luni, 7 iulie 2014

77


Astazi trebuia sa-l serbez pe tata la implinirea varstei de 77 de ani. Este al treilea an in care nu pot sa o fac pentru ca in primavara lui 2012 a plecat dintre noi ... Sper ca eu sa ma insel in ce priveste vesnicia si ca el este cu adevarat intr-o lume mai buna.

duminică, 6 iulie 2014

ROMANIA SAU ABERATIA EUROPEANA A DREPTURILOR SI LIBERTATILOR

Plecând eu spre Sibiu vineri la prima oră, am fost decuplat de la ştirile cu adevărat importante. Am aflat abia azi cu stupoare că joi, în ajunul zilei de 4 iulie – un fel de simbol internaţional al luptei pentru libertăţile cetăţeneşti – Curtea Constituţională a emis o decizie care ne aduce în zona statului discreţionar.
Decizia se referă la aplicarea legii 176/2010 şi la situaţia în care se află Mircea Diaconu cu presupusa sa incompatibilitate. De pe Hotnews aflăm că:

“Interdicţia de a ocupa o funcţie pe o perioadă de trei ani în cazul celor declaraţi incompatibili sau în conflict de interese se aplică tuturor funcţiilor eligibile prevăzute de Legea 176/2010 şi nu doar funcţiei deţinute la momentul respectiv este interpretarea dată sintagmei “aceeaşi funcţie”, în urma unei decizii de joi a CCR, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.”

Acest lucru este un abuz la adresa însăşi democraţiei pentru că deschide drumul către interzicerea unor drepturi cetăţeneşti fundamentale – anume de a alege şi a afi ales – be baza oricăror elucubraţii ale unor politruci odioşi precum ala care conduce ANI. Cu alte cuvinte, ţi se poate pur şi simplu nega dreptul de a fi ales pentru o abatere disciplinară căci, conform legii de care vorbim, “incompatibilitatea” nu este o infracţiune, nu este o contravenţie şi, prin urmare, nu este decât o abatere disciplinară care are ca rezultat pierderea slujbei pentu care se constată incompatibilitatea. E spus EXPLICIT:

Art. 25
(1)   Fapta persoanei cu privire la care s-a constat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Din câte bag seama enunţul e clar pentru orice vorbitor de limba română, nu cred că incompatibilitatea întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni ci rămâne la “abateri disciplinare”. Adică, aş spune eu, şi a trece pe roşu este o faptă mai gravă decât a fi constatat incompatibil dar nu-ţi interzice nimeni să accezi la o funcţie publică pentru o asemenea faptă. Mai mult, am explicat că până şi originea acestei dispute, constatarea incompatibilităţii lui Mircea Diaconu a fost o interpretare abuzivă a legii, dovedită de absolvirea dnei Ecaterina Andronescu de orice vină într-o chestiune fix din aceeaşi speţă. Domnniei sale i s-a acceptat situaţia de a fi şi rector şi senator concomitent căci aşa spune legea – incompatibilităţile funcţiilor de aleşi ca deputaţi sau senatori nu se aplică în domeniile culturii şi educaţiei, nici pentru activităţi şi nici pentru funcţii. Dar las asta la o parte.
Mă văd nevoit din nou să constat extraordinar de reaua credinţă a unor cetăţeni care poartă titulatura pompoasă de “judecător” şi care decid astfel de distorsiuni ale logicii. Pentru că trebuie fie să ai o totală lipsă de capacitate de a gândi logic fie să fii îmbibat de rea-credinţă pentru a face o astfel de constatare absurdă cum este cea care atribuie sintagmei “aceeaşi funcţie” acoperirea tuturor situaţiilor  descrise DISTINCT la art. 1 al legii 176/2010. Făcând asta ai transforma excepţia explicită a legii în exact opusul său! Albul devine negru şi negrul nu mai poate fi decât alb. Pentru că acelaşi articol 25 al legii 176/2010 spune mai mult decât limpede:

“(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa unui conflict de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sa a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie de demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportuli de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.
(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementări aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.”

