duminică, 31 ianuarie 2010

Jacques Elias si politia

Pe principiul "unde dai si unde crapa" am gasit intr-un dosar de autorizare din 1904 un proces verbal ce nu prea avea legatura cu subiectul meu de interes. E o chestiune de noroc sa dai peste o astfel de informatie ce este, cu siguranta, inedita. Daca veti cauta informatii despre filantropul Jacques Elias veti vedea ca nu s-a scris foarte mult. Ceea ce e un pic rusinos avand in vedere uriasa donatie facuta Academiei Romane. La fel se intampla si cu persoana Elenei Dalles care a donat aceleiasi academii banii necesari fundatiei pentru care s-a construit faimoasa sala Dalles din Bucuresti cunoscuta mai curand pentru Kilpirim decat pentru originile ei. A scris frumos despre sala si armyuser la adresa: http://armyuser.blogspot.com/2009/08/anul-1959-si-fundatia-dalles.html
Eu m-am hotarat sa scriu despre asta caci m-a impresionat articolul aflat la: http://www.bucurestiivechi.ro/?p=488

Asadar, am dat peste o "lucratura" a politiei pentru ca dl. Jacques Elias ar fi facut fara autorizatie lucrari la un imobil in proprietatea sa. Va dati seama :))? Un favorit al regelui, unul dintre cei mai bogati oameni din Romania cautat de politie pentru un asemenea "fleac"? Bine ca nu existau termopane pe atunci. A se observa faptul ca vina nu era de a fi facut niste reparatii fara a avea autorizatie ci faptul ca nu fusesera platite taxele ce ar fi fost aferente autorizarii. Iata textul alaturi de fatada catre Gabroveni a casei fratilor Alexandrescu ce prilejuia in 1904 respectivul raport politienesc:

Trebuie spus, legat de Dalles, ca pe planul de aliniere al strazii Gabroveni de la inceputul anilor 1890 se vede ca proprietatea Elias se invecina cu proprietatea Dalles. Nu stim totusi cu certitudine daca nu e o coincidenta de nume.
Pe planul de aliniere al strazii Lipscani vedem ca la nr. 82 erau proprietari fratii Elias. Initialele nu corespund cu Jaques Elias caci pe tatal sau il chema Menahem ... La fel de ciudat este ca numarul 80 nici nu figureaza pe acest plan desi e contemporan cu procesul verbal ce identifica domiciliul lui Jacques Elias ca fiind in Lipscani nr. 80. Daca va uitati cu atentie, intre numarul 78 (parcela pe care se afla casa ce a servit ca sediu de campanie a unui anume candidat la presedintie) si nr. 82 se afla doar fosta piata Sfantu Gheorghe. E adevarat ca planul din 1911 face corectia in acest sens, proprietatea respectiva avand,intr-adevar nr. 80.
O alta ciudatenie este ca procesul verbal se afla intr-un dosar de autorizare care ii are ca titulari pe fratii Alexandrescu iar numarul postal al acestora la strada Gabroveni era 39 in timp ce Elias se afla la 37 ... "colt cu Zarafi".
Asadar localizarea e relativ nebuloasa insa textul politiei ramane interesant nu?

Din aceasta categorie "unde dai si unde crapa" a rezultat si gasirea proprietatii Grigore Mora, personaj care da numele unei strazi dar despre care nu stiu nimic alceva. Asa cum am dat peste un anume Jules Borel ca fiind proprietar la un moment dat al casei din Eremia Grigorescu 3, casa clasata monument istoric drept "casa A.D.Xenopol". Peste acest Jules Borel am mai dat prin registre solicitand autorizatie in Calea Mosilor dar si in lucrarea lui Frederic Dame care-l identifica printre administratorii societatii de tramvaie din Bucuresti ...

4 comentarii:

  1. Foarte interesant ce scrieti despre cazul de "indisciplina urbanistica" a lui J.Elias. Putem remarca rectitudinea organelor de politie, in conditiile in care Elias avea o influenta enorma atat la Curte cat si in cercurile politice si era, alaturi de Cantacuzino "Nababul" si de printul Petrovici Armis, unul din cei mai bogati oameni ai Romaniei (stapanea in tara mosii uriase, ferme, banci, fabrici si imobile, iar in strainatate, mine, hoteluri, fabrici, precum si participatii (actiuni) la mari companii americane si europene.
    ***Pe Jacques Elias il chema si Menachem, ca si pe tatal sau ; stiu ca a avut doi frati, amandoi decedati inaintea lui, dar nu le stiu numele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, pe planul de aliniere al Lipscanilor pe care l-am pus se disting si initialelele.
    Cred ca actiune politiei a fost totusi o confuzie pentru cei ce lucrau si solicitau autorizare erau altii decat Elias, probabil ca el inca figura ca proprietar ... nu stiu; n-am cercetat.
    Multumesc pentru comentariu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara. Va multumim pentru articol. As dori sa stiu unde gasesc si eu o astfel de schita cadastru pentru Piata Sfantul Gheorghe. Cu multumiri.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim: ce anume doriti sa aflati? diverse planuri se gasesc la arhivele statului, directia municipiului Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere