului" din câte ştiu eu ci, cum spunea Brâncuşi, este "Coloana fără de sfârşit". Cum ea face parte dintr-un traseu care are toate simbolurile trecerii la cele vesnice, coloana este ultima componentă şi poate fi asmiliată cu înălţarea. Căci la slujbele de înmormântare auzim despre locul unde se trece şi " unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit". 
Masa Tăcerii – cina cea de taină, ultima întâlnire cu cei vii; temă frecventă în catacombele paleocreştine unde se reprezintă agapele cu simbolistica cinei cea de taină (12 scaune). 
Poarta Sărutului – nu e sărutul nunţilor penibile de acolo; e sărutul morţii dat eroilor de la Jiu, este simbolul trecerii de la viaţă la moarte. 
Biserica – traseul tăiat de Brâncuşi în oraş, acolo nu era înainte decât un fragment de stradă, cuprinde biserica ce era în construcţie când a făcut el proiectul; morţi trec pe la biserică. 
Coloana fără sfârşit – Înălţarea eroilor căzuţi în '16, în octombrie, apărând podul de peste Jiu. După coloană nu mai e nimic dar drumul o coteşte la stânga, spre locul unde erau garnizoana şi cimitirul militar. 
Deci cred că nu e o întâmplare. Cam aşa cred că e simbolistica locului, deşi Brâncuşi nu a lăsat nicio explicaţie certă pentru cei pe care i-a lasat proşti şi săraci înainte să-i regăsească şi mai proşti şi şi mai săraci ...



Planul pe care îl arăt aici descrie acest loc, aşa cum era înainte de inserţia lui Brâncuşi (domnului Brâncuşi, ca să fiu mai ambasador).

miercuri, 8 ianuarie 2020

ACTORII ŞI SĂLBATICUL

Sheikh Lotfollah Mosque on the Naqsh-e Jahan Square, Isfahan, Iran. Credit: Ninara, https://www.flickr.com/photos/ninara/41364360861

Confuzia din capul unui personaj în ce priveşte nişte conducători odioşi şi iresponsabili care stăpânesc o ţară din '79 încoace şi patrimoniul cultural al acelei ţări şi al lumii mai largi, naşte monştri ... 
Sper că oamenii raţionali şi educaţi să fie suficient de convingători pentru astfel de lideri primitivi. Mă refer aici la Trump Mondialul şi la Ayatollahul Minune. Şi la comunicatul ICOMOS US, pe care îl redau mai jos:

US/ICOMOS Statement on the Preservation of Cultural Heritage During Armed Conflict

US/ICOMOS denounces the suggestion made by President Donald J. Trump that he might order the destruction of heritage sites in retaliation for Iranian aggression in response to recent American actions in the Middle East. The United States has always provided leadership in the realm of protecting historic sites and honoring the heritage of all human societies in the world. The well-known activities during the Second World War of the Monuments Men who rescued European treasures and of Secretary of War Henry L. Stimson who protected Kyoto from atomic attack because of its significance to Japanese cultural identity are just two examples of the United States protecting the world’s heritage. The proposed destruction of patrimony besmirches the memory of these brave men and women. US/ICOMOS points out that direct targeting and destruction of cultural heritage is a war crime, one that has been successfully prosecuted by the International Criminal Court. 

We have no doubt that U.S. destruction of heritage sites—no matter what the rationale provided—will be regarded by people around the world as an attempt at cultural genocide. Many voices will be raised in angry protest to such actions. The story of this kind of cultural destruction will live on from generation to generation. It will prove a disaster for U.S. foreign policy and could very well threaten the safety of U.S. citizens traveling abroad. It could provoke attacks on historic properties in the United States. US/ICOMOS urges the Trump Administration to withdraw this threat immediately and to announce its support for the preservation of the world’s cultural heritage. 

The United States National Committee of ICOMOS (US/ICOMOS) promotes the conservation of world heritage and stronger connections to the global heritage community through advocacy, education, and the international exchange of people and ideas. US/ICOMOS is part of the worldwide ICOMOS network of people, institutions, government agencies, and private corporations who support the conservation of the world’s heritage. For over 55 years, US/ICOMOS has worked to deliver the best of international historic preservation and heritage conservation work to the U.S. domestic preservation dialogue, while sharing and interpreting for the world the unique American historic preservation system. 

As the only U.S. preservation organization with a global focus, US/ICOMOS is the gateway for U.S. professionals to participate in worldwide heritage conservation. Through a broad member base, US/ICOMOS promotes strong ties between national, regional, private, and governmental organizations within the U.S. and the international preservation community.

sâmbătă, 21 decembrie 2019

O casă în aparent abandon

Am văzut-o prezentată în seria "Case căzute" de la prietenii mei ce scriu la Simply Bucharest.
Mi-am adus aminte că am fotografiat-o în arhive în 2010. Proiectul este semnat de arhitectul Krause si se află arhivat la AN-SMB, fond PMB Tehnic, dosar 55/1890.





