miercuri, 11 martie 2015

NOBILI, DAR MULTI !

Am văzut o iniţiativă legislativă ce a fost respinsă în Senat şi care a ajuns acum în Camera Deputaţilor. Este vorba de o intenţie nobilă, aceea de a proteja patrimoniul cultural şi dincolo de cadrul legal deja existent, aplicabil monumentelor istorice. M-aş bucura din toată inima dacă nu mi-ar veni să plâng cu un ochi şi să râd cu celălalt. De fapt, cred că ar fi mai nimerit să plâng cu ambii ochi şi să râd cu altceva.
Cred că este suficient să parcurgi expunerea de motive pentru această lege ca să înţelegi de ce propunerea legislativă în cauză este o aberaţie.



Am subliniat cu galben expresiile cheie, demne de “perlele” care apar întotdeauna după sesiunile de bacalaureat. Nu vreau să le comentez mai mult dar mi se pare că acest text arată “simbolul măreţiei” clasei noastre politice şi “urgenţa necesităţii” de a o schimba. Şi eu am subliniat necesitatea schimbării urgente a cadrului legal existent dar cu scopul de a-l face mai clar şi mai operativ, nu de a-l mai încărca prin noi cocoaşe puse administraţiei şi atât. Esenţa propunerii legislative se rezumă în fapt la asta, concept subliniat chiar de expunerea de motive, care ne lămureşte că legea trebuie să fie “prohibitivă” şi să “reglementeze crearea cadrului legal”. Am afirmat că textul de lege propus este o aberaţie şi îndrăznesc să spun că iniţiatorii (50!) habar nu au cum funcţionează administraţia şi care este rolul acesteia. Prietenul Adi Bălteanu mi-a semnalat situaţia, ba el a avut şi pornirea lăudabilă de a propune nişte amendamente. Eu spun că ceva atât de slab nici nu merită a fi amendat pentru că e doar o formă fără fond. Trist este să văd că, o astfel de iniţiativă legislativă, susţinută de o astfel de compunere de nivel de şcoală gimnazială şi pompos numită “expunere de motive”, a fost semnată şi de cel puţin doi foşti miniştri!

Aberante sunt mai multe aspecte pe care le-am şi subliniat în articolele respective.



1. Legea dublează unele legi aflate în vigoare. Chestiunile tratate în propunerea legislativă sunt rezolvate de legea 422/2001 (care vorbeşte de zone protejate, zone de protecţie) dar şi de legile privind urbanismul. Mai mult, chestiunile legate de decizia locală, la nivelul acesta “prohibitiv” la care se limitează legea, ar putea fi rezolvate direct prin intermediul planurilor urbanistice generale sau zonale, prin voinţă locală.
2. Termenii folosiţi sunt de o confuzie logică excepţională. Unele dintre obiectivele “clasificate” (în alt articol se vorbeşte totuşi de “clasare” în mod indirect prin invocarea unor “norme de clasare”, aceste cuvinte având înţeles juridic cu totul şi cu totul distinct) ar putea fi de “valoare naţională şi universală”. Reamintindu-ne că propunerea legislativă vizează construcţii “altele decât monumentele istorice”, te poţi întreba cât de şubredă poate fi mintea unora care pot considera că ceva care este cu adevărat de “valoare universală” ar putea să nu se găsească deja în lista monumentelor istorice !? Sau că la o asemenea constatare de valoare n-ar lua direct drumul procedural al clasării in lista monumentelor? Las la o parte ca termenul folosit în propunere pentru categoria juridică de monument istoric nu există - "monumente istorice şi de arhitectură" adică
3. Nu mă mir că iniţiativa legislativă nu are niciun maghiar printre semnatari din moment ce “construcţiile reprezentative” au o barieră temporală care începe din 1859. Ce legătură are 1859 cu valoarea şi reprezentativitatea? Mai mult, împărţirea pe intervale de timp s-ar aplica numai uneia dintre cele trei clase, anume construcţiilor civile. Construcţiile civile care sunt şi tradiţionale (?), adică a doua clasă, nu au astfel de constrângeri şi nici nu ştiu exact de ce se propune categorisirea asta şi la ce foloseşte ea.
4. În fapt, nimic nu ne lămureşte la ce foloseşte tot acest text de lege căci singura consecinţă practică ar fi existenţa unui aviz în plus la autorizarea lucrărilor de construire în viitor. NU sunt stabilite alte consecinţe directe nici avantaje fiscale sau financiare şi nici sancţiuni specifice încălcărilor prevederilor acestei legi. De fapt nici nu rezultă că ai putea încălca ceva, odată ce această lege ar fi adoptată.
5. Legea e ambiguă nu numai în scopurile sale ci şi în ce priveşte procedurile. S-ar putea înţelege că ministrul culturii aprobă ce primeşte de la autorităţile publice centrale şi locale. În ce fel, în ce termeni, nu ştim. Şi dacă autorităţile publice centrale (sic!) nu trimit nicio propunere de “clasificare” sau “clasare” (după caz, în funcţie de ce articol citeşti) atunci ce se întâmplă? E sarcina miniştrilor de la fiecare minister în parte? E sarcina primarilor sau e sarcina consiliilor locale? Cu ce criterii fac ei aceste propuneri în termen de 60 de zile din moment ce criteriile abia ar fi determinate în aceleaşi 60 de zile – vezi art. 7 şi art. 8 !? Las la o parte că regulile de tehnică legislativă impun folosirea timpul prezent în textele de lege. Normele "SE APROBĂ" de o anumită structură nu “VOR FI APROBATE”.
6. Legea ar da competenţe de avizare unor asociaţii non-guvernamentale până la urmă! Cum adică OAR sau UAR emit avize "împreună" cu ministerul culturii şi direcţiile sale!? Cum vine asta? Hai să dăm şi baroului avocaţilor dreptul de a a aviza numirea procurorului şef. De ce nu? Mă întreb cum ar arăta avizele alea, vor purta oare ştampila OAR sau a UAR? Şi cum se rezolvă procedural implicarea acestor două persoane juridice de drept privat distincte? La paritate? La paritate cu funcţionarii publici? În nişte comisii despre care propunerea de lege nu vorbeşte?

