miercuri, 4 iulie 2018

RFI

Azi am fost si am zis diverse chestii la RFI. Cred ca am luat-o si pe alaturi de subiect pentru ca n-am avut nicio pregatire a discutiei, a fost pe principiul "primul intrebat, primul raspuns".
Urmele au ramas pe pagina de Facebook a postului de radio. Daca stiam ca si filmeaza mi-as fi luat si eu o camasa pe mine si o peruca ...

sâmbătă, 23 iunie 2018

Ziua Drapelului Național


Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Capitalei și Asociația Istoria Artei vă invită în str. Batiștei nr. 15 cu ocazia Zilei Drapelului Național marți, 26 iunie, ora 18:30, la conferința științifică din cadrul proiectului cultural „Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri”. Prezintă: 
- istoric de artă dr. Oana Marinache: Considerații asupra arhivelor de arhitectură 
- dr. arh. Adrian Crăciunescu: Un „Paul Smărăndescu” inedit 
- istoric dr. arh. Andrei Razvan Voinea: Stilul neoromânesc și arhitectura locuințelor ieftine 

În cadrul proiectului cultural inițiat de Asociația Istoria Artei se desfășoară mai multe activități în cursul anului 2018, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri: 
- cercetare de arhiva pentru arhitecții Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Paul Smarandescu, Gheorghe Simotta, Statie Ciortan si Victor Stefanescu, 
- completarea blog-ului http://arhitecturaneoromaneasca.blogspot.ro/ cu materiale de arhivă și de pe teren,
- organizarea a 30 ateliere de istorie urbană gratuite în școli, a 3 conferințe de specialitate susținute de invitatați de seamă, a 6 tururi ghidate gratuite pe urmele fiecărui arhitect menționat, 
- editarea a 500 exemplare din catalogul pentru publicul larg și instituțiile culturale partenere. 

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.  Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

miercuri, 6 iunie 2018

TICĂLOŞIA SUPREMĂ A gUVERNULUI dĂNCILĂ

Aflăm ceea ce părea evident că urmează ca să se întâmple, după cum o arătau de ceva vreme mai multe semne, fie de la PSD, fie de la ALDE. Ne amintim şi de şicanarea experţilor veniţi să facă evaluarea in situ ... 
Nişte căcăcioşi cu o justificare imbecilă au oprit pe ultimii paşi cursul dosarului Roşiei Montane către înscrierea în lista patrimoniului mondial pentru că înscrierea nu avea nicio emoţie căci exista deja recomandarea favorabilă. Se poate spune că fusese recunoscută valoarea universală din punct de vedere tehnic, trebuia doar validarea politică. 

Nu înscrierea în lista patrimoniului mondial este ceea ce împiedică exploatarea de la Roşia Montană sau ceea ce ar putea să constituie vreun motiv de despăgubiri ficţionale de care se tem zdrenţele astea care se pretind Guvernul României. Chiar dacă nu se înscrie Roşia în UNESCO WHL, tot nu se poate face legal exploatarea prevăzută de aventurierii care au profitat în urmă cu mulţi ani de mizeria umană a mediului politic şi administrativ care a dus la conceperea acestei mişcări în totala daună a intereselor naţionale. Nu se poate pentru că aşa zice Legea minelor (85/2003) la articolul 11:

Art. 11. - (1) Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară şi perimetrele de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă, precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.
(2) Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii.


În mod evident, excepţiile de care se vorbeşte la alin. 2) nu se pot aplica monumentelor istorice din moment ce pentru acestea legea spune că nu pot fi desfiinţate, pentru asta ar fi nevoie de procedură d edeclasare care nu face nicidecum obiectul despăgubirilor sau al hotărârilor guvernului. Iar în lista monumentelor, la judeţul Alba, perimetrele de la Roşia Montană sunt acoperite de raze de câte 2 km la Roşia sau la Orlea, în listă fiind poziţiile de la nr. 140 până 146 ce exclud activitatea minieră preconizată. Deci lucrurile sunt clare de mai multă vreme, Roşia Montană fiind prezentă în lista monumentelor istorice încă de dinaintea legii minelor. Anexa Legii 5/2000, a secţiunii zonelor protejate din cadrul planului de amenajare a teritoriului naţional o dovedeşte.


