ATELIERUL FOTOGRAFIC FRANZ DUSCHEK (2)

În august 1876, Franz Duschek îşi obţinea autorizarea construirii unui nou atelier fotografic, aflat pe strada Franklin, proaspăt aliniată prin rectificarea unghiului axului străzii în raport cu Calea Mogoşoaiei. (Detalii la: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2014/01/cina-cea-de-taina.html sau la: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2012/10/paul-gottereau-petitionar.html) Terenul de pe frontul opus Grădinii Episcopiei (Parcul Atheneului de azi) a fost reconfigurat în urma operaţiunii de aliniere şi a fost licitat în 1872, fiind adjudecat în mai multe loturi cu geometrie aproape imposibilă. La numărul 3, lotul trebuie să fi fost cel cumpărat iniţial de un anume C.T.Virescu. Cererea de autorizare menţionează funcţiunea de atelier fotografic iar pe verso, pe lângă indicarea zidăriei masive se vorbeşte şi despre un "jamlâc" ale cărui geamuri erau prinse în montură de fier.

În ce priveşte numărul poştal, e greu de spus unde era cu precizie lotul căci, la acea dată, numărătoarea străzii nu era decât pe partea sudică a străzii, planul de aliniere al străzii Franklin din 1891-1892 arătând o continuă realocare a numerelor, mai ales că urma prelungirea către actualul Bulevard Nicolae Bălcescu. Deci iniţial numărătoarea se limita la 1-6, pe această parte a străzii opuse grădini publice. La nr. 6, acolo unde a mai funcţionat un atelier foto (din ceea ce căuta dl. Emanuel Bădescu), proprietar era Dumitru Panait şi apoi, de la o dată neprecizată, I. Sachelarie. Anterior, acolo fusese proprietar T. Donescu şi alte două persoane greu de descifrat pe planul de aliniere din jurul anului 1878.

Oricum, pare că fotografii şi-au permutat atelierele căci în locurile lui Duschek din Calea Mogoşoaiei 21 îl regăsim apoi pe Mandy respectiv în cel din Franklin 3 îl regăsim mai târziu pe Szőllősy (vezi: http://blog.alexgalmeanu.com/blog/2007/12/13/primii-fotografi-din-romania/) 

Dar iată cum era autorizat atelierul din Franklin 3: 

ATELIERUL FOTOGRAFIC FRANZ DUSCHEK (1)

Miercuri am fost la lansarea unui album foarte frumos despre Sinaia scos de editura lui Radu Oltean. Cum dl. Emanuel Bădescu este unul dintre coautori, am vrut să-i comunic faptul că am găsit în arhive autorizarea atelierului lui Franz Duschek din strada Franklin nr. 3. I-am promis că voi scrie acest articol. Acum văd că trebuie să rezerv un al doilea episod acestei locaţii căci am constatat că am şi atelierul lui iniţial, cel din Podul Mogoşoaiei nr. 21. Aşa că, în acest prim episod voi prezenta autorizarea acestui atelier, despre care am comentat în mod greşit pe blogul lui Alex Gâlmeanu, atribuindu-i-l lui Szathmari. În fotografia lui Duschek din 1874 în care se vede Podul Mogoşoaiei între Teatrul Naţioal şi Sărindar, apare pe un fragment de calcan înscrisul "21 Typografia moderna".

Cadrul este de la muzeuldefotografie.ro unde se poate vedea şi fotografia întreagă. De fapt, acolo era o intrare către un fund de curte, după cum se vede şi din planul acestui segment de stradă desenat în 1856 (de la AN-DMB, fond PMB General, dosar 102/1856). Acum sunt chiar convins că subiectul fotografiei lui Duschek era - de fapt - localizarea propriului atelier, căci intrarea spre "Typografia modernă" este încadrată fix în centrul imaginii. 

Iar în fundul de curte se pare că erau nişe anexe peste care şi-a construit Duschek un atelier de fotografie în anul 1874, luând cu chirie acest loc pe 5 ani de la un "Baron Niculics". Acel baron care era proprietarul ce-i închiria locul trebuie să fi fost cineva din familia Nikolici de Rudna. Pe detaliul acelei reprezentări a proprietăţilor din Podul Mogoşoaiei din 1856, pare că în acel loc de lângă prăvăliile Sărindarului ar scrie "Prinz Nikolz" ...

Cererea de autorizare provine de la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 11/1874 unde sunt arhivate şi planurile autorizaţiei cu biletul 125/1874.