Deci aş vrea să nu se supere pe mine distinşii parlamentari care au făcut o asemenea propunere dar am să mai spun o dată că ce au propus ei nu este nimic altceva decât o altă măsură care nici măcar “prohibitivă” nu este ci doar produce nişte hârţogăraie în plus, fără nicio finalitate practică. E ca şi cum, deşi Eminescu a scris cândva “Criticilor mei”, aş considera nimerit să mai bag şi eu următorul text, cu rol de “resursă care agravează o situaţie”:

“E uşor a scrie legi 
Când nimic nu ai a spune, 
Înşirând cuvinte goale 
Ce din coadă au să sune.”

sâmbătă, 7 martie 2015

GALANTARUL DE SAMBATA XXIII

Prietenul Dan Rosca mi-a trimis imaginea de mai jos, cu rugamintea sa-i dau cateva date despre ea, in ideea ca-i voi confirma informatiile pe care deja le-a strans. Pentru ca iar scrie ceva, drept care ii urez spor!


Cladirea este disparutul magazin Au Bon Gout, pe locul caruia s-a ridicat - la nici 30 de ani de la inaugurare - cunocuta Banca Crhrissoveloni din strada Lipscani. In imaginea trimisa de Dan se vede in dreapta si cladirea despre care am scris la Galantarul de Sambata XXII bis si la Galantarul de Sambata XXII. Aveam informatii. Cladirea a fost comandata de Albert Ascher (mai era si un alt Ascher - Moreno S. - coproprietar la asa-zisul Han Gabroveni ce construia in Gabroveni pe la 1903) printr-o cerere din noiembrie 1893.


Proiectul e semnat de arhitectul Filip Xenopol si s-a realizat probabil in 1894. Iat amai jos un extras cu fatada si detalii ale galantarelor in plan, vedere si detaliu de usa. Interesant e ca magazinul avea niste usi centrale dar si usa din extrema stanga a fatadei. Usa din extrema dreapta, cea sub care e si semnatura arhitectului, dadea la traditionalul gang, foarte lung, spre scara de legatura cu etajele.


Documentele mele sunt de la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 15/1893

vineri, 27 februarie 2015

INDEZIRABILII SCARBOSI AU FOST DRAGUTI CANDVA

Nu, titlul nu este o parafrazare a versurilor unui cantec al lui Mircea Baniciu care imi place foarte mult. In cantecul respectiv auzim la un moment dat indemnul catre Scorpie si catre Ghionoaie: "Aduceti-va aminte ca ati fost femei candva!". Scormoneam printr-un dosar de arhiva cand am dat peste un document ce m-a dus cu gandul la recentul scandal legat de ICR Paris. Cineva din diplomatie daduse drumul unui document cu adnotari care caracterizau unele persoane invitate la o receptie ca fiind fie "indezirabil", fie "scarbos". 

Documentul meu e din 1860 si arata ca practica adnotarilor neatente nu este noua:


Este o petitie din care n-am inteles nimic pentru ca e scrisa cu caractere chirilice si destul de urat caligrafic. Pe verso se afla un referat cu caractere latine care explica nevoia de a amplasa o imprejmuire, modul in care ar fi trebuit facuta si o schita cu topografia zonei de amplasament. Pe schita asta sunt cateva nume de proprietari si ceea ce probabil ca n-ati observat:



In loc de un nume, inspectorul primariei a notat "Draguta vaduva" ! Sunt convins ca pentru acea draguta vaduva, inspectorul primariei nu era decat un indezirabil scarbos :)

Sursa documentului: AN-DMB, Fond PMB Tehnic, dosar 33/1860, fila 412

sâmbătă, 21 februarie 2015

ARHITECTURI PRIVATE 5

O baterie de bude separate pe sexe (intr-una dintre parti sunt pisoare)in 1881. Cred ca era la Palatul Postelor si Telegrafului, intre strazile Vestei si Doamnei.



Sursa: AN-DMB, fond PMB Tehnid, dosar 19/1881, fila 61.

luni, 16 februarie 2015

BLENORAGIA POLITICA

Nu ştiu dacă există vreun leac pentru crunta boală de care suferă societatea românească. Bântuie blenoragia politică în statul nostru naţional, unitar, indivizibil şi curat constituţional. Imaginea de jos are originea într-un monument istoric, bineînţeles.