Rezultă că există o ticăloşie pe termen lung, care ar avea în vedere tocmai ideea că declasarea respectivă ar fi posibilă. Este limpede că o astfel de declasare ar fi practic imposibilă fără o ruşine internaţională majoră dacă situl ar fi inclus şi în lista patrimoniului mondial. Dacă articolul pe care l-am citat (https://www.g4media.ro/exclusiv-guvernul-dancila-a-stopat-procedura-de-includere-a-rosiei-montane-in-patrimoniul-unesco.html) are informaţia corectă, atunci ceea ce a făcut actualul ministru al culturii este o mârşăvie. 

Guvern de zdrenţe.

luni, 4 iunie 2018

IAR DESPRE CODUL PATRIMONIULUI CULTURAL

La Bookfest s-a lansat o lucrare publicată de Editura Academiei.
M-am aflat acolo cu totul întâmplător, eu venisem de fapt la lansarea cărţii prietenului meu Sergiu Musteaţă, "Noi despre vecini şi vecinii despre noi" – un studiu comparativ al manualelor de istorie din Republica Moldova şi din vecinele sale România şi Ucraina. 

La plecare, trecând pe lângă forfota unui stand de lansare mai amplu, l-am zărit pe prof. dr. Ovidiu Predescu, cu care am avut onoarea să fac parte dintr-unul dintre grupurile de lucru ale Codului Patrimoniului Cultural. Am vrut să-l salut şi aşa am rămas la evenimentul cu pricina, care se referea la o carte despre legislaţia patrimoniului cultural si natural. Deja am primit rugămintea să fac recenzia acestei cărţi pentru Revista Monumentelor Istorice editată de Institutul Naţional al Patrimoniului aşa că aici nu am să comentez decât ceva foarte sumar. Lucrarea are mai mulţi coordonatori iar capitolul I i-a revenit dlui Mircea Duţu. Cred că domnia sa nu a verificat cu adevărat ceea ce au scris cei pe care i-a coordonat. În acest capitol coordonat de domnia sa se vorbeşte şi despre Tezele Prealabile ale Codului Patrimoniului Cultural, la paginile 76 şi 77.

"Ghicitul meu" (dacă aş traduce din engleză cum fac atât de simpatic cei de la Morning Glory/Rock FM) ar fi că dl. Duţu (sau cel coordonat de dânsul) a citit tezele pe diagonală şi cu foarte mare viteză. Altfel nu s-ar explica de ce apar acolo nişte consideraţii care deformează pur şi simplu realitatea textului la care am lucrat şi eu în calitate de coordonator. 
Am să le iau de la coadă la cap dar numai pe câteva dintre ele.

Spune dl. Duţu că: 
"Altfel, aşa cum ni-l prezintă tezele preliminare (sic), viitorul cod nu pare decât o reunire a textelor legale existente într-un act legislativ unic, respectiv o operaţiune strict tehnică, una care s-ar puea realiza şi dintr-o simplă iniţiativă publicistică, fără implicaţie a legislativului" 
Aş zice că cel ce se pronunţă asupra Tezelor Prealabile ale viitorului cod fie n-a citit cu atenţie fie n-a înţeles nimic din ce-a citit, cel mai probabil din cauza superficialităţii lecturii. Sau poate au vrut să-mi dea dreptate pe ceea ce spuneam în public mai demult
"Politicienii şi cei aflaţi în domeniile juridic şi administrativ nu au deloc cuprinderea problemelor şi aplecarea asupra necesităţilor patrimoniului, în timp ce oamenii de cultură nu au îndeobşte nici o experienţă sau apetenţă pentru înţelegerea sistemului politico-administrativ. Şi la fel cum clasa de mijloc în societatea noastră este cam prea subţire, la fel şi oamenii de mijloc ai acestei dileme fie nu prea sînt, fie sînt ocupaţi cu supravieţuirea proprie, ceea ce lasă ca viziunile privind protecţia patrimoniului, atîtea cîte or fi, să plutească pe mai departe antagonice în societate." 