Acelaşi arhitect este cel care a proiectat casa din fosta stradă Armaşu, azi Eremia Grigorescu nr. 3, tot în 1890. Aceasta din urmă a aparţinut ulterior istoricului (nevestei de fapt) Alexandru Xenopol, motiv pentru care fosta stradă Columb a luat numele său iar străduţa trasată în 1914 a preluat numele de Columb. Casa respectivă este clasată monument istoric.

vineri, 4 octombrie 2019

DEZGUSTĂTOR!

Am avut şi eu fix aceeaşi reacţie de dezgust după ce, izbit de nişte uriaşe reclame statice stradale, am şi văzut povestea publicitară într-un clip cu un personaj al momentului. Ce-am gândit eu se regăseşte perfect aici:

O mizerie morală să vorbeşti unor rătăciţi ai istoriei (cum sunt adolescenţii de azi care n-au nicio conexiune cu trecutul decât prin vorbele care li se picură dibaci în urechi de diverse centre de propagandă) despre lucrurile rele pe care le-au făcut nişte ticăloşi bolşevici prezentaţi ca fiind "ei". Asta când tu însuţi ai fost dintre ăia! 
"Aveam 30 de ani când ne-au condamnat pe toţi la frică" zice ăsta despre "ei"... El care, la 30 de ani, când alţii încercau să fugă din ţară după ce pe Rege îl debarcaseră colegii lui de ideologie comunistă, venea de fapt de bună voie ca să slujească uneia dintre cele mai odioase fiinţe, Ana Pauker. Aia care împreună cu Dej "băga spaima în burgheji", adică exact ce zice el, îi condamna la frică pe mulţi dintre cetăţenii care făceau România să fie ce era. 
Cât cinism ! 

Dar nu suntem oare obişnuiţi cu astfel de neruşinări? Nu cumva ne-a vorbit Brucan despre democraţie după 1990, adică tocmai ăla care fusese unul dintre oamenii terorii sovietice din anii care l-au făcut pe promotorul comercial să revină în ţară şi să construiască bezna de care ne vorbeşte cu nonşalantă detaşare? 
Oricum, se vede clar că acel clip este făcut de unii care probabil că s-au născut după '90 sau , prin clişeele exagerate, este dedicat tinerilor care funcţionează numai după clişee. Pentru că limba de lemn este exact aceeaşi în propaganda politică de azi precum era şi ieri, doar că personajele s-au inversat. Filmele de propagandă de azi îi arată pe comunişti şi vremurile lor exact aşa cum îi arătau comuniştii pe "burghezo-moşieri" şi vremurile lor mai înainte. Adică în clişee, cu cât mai neruşinate sau exagerate, cu atât mai bine. 

Clişeul este baza propagandei, că-i politică ori că-i dezgustător comercială ...

sâmbătă, 21 septembrie 2019

TRĂIM DECENII DE IPOCRIZII MĂREŢE


Dacă mai erau naivi (sau imbecili, după caz) care să nu îşi dea seama că Băsescu este de o moralitate cel puţin dubioasă (ca să nu zic ceva de-a dreptul) şi că nu avea cum să nu facă parte din sistemul opresiv care, după chiar propria lui expresie, a devenit unul ticăloşit, justiţia le-a spus-o în faţă. Băsescu este fundamentul poliţiei politice. Tot ce a atins acest abject este putred sau a putrezit intre timp, precum Orban sau "procurorii de elită" cărora le suflă-n [...].
Orban este un vajnic pedelist de ceva vreme, altfel nu se poate explica cum poate transforma negrul în alb după nevoia momentului ... 
Dezgustător mediu politic avem iar eu nu mai vreau să mă las prostit de astfel de ticăloşi.

duminică, 25 august 2019

O SCRISOARE PIERDUTĂ


Am găsit această scrisorică la AN-SMB, fond PMB General, dosar 98/1850. N-am reuşit să desluşesc ce scrie. Nici cui îi este adresată nu m-am prins, nu am înţeles decât că era pentru ceva prezident al ceva orăşenesc.

Textul e pe o hârtie pliată pe lungime.

Pe verso e multă caligrafie şi ceva desen de blazon în creion, sunt urmele plierii până la forma unui mic plic poştal, plierea asigurând închiderea cu sigiliu de ceară. E trecut acolo numele "andrisantului". Bineînţeles, nu are timbru căci astea au apărut prima dată în Moldova, abia peste 8 ani de la data acestei scrisori.

Am zis că e o scrisoare pierdută pentru că, în urmă cu 4 ani, încă eram primul cercetător al acestui dosar.