Am cules aceste flacoane vechi de penicilină din podul unuia dintre cele mai venerabile spitale româneşti care mai sunt încă în picioare. La Buzău există încă spitalul judeţean (construit ca atare) care s-a inaugurat în 1895, deci în urmă cu 120 de ani. E în ruină de mai bine de un deceniu. De aproape 4 ani se screm autorităţile locale să facă o reabilitare/restaurare/conversie funcţională a acestui monument istoric clasat de două ori. E bizar conceptul ? Nu, monumentul ar fi fost declasat în 2004 (altfel ne zic unele surse deşi e limpede că în listele din 1955 sau 1992 spitalul nu apărea). Unii s-ar întreba cum s-ar fi putut întâmpla o astfel de nemeritată declasare. Explicaţia este simplă după opinia mea. E cazul clasic în care o clădire ar fi profitabil să fie demolată pentru utilizarea intensivă a terenului şi pentru asta se operează în paşi mărunţi. Se sistează orice investiţie, nu se face nicio reparaţie o vreme. Se închide clădirea şi se lasă pradă vandalilor şi autodemolării. Apoi se livrează o expertiză tehnică imediat, cu verdictul sumbru că acea casă nu mai poate sta în picioare. În acest caz expertiza a fost făcută în 2007 iar varianta demolării era prezentată ca fiind cea mai rezonabilă. Am văzut că argumentul ăsta penibil a mai fost folosit şi la Piteşti pentru a rade gara istorică. Am văzut astfel demolată clădirea MICM a lui Arghir Culina. Am văzut că Hala Matache nu mai putea fi ţinută ca pavăză împotriva “progresului”. Ştim mecanismul. Din fericire, imobilul a fost clasat (din nou ?) în anul 2009 (OMCCPN 2270/17.06.2009) dar din acel moment nu s-a întâmplat nicio măsură de protecţie preventivă astfel că uşile sunt cam vraişte, pe alocuri plouă, curtea e stăpânită doar de nişte câini agresivi. Clădirea fusese cândva concesionată dar contractul s-a reziliat prin HCJ 26/2006. Din 2011 se tot perpeleşte ideea de transformare a monumentului în centru cultural.


Se pare că nimeni nu remarcă până acum cazul spectaculor al Buzăului unde există două spitale aproape identice arătate mai sus – fostul spital judeţean Brătianu (foto 1940) şi “noul” spital municipal Gârlaşi construit din 1896 dar inaugurat abia la 1907 (chiar dacă acesta a fost batjocorit la recenta “restaurare”). 
Imaginea spitalulului Gârlaşi, ante si post "restaurare": 
Sursa imaginilor este: http://www.opiniabuzau.ro/index.php/istorii-buzoiene/26018-bolnita-de-la-garlasi-de-acum-222-ani-primul-spital-buzoian Imaginea spitalului Brătianu din 1940 este culeasa de mine, din arhivele locale. 

Am ilustrat cu toată această poveste de la Buzău o stare de fapt tristă a societăţii româneşti de azi. Toate combinaţiile politice din ultimii 10 ani au compromis total orice credibilitate a statului, cel puţin în opinia mea. Toate forţele politice dar şi instituţiile de azi ale statului sunt atinse de această blenoragie politică iar nouă nici măcar sistemul sanitar şi farmaceutic nu ne mai funcţionează astfel încât să putem spera a scăpa …

luni, 2 februarie 2015

LEAPSA DUPA CEI 5 ANI DE IDEI URBANE

Am participat la aniversarea celor 5 ani de Idei Urbane ale prietenului Popescu, dupa cum am promis. Nu ştiu cum a făcut dar a reuşit să facă rost de toate mijloacele pentru un eveniment plăcut şi complex în acelaşi timp. Au venit mulţi cunoscuţi iar unii pe care ma aşteptam sa-i revăd au lipsit, c-aşa-i în tenis. Îi mai urez încă o dată activitate lungă şi susţinută, nu aşa cum am eu în ultima vreme! S-a vorbit despre multe lucruri, mai ales despre cele ce privesc oraşul nostru, ca aspect, ca administrare. Dar au fost şi prezentări ale activităţii unor prieteni ai blogurilor noastre, cum e cazul Asociaţiei Istoria Artei sau cum este cel al Oraşului lui Bucur ori al Asociaţiei pentru Educaţie şi Dezvoltare Urbană.


Prezentarea mea de la această întâlnire are legătură cu nevoia de a face unele reforme ce ar trebui să fie relativ ample, de structură a sistemului atât ca parte legislativă cât şi de organizare administrativă. Principiile acestor reforme de sistem trebuie insă ca să fie discutate public şi, mai ales, să fie cumva asumate politic şi acceptate de cetăţeni, atât cât se poate (dat fiind interesul general cam scazut pentru subiect).
De aceea, am spus că voi lansa o leapşă tuturor prietenilor mei bloggeri, provocându-i să scrie măcar un articol pornind de la una dintre tezele care le stârneşte mai mult interesul sau pe care o consideră ei fie mai problematică fie mai în acord cu concepţiile lor despre societate. 
Documentul de lucru este (în PDF) pe pagina Comitetului Naţional Român ICOMOS, aici.