Nu, tocmai despre asta este vorba, a nu mai avea texte lipite. Credeam că textul este destul de limpede în teze, la explicarea conceptului, dacă lectura generală nu era suficient de simplă. 
Iată: 
"DESCRIEREA SOLUȚIILOR LEGISLATIVE PROPUSE ÎN CADRUL CODIFICĂRII Propunerea legislativă vine cu o organizare piramidală a informației juridice, pornind de la enunțul unor principii general aplicabile practicilor administrative în relație cu patrimoniul, stabilind un set de reguli comune tuturor speciilor patrimoniului cultural național (tangibil sau intangibil). Urmează o descriere separată pentru toate aceste măsuri ce sunt necesare în mod specific doar uneia sau alteia dintre componentele patrimoniului cultural. Pentru o mai bună înțelegere a conceptelor, separat de articolele de lege propriu-zise, este propus un glosar de termeni care, împreună cu principiile fundamentale, să permită interpretarea unitară și fără echivoc a legii, în concordanţă cu normele de tehnică legislativă în vigoare." 

Adică te uiţi pe conţinutul pe care-l explici şi ai posibilitatea să constaţi - chiar şi pe diagonală - că există un trunchi comun, în titlurile I, II şi III. Apoi există prevederi specifice speciilor patrimoniului, ale fiecăreia în parte, căci cred că e la mintea cocoşului că "exproprierea pentru cauză de utilitate publică" nu prea are ce căuta în relaţie cu patrimoniul imaterial aşa cum "concesionarea" nu cred că se amestecă cu arhivele şi nici măcar cu patrimoniul mobil. Nu? 

Continuă dl Duţu: 
"Nu în ultimul rând, amalgamul de consideraţii de natură diversă, necorelate, fără coerenţă, şi (sic) lipsa rigorii juridice, absolut necesară unui atare proiect, pun sub semnul întrebării oportunitatea şi eficienţa acestui demers". 
Acum, dintr-o eroare, poate mai scapă şi la mine o virgulă înainte de "şi", nu ăsta-i baiul. Nu ştiu nici ce inseamnă "necorelat, fără coerenţă" căci aprecierea dlui Duţu nu este explicată aşa că o iau ca atare, fiind o impresie a domniei sale. Însă aş vrea să spun că, jurist sau cetăţean simplu ca mine, cu toţii trăim în această societate după legi aplicabile în mod egal şi mie şi cunoscătorilor "rigorii juridice". Iar legea 24/2000 privind tehnica legislativă este cea care introduce acest concept de "teze prealabile" (nu teze preliminare cum a spus dl. specializat în rigoarea juridică). Dacă citeşti articolele 27 şi 28 ale legii, afli că aceste teze servesc unui scop oarecum strategic, de stabilire a orientării politice care să fie cât mai larg acceptabilă: "teze prealabile care să reflecte concepţia generală, principiile, noile orientări şi principalele soluţii ale reglementărilor preconizate". Adică nu e vorba despre rigoare juridică ci despre stabilire a căii de urmat pe linie politică pentru că, până la urmă, aceste teze reflectă intenţia unui anume guvern de a-şi orienta iniţiativa legislativă într-un fel anume şi nu în altul. Partea de rigoare juridică se reflectă în proiectul ce se redactează după această fază prealabilă şi, mai ales, în ce iese în final din Parlament. Nu? 

Dl Duţu mai spune şi că: 
"În acelaşi timp, proiectul promovează mai degrabă o codificare a dreptului constant, a celui în vigoare, şi (sic) mai deloc creatoare. Aşa se face că documentul ne propune o structură cu limite pornind de aici, la care se adaugă altele de conţinut şi concepţie" 
Văd că punerea unei virgule înaintea lui "şi" e constantă dar nu ăsta-i baiul, cum spuneam. Limitele şi lipsa creaţiei în conţinut şi concepţie nu sunt explicate, prin urmare le consider tot o opinie, una aproape jurnalistică. Cred că cine a citit cu adevărat tezele a înţeles. Mie mi s-a spus că nu e bine cu "reformă". Mi s-a mai spus de către juriştii din minister că nu s-a mai văzut aşa ceva - un titlu cu principii. Şi mi s-a mai spus că cine a mai văzut glosar de termeni (şi alte câte şi mai câte)? Are într-adevăr şi creaţia o limită căci nimeni nu inventează roata şi nimeni nu porneşte cu adevărat de la zero. Dar dacă e ceva de care mă mândresc din aceste teze, atunci acesta este faptul că am reuşt să promovez această sinteză a Titlului I, anume cele 10 principii. După cum se poate vedea din alte teze prealabile adoptate înainte, tezele prealabile ale patrimoniului cultural au făcut mai mult, în special clarificând SCOPURILE, raţiunile pentru care trebuie să facem această lege. Mă mândresc cu atât mai mult cu cât această "lipsă de creativitate" se regăseşte în proiectul de teze prealabile aferente acţiunii de codificare a urbanismului şi autorizării în construcţii. Acolo s-a făcut trimitere explicită la tezele noastre şi chiar mai mult, replicând modelul lipsit de creativitate, au fost promovate 15 principii, exact aşa cum am făcut şi noi (nimeni alţii înainte, din câte ştiu eu). 