Construcţia pare să fi fost una destul de mare deşi aparent improvizată. Mi s-a părut interesant şi faptul că planurile sunt semnate de însuşi Grigore Cantacuzino, primarul Bucureştilor. Nu e deloc uzual, de regulă semnătura care se regăseşte pe aceste desene este cea a rhitectului comunei, mai târziu a şefului serviciului arhitectură.

Nu a funcţionat multă vreme acest atelier în Podul Mogoşoaiei 21. Cert este că la 1876 Duschek deja îşi construia atelierul din strada Franklin iar în ce priveşte primul său atelier, în 1876 solicita o altă autorizare ca să repare locul şi să-l lase cum fusese înainte de a-l închiria. Documentul se găseşte la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 19/1876.

Pentru că în discuţia cu dl. Bădescu am fost întrebat şi de anul deschiderii străzii Edgar Quinet, pun aici şi un plan cu acel perimetru din 1868. La acea dată deja figura "strada Nouă" dar nu ştiu de câtă vreme. E cert însă că nu a apărut decât după 1856, de când datează desenul arătat mai sus dar şi planul Jung. Prin urmare, deschiderea acestei străzi s-a făcut între 1856 şi 1868.

Din păcate, acest plan destinat determinării porţiunilor din terenul proprietătii Greceanu ce urmau a fi expropriate pentru prelungirea Bulevardului Academiei către Cotroceni, nu cuprinde şi proprietarii de pe partea opusă, în zona Sărindarului. Documentul se găseşte la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 5/1866. 

Deci aceasta este scurta trecere a lui Duschek prin Podul Mogoşoaiei 21 (deşi pare că acest număr a ajuns repede a fi în zona pe care se află zi Magazinul Victoria). Mi-a luat ceva vreme ca să mă ţin de promisiunea de a mai scrie despre atelierele fotografice peste care am dat în arhive ...

DACA AS VOTA ... (1)

Nu voi vota, nu pentru ca n-as vrea ci dn motive obiective. Dar daca as vota as avea anul asta cativa candidati pe care ii si cunosc. 

Daca as locui la Craiova l-as vota cu certitudine pe Horatiu Buzatu. 

In primul rand l-as vota pentru ca este un liberal si un monarhist. L-as vota si pentru ca este un antibasist, cu tot ce inseamna acest termen.

Apoi l-as vota pentru ca este un antreprenor si un om cu capul pe umeri care intelege contextul in care traim. L-as mai vota pentru ca are pregatirea profesionala care sa-l ajute sa stie in permanenta ce se intampla cu orasul ala. Si nu in ultimul rand, l-as vota si pentru ca il cunosc personal suficient incat sa ii dau aceasta incredere.

Si pentru ca ii urez succes in votul de duminica, ii si fac acest cadou virtual: 

ECOURI ARMENESTI CU RICOSEU ITALIAN

Am scris mai demult despre Strada Armeneasca si despre Biserica Armeneasca. Articolul a captat atentia domnului Edvard Jeamgocian de la New York, autor al volumului "Catedrala Armeana din Bucuresti", publicat in anul 2008 de Editura Ararat din Bucuresti care i-a atras atentia domnului Mihai Stepan Cazazian din Bucuresti, redactor sef revista Ararat, periodic al Uniunii Armenilor din Romania. Domnia sa, fiind printre organizatorii unui eveniment cultural legat de strada Armeneasca si care s-a desfasurat acolo zilele trecute, intre 2 si 4 August, mi-a facut onoarea sa preia articolul acela intr-o "foae dependenta de festival", publicatie gratuita de popularizare a festivalului armenesc pe care o reproduc aici: 

 

 

Pentru ca i-am promis domnului Cazazian ca ii voi trimite materialele pe care le-am folosit in articolul cu pricina, pentru un articol ulterior, am revazut acele documente cu mai multa atentie. Abia acum am vazut ca minoritarii armeni au primit aprobarea primariei pentru reparatia bisericii prin intermediul unui alt minoritar, unul italian, arhitectul Bonomelli. Despre acesta vedeti o mentiune in trecere aici. Semnatura lui Bonomelli o distingeti pe referatul pe care il publicasem si in articolul anterior (AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 16/1876, fila 113 verso):