Deci provocarea mea e către oricine are blog (a cărui orientare permite astfel de articole) şi mă citeşte dar mai ales către (ordinea cu totul aleatorie): Simply Bucharest (în ipostaza integrală a sfintei treimi Hungry Mole, Ando şi C.D. Mocanu cu care am stat cu plăcere de vorbă în pauzele evenimentului şi care se exprimă fiecare în parte), Popescu, Vlahul, Slăvuţeanu. Poate se va scrie chiar si la "Bucurestiul meu drag". Aş vrea să sper că şi cei care au lipsit dar au interes pentru domeniu ar putea să exprime nişte opinii şi aici mă refer la Raiden sau la Reptilianul (că tot face jurnalism). Mi-ar face plăcere să-i văd pe Armyuser, Radu & Ştefan, Radu Oltean, pe Irina sau pe Marius că ies din inactivitatea din ultima vreme de pe blogurile lor ca să scrie ceva pe temele celor 10 teze. Am să încerc să-i stârnesc şi pe Răzvan Pop sau pe Horaţiu Buzatu, ambii fiind în mod sigur preocupaţi de subiect. Acestea fiind zise, vă rog să stârniţi un pic de mişcare civică astfel încât acest subiect al Codului Patrimoniului să nu fie iar băgat într-un colţ să moară odată cu patrimoniul însuşi! 
Dacă daţi leapşa mai departe, cu atât mai bine! Ne priveşte pe toţi până la urmă.

vineri, 16 ianuarie 2015

UN PACT PENTRU PATRIMONIU

În urmă cu aproape un an am fost solicitat să coordonez lucrul într-o echipă ce avea ca scop finalizarea Codului Patrimoniului. În ultimii circa 7 ani, absolut toţi miniştrii culturii au afirmat că vor, că fac şi că finalizează această iniţiativă de comasare a legislaţiei care guvernează distinct problemele monumentelor, ale zonelor protejate, arheologiei, patrimoniului mobil, muzeelor, patrimoniului imaterial. Nu s-a întâmplat ce au spus şi cred că ştiu de ce. E nevoie de un consens politic naţional în acest sens la fel cum este nevoie ca societatea să fie şi cuplată cât şi cu adevărat interesată de modul în care “industriile culturale” pot contribui la bunăstarea generală. După educaţie, apărare sau transporturi, e vremea şi a unui pact pentru patrimoniu. Pentru asta este însă absolută nevoie de a avea clarificate nişte principii (raportarea la proprietate versus protejarea patrimoniului de exemplu )Împreună cu colegii din ICOMOS România, le-am numit “Tezele patrimoniului”. Acestea trebuie discutate public şi asumate printr-un pact, ca principii fundamentale ale mult aşteptatului Cod al Patrimoniului.



Despre asta aş vrea sa vorbesc cu prietenii ce ne vom aduna la sfârşitul lui Ianuarie să aniversăm 5 ani de Idei Urbane, la invitaţia lui Andrei, creatorul acestui blog si al Plimbărilor Urbane
Am văzut la ştiri că, la Academia Română, însuşi premierul ar fi cerut un astfel de acord naţional asupra culturii. Probabil că nici asta nu se va face pentru că orice subiect poate fi transformat în bâtă de dat cu ea în baltă, deşi nu e cazul să te ocoşeşti oricând, doar aşa, pentru ca să aibă lumea impresia că tu eşti cu adevărat în opoziţie şi pentru asta te costumezi în Gică Contra. 
Nu sunt un om de mare cultură aşa că nu ştiu ce să zic despre asta însă pe segmentul de patrimoniu cultural ar prinde foarte bine ca premierul şi preşedintele “să bage ceva cărbuni” căci fochiştii au cam sărit de mult din tren.

vineri, 9 ianuarie 2015

DESPRE ADEVARURI NEADEVARATE

Sunt absolut revoltat de felul în care Nicuşor Dan, pe care credeam că-l cunosc, pare că luat-o pe câmpii într-o postare a sa propagată prin Facebook şi care apare preluată de diverse canale media (dacă nu folosesc Facebook, în ciuda unei pagini existente legată de blog, aflu doar indirect). Sunt 7 puncte prin care, în esenţă, ca urmare a faptului că a fost proaspăt numit consilier prezidenţial, prof.dr.arh. Sergiu Nistor este terfelit în noroi în mod gratuit. În acest tragic context internaţional cu atentatul de la Paris, aproape că-mi vine să spun şi eu: “Je suis Sergiu!” 
Sunt puţin în clocot acum şi nu am timp să iau pe rând acele 7 puncte dar o voi face într-un articol separat, cât de curând, cu atât mai mult cu cât în mai toate punctele respective mă simt atacat eu însumi. Până atunci am să arăt pe propria-mi piele cum se poate induce în mod manipulator ideea că cineva ar putea fi un ticălos care sapă monumentele la rădăcină, via aceleaşi “surse de informare”. Am mai explicat maniera asta prin care “jurnaliştii loveşte şi loveşte din nou”. A face însă o ştire din preluarea unor acuzaţii nefondate, spunând că “acuzatul” a refuzat să comenteze şi plasându-le apoi pe o agenţie de ştiri, împachetate astfel încât lucrurile să pară un adevăr irefutabil, mi se pare din nou o mostră de caracter dubios, specific jurnalismului de tipul “a zis ăla ceva despre celălalt”. Iată, mai jos, cum se face o manipulare, într-o prezentare sumară.