Apoi aş mai semnala o ultimă dudă. 
Se spune în trecerea în revistă a tezelor prealabile ale codului patrimoniului cultural: 
"După cum se poate observa, proiectul promovează o concepţie restrictivă asupra patrimoniului, exclusiv centrată asupra celui cultural, cu excluderea celui natural, includerea peisajului în sfera sa de preocupări, sub pretextul valorii sale estetice, apărând astfel ca forţată"
Sub pretextul valorii sale estetice? Ce a citit autorul acestei evaluari !? Eu credeam că se referea la Tezele Prealabile ale Codului Patrimoniului CULTURAL. Or, în aceste teze nu se se face referire numai la valori estetice, acestea sunt doar unele ce decurg din definiţiile internaţionale până la urmă. Şi alea internaţionale reflectă această concepţie adusă de francezi încă din 1930, an în care au adoptat o lege a peisajului ce făcea referire inclusiv la acest criteriu (de altfel, doar unul dintre cele patru utilizate la clasarea siturilor NATURALE din lista patrimoniului CULTURAL ŞI NATURAL mondial UNESCO). Mă gândesc că a ratat explicaţiile din titlul IV unde arătam că trebuie lămurită marea confuzie actuală legată de noţiunea de "sit". A ratat să înţeleagă faptul că, în prezent, tot ce este "zonă protejată" nu este acoperit de înţelegerea respectivei zone ca fiind parte a patrimoniului CULTURAL. Zic "cultural" pentru că, din punct de vedere al reglementării planificării amenajării teritoriului şi a urbanismului, există şi zone protejate naturale. Nu cred că e normal să băgăm la sac aceste două categorii care au cu totul şi cu totul alte raţiuni de a fi protejate, partea estetică fiind de departe cea mai subiectivă şi mai greu de susţinut într-un tribunal, de departe cea mai uşor de luat în derâdere (vezi campaniile pro Roşia Montană Gold Corporation, de exemplu). 

Revenind, pare că dl. Duţu sau coordonaţii domniei sale au sărit peste partea din teze care explica: 
"A doua rațiune este necesitatea de a trata distinct ariile culturale, ţinând cont atât de originea juridică a protecției, cât și de caracterul sau de nevoile de protejare pe care acestea le au. Cu origine juridică mai curând în legislația de urbanism și amenajarea teritoriului, statutul acestor zone protejate a fost și este încă unul ambiguu. Se impune transferarea acestei categorii de patrimoniu în sfera de concepție a noțiunii mai largi de mediu și de peisaj cultural. Referirea la „imobile și grupuri de imobile” are ca rațiune distingerea mai clară față de zonele construite care necesită protejare, acestea din urmă neputând fi înțelese ca “grupuri”, ci numai ca „areale” (un teritoriu mai mult sau mai puțin vast, cuprinzând imobile legate de un țesut rural sau urban)." 
Şi mai departe, în titlul dedicat "Peisajului cultural", câteva paragrafe care au scăpat rigorii juridice sau poate doar creativităţii de interpretare:
" Peisajul, în conformitate cu Convenția Europeană a Peisajului, desemnează o parte de teritoriu perceput ca atare de către populație, al cărui caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani, indiferent de încadrarea administrativă a acestuia sau de calitatea sa estetică sau scenică. 
Peisajul cultural reprezintă o clasă a peisajului, așa cum a fost acesta definit în Convenția Europeană a Peisajului, reprezentând o formă sau o compoziție de forme de organizare spațială, formală și funcțională a modurilor de locuire, de producție și de exploatare a terenului și a resurselor, reflectând modul specific de raportare a comunităților la mediu. Structura peisajului cultural reflectă sistemele succesive de credințe, obiceiuri și norme privind organizarea socială, spațială, constructivă a comunităților precum și mișcările în teritoriu ale acestora
Peisajul cultural reprezintă un teritoriu stabilit pe baza cercetării prealabile care conține elemente de valoare din punctele de vedere natural și cultural, cercetări cuprinse în cadrul planurilor de peisaj teritoriale și locale. În cadrul acestor planuri sunt delimitate și definite ca peisaje culturale teritoriile ce cuprind în perimetrul lor:" 