Articolul nu numai că vorbeşte exclusiv de “sancţiuni disciplinare” dar şi indică faptul că sancţiunea cea mai gravă este eliberarea din funcţie. Diaconu a fost deja sancţionat disciplinar iar decăderea din drepturile sale se limitează la ocuparea în viitorii 3 ani de funcţii publice CU EXCEPŢIA CELOR ELECTORALEDistincţia era cu atât mai necesară cu cât art. 1 enumeră funcţii publice la grămadă: alese, numite, de funcţionari sau de persoane din cabinetele demnitarilor. Abuzul CCR din recenta decizie constă în extinderea decăderii din drepturi dincolo de această excepţie firească. Spun firească pentru că, în conformitate cu toate principiile legate de drepturi şi libertăţi din constituţie, mai ales citind art. 53, nu poţi limita drepturile electorale din cauza unei SANCŢIUNI DISCIPLINARE ci în urma unor condamnări sau a unor situaţii prevăzute la art. 16 şi 36 din aceeaşi Constituţie. Acest lucru se face abuziv si ilogic prin asimilarea tuturor funcţiilor DISTINCTE din art. 1 cu ceva ce poate fi interpretat cu “aceeaşi funcţie” ceea ce, cum spuneam, este de o stupiditate fără seamăn. Am arătat deja că această excepţie a excepţiei – candidatura pentru o altă deminitate publică decât cea din care ai fost exclus ca sancţiune disciplinară – este un amendament la legea iniţială. A pune problema în maniera CCR s-ar traduce prin aceea că, deşi legea face o excepţie pentru funcţiile alese, excepţia nu ar putea funcţiona în fapt niciodată pentru persoanele alese. Dacă ar fi fost aşa atunci de ce legea ar mai fi prevăzut excepţia respectivă şi nu a spus de la bun început că persoana decăzută din funcţia ocupată ca urmare a incompatibilităţii NU MAI POATE CANDIDA DELOC? Dacă asta era intenţia legiuitorului atunci de ce s-au mai introdus noţiuni/excepţii care să nască astfel de întrebări şi răspunsuri idioate din partea CCR !? Eu cred că este simplu, legiuitorul nu a intenţionat aşa ceva căci nu şi-a dorit un abuz la adresa libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului – a alege şi a fi ales. Ceea ce a decis acum CCR deschide poarta oricărei limitări a acestor drepturi şi libertăţi în viitor. Un atac la democraţie din partea unei instituţi care pretinde că veghează la stabilitatea democraţiei şi a “statului de drept”. Vorbe fără acoperire.

Ceterum autem censeo Băsescu esse delendum. 

luni, 30 iunie 2014

Locuintele RMS in Piata Lahovary

Pentru ca i-am promis nu numai lui Armyuser candva dar chiar si lui Hungry Mole, iata ca public ceva legat de un mare imobil de locuinte colective. Unul dintre primele blocuri bucurestene se afla in Piata Lahovary si a fost proiectat in 1926 pentru angajatii Regie Monopolurior Statului. Arhitectul, Lucian Teodossiu, este mentionat si in legatura cu transformarea Conacului Golescu-Grant in anii '40. Probabil ca legatura cu acest conac se face prin intermediul Regiei Monopolurilor Statului de care tinuse candva si manufactura de tutun de pe mosia Grant. 
Iata extrasul din dosarul aflat in arhiva PMB cu nr. 662/1926:

sâmbătă, 21 iunie 2014

MICI DETALII 12

In urma cu 15 ani, cand calcam prima data in Paris, am ajuns in fuga si in Place de Vosges care si atunci ca si acum, arata la fel ca in urma cu 400 de ani.

