Zilele trecute, prietenul meu Pirvu scria despre inutilitatea unui cod al patrimoniului. El a fost si in echipa care a lucrat la raportul comisiei prezidentiale instituite in 2009 pentru a spune ce se intampla cu patrimoniul de la noi. Aceea n-a fost cu adevarat o echipa si, din ce am analizat eu, raportul acela este inutil,
cu exceptia partilor la care au lucrat Irina si cu Pirvu unde s-a simtit o experienta in lucrul in administratie si o intelegere a mecanismelor din interior. Restul a fost o jale lunga pusa in pagina de niste "nemuritori" cum spunea cineva, fara nicio finalitate sau utilitate practica. Am sa caut comentariile mele si am sa le postez in alt articol distinct. Acum, pentru a raspunde lui Pirvu si a da cateva argumente in favoarea finalizarii codului, pun aici un text pe care l-am scris sub forma de raport catre secretarul de stat pentru patrimoniu din Minsisterul Culturii, al carui consilier personal am fost. Data salvarii fisierului este din 3 noiembrie 2014. Avea acelasi scop ca si acest articol, de a spune pe scurt la ce foloseste aceasta actiune cu codul. Pentru ca altfel, e destul de mult de detaliat si de explicat, asa cum e cazul cand se propune
o schimbare de fond.
Despre tema asta
am mai scris pe blog dar si oarecum indirect (in sensul ca atingeam subiectul dar nu eram centrat pe fondul problemei) in
Dilema Veche.
PUNCTAJ AL SCHIMBĂRILOR PROPUSE DE PROIECTUL CODULUI PATRIMONIULUI
Schimbările legislative propuse de proiectul Codului Patrimoniului au două aspecte majore ce trebuie urmărite în curpinsul articolelor sale:
- Aspectele tehnice
- Aspectele conceptuale
Lucrul la acest proiect legislativ a pus în evidenţă carenţele majore pe care sistemul protejării patrimoniului naţional le are pe linia personalului specializat, atât în sensul numărului extrem de redus al acestuia cât şi a capacităţii sale de a înţelege/percepe corect rolul administrativ pe care un cadru legislativ coerent îl are. Lipseşte, din păcate, capacitatea de sinteză privitoare la fenomenele administrative sau juridice care împiedică sistemul să funcţioneze cu eficienţă. De asemenea, înţelegerea rolului protecţiei patrimoniului cultural naţional pentru societate este deformată la nivelul societăţii în ansamblul ei. Poate de aceea textele de lege existente, precum şi majoritatea propunerilor preliminare de modificare a lor, vizează aproape în exclusivitate aspecte care ar regla mai curând mecanisme interne ale sistemului, cu accent pe chestiuni profesionale. O astfel de abordare este în dauna acelora fireşti pentru un cadru legislativ, anume de a regla relaţiile administrative şi financiare între domeniul profesional şi spaţiul social, public.
În aceste condiţii se poate spune că nu aspectele tehnice ale cadrului legal sunt problemele majore ale procesului de reformă ci chestiunile de concept sunt cele care pun şi vor pune în continuare mari probleme, prin reacţii de reticenţă şi chiar rezistenţă la o schimbare pe care toată lumea o cere dar pe care mai nimeni nu pare să o vrea.
