joi, 31 ianuarie 2013

Credinta ortodoxa privata si cea de stat

Aud cu STUPOARE ca inalti ierarhi ai BOR declara ca preotii nu vor mai face slujbe de inmormantare crestinilor care-si cumpara locuri de veci in cimitire private (Antena 3). Cine viziteaza muzeul tesatorilor din Cisnadie, o sa vada acolo un document prin care era stabilit ca tesatorii care vor fi cumparat fire de tesatura de la alti furnizori decat cei stabiliti de breasla tesatorilor vor fi fost exclusi din breasla deci isi vor fi pierdut dreptul la munca in aceasta bransa. Fireste, aceasta era o practica medievala iar noi se presupunem ca am depasit epoca medievala ...

Eu zic atunci legiuitorului, la schimb, SA NU MAI FIE PLATITI PREOTII DIN BANI PUBLICI !!!!! Nu-i mai asimilati cu niste functionari publici cu leafa de la stat ci sa fie platiti din veniturile firmei cu pozitie dominanta in piata care a devenit BOR, institutie care isi permite sa faca astfel de conditionari! Aviz celor care fac amendamente la buget si trebuie sa precizeze sursa de finantare.

Asta vine in continuarea altor aberatii de libertate precum parerea unei onorabile din fruntea CNA.
Aceasta face sluj in fata gugumaniei emise de Comisia Europeana legata de dorinta de a sugruma presa. Domnia sa spune :
"Consider Comisia ne-a sugerat corect o revizuire a normelor existente [...]" 
CA_COmisa ne-a sugerat e una dar daCA_COmisia e cea care a luat-o razna? 
O alta cucuvea spune de la inaltimea CNA:
"Pe de altă parte, şi Narcisa Iorga, membru al CNA, a declarat, pentru MEDIAFAX, după publicarea raportului MCV, că libertatea de expresie are limitări prevăzute de Constituţie, iar campaniile de denigrare şi intimidare duse împotriva unor instituţii şi autorităţi publice nu au nicio legătură cu profesia de jurnalist."
Ce poate insemna "intimdare" la adresa justitiei din partea presei ?? Ceea ce scriu eu acum este "denigrare" si "intimidare" chiar daca nu sunt jurnalist? Cat o sa mai dureze pana voi fi inchis pentru parerile pe care le exprim?
Biserica, la randul ei, mai e in toate mintile cand asociaza credinta cu forma de proprietate? Noi suntem in toate mintile cand inghitim lucrurile astea?
INACCEPTABIL !!!

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Galantarul de sambata

Am vazut la Usierul de serviciu un articol despre vitrine vechi din centrul istoric. Articolul sau era o reactie la articlolul vazut la Catherine's crossroad. Asa a am zis sa fac si eu ce face lumea. Mi-am adus aminte de galantarele vechi pe care le aveam. Azi, sensul cuvantului galantar parca a migrat catre instalatiile frigorifice de la magazinele alimentare dar sensul initial era de vitrina adancita a pravaliilor de la strada unde se expuneau produsele spre vanzare. M-am gandit sa fac o serie de articole numite asa: "Galantarul de sambata". Incep cu unul din anul 1884, de la cladirea din strada Carol nr. 6.

Cladirea era localizata in planul de aliniere al strazii din 1886, in locul marcat cu punctul galben. Constructia cu pricina nu mai exista, a fost inlocuita de cea actuala in anul 1895 cum e scris si pe plan.

Iata cum arata aceasta casa in anul 2010:


Si pentru ca la articolele sursa de inspiratie era si o imagine a unei cladiri din strada Smardan, care apartinea baronului Jules de Waldberg (despre care am mai scris). Iata cum arata aceea in anul 1890 si cum arata in 2010:







AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosare 38/1884 si 56/1890 si PMB Alinieri 692/1886

PS: Pentru cei ce ar veni via http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=921182&page=175, trebuie spus ca Smardan 29 a avut candva numarul postal Smardan (Ulita nemteasca; Ulita Germana) 35-37. Fatada din arhive reprezinta interventia asupra unei cladiri care este foarte probabil sa fi existat anterior desi proiectul nu face aceasta identificare clara a existentului. Asta pentru ca un document din 1862 vorbeste despre o fereastra catre vecin a acestei proprietati care apartinea lui Loebel, ginerele lui Marmorosch. Avea o curte interioara a carei stare inainte de demolare era asta: https://pozedecat.wordpress.com/2016/01/02/a-fost-si-va-fi/

joi, 24 ianuarie 2013

Despre rasucirea Bratienilor in mormant




În ultima vreme se tot discută despre o vrăşmăşie internă in PNL, unii fiind mai monarhişti decât alţii, alţii fiind mai de dreapta adevărată decât unii, câţiva fiind mai reprezentativi decât restul. În principiu sunt unii care contestă faptul că alţii ar avea vreo stea în frunte care să le dea dreptul să-i facă să tacă dacă ei au ceva de spus. Nu de puţine ori comentariile asupra (ideilor) poziţiilor conflictuale sunt însoţite de verdictul că “se răsucesc Brătienii în mormânt”