În fine, sunt multe de comentat pentru atât de multe abureli concentrate în numai două pagini dedicate "punerii sub semnul întrebării a oportunităţii şi eficienţei acestui demers" de stabilire a liniilor directoare pe care proiectul de cod al patrimoniului cultural ar trebui să le aibă. Oricum acest proiect al codului stă acum sub perna şezutului scaunului actualului ministru al culturii. Sper că restul lucrării despre care vorbesc conţine lucruri cu o mai bună conexiune cu realitatea pe care o descrie. Abia aştept să găsesc în carte cazurile de condamnări despre care, la lansarea cărţii, dl. Procuror General spunea că le vom regăsi în acest text ... La prima frunzărire nu le-am găsit. 

PS: În ziua în care am fost, nu am găsit cartea pe care a doua zi urma s-o lanseze prietenul Hungry Mole. Iar a doua zi n-am reusit să ajung la lansare, motiv pentru care m-am scuzat în privat şi mă scuz acum şi public.

marți, 29 mai 2018

VECHIMEA-I RELATIVĂ, DUPĂ ŞCOALA FIECĂRUIA

Am văzut o ştire care m-a întristat şi m-a şi amuzat în acelaşi timp. M-a întristat pentru că centrul oraşului Timişoara e la fel ca lipscănia din Bucureşti în ce priveşte deţinătorii de imobile şi locuitorii. Care locuitori le macină pe amândouă. M-a amuzat pentru că am văzut titlul şi am auzit comentariul jurnalistei. Casa din ştire are "câteva sute de ani". Aspectul e confirmat de o cetăţeancă intervievată care spune că sigur că e veche pentru că "noi când ne-am mutat aicia era ... e vechi, vechi".

(cine nu vede materialul video din articol, poate vedea pe youtube: https://www.youtube.com/watch?v=SeSNTdq46ZY)

(folosesc fotografia de pe opiniatimisoarei.ro, unde au mai fost prezentate astfel de cazuri)

Mă duce găndul la rubrica lui Răzvan Exarhu de la "Morning glory" (la Rock FM, matinal) zguduitor dar cutremurător intitulată "Şcoala ajutătoare de presă". Şi de aceea, îmi şi exprim nemulţumirea pentru felul cum vede Răzvan Exarhu educaţia şcolară de la noi. Ca mulţi alţii el face apologia şcolii ca simplă producătoare de mână de lucru specializată. Pe ideea că materiile studiate nu-şi mai au locul pentru că meseriile de azi şi de mâine n-au nimic de a face cu acele materii – probabil istoria ori alte discipline umaniste. Ce s-a întâmplat oare cu şcoala care produce CETĂŢENI !? Care produce oameni care înţeleg ce văd şi ce aud în jurul lor şi fac parte dintr-o societate în care contează şi altceva decât manelele de azi, manelele de ieri fiind deja vechi?

sâmbătă, 12 mai 2018

OINA "STRĂMOŞEASCĂ" 3. Finala Cupei Regelui în transmisiune directă şi 114 ani de la un concurs şcolar de oină la Buzău

În premieră (cred) vom avea în direct o transmisiune TV a unei competiţii de oină. Finala Cupei Regelui de anul acesta va fi transmisă de Look TV mâine, de la ora 15.30. Pe stadion intrarea va fi liberă, semifinalele şi finala mică fiind programate cu începere de la ora 9.00.