Poza de mai sus e din 2005 caci prima data n-am avut un aparat foto la mine. Stiu ca in porticurile acestei piete m-a frapat atunci sistemul de boltire care mi s-a parut extrem de dibaci pentru ca piatra si caramida pareau imposibil asezate din punct de vedere static. Am ramas cu impresia asta creata in fuga. In 2005, cand m-am intors acolo cu o camera foto, am facut poza asta:

Atunci m-am uitat cu mai multa atentie si mi-am dat seama ca piatra nu pare chiar piatra. O galerie este chiar fara "piatra" sau caramida astfel ca devenea limpede ca e o butaforie:
 
Cand m-am intors in 2011 (din exteriorul Place de Vosges am mai folosit fotografii din 2011) am avut bucuria sa prind un santier astfel ca misterul a fost rezolvat: 
Avand in vedere sarmele si scoabele pe care le puteam vedea de jos, imi inchipui ca nu e deloc prima refacere. Si iata cum arata boltirea dupa reabilitare in alta parte a porticului: 
Si o alta imagine din alta zona:

Dar poate n-ati remarcat ceva in imaginile cu galeriile. In 2005 vedeam asta:

In 2011 vedeam asta:

Cred ca era mereu vorba despre cetateni europeni din aceeasi gasca pe care o vedeam la Tour Eiffel in 2009:


Cand francezii termina cu ce au ei de lucrat, e limpede ca au de ce sa se enerveze in legatura cu astfel de cetateni si odata pun mana si aseaza ceva in caucioarele lor de supermarket ...

sâmbătă, 10 mai 2014

GALANTARUL DE SAMBATA XIX bis

Ziceam in legatura cu galantarul anterior ca parcela pe care se afla s-a unit candva cu cea alaturata sub numarul Lipscani 63-65, ceea ce astazi are numarul 71 din Lipscani. Cand colo, ce sa vezi? Stateam cu docomentele in memorie fara sa fac legatura cu casa respectiva! 
Mai sus este o imagine care ar data din 1927 si in care se vede fatada cu pricina. Am marcat cu o bulina verde casa. Imaginea arata galantarul mult acoperit de o copertina escamotabila din panza, conform obiceiului vremii. Poza este luata de la "turist in Bucuresti" iar in articolul cu pricina este si o vedere mai recenta a casei interbelice reimpachetate partial in urma cu niste ani si lasata in abandon. La momentul autorizarii din 1888 lucrurile aratau altfel dar pastrau cumva principiul cladirii mai mici anterioare peste care s-a cocotat:


Ce mi-a placut insa cel mai mult in materialele aferente autorizarii a fost referatul functionarului municipal. Acesta constata ca acea casa avea o curte insuficienta, neregulamentara cum ar veni. Insa opinia lui era favorabila avand in vedere pozitia comerciala la intersectia strazilor Decebal, Baratiei si Lipscani pe acolo ...


Documentele sunt de la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 26/1888

miercuri, 23 aprilie 2014

ARHITECTURI PRIVATE 3 - saltul peste 3 (sute)

Cand am trecut de 150 000 de accesari am constatat ca blogul devine de rahat. In aceasta minunata traditie, trecand cu acest articol intr-o noua era prin faptul ca este primul din seria 300, m-am gandit sa mai dezvalui o buda facuta candva de un celebru arhitect.

Mai sus este o cerere semnata de Ion Socolescu pentru a face o buda in strada Lipscani nr. 23, azi o casa aflata la nr. 39. Sau 41. Caci atat planul de aliniere din 1886 cat si planul orasului din 1895 sunt ambigue la numerotare. 23 apare si la actualul 39 dar si la actualul 41 desi proprietarii erau distincti - la actualul 39 fiind "Calenderolu" si apoi Biserica Calinderu iar la actualul 41 era o proprietate Dalis (Elena Dales). Pe planul de aliniere al strazii Blanari din 1885 nr. 23 din Lipscani era foarte clar pe coltul cu Intrarea Selari, deci la actualul 41, in proprietatea Jon Dales. Asa ca nu stiu pentru cine lucra in fapt Socolescu ca sa conceapa acea buda.
Remarcati ca in 1888 Ion N. Socolescu avea domiciliul in strada Pitar Mos nr. 16. Avea 32 de ani si dupa 4 ani de la aceasta experienta infiinta o scoala de arhitectura.
Documentul este de la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 26/1888, fila 68

luni, 21 aprilie 2014

INVIERE


La Jerusalim e o usa despre care se spune ca separa viata de moarte. In fiecare an, la un miez de noapte.