Schimbările tehnice propuse în noul Cod au în vedere:
1. revizuirea unor definiţii pentru a elimina multiplele opţiuni de interpretare ale lor sau pentru a uşura decizii ce trebuie luate de justiţie sau de către administraţie în aplicarea legilor patrimoniului;
2. uniformizarea practicilor şi procedurilor pentru toate cele patru domenii mari ale patrimoniului cultural: arheologie, patrimoniu construit, patrimoniu mobil şi patrimoniu imaterial şi cuprinderea lor într-un singur text de lege;
3. eliminarea unor neconcordanţe sau chiar suprapuneri contradictorii între legile actuale ale patrimoniului sau între acestea şi legi din alte domenii cum ar fi, în special, cele legate de autorizarea în construcţii, urbanism;
4. completarea unor prevederi ale legislaţiei patrimoniului pentru a pune în practică obligaţii asumate prin semnarea de către România a unor convenţii internaţionale şi care nu se regăsesc încă printre prevederile legale interne actuale (patrimoniul arheologic subacvatic e cel mai evident)
Aspectele tehnice ale reformei legislative în domeniul patrimoniului cultural naţional sunt cel mai simplu de operat, spre deosebire de schimbările de fond care urmăresc aplicarea unor principii, poziţionarea mai clară a societăţii faţă de patrimoniul său cultural.
Din această perspectivă, schimbările conceptuale vizează:
1. exprimarea mai clară a naturii interesului public pentru bunurile din patrimoniul cultural naţional pentru înţelegerea şi acceptarea socială mai largă a necesităţii fireşti de impunere a unor servituţi asupra drepturilor de proprietate asupra unor astfel de bunuri;
2. clarificarea raporturilor dintre interesul public şi proprietatea privată pentru a detalia modul de finanţare din bugetele publice dar şi relaţiile în raport cu drepturile de proprietate în ceea ce priveşte preemţiunea sau exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
3. întărirea rolului comunităţilor prin acordarea unor competenţe lărgite autorităţilor publice locale în a decide asupra protecţiei unor bunuri sau elemente culturale de pe teritoriile lor administrative, în condiţiile menţinerii unui tratament uniform aplicat patrimoniului la nivelul teritoriului naţional prin ministerul culturii;
4. întărirea nivelului de protecţie a mediului construit şi peisager prin tratarea mai detaliată şi prin accentuarea atenţiei pe care trebuie să o dăm zonelor protejate într-o viziune integrată – socială, culturală şi economică;
5. accentuarea importanţei persoanelor calificate din domeniile protejării patrimoniului cultural pentru a putea opri pierderea accentuată de forţă de muncă în domeniu şi pentru a putea stimula un sector important pentru piaţa muncii;
6. clarificarea unor mecanisme administrative şi de gestiune a patrimoniului pentru a simplifica şi uniformiza practicile pe aceste segmente în interiorul instituţiilor publice.
Principiile pe care acest Cod îşi propune să le accentueze sunt:
- patrimoniul cultural este un complex de bunuri şi expresii culturale ce fac subiectul unor convenţii internaţionale pe care România le-a semnat;
- patrimoniul cultural naţional este o expresie a interesului public general inducând responsabilitatea statului garantată prin constituţie;
- conservarea patrimoniului cultural are ca scop transmiterea nealterată şi autentică a informaţiei ce defineşte memoria culturală către generaţiile viitoare;
- protejarea si punerea în valoare a corpului patrimoniului cultural naţional înseamnă menţinerea diversităţii si complementarităţii tuturor expresiilor şi formelor, locale si regionale;
- patrimoniul cultural contribuie la formarea noilor generaţii într-o societate incluzivă;
- patrimoniul cultural este o resursa a competitivităţii teritoriale, economice si sociale; protejarea şi punerea sa în valoare concordă cu principiile dezvoltarii durabile;
- protejarea patrimoniului cultural naţional este obligaţia tuturor dar nu trebuie să fie povară pentru nimeni;
- conservarea patrimoniului cultural este un complex de acţiuni care necesită înaltă specializare
Inchei prin a spune ca, pana la urma, lucrurile scrise mai sus reprezinta punctul meu de vedere dar in ce priveste principiile expuse, indraznesc sa spun ca am atras sprijinul ICOMOS Romania, mai ales pentru faptul ca aceste idei au fost initiate, circulate si imbogatite in interiorul organizatiei, dupa cum am mai spus deja, cand faceam trimitere la textul lansat de noi in mod public.
.jpg)