Pornesc de la un raport al unei asociaţii non-guvernamentale (Pro.Do.Mo) care a fost sursa uneia dintre acuzaţiile lansate de Nicuşor. El spune că: 
“In 2014 ICOMOS (Consiliul International al Monumentelor, pe langa UNESCO) a dat o rezolutie care condamna distrugerea patrimoniului istoric din Bucuresti. Nu a facut-o la propunerea reprezentantului sau din Romania, Sergiu Nistor (asta era atributia lui, sa apere patrimoniul din Romania) ci la apelul disperat al unui ONG (ProDoMo). Sergiu Nistor a mai si fost ofuscat ca n-a fost instiintat pe ProDoMo” 
Păi să vă spun de ce sunt eu “ofuscat” în acest caz. Raportul de la care a pornit acea “rezoluţie”are aceste date de identificare:
 
Din ce spune Nicuşor aş vrea să arăt întâi şi întâi că nu tot ce zboară se şi mănâncă.
1. Raportul cu pricina nu a făcut obiectul unei rezoluţii ICOMOS ci a fost băgat “pe sub mână” unui comitet ştiinţific al ICOMOS care a avut întâlnirea anuală la Budapesta în septembrie 2013 şi care s-a gândit să-l susţină ca atare. E vorba de CIVVIH, comitetul pentru oraşe istorice. Nu merge siteul lor dar vedeţi o legătură de la ICOMOS Australia ca să înţelegeţi despre cine este vorba. Deci a se reţine că nu e vorba despre ICOMOS ci doar despre unul dintre comitetele ştiinţifice ale sale, aşa cum este şi ICLAFI, comitet din care fac şi eu parte, suficient deci încât să ştiu cum funcţionează ICOMOS.

2. “Ofuscarea” nu era numai a preşedintelui Comitetului Naţional Român ICOMOS ci a noastră, a majorităţi membrilor, mai ales ca urmare a modului cel puţin neelegant în care Pro.Do.Mo a ales să se comporte apoi în public, ca o găină care se agită mult când produce un ou. Deci supărarea în sânul ICOMOS România era strict faţă de modul intern necolegial de a face declaraţii de la nivelul unui comitet ştiinţific despre situaţia dintr-o ţară, fără consultarea prealabilă a comitetului naţional ICOMOS din acea ţară, cu atât mai mult cu cât în acel comitet ştiinţific internaţional noi nu avem reprezentant. Aşa ceva nu se face. Punctul nostru de vedere, care nu contrazicea esenţa apelului, este că lucrurile nu se rezumă doar la Bucureşti ci sunt un simptom al unei situaţii naţionale pe care nu o semnalează salvator şi “disperat” doar Pro.Do.Mo. ci au făcut-o de-a lungul timpului şi alţii – OAR, UAR, Comitetul National Român ICOMOS, Pro Patrimonio. Am pus mai sus cuvântul rezoluţie între ghilimele pentru că, în realitate, rezoluţiile le adoptă doar Adunarea Generală şi nu un comitet sau altul. Comitetul ştiinţific poate adopta cel mult “luări de poziţii” sau poate încheia vreun simpozion cu “declaraţii”şi asta doar în ce priveşte domeniul său de activitate, nu în numele ICOMOS în ansamblul său. Poate şi de aceea regulile interne stabilesc faptul că rapoartele anuale de activitate ale acestor comitete ştiinţifice sunt aprobate sau nu de către structurile de conducere ale organizaţiei internaţionale. Puteţi parcurge aici o rezoluţie în care se poate constata unde apare “statement” şi unde apare “rezoluţie” când se face o trecere în revistă a abordărilor anterioare asupra subiectului Roşia Montană. Asta ca să fie şi mai clar nivelul de înţelegere a mecanismelor pe care-l manifestă unii care propagă tot felul de lucruri în societate. Mai ales că această diferenţă a fost comunicată iar afirmaţiile sunt în continuare pe linia că “ICOMOS a dat o rezoluţie”.

Dar să revenim la fondul problemei, la conţinutul acestui raport. Acesta pare foarte minuţios, cu note de trimitere către surse, cu “studii de caz” documentate foto. Pare o colecţie de adevăruri. De fapt e o colecţie de păreri, cu care în mare parte pot fi chiar şi de acord, dar care rămâne o colecţie de păreri, aşa cum este şi colecţia de păreri mult mai consistentă pe care o alcătuieşte pachetul de peste 300 de articole ale acestui blog nefinanţat de nimeni. Printre aceste păreri din respectivul raport se află însă multe interpretări eronate ale situaţiilor, ca să mă exprim aşa. Mă leg doar de cele care mă privesc în mod direct, una a zonelor protejate detaliate de UAUIM şi cealaltă a casei din Şelari 14, lucruri despre despre care am scris şi am şi completat pe blog în ultimii trei ani.