Nu era singurul italian activ in Bucuresti la acea data. Cu 16 ani in urma, in 1860, prima comisie pentru infrumusetarea orasului il avea printre ei pe arhitectul italian nascut in Romania, Gaetano Burelli. Semnatura sa, pe procesul verbal al primei sedinte a acestei comisii se afla pe langa cea a lui Iacob Melic si Dimitrie Berindei, ceilalti doi absolventi ai scolii de arhitectura de la Facultatea de Beaux Arts din Paris. Acestia sunt primii trei arhitecti romani absolventi ai acelei scoli - un etnic armean, un etnic italian si un etnic roman. Detalii mai regasiti in rezumatul tezei dnei arh. Sidonia Teodorescu ce si-a facut lucrarea de doctorat ca monografie inchinata lui Ion D. Berindei, fiul lui Dimitrie Berindei. Doamna Teodorescu il indica pe Melik a fi de origine turca dar eu stiu ca era armean. Iata semnatura lui Gaetano Burelli si numai a lui (AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 3/1860, fila 1 verso):

Nu va spun cine sunt ceilalti semnatari, desi ii stiu, doar pentru a va lasa placerea unor tipice ghicitori - raspunde cine stie sau cine banuieste despre cine este vorba. 

Mai tarziu au mai activat in Romania si alti italieni precum arh. Giulio Magni dar si generatiile de antreprenori si experti in stucomarmura descendenti din fratii Axerio. O multime de alti italieni a migrat in Romania in vremurile acelea si vreau, cand imi va pica si mie mai bine, sa scriu un articol sau mai multe asupra acestui subiect. Semnatura lui Bonomelli o voi relua (de pe un alt document datand din acelasi an 1860 cand Burelli intra in comisia cu pricina)intr-un articol viitor, articol in care voi face legatura cu o imagine din "Cutia cu vechituri a lui Potra" 

Pana atunci, arrivederci!

Armenii turcii si romanii

Preşedintele armean a fost reales la alegerile tinute luni, 18 februarie 2013. A fost deja felicitat de preşedintele Turciei iar asta, evident, i-a enervat puţin pe unii dintre azerii care se află în conflictul ce încă mocneşte cu armenii. 

Ce făceau armenii bucureşteni în urmă cu 140 - 150 de ani?

Păi la un moment dat cereau autorizaţie să repare acoperişul bisericii armeneşti ce, din referatul funcţionarului de la primărie, rezultă că era învelită cu olane. Asta în august 1876 (AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 14/1876, fila 113). În 4 ianuarie 1863, nişte cetăţeni naţionalişti cereau primarului să schimbe numele străzi Armeneşti căci pe acea stradă n-ar locui armeni. Pare că ei nu ţineau cont de faptul că biserica armenească era acolo şi a rămas acolo şi după înlocuire acesteia cu una nouă, în 1911.

extras din planul Borroczyn din 1852 cu biserica armeneasca

Biserica nouă este proiectată de Dimitrie Maimarolu. In mod ironic, dat fiind conflictul armeano-turc pe subiectul “genocidului armean”, numele arhitectului este de origine turcă căci “maimar” înseamnă arhitect în româna Regulamentelor Organice (de la "mimar") iar Maimarolu s-ar traduce cumva “fiul arhitectului”. Am dat citatul ăsta (din cererea aflată la AN-DMB în dosarul 2/1862 fila 36 din fondul PMB Tehnic) şi în lucrarea mea de doctorat (la pagina 214):

“Subscrişii vinu a pune înaintea Dvóstre că întâia uliţă din suburbia Popa Rusu şi pe care nu există mai nici o casă armenéscă, deşi are o întindere de 400 de stînj., este nu scim cum botezată de Ulitza armenésca, Domnule President, acest nume nefiind bine potrivit, vĕ rugăm să binevoiţi, acum cu ocasia aşedării noilor tăbliţe, să-i daţi o altă numire ce veţi socoti de cuviinţă, iar părerea nóstră este ca să se numéscă Ulitza Minculescu. […]”

Pentru o invelitoare la o magazie ... ce caligrafie!

Nu comentez prea mult. Subiectul cererii era schimbarea invelitorii unui acoperis putred de la o magazie amarata. Pe document apare numele consilierului local, probabil ajutor al primarului, Vasile Paapa. Despre acesta gasiti un foarte bun articol la un domn penume Madalin Focsa.





Despre Vasile Paapa am mai multe documente drept care candva voi face un articol la care sper ca va contribui prin comentarii si Dan Rosca (?).