Pare că aceşti utilizatori de sintagmă nu ştiu că Brătienii cu pricina s-au contrat cu mult mai tare in urmă cu 130 de ani. Astfel, liderii liberali Dimitrie şi Ion Brătianu n-au mai încăput în acelaşi partid din cauza neînţelegerilor dintre ei. Si nu erau “ca fraţii”, ei chiar erau fraţi, fiecare în parte cu o contribuţie istorică fundamentală pentru ceea ce a însemnat revoluţia societăţii româneşti de la 1848 încoace. Fiecare dintre ei a fost prim ministru şi fiecare l-a dat jos pe celălalt in 1881, anul dihoniei. Pe scurt, despre cei doi Brătieni, câteva informatii există în Dicţionarul Contimporanilor din 1897 (Dim. R. Rosetti). Nu ştiu detaliile politice care au stârnit gâlceava dar cred ca până la urmă totul se reduce la zicala prea cunoscută: “Frate, frate dar brânza-i pe bani”. După ce s-a produs împăcarea, cu puţini ani înainte de moartea celor doi, Dimitrie C. Brătianu – fostul disident - chiar a preluat conducerea PNL după moartea lui Ion C. Brătianu. Când a murit şi el, la 8 iunie 1892, fiul lui Ion C. Brătianu solicita primăriei autorizaţia de a-i face un cavou la Bellu.



Cererea are un singur cuvânt mâzgălit.




Despre Dimitrie, Ionel I.C. Brătianu a scris întâi “părintele meu” dar apoi şi-a dat seama de eroare şi a scris pe deasupra “unchiul meu”. Diferenţa era greu de făcut chiar după atâta zâzanie … Mai e ceva ce mi s-a părut interesant. Cererea e depusă în 9 iunie, are pe verso referatele funcţionarilor din 9 iunie iar autorizaţia e datată 9 iunie. Practic i-au dat-o pe loc.


Acum, în politica actuală românească mustesc copilăriile. Dacă politicienii ar fi fost însă şi ei copii, astfel de certuri precum cele pe care le vedem în zilele astea ar fi fost extrem de simplu de rezolvat. Putea să vină Becali şi să spună: “Pace, pace între două dobitoace!” şi treaba era gata. În plus, am fi înţeles şi noi, chibiţii, rostul politic al acestui personaj de vază al neamului. 

PS: AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 33/1892,filele 85 si 91

vineri, 18 ianuarie 2013

S-a mai dus un chitilean. Victor Radovici

Am aflat cu tristeţe că s-a stins omul de teatru Victor Radovici.

Locuind la câteva case distanţă, am avut privilegiul să-l cunosc încă din copilărie. Atunci mă fascinau povestirile sale despre Japonia, fiind o vreme când era greu să ieşi în Bulgaria darămite in Japonia. Or, Victor Radovici a avut şansa ca, alături de teatrul Ion Creangă şi de actorul Ion Lucian (care îi era unchi prin alianţă) să facă turnee în lume, până în îndepărtata Japonie. La domnul Radovici acasă ne-am adunat să vedem semifinala campionatului mondial de fotbal din 1982 când francezii au avut coşmarul de a pierde accesul în finală după ce în prelungiri, cu aproape 15 minute înainte de final, încă mai conduceau cu 3 la 1 pe nemţi … Era un om cu umor, de lume. Mă amuză şi acum, când îmi amintesc de astfel de întâlniri ale familiilor, felul în care se întorcea spre mine, cu un aer mucalit şi calm şi îmi spunea, atunci când mai era cicălit : “Să nu te-‘nsori … !”

Ultima amintire cu Victor Radovici ca om de teatru o am de la spectacolul “Bădăranii” pe care l-a produs la teatrul Excelsior cu foştii studenţi. A fost foarte implicat în acest proiect deosebit iniţiat de Ion Lucian, anume de a crea nu numai o trupă de teatru ci un teatru nou complet, adică trupă şi sală proprie de spectacol. A fost foarte implicat în partea administrativă a vieţii de teatru, foarte importantă pentru existenţa oricărei forme de spectacol, cu mult înainte, în anii ’80, când a fost în conducerea teatrului pentru tineret Ion Creangă. A fost şi printre iniţiatorii teatrului pentru copii, fiind dedicat acestui segment. De aceea n-a fost un actor care să se bucure de celebritate dar cred că lumea teatrului o să-i simtă lipsa.

Ultima imagine a omului Victor Radovici o am de la înmormântarea tatei când, văzându-l slăbit şi cu o expresie pierdută, aproape ca nici nu l-am recunoscut. Am aflat apoi că era destul de bolnav şi îmi închipui că, probabil, ca om foarte activ ce era, cumva la fel ca tata pe care-l ştia din tinereţe, începuse să-l preocupe propriul final.