Se vorbeşte aici despre o iniţiativă a primăriei de a detalia 3 zone protejate dincolo de nivelul insuficient de a determina nişte case nedemolabile (cu roşu), unele aşa-şi-aşa (portocaliu) şi unele naşpa rău deci demolabile (cu gri), determinare făcută astfel inainte (in alte 12 zone) si care nu clarifică de fapt deloc modul în care trebuie acceptată dezvoltarea unei astfel de zone. Proba faptului că lucrurile nu sunt suficient de clare nici cu o astfel de detaliere este chiar o semnalare din cursul acestui raport, a demolării unei case din zona Domenii (o astfel de zonă detaliată ca analiză a valorilor), strada Sandu Aldea. Casa, nefiind monument, nefiind marcată cu roşu, a fost în cele din urmă demolată, la fel ca multe alte cazuri în alte zone protejate astfel analizate pentru a determina clasele de valori din interiorul lor. Uitaţi-vă ce se întâmplă într-o altă astfel de zonă detaliată pe analiză de valori – Vatra Luminoasă. Ştim că unele case cu portocaliu pot fi modficate dar nu ştim în ce măsură iar rezultatele acestei ambiguităţi vorbesc de la sine, ca să nu mai zic de presiunea pusă pe funcţionari care nici nu se pot opune dar nici nu au reguli pe care să le indice ca măsuri alternative pot aviza şi apoi autoriza. Planşele acestor 12 planşe spun doar atât: “se poate”. Iar dacă se poate … În aceste condiţii, a susţine că detalierea la nivel de parcelă la care am lucrat şi eu alături de Sergiu Nistor şi de alţi colegi este o “derogare”, asta cred că este o poziţie rău-voitoare sau manipulatoare. Aş spune chiar că este o prostie şi o dovadă de incultură dar ştiu că autorii raportului nu sunt nici proşti şi nici inculţi astfel că rămâne doar varianta spiritului fundamentalist rău voitor ce poate justifica afirmaţiile de acolo. Mai mult, per ansmblu, la nivelul acestor zone, coeficientul de ocupare a terenului în propunerea “derogatorie” este chiar mai mic decât cel iniţial. În realitate, de exemplu, PUZ ZCP10 – Dorobanţi, la care am lucrat, are CUT mediu propus de 2,3 ceea ce constituie o scădere substanţială faţă de CUT mediu permis de actualul regulament care este 3,2 în condiţiile în care, fără a exista nişte reale oprelişti administrative, orice proprietar poate forţa atingerea acestui maxim, ceea ce s-a şi întâmplat în unele locuri. Eu zic că, parafrazând pe Mies van der Rohe, este un caz în care “less pare că e more”. Manipulare sau ce?

Apoi, crème de la crème în raport:
“Odată regulamentele aprobate de Consiliul General, elaborarea unor Planuri Urbanistice Zonale, care derogă de la indicatorii urbanistici ai zonei protejate nu mai este necesară. Derogările devin lege.”
Cu alte cuvinte i-am servit pe rechinii imobiliari pentru că suntem nişte nemernici, nu-i aşa? Până în urmă cu un secol, pentru aşa şopârlă puteai să-i plezneşti peste faţă cu mănuşa şi apoi să-i rogi să-şi aleagă armele şi locul … Asta este însă nu o răutate ci o mostră de totală neînţelegere a regulilor democratice care asigură viaţa în comun într-o localitate, oricare ar fi aceasta. Spun asta pentru că explicaţiile au fost date acestor persoane cu mult înainte de apariţia raportului. În primul rând trebuie spus că oriunde în lumea asta, o documentaţie de urbanism este expresia voinţei societăţii locale concretizată printr-un act administrativ produs de aleşii săi şi care are o valabilitate limitată în timp. Adică se aprobă pe o perioadă determinată de timp de către consiliul local, prin hotărâre. Documentaţia de urbanism – PUG, PUZ - nu e veşnică pentru că atât oraşul cât şi societatea se schimbă inevitabil. Nici măcar o lege nu e veşnică, ea e în vigoare atât timp cât nu este abrogată sau amendată printr-o altă iniţiativă legislativă. Nici legile şi nici reglementările urbanistice nu sunt Legile lui Moise aşa cum încearcă raportul să sugereze. E de bun simţ, nu trebuie multă şcoală ca să înţelegi acest principiu. Ni se insuflă însă ideea că reglementările globale care au dat chix în majoritatea cazurilor cunoscute a celor 98 de zone protejate bucureştene şi care au fost adoptate în anul 2000, sunt “lege”. Se uită faptul că aplicând strict ceea ce ar permite regulile din unele zone protejate, aşa cum sunt ele acum, se poate ajunge la situaţii aberante. Chiar autorii acestui raport care susţine aplicarea strictă a “legii” sar în sus când aplicarea ei nu satisface concepţiile lor estetice. Am mai spus că exact acesta este cazul la Restaurantul Cina unde autorii raportului cu pricina sunt oripilaţi de înălţimea solicitată într-o documentaţie PUD deşi aceasta este chiar mai mică decât ce spune regulamentul pe care îl susţin ei!!! Am spus şi o repet, aplicarea strictă a regulamentului acolo ar conduce la monstruozităţi deşi nici înălţimea, nici POT şi nici CUT n-ar ieşi din ce prevede “legea”.
Sursa: http://alternativ.ro/info/planuri-urbanistice-zonale-controversate-in-dezbatare-la-primaria-bucurestiului Articolul respectiv e chiar hazliu daca iti inchipui ca cineva poate face referire la Atheneu in termeni de "etaje" -  "doua etaje mai inalt decat Ateneul" ! Daca P+3 sau P+4 inseamna cu doua etaje mai mult decat Ateneul atunci Athenee Palace, cu P+6 e de-a dreptul Empire State Building in capul oamenilor astora