La Arhivele Naţionale – Serviciul Judetean Buzău, există un dosar referitor la organizarea cu sprijinul primăriei Buzău a unui concurs şcolar de oină. Dosarul are numărul 9/1904 din fondul Primăria Buzău. Sunt multe file legate de procesul organizării evenimentului la care au participat 60 de elevi şi 10 "maeştri" ai lor. Am selectat doar câteva aspecte relevante, referitoare la adresa ministerului către primărie, rezoluţia primarului, programul evenimentului şi locul acestuia (Pădurea Crâng, cu amenajări corespunzătoare).

luni, 30 aprilie 2018

ATELIERUL FOTOGRAFIC FRANZ DUSCHEK (2)


În august 1876, Franz Duschek îşi obţinea autorizarea construirii unui nou atelier fotografic, aflat pe strada Franklin, proaspăt aliniată prin rectificarea unghiului axului străzii în raport cu Calea Mogoşoaiei. (Detalii la: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2014/01/cina-cea-de-taina.html sau la: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2012/10/paul-gottereau-petitionar.html) Terenul de pe frontul opus Grădinii Episcopiei (Parcul Atheneului de azi) a fost reconfigurat în urma operaţiunii de aliniere şi a fost licitat în 1872, fiind adjudecat în mai multe loturi cu geometrie aproape imposibilă. La numărul 3, lotul trebuie să fi fost cel cumpărat iniţial de un anume C.T.Virescu. Cererea de autorizare menţionează funcţiunea de atelier fotografic iar pe verso, pe lângă indicarea zidăriei masive se vorbeşte şi despre un "jamlâc" ale cărui geamuri erau prinse în montură de fier.

În ce priveşte numărul poştal, e greu de spus unde era cu precizie lotul căci, la acea dată, numărătoarea străzii nu era decât pe partea sudică a străzii, planul de aliniere al străzii Franklin din 1891-1892 arătând o continuă realocare a numerelor, mai ales că urma prelungirea către actualul Bulevard Nicolae Bălcescu. Deci iniţial numărătoarea se limita la 1-6, pe această parte a străzii opuse grădini publice. La nr. 6, acolo unde a mai funcţionat un atelier foto (din ceea ce căuta dl. Emanuel Bădescu), proprietar era Dumitru Panait şi apoi, de la o dată neprecizată, I. Sachelarie. Anterior, acolo fusese proprietar T. Donescu şi alte două persoane greu de descifrat pe planul de aliniere din jurul anului 1878.
Oricum, pare că fotografii şi-au permutat atelierele căci în locurile lui Duschek din Calea Mogoşoaiei 21 îl regăsim apoi pe Mandy respectiv în cel din Franklin 3 îl regăsim mai târziu pe Szőllősy (vezi: http://blog.alexgalmeanu.com/blog/2007/12/13/primii-fotografi-din-romania/
Dar iată cum era autorizat atelierul din Franklin 3: 

duminică, 1 aprilie 2018

ROŞIA MONTANĂ ÎN JURNALISMUL DE ARGINŢI

Am privit în seara de vineri 30 martie 2018 un interviu cu dl. ministru al culturii în emisiunea celor doi, care "pot şi mai rău", după cum zicea cândva Mircea Badea, unul dintre jurnalişti fiind acelaşi pe care acesta-l eticheta a fi "zeul somnului". 

Nu despre asta este însă vorba, adică despre reevaluarea personalităţilor unora sau a altora. Este vorba despre ceva ce m-a lăsat cu gura destul de căscată. În primul rând a fost ridicarea mingii la fileu pe tema "grelei moşteniri". Vai, vai, ce-am găsit la minister pe tema centenarului, mai ales că ministerul e al IDENTITĂŢII NAŢIONALE ! Corect, numele ăsta nu-şi are acoperire, de când a fost invetat de ... aoleu! Păi tocmai partidul care i-a suflat în pânze domnului ministru a introdus această titulatură! Şi acest partid a deţinut portofoliul acestui minister unde cei doi miniştri anteriori au lucrat timp de UN AN ÎNTREG, din ianuarie 2017 încoace. Şi acum să te plângi de dezastrul tehnocrat găsit acolo !?? Trecem peste faptul că secretarul de stat cu centenarul era la Guvern. După 6 luni de mandat tehnocrat, dar după un an de alte două mandate de prim-ministru PSD, abia acum l-au transferat la minister. Cum ar zice românul isteţ, cel demult emigrat în SUA, WTF !?? Păi ministerul ăsta identitar (am mai zis eu asta cu "recuperarea identitară" din vorbe) este unul care în mandatele celor care au inventat titulatura, adică de multă vreme, a ajuns să aibă patru (4 !) secretari de stat dintre care NICIUNUL nu are ca responsabilitate patrimoniul cultural. Cred că asta spune mult despre emfază în raport cu realitatea. Nu cred că este deloc onorabil a vorbi despre greaua moştenire. Deloc! 

