ROMANIA SAU ABERATIA EUROPEANA A DREPTURILOR SI LIBERTATILOR

Plecând eu spre Sibiu vineri la prima oră, am fost decuplat de la ştirile cu adevărat importante. Am aflat abia azi cu stupoare că joi, în ajunul zilei de 4 iulie – un fel de simbol internaţional al luptei pentru libertăţile cetăţeneşti – Curtea Constituţională a emis o decizie care ne aduce în zona statului discreţionar.

Decizia se referă la aplicarea legii 176/2010 şi la situaţia în care se află Mircea Diaconu cu presupusa sa incompatibilitate. De pe Hotnews aflăm că:

“Interdicţia de a ocupa o funcţie pe o perioadă de trei ani în cazul celor declaraţi incompatibili sau în conflict de interese se aplică tuturor funcţiilor eligibile prevăzute de Legea 176/2010 şi nu doar funcţiei deţinute la momentul respectiv este interpretarea dată sintagmei “aceeaşi funcţie”, în urma unei decizii de joi a CCR, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.”

Acest lucru este un abuz la adresa însăşi democraţiei pentru că deschide drumul către interzicerea unor drepturi cetăţeneşti fundamentale – anume de a alege şi a afi ales – be baza oricăror elucubraţii ale unor politruci odioşi precum ala care conduce ANI. Cu alte cuvinte, ţi se poate pur şi simplu nega dreptul de a fi ales pentru o abatere disciplinară căci, conform legii de care vorbim, “incompatibilitatea” nu este o infracţiune, nu este o contravenţie şi, prin urmare, nu este decât o abatere disciplinară care are ca rezultat pierderea slujbei pentu care se constată incompatibilitatea. E spus EXPLICIT:

Art. 25

(1)   Fapta persoanei cu privire la care s-a constat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.”

Din câte bag seama enunţul e clar pentru orice vorbitor de limba română, nu cred că incompatibilitatea întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni ci rămâne la “abateri disciplinare”. Adică, aş spune eu, şi a trece pe roşu este o faptă mai gravă decât a fi constatat incompatibil dar nu-ţi interzice nimeni să accezi la o funcţie publică pentru o asemenea faptă. Mai mult, am explicat că până şi originea acestei dispute, constatarea incompatibilităţii lui Mircea Diaconu a fost o interpretare abuzivă a legii, dovedită de absolvirea dnei Ecaterina Andronescu de orice vină într-o chestiune fix din aceeaşi speţă. Domnniei sale i s-a acceptat situaţia de a fi şi rector şi senator concomitent căci aşa spune legea – incompatibilităţile funcţiilor de aleşi ca deputaţi sau senatori nu se aplică în domeniile culturii şi educaţiei, nici pentru activităţi şi nici pentru funcţii. Dar las asta la o parte.

Mă văd nevoit din nou să constat extraordinar de reaua credinţă a unor cetăţeni care poartă titulatura pompoasă de “judecător” şi care decid astfel de distorsiuni ale logicii. Pentru că trebuie fie să ai o totală lipsă de capacitate de a gândi logic fie să fii îmbibat de rea-credinţă pentru a face o astfel de constatare absurdă cum este cea care atribuie sintagmei “aceeaşi funcţie” acoperirea tuturor situaţiilor  descrise DISTINCT la art. 1 al legii 176/2010. Făcând asta ai transforma excepţia explicită a legii în exact opusul său! Albul devine negru şi negrul nu mai poate fi decât alb. Pentru că acelaşi articol 25 al legii 176/2010 spune mai mult decât limpede:

“(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa unui conflict de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sa a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie de demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportuli de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.
(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementări aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.”

Articolul nu numai că vorbeşte exclusiv de “sancţiuni disciplinare” dar şi indică faptul că sancţiunea cea mai gravă este eliberarea din funcţie. Diaconu a fost deja sancţionat disciplinar iar decăderea din drepturile sale se limitează la ocuparea în viitorii 3 ani de funcţii publice CU EXCEPŢIA CELOR ELECTORALE. Distincţia era cu atât mai necesară cu cât art. 1 enumeră funcţii publice la grămadă: alese, numite, de funcţionari sau de persoane din cabinetele demnitarilor. Abuzul CCR din recenta decizie constă în extinderea decăderii din drepturi dincolo de această excepţie firească. Spun firească pentru că, în conformitate cu toate principiile legate de drepturi şi libertăţi din constituţie, mai ales citind art. 53, nu poţi limita drepturile electorale din cauza unei SANCŢIUNI DISCIPLINARE ci în urma unor condamnări sau a unor situaţii prevăzute la art. 16 şi 36 din aceeaşi Constituţie. Acest lucru se face abuziv si ilogic prin asimilarea tuturor funcţiilor DISTINCTE din art. 1 cu ceva ce poate fi interpretat cu “aceeaşi funcţie” ceea ce, cum spuneam, este de o stupiditate fără seamăn. Am arătat deja că această excepţie a excepţiei – candidatura pentru o altă deminitate publică decât cea din care ai fost exclus ca sancţiune disciplinară – este un amendament la legea iniţială. A pune problema în maniera CCR s-ar traduce prin aceea că, deşi legea face o excepţie pentru funcţiile alese, excepţia nu ar putea funcţiona în fapt niciodată pentru persoanele alese. Dacă ar fi fost aşa atunci de ce legea ar mai fi prevăzut excepţia respectivă şi nu a spus de la bun început că persoana decăzută din funcţia ocupată ca urmare a incompatibilităţii NU MAI POATE CANDIDA DELOC? Dacă asta era intenţia legiuitorului atunci de ce s-au mai introdus noţiuni/excepţii care să nască astfel de întrebări şi răspunsuri idioate din partea CCR !? Eu cred că este simplu, legiuitorul nu a intenţionat aşa ceva căci nu şi-a dorit un abuz la adresa libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului – a alege şi a fi ales. Ceea ce a decis acum CCR deschide poarta oricărei limitări a acestor drepturi şi libertăţi în viitor. Un atac la democraţie din partea unei instituţi care pretinde că veghează la stabilitatea democraţiei şi a “statului de drept”. Vorbe fără acoperire.

Ceterum autem censeo Băsescu esse delendum.