Imaginea acestui articol indica 20,5 m la cornisa in timp ce regulamentul zonei in vigoare, "legea" (cum spun raportorii) indica maxime mai mari la care se adauga si posibilitatea etajelor retrase permise peste cei 22 de metri aplicabili tronsonului de Cale a Victoriei.
Pe scurt, partea asta din raport pare o frustrare a unora cuprinsă într-un text sumar, împănată cu citarea unor surse al căror conţinut pare că n-a fost nici citit şi nici înţeles, cu ilustrarea unui “studiu de caz” care nu are legătură cu fondul textului pentru că este vorba de o cu totul altă situaţie atât de context urban cât şi de reglementare. Se omite, de exemplu, să se spună că acea casă demolată din strada Sandu Aldea era practic singura clădire retrasă mult din aliniere, toate clădirile vecine fiind bloculeţe moderniste la o aliniere uniformă la vreo 2-3 metri de la stradă, cu regim de înălţime mediu de P+2 faţă de acea clădire care era în regim parter şi care era aflată în mod fatal şi pe o parcelă mai mare decât restul, deci mult mai “ofertantă” pentru investiţii, ceea ce a şi condamnat până la urmă acea clădire cu totul comună. Cine nu mă crede poate merge pe Google maps şi vede încă fantoma acelei case în contextul ei precum şi diversele şantiere care erau deja în curs la numerele mai mici. 

Dar destul despre aprecierile urbanistice neavenite (spun asta pentru că autorii giraţi prin semnătura dnei preşedinte al Pro.Do.Mo. n-au studii de specialitate în domeniile în care se pronunţă atât de apăsat)! 
Să vedem cum se vinde un adevăr despre o casă demolată prezentată în acest raport – Şelari nr. 14. Am publicat aproape integral studiu istoric pe care l-am făcut şi apoi am şi completat cu o documentaţie pe care am ratat-o iniţial în arhive dar care nu face decât să confirme concluziile pe care deja le trăsesem relativ la evoluţia şi la valoarea culturală cuprinse în acea clădire. Raportul face trimitere la studiul meu, preia câteva imagini şi apoi spune două dude.
Prima dudă este că acea clădire a fost construită între 1840 şi 1870 cu trimitere directă a acestei afirmaţii către studiul meu. Cu alte cuvinte EU AŞ FI SPUS ASTA. Oare? Contează oare să mai şi citeşti ce scrie în materialul la care faci trimitere transformându-ţi astfel scrierea într-o lucrare onorabilă? Pă să vedem ce am spus eu. Dar nu numai ce am scris căci am pus-o şi în grafică, tocmai pentru a lăsa şi pe cei care nu ştiu să citească să înţeleagă ce am vrut să spun.
Deci NU! Eu am spus altceva în realitate şi am şi probat ce am spus cu documente de arhivă şi cu explicaţii referitoare la detaliile constructive prezente atunci în casa respectivă.

A doua dudă este aceea că eu aş fi “admis independent şi contradictoriu faţă de lege posibilitatea demolării acestui imobil”. Adică sunt pe lângă lege, altă afirmaţie jignitoare pentru care, dacă era vreun document mai vânturat public, ar fi trebuit să mă gândesc la o acţiune în instanţă pentru defăimare. N-am încălcat nicio lege chiar dacă mi-am permis să fiu independent cum încerc să fiu întotdeauna. E ca şi cum această organizaţie l-ar acuza pe Copernic că este independent faţă de lege dat fiind că biserica decretase faptul că pământul e în centrul universului iar el se încăpăţâna să demonstreze că nu e aşa. Să o luăm încetişor. Imobilul face parte din zona centrului istoric care a fost subiectul studiilor urbanistice P.U.Z. - Zona Centrului Istoric al Municipiului Bucureşti, aprobat prin H.C.G.M. nr. 252/20.12.2004 şi de PUD – zona pilot, cu detaliere pentru un perimetru care cuprinde inclusiv această adresă. Culmea e că am şi lucrat la astea deci ştiu exact şi din interior ce şi cum s-a făcut atunci, în urmă cu peste 10 ani. Documentaţia de urbanism a fost făcută atunci doar pe baza unor cercetări anterioare, din 1995 – 1996 (la care culmea, am lucrat de asemenea pe când încă mai eram student) care a produs nişte fişe şi nişte baze de date de arhivă culese de dna Cezara Mucenic şi de dl. Prof. Dr. arh. Nicolae Lascu. Apoi au fost inspecţii vizuale pe teren pentru a le actualiza dar în multe clădiri nu s-a putut intra. Cu alte cuvinte, au existat suficiente evaluări pe bază doar de planuri, de cunoştinţa existenţei unor anume etape de autorizare pentru unele dintre clădiri, de date care erau deja publicate pe ici pe colo în legătură cu clădiri mai importante din centru. Dar atât, nu au fost niciodată studii istorice de detaliu punctuale şi nici informaţii exhaustive despre starea şi configurarea internă a imobilelor din acest perimetru. Bref, chiar şi aşa, concluziile “legii” de care vorbeşte raportul Pro.Do.Mo nu sunt nici pe departe aşa cum sunt prezentate acolo. PUZ invocat cu ghilimele nu vorbea despre acest imobil ca fiind “nedemolabil, singurele intervenţii posibile fiind: conservare, restaurare şi punere în valoare”. Prevederile se văd în extrasul din planşa de reglementare de unde se distinge, pe codurile de culoare prezente acolo, că se putea demola partea cu galben, că partea cu portocaliu mai intens se putea remodela iar faţada trebuia restaurată. Concluziile studiului meu nu sunt chiar foarte departe de aceste reglementări care sunt consemnate şi în fişa de zonă. După cum se vede, clădirea nouă are cum spune acolo, P+2 cu al treilea etaj retras şi nu depăşeste CUT 2,5. Regretul meu este că s-a demolat mai mult decât “am admis” eu şi că s-a optat pentru o reconstituire aproximativă a faţadei, chestiune care nu mi se poate în niciun fel imputa mie.