Eu am un handicap religios si nu pot sa nu observ, pe ici si pe colo, lucruri care nu se potrivesc. De exemplu, cum s-a pliat pe marketingul modern ora la care iau foc lumanarile. Nu mai e la miezul noptii la Jerusalim cum trebuia sa fie, e mai devreme astfel incat flacara sa poata fi dusa in alte parti pentru a fi folosita la miezul noptii acolo ... 
Continuarea celor doua fotografii de aici este la "pozeDECAT".

PS: acesta este, in sfarsit, articolul nr. 300

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Un BEC incompatibil

Ne aflăm în faţa unui abuz evident, o nedreptate ce i se face lui Mircea Diaconu, un triumf al poliţiei politice şi al propagandei băsiste care a otrăvit această ţară în ultimii ani. BEC respinge candidatura lui Mircea Diaconu cântând în strună propagandiştilor de la ANI şi împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti care constată firesc faptul că Mircea Diaconu a fost găsit de ÎCCJ ca fiind incompatibil dar că asta nu-l decade automat şi din dreptul de a fi ales, aşa cum ar trebui să vadă orice om normal la cap citind articolul din lege pe baza căruia a fost condamnat Mircea Diaconu. Înainte de a analiza problema aş face o mică paranteză şi să constat că nu ştiu cum se încadrează “situarea în incompatibilitate”, adică nu cred că este o contravenţie sau o infracţiune aşa că dacă este doar o abatere disciplinară atunci spiritul articolului 53 din Constituţie mă face să cred că interdicţia de a candida ar fi disproporţionată în lege. 
Numai că, dacă te uiţi la lege şi, mai ales, la istoricul său, poţi să-ţi dai seama că la origine legea nu restrângea în niciun fel drepturile electorale ale celor găsiţi incompatibili ci, în fapt restrângea accesul la funcţii publice de autoritate. Iar funcţiile de autoritate sunt enumerate în mod explicit în legea 161 din 2003, în general la articolul 81 şi în particular pentru incompatibilităţile senatorilor şi deputaţilor în articolul 82. În acel articol, relativ la incompatibilitate, alin 1) spune la punctul a): 

“a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice

adică excat cazul lui Mircea Diaconu din postura de director al instituţie publice care este Teatrul “Nottara”. Dacă citeşti doar asta e în regulă. Numai că teatrul este o instituţie care se încadrează în domeniul “creaţiei literar-artistice” despre care vorbeşte în mod special, cu scop de exceptare a incompatibilităţii, acelaşi articol la alin. 3: 

“(3) Deputaţii şi senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.” 

Îmi închipui că din acest motiv Senatul, la întrebarea lui Mircea Diaconu, i-a spus să stea liniştit pentru că nu e incompatibil. Vreau să spun că şi incompatibilitatea în sine mi s-a părut un abuz, un abuz de la care mă aşteptam având în vedere cuibul securisto-băsist de la ÎCCJ. Asta pentru că insituţia publică numită "teatru" se înscrie în categoria care se ocupă cu creaţia literar-artistică dacă suntem cu toate minţile acasă. Dar până şi ăştia de la ÎCCJ, găsindu-l incompatibil, nu i-au făcut o culpă lui Mircea Diaconu şi, în niciun caz nu i-au interzis să candideze ci doar l-au găsit (abuziv insist eu) incompatibil. Punct. Numai ANI şi BEC interpretează legea în schimonosirea logicii care are două explicaţii posibile: creierul extrem de nefuncţional sau reaua-voinţă. Cum creierul lor nu poate fi considerat extrem de nefuncţional ci doar că este funcţional în stilul tribunalelor poporului din anii ’50 sau al gărzilor roşii ale “revoluţiei culturale” din vremea lui Mao, rezultă doar că vorbim despre rea voinţă pentru care oamenii ăsţia ar trebui neapărat urmăriţi pentru abuzul pe care-l fac în funcţie. Asta numai dacă PNL are instalaţia necesară şi constat cu regret că nu o are. Revenind la argumentaţia slugilor băsiste, rezultă că Mircea Diaconu nu poate candida pentru că, zic ei: 