Să-i fie sufletul odihnt!

duminică, 13 ianuarie 2013

CASINO si ce mai sunt 100 de mii in ziua de azi

Cum am mai facut si alta data, mi-am autoadresat o leapsa pornind de la postarea unui priete. De data asta inspiratia a fost cartea postala a lui Vlahul care reprezinta cladirea unui casino in Parcul Carol, la 1906.
Am din documentele aflate la Arhivele Nationale - Directia Municipiului Bucuresti, din fondul PMB Tehnic, dosar 9/1877, imaginea unui casino aprobat in februarie 1877 in strada Sf. Ionica. Deci cu putin inainte de declararea independentei. Si aflat intre doua proprietati bisericesti - una a bisericii Sf. Ionica si alta a bisericii Kretulescu. Dupa legile de azi n-ai putea sa faci un casino langa biserica. Atunci nu parea sa fie o problema. Nu cunosc semnatura arhitectului Palatului Eforiei Spitalelor Civile dar acest proiect ar putea sa-i apartina caci semnatura ar sugera ceva destul de aproape de Joseph Schiffer. Iata cum se arata constructia:


Sala avea 7x15 m si n-avea nimic altceva decat spatiul de joc. Nu garderoba, nu buda. Alaturi era cladirea restaurantului, care ar fi stanjenit cumva prispa noului local. Aceasta parea a fi afectata de necesitatile de aliniere a strazii Sf. Ionica deci ar fi urmat a fi demolata. Sala parea ca avea si o soba pe care o numim godin (dupa numele unui fabricant de astfel de sobe din fonta). Acest articol este primul dupa ce am depasit 100.000 de accesari de pagina conform analizei blogger (e adevarat ca accesarile nu sunt prea multe in medie pe luna):
Dupa Zelist, in trei ani am reusit sa ma intorc fix de unde am pornit deci cele 100.000 de accesari nu ar fi avut niciun efect. Adica sunt la fel de iubit ca-n prima zi cum s-ar spune.

 
Cum ar veni in limbaj de casino,  
LES JEUX SONT FAITS, RIEN NE VA PLUS!

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Cand granita dintre crestinism si cretinism e prea subtire

Ma refer evident la comportamentul scandalos al unor fanatici religiosi care si-au permis sa tulbure linistea unei familii in doliu, care-si conducea un membru pe ultimul drum, conform ultimei sale dorinte.

Las la o parte excesul de mediatizare la moartea nu a lui Ghandi ci a unui important regizor. Sa mananca si gura "jurnalistilor" o paine. Sunt pareri si pareri, la fel ca atunci cand a plecat dintre noi Adrian Paunescu. Intotdeauna sunt si admiratori si detractori. Mie mi-au placut intr-un fel filmele lui Nicolaescu (caci copilaria mea e contemporana lor) desi mai toate sunt simultan si schematice dar si excesive, istorice dar falsificand istoria, cu mari actori dar si cu cele mai stangace/false/seci si patriotarde replici din cate filme am vazut. Asa ca nu ma pot pronunta asupra operei si nici a vietii lui Sergiu Nicolaescu. As fi tentat sa spun ca a avut o viata plina si prea plina de el insusi. Era si un banc, pe vremuri, in legatura cu filmele sale. Cica era un film produs de Sergiu Nicolaescu, regizat de Sergiu Nicolaescu. Scenariul era scris de Sergiu Nicolaescu, in rolul principal era Sergiu Nicolaescu iar in rolul personajului negativ juca Sergiu Nicolaescu. In rolul lui Sergiu Nicolaescu era Colea Rautu ...

Revin la aspectul religios. 
Este absolut impardonabil gestul acelor penibili care decretau ei cum trebuie sau nu trebuie sa se incheie aventura pamanteasca a cuiva. Iar comportamentul bisericii ortodoxe in acest caz este derivat direct din "the dark ages". De fix acelasi calibru ca atitudinea avuta de biserica ortodoxa atunci cand niste nou-nascuti au murit tragic in incendiul de la maternitatea Giulesti. Atunci s-a refuzat serviciul religios pentru ca acei copii nu erau botezati! Familiile au fost pedepsite social suplimentar prin refuzul ceremoniei unui omagiu final ca si cum nu era suficient ca suferisera o astfel de cumplita pierdere!
In aceste conditii (inmormantare versus incinerare) constat ca biserica este strict interesata de corpul omului si nu de sufletul acestuia. Dar bag seama si ca biserica este mult mai interesata de taxarea obtinerii permisului de conducere auto si de colectarea de bani pentru depasirea recordului la biserici/cap de locuitor atunci cand suntem pe ultimul loc european la spitale sau scoli/cap de locuitor ...

Biserica a ajuns sa se comporte doar ca un furnizor de servicii cu pozitie dominanta pe piata.