Dar să revenim la totala neînţelegere a modului cum merge administrarea unui astfel de proces de autorizare. Ce treabă are ce “am admis” sau “n-am admis” eu dacă studiul meu e doar o parte dintr-un proiect al unei investiţii? Ce contează ce “am admis” eu până la urmă din moment ce toate concluziile mele sunt filtrate de o comisie zonală a monumentelor istorice, de un aparat administrativ al direcţiei pentru cultură, trece prin filtrul aparatului de autorizare al primăriei şi apoi este semnat de arhitectul şef şi de primar ? Pe ce planetă trăiesc aceşti raportori? Colac peste pupăză aprecierile acestora sunt şi stupide având în vedere că documentaţia aia, “legea” cum ar veni, este aprobată de CGMB tocmai în 2004 cu o perioadă de valabilitate de 5 ani. Dacă în 2009 această documentare expira atunci ce legătură aveam eu cu eventualele constrângeri despre care tocmai am arătat că nici nu erau precum grăiesc cu adevăr raportorii? Regulamentul ăla era caduc de aproape 3 ani iar autorizările se fac din nou după ultra generalul regulament de zonă protejată Lipscani nr. 26. care nu are nicio planşa de detaliere a valorilor, nicio referire punctuală la imobile separate dar care e parte a PUG. Deci autorităţile aveau nevoie de o evaluare ca să compenseze lipsa de informaţii pe care să-şi bazeze actele administrative. Nu am ce să comentez mai mult, am făcut o evaluare corectă, cum nu se face în mai niciun studiu istoric din piaţă (că mi-a fost dat să văd destule alte asemenea studii). Evaluarea mea era corectă şi echilibrată, susţinută cu documente şi perfect argumentată în toate punctele prevăzute de normele legale în vigoare. Părerile de pe scaunul raportorilor n-au nicio justificare, sunt bazate pe afirmaţii deplasate şi lipsite de temei real şi susţin inept că o construcţie pentru care autorităţile emiteau încă de acum o sută de ani somaţii pentru caracterul ei insalubru, caracter devenit în timp încă şi mai insalubru, trebuia menţinută ca atare. Cine nu mă crede vede documentarul foto cuprins în studiul meu, cu toate comentariile necesare. Deci trebuia “să nu admit” demolarea şi să susţin, în ciuda evidenţelor, că acea construcţie trebuia menţinută. OK, dar pe banii cui, ai lor !? 
Pe scurt, din acest raport reiese că sunt un tartor al distrugerii patrimoniului care încalcă “legi” aşa, în general. În realitate reglementările invocate nu numai că erau cu totul altele dar mai erau şi expirate de multă vreme iar ideea susţinută de acuzatori conform căreia clădirea trebuia neapărat menţinută nu este suţinută cu niciun argument, altele decât interpretările pe care tocmai le-am denunţat

Mă opresc aici şi promit să revin asupra celor 7 puncte de noroi asupra lui Sergiu Nistor cu care am început şi care sunt la fel, acuzaţii bazate pe adevăruri garnisite cu exagerări si pe alocuri chiar denaturări grosolane ale realităţii ceea ce le face în final ADEVĂRURI MINCINOASE. 
Regret să spun aceste lucruri pentru că nu numai că l-am susţinut şi l-am votat dar i-am mai şi apărat punctele de vedere ori de câte ori preopinentul meu, oricare ar fi fost acela (unul dintre ei este prietenul Hungry Mole), îl acuza pe Nicuşor Dan de extremism intelectual. Sper că nu a luat-o pe acest drum al fundamentalismului de care l-au acuzat mulţi înainte pentru că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune iar astfel de atitudini te împiedică să vezi limpede şi raţional, aşa cum te-ai aştepta de la un matematician. Regret ca aparenta intentie de a intra in politica a lui Nicusor are nevoie de astfel de artificii de comunicare pentru a iesi cu ceva in fata. Nu cred ca asa se face onest politica.

vineri, 2 ianuarie 2015

ARHITECTURI PRIVATE 4 sau 2015 PESTE NOI

2014 a fost un an destul de ... Sper ca 2015 sa fie unul mai bun, sa intram si noi intr-o oarecare normalitate europeana. 
In cinstea incheierii lui 2014 va prezint un proiect pentru o buda tripla dar neregulamentara. Se afla la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 21/1893. In Bucuresti, regulamentul de constructii si cel de igiena au prevazut intotdeauna ca haznalele sa fie boltite si cu fundul concav. Din acest motiv, arhitectul Poteca (functionarul primariei) a intervenit pe acest proiect respingand podirea cu lemn si indicand o bolta in schimb.

La multi ani!