Dar nici asta nu este de fapt ceea ce m-a dezgustat în frumoasa emisiune ci reluarea unei teme mârşave, aceea a ilegalităţii depunerii dosarului Roşia Montană la UNESCO în vederea includerii în lista patrimoniului mondial. Modul şopârlesc în care a formulat moderatorul tema de discuţie l-a pus pe ministru în situaţia de a susţine sau a contrazice tema. Ministrul a părut jenat, pus cumva pe o linie pe care n-o stăpâneşte dar pe care trebuie s-o promoveze, anume că e foarte îngrijorat de 4 miliarde de euro, de bieţii oameni (cu alte cuvinte înscrierea în conştinţa umanităţii eu un lucru nociv), de faptul că nu guvernul a decis, chestii pe care lumea probabil că le va înghiţi pe nemestecate, ca în atâtea şi atâtea alte situaţii. Aş vrea să cred că un jurnalist onest nu ar juca teatrul cu sceneta indignării ci ar prezenta fapte documentate. Dacă teoria ilegalităţii depunerii dosarului la UNESCO ar fi corectă atunci s-ar deschide o adevărată cutie a Pandorei. Dat fiind că acest dosar a urmat aceeaşi procedură folosită în ultimul sfert de veac, ar rezulta o consecinţă gravă: TOATE obiectivele româneşti ar fi ilegale !!! Oare? Ştiţi cumva vreo hotărâre a guvernului privind înaintarea dosarului pentru centrul Sibiului? Vreţi să denunţăm ca ilegal dosarul de înscriere a Căii Eroilor din Târgu Jiu a lui Brâncuşi? Cred că nu. Calea a fost aceeaşi şi este reflecată în legislaţia privind monumentele istorice. S-a propus, s-a introdus în lista tentativă (Sibiu chiar peste rând faţă de alte monumente care aşteptau din 1991), Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a analizat şi avizat, Ministerul Culturii a întocmit dosarul prin instituţia din subordine care are această atribuţie şi care este şi "focal point" pentru monitorizarea implementării Convenţiei Patrimoniului Mondial (INP) iar dosarul a fost depus de către ambasadorul nostru pe lângă UNESCO, în numele României. 

Şi mai cred că, mai ales în aceste clipe de importanţă religioasă, jurnalismul de azi este un zornăit mai melodios sau mai puţin melodios provenit din scuturarea a 30 (unii ar zice 4 miliarde) de arginţi.

joi, 15 februarie 2018

Despre Templul Credința

Am vazut o imagine la prietenul Vlah, unde am promis ca aduc completari. Iata pe scurt povestea acestei sinagogi construite in parcelarea RADORIN. Proiectul a fost intocmit in anul 1928 si semnat de un arhitect Mihail Doliner care locuia foarte aproape, pe strada Popa Farcas nr. 3. Constructia initiala era modesta, o sala mare cu coua closete:

Intr-un studiu relativ recent a fost nevoie sa caut diverse, asa ca am dat si peste articole din presa vremii. Unul din 1929 vorbea despre intrunirile care aveau loc in curtea acestei sinagogi.

Apoi, undeva in cursul anului 1934 s-a construit ce vedem azi pentru ca inspectorii primariei au gasit constructia facuta ilegal. Un referat solicita intrarea in legalitate si pe un dos de fila din dosarul acestei cladiri (la arhiva tehnica PMB, fond Primaria II Negru, dosar 890/1928) se gaseste si o schema de plan de situatie.

Deci nu exista proiectul cladirii actuale si nu stiu cine a desenat-o. Imaginea ei luata de la Vlahul:

Mai sunt diverse referiri la aceasta sinagoga in articole de presa mai vechi sau poate si mai noi insa eu nu ma ocupam in studiul meu de acest imobil, prin urmare nu prea le-am salvat pe masura ce le-am intalnit.