“Observand prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176 /2010, cu modificarile si completarile ulterioare, 
Vazand faptul ca, potrivit limbajului comun - in conditiile in care legiuitorul nu defineste aceasta sintagma - prin 'functie eligibila' se intelege functie care poate fi aleasa - conform Dictionarului explicativ roman - in aceasta categorie intrand si functia de parlamentar european (...), 
Tinand cont de faptul ca prin sintagma 'aceeasi functie' legiuitorul face trimitere la categoria functiilor eligibile si nu la o functie eligibila individualizata in mod distinct, 
Luand in considerare faptul ca, la momentul depunerii candidaturii, domnul Mircea Diaconu se afla in perioada de interdictie a ocuparii unei functii eligibile […]” 

Asta este o absurditate pentru că, şi dacă eşti semianalfabet şi citeşti numai pe litere, dacă mergi la articolul invocat şi-l citeşti integral iar apoi urmăreşti cursul procesului legislativ care a condus la articolul cu pricina, trebuie să fii din nou de rea-credinţă ca să faci o asemenea afirmaţie. Mai mult, logica este stâlcita şi mai tare prin faptul că, acceptând un astfel de argument, ar rezulta că excepţia legată de funcţia electorala, de fapt, nu se poate aplica niciodata decât discriminatoriu. Adica un sancţionat din postura de ocupant de funcţie de autoritate numită ar putea fi candidat în virtutrea exceptiei iar cineva din domeniul funcţiilor elective n-ar mai putea candida deloc prin aceasta excepţie  pentru că s-ar afla "in aceeasi" situaţie de personaj ales. Idiot nu? Căci tocmai ideea de a nu ingradi un drept electoral printr-o pedeapsă complementară pierderii funcţiei este generatoarea excepţiei (ci sancţionarea disciplinară a unui numit) iar interpretarea asta ar favoriza de fapt tot un sancţionat din zona executivă/numită. Adică excepţia excepţiei anuleaza excepţia. Dar functiile cu pricina sunt enumerate clar la primul articol de lege. Noaptea minţii ...

Articolul 25 din legea 176/2010 spune aşa la aliniatul cu pricina, cu trimitere la definirile din articolul 1:

“(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate “ 

şi are originile în legile 161/2003 şi 144/2007.

La origine (vezi pdf cu “forma iniţiatorului”), dacă tot ne declarăm neştiutori, incompetenţi în a descifra înţelesul funcţiei eligibile ca excepţie în cazul sancţiunilor, proiectul de lege pentru înfiinţarea ANI vorbea (art. 37 din proiect) de faptul că incompatibilităţile se raportează la legea 161/2003 din care am citat mai sus şi că ANI (art. 39 din proiect) sesiza autorităţile competente pentru decăderea din drepturi (ulterior condamnării), pentru deputaţi şi senatori acestea fiind camerele respective. În chestiunile legate de averi nejustificate decăderea din drepturi era automată (art. 27 din proiect) dar nu şi pentru cele elective, ca excepţie faţă de ce cele de autoritate enunţate la grămadă în articolul 14 al proiectului respectiv. Legea ANI, care a ieşit cu nr. 144/2007 are articolele altfel aranjate dar textul e cam acelaşi. Deci a rămas că unele persoane trebuie să depună declaraţii de avere şi de interese iar acestea sunt enumerate în articolul 39 al legii unde pe poziţia a treia sunt deputaţii şi senatorii dar alături de ei sunt puzderie de alte fucţii de autoritate, fie elective fie ocupate prin numiri: Pentru aceştia, la constatarea incompatibilităţii, articolul 47:



prevede decăderea din drepturile de a ocupa o funcţie publică dar cu exceptarea funcţiilor elective prevăzute de articolul 39:

 

Deci doar funcţiile numite fac obiectul decăderii pentru 3 ani şi nu cele elective pentru că, nu-i aşa, restrângerea drepturilor elective prevăzute de constituţie, în spiritul articolului 53 de care am vorbit, ar fi disproporţionată în condiţiile în care articolul 47 al acestei legi ANI subliniază explicit caracterul faptei – UNA CU SANCŢIUNI DISCIPLINARE:

 

Pentru care ANI oricum doar constată şi nu judecă, aşa că nu vorbim nici de contravenţii şi nici de infracţiuni în acest domeniu. E la mintea cocoşului (dacă e de bună credinţă) că sancţiunea disciplinară este de destituire din funcţie şi, complementar, interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie non-electivă timp de 3 ani. Excepţia celor elective înseamnă că, de bună seamă, dacă există un proces electoral atunci se poate candida la orice funcţie electivă prevăzută în articolul 39.
Excepţia respectivă se impunea pentru că funcţiile de autoritate şi cele elective erau enumerate TOATE in acelaşi articol astfel că, ţinta sancţiunilor fiind funcţiile de autoritate, s-a impus menţionarea excepţiei pentru a discerne dintr-o listă comună. Logica spune că dacă pedeapsa aspră de decadere din drepturi electorale ar fi fost una intentionată de legiuitor, ar fi fost mult mai logic şi simplu să se enunţe sec faptul că cei ce au fost incompatibili nu mai au voie să candideze deloc. De ce ar mai fi nevoie atunci să invoci o excepţie care nu s-ar putea aplica niciodată !?
A venit apoi ordonanţa 49/2007 care ar fi putut genera o restrângere a acestei posibilităţi de a candida introducând această misterioasă sintagmă “aceeaşi funcţie” ca fiind o excepţie de la excepţie. Urmăriţi procesul legislativ, fără ce s-a spus la Senat dar cu documentele de la Camera Deputaţilor şi în expunerea de motive veţi constata că se spunea că ANI nu are competenţe destule şi atunci trebuie învestite cu dreptul de a solicita instanţelor aplicarea sancţiunilor. Nu prea erau alte probleme care să fie invocate acum în “cazul Diaconu”. Veţi vedea din textul ordonanţei emisă de Guvern, deci din punctul de vedere al iniţiatorului, că acea chestiune a exceptării “aceleiaşi funcţii” pentru cele elective nici nu făcea un obiect de interes. 
Abia odată cu Legea 176/2010 care venea să modifice cu totul legea 144/2007 şi care este şi baza legală de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Diaconu se făcea modificarea atât de greu de descifrat pentru unii şi asta se poate vedea din urmărirea procesului legislativ. Din poliloghia motivaţiei guvernului Bok nu se înţelege mare lucru pe acest subiect. Însă dacă vedem forma iniţială a acestei legi (vezi pdf cu “forma iniţiatorului”), perioada de trei ani de sancţiune complementară era redusă de guvernul Bok la numai unul singur prin articolele 25 şi 26 şi nu se vorbea de nicio “aceeaşi funcţie” atunci când se făcea excepţia de la decăderea din drepturi pentru funcţiile elective. 
Chestiunea a apărut (inclusiv cu revenirea la formele anterioare de 3 ani) ca un amendament al deputatului Eugen Nicolicea după cum se vede din urmărirea procesului legislativ aşa că el putea să explice cel mai bine ce a avut în cap sau se poate desluşi direct acest lucru din stenogramele comisiei în care s-a făcut şi adoptat amendamentul cu pricina. Articolul amendat astfel suplineşte abrogarea articolului 47 din forma anterioară a legii ANI. 
Una peste alta, citirea fără punere în context a acestei sancţiuni este penibilă pentru ANI şi BEC, pentru că nu numai că era limpede motivul excepţiei funcţiilor elective – faptul că abaterea este strict una disciplinară după cum reiese din textele tuturor actelor normative foste sau trecute – dar este extrem de limpede şi ce înseamna “aceeaşi funcţie”. 
Pentru că legea 176/20010 care este invocată în determinarea incompatibilităţii lui Mircea Diaconu spune la cine se referă fără a putea interpreta în niciun fel "andrisantul". 
O face chiar articolul 1 iar aici sunt înşirate atât funcţiile publice de autoritate cât şi cele elective. Iar acolo, în MOD CU TOTUL DISTINCT, la art 1, alin 1 se vorbeşte  de deputaţi şi senatori la punctul 3 iar de membrii din România ai Parlamentului European la punctul 4.



Dacă sunt enumerate aceste funcţii la două puncte diferite, după capul meu prost şi fără pregătire juridică, cele două funcţii elective N-AU CUM SĂ FIE ACELEAŞI. Şi pentru că a susţine contrariul este o interpretare cu rea credinţă a legii, acelaşi act normativ (legea 176/2010) prevede la art. 31 că:

“(1) Sesizarea făcută cu rea-credinţă, dacă prin aceasta a cauzat persoanei denunţate un prejudiciu moral sau material, constituie infracţiunea de denunţare calomnioasă”

De care am speranţa că va “beneficia” politrucul ăla de la ANI dar şi cei de la BEC prin faptul că împiedică abuziv dreptul legal de a candida al lui Mircea Diaconu. E un precedent extrem de periculos pentru democraţie în general, nu numai la noi ci chiar în Europa şi de aceea sper că dl Diaconu nu va depune armele şi îi va urmări pe aceşti infractori până în pânzele albe. 

Spunând asta mă declar EXTREM, DAR EXTREM de nemulţumit de felul cum înţelege să se comporte conducerea PNL în acest caz. Adică, dacă e război cu băsiştii, atunci îi acuz că l-au abandonat pe Mireca Diaconu în spatele liniilor inamice fără să tragă un foc şi fără să încerce să-l recupereze. Pe de altă parte înţeleg perfect nevoia de protecţie a celorlalţi candidaţi prin înlăturarea dânsului din listă şi eliminarea în acest fel a subiectelor de propagandă mizerabilă pe care o poate deversa un Cristian Preda sau o Monică Macovei. Asta nu înseamnă că trebuie să-l combaţi pe Mircea Diaconu aşa cum a făcut-o direct Ludovic Orban sau mai pe ocolite Crin Antonescu. Strategia trebuia să fie de susţinere a acestuia, chiar dacă asta ar părea o contra-campanie a listei proprii. Pentru că trebuia susţinut Mircea Diaconu ca o victimă absolută a sistemului şi mizat pe faptul că el oricum ar atrage voturi ale nemulţumiţilor sau nehotărâţilor, oricum ale celor care n-ar mai vota PNL (eu fiind printre aceştia, căci altă formă de protest faţă de koabitarea de până la ruperea USL nu am). Dacă s-ar alege, Mireca Diaconu putea fi recuperat ca un prieten şi nu ca un opozant aşa cum a fost împins să fie în mod necugetat. Si pentru ce? Pentru Buşoi? Aşadar acuz PNL că s-a purtat execrabil, la fel ca în cazul Ghişe când l-au lăsat pe acesta în off-side pentru că nu ştiu ce jurişti sau consultanţi indolenţi şi incompetenţi care decid în PNL au hotărât să depună armele înainte de a începe ostilităţile, în tradiţia românească cea mai lamentabilă care ne-a determinat în 1940 să ne retragem din Basarabia fără să crâcnim şi doar ridicând din umeri. Aceşti indivizi care dorm în papuci – Alina Gorghiu, Dan Mihalache, Mihai Voicu, alţi “comunicatori” sau parveniţi care se învârt prin comisiile juridice ale Parlamentului trebuie daţi jos de unde s-au cocoţat dacă PNL mai vrea să supravieţuiască. Căci în ciuda încrederii din ultima vreme pe care o afişează Crin Antonescu, tare mă tem că electoratul PNL (prin care teoretic ar trebui să mă regăsesc) este mai educat şi cu mai mult cap şi, prin urmare, mult mai dispus la sancţiuni electorale decât gloatele pesediste sau ale leprelor verzi-albastre-portocalii. Mă simt deja incompatibil cu acest stat în care se pot petrece astfel de lucruri şi în care nu există suficiente reacţii pentru că, în fapt, statul ăsta este incompatibil cu noi şi nu invers.


Imaginea de mai sus are binemeritatul loc lângă o alta, care ilustrează noaptea minţii.

Pe scurt: 
1) Incompatibilitatea este o abatere disciplinara care atrage ca pedeapsă principală eliberarea din funcţie. Sancţiunea complementară este că dreptul de a mai ocupa o funcţie publică este restrâns 3 ani. Funcţiile publice la care se referă legea prin impunerea declaraţiiei de avere şi de interese respectiv al regimului incompatibilităţii sunt enumerate într-un singur articol, la un loc fiind cele de autoritate în care persoanele sunt numite cu cele în care persoanele sunt alese. 

2) Pentru că o abatere disciplinară (nu infracţiune şi nici măcar contravenţie) nu poate duce la decăderea din drepturile electorale, sancţiunea complementară de intezicere a ocupării unei funcţi publice pentru 3 ani se referă doar la funcţiile de autoritate publică în care persoana este numită. Pentru asta a fost nevoie în lege să se precizeze exceptarea funcţiilor elective de la sancţiunea complementară. 

3) Pentru că ar fi fost penibil ca după pedepsirea incompatibilului cu pierderea funcţiei elective acesta să poată candida din nou la acelaşi post, s-a mai introdus această detaliere a excepţiei astfel că, în continuare nu este nimeni decăzut din drepturile sale electorale, ci doar este limitat accesul la a mai ocupa aceeaşi funcţie din care a fost concediat ca urmare a pedepsei legate de incompatibilitate.

4) “Aceeaşi funcţie” este foarte clar de determinat ce înseamnă pentru că, în enumerarea funcţiilor pentru care se impune declararea averii şi a intereselor şi care fac obiectul incompatibilităţilor, aceste funcţii sunt enumerate distinct şi precis şi nu prin termenul generic de “funcţie electivă” cum încearcă să acrediteze ideea ANI şi BEC. Parlamentar în ţară nu este acelaşi lucru cu parlamentar în PE. 

5) Mircea Diaconu a mai fost şi abuziv declarat incompatibil de ÎCCJ, dovadă fiind faptul că fix pe aceeaşi speţă Ecaterina Andronescu a fost achitată de către ÎCCJ iar pe dânsa PSD n-a avut nicio reţinere să o pună pe lista de europarlamentare. Ceea ce îmi întăreşte şi mai mult nemulţumirea faţă de atitudinea PNL faţă de dl. Diaconu.
Ceterum autem censeo Băsescu esse delendum.

sâmbătă, 29 martie 2014

GALANTARUL DE SAMBATA XIX

În 1875 se autoriza pe strada Lipscani, la nr. 65 de atunci, o modificare a prăvaliilor mai vechi (desenat cu negru, spre deosebire de partea nouă desenată cu roşu) pentru a genera această faţadă:


Din scara şi cotele din desen rezultă că uşile şi galantarele celor două prăvălii îngemănate erau uriaşe. Uşile trebuie să fi avut vreo trei metri înălţime astfel încât această construcţie parter avea de fapt o înălţime la cornişă de circa 6 m. Peste mai puţin de treizeci de ani aici era deja o clădire cu un etaj, cu faţada altfel compusă, având 7 goluri de fereastră la etaj, aşa cum se poate vedea într-o frumoasă colecţie de imagini ale străzii Lipscani strânse cu migală într-un articol de blog aflat la adresa aceasta: http://turistinbucurestiro.blogspot.ro/2014/02/lipscani-dinspre-selari-inspre-piata.html De aici am selectat şi imaginea de mai jos pe care am marcat locul galantarului din 1875.


Pe planul din 1895-1899 unificarea parcelelor era deja infaptuita; se citeste "63 si 65" pe locul respectiv. Planul de aliniere al strazii Lipscani era din 1886 iar pe acel plan adresele erau inca distincte. Mai trebuie sa precizez ca documentul de arhiva provine de la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 23/1875.