NOBILI, DAR MULTI !

Am văzut o iniţiativă legislativă ce a fost respinsă în Senat şi care a ajuns acum în Camera Deputaţilor. Este vorba de o intenţie nobilă, aceea de a proteja patrimoniul cultural şi dincolo de cadrul legal deja existent, aplicabil monumentelor istorice. M-aş bucura din toată inima dacă nu mi-ar veni să plâng cu un ochi şi să râd cu celălalt. De fapt, cred că ar fi mai nimerit să plâng cu ambii ochi şi să râd cu altceva.

Cred că este suficient să parcurgi expunerea de motive pentru această lege ca să înţelegi de ce propunerea legislativă în cauză este o aberaţie.

Am subliniat cu galben expresiile cheie, demne de “perlele” care apar întotdeauna după sesiunile de bacalaureat. Nu vreau să le comentez mai mult dar mi se pare că acest text arată “simbolul măreţiei” clasei noastre politice şi “urgenţa necesităţii” de a o schimba. Şi eu am subliniat necesitatea schimbării urgente a cadrului legal existent dar cu scopul de a-l face mai clar şi mai operativ, nu de a-l mai încărca prin noi cocoaşe puse administraţiei şi atât. Esenţa propunerii legislative se rezumă în fapt la asta, concept subliniat chiar de expunerea de motive, care ne lămureşte că legea trebuie să fie “prohibitivă” şi să “reglementeze crearea cadrului legal”. Am afirmat că textul de lege propus este o aberaţie şi îndrăznesc să spun că iniţiatorii (50!) habar nu au cum funcţionează administraţia şi care este rolul acesteia. Prietenul Adi Bălteanu mi-a semnalat situaţia, ba el a avut şi pornirea lăudabilă de a propune nişte amendamente. Eu spun că ceva atât de slab nici nu merită a fi amendat pentru că e doar o formă fără fond. Trist este să văd că, o astfel de iniţiativă legislativă, susţinută de o astfel de compunere de nivel de şcoală gimnazială şi pompos numită “expunere de motive”, a fost semnată şi de cel puţin doi foşti miniştri!

Aberante sunt mai multe aspecte pe care le-am şi subliniat în articolele respective.

1. Legea dublează unele legi aflate în vigoare. Chestiunile tratate în propunerea legislativă sunt rezolvate de legea 422/2001 (care vorbeşte de zone protejate, zone de protecţie) dar şi de legile privind urbanismul. Mai mult, chestiunile legate de decizia locală, la nivelul acesta “prohibitiv” la care se limitează legea, ar putea fi rezolvate direct prin intermediul planurilor urbanistice generale sau zonale, prin voinţă locală.

2. Termenii folosiţi sunt de o confuzie logică excepţională. Unele dintre obiectivele “clasificate” (în alt articol se vorbeşte totuşi de “clasare” în mod indirect prin invocarea unor “norme de clasare”, aceste cuvinte având înţeles juridic cu totul şi cu totul distinct) ar putea fi de “valoare naţională şi universală”. Reamintindu-ne că propunerea legislativă vizează construcţii “altele decât monumentele istorice”, te poţi întreba cât de şubredă poate fi mintea unora care pot considera că ceva care este cu adevărat de “valoare universală” ar putea să nu se găsească deja în lista monumentelor istorice !? Sau că la o asemenea constatare de valoare n-ar lua direct drumul procedural al clasării in lista monumentelor? Las la o parte ca termenul folosit în propunere pentru categoria juridică de monument istoric nu există - "monumente istorice şi de arhitectură" adică

3. Nu mă mir că iniţiativa legislativă nu are niciun maghiar printre semnatari din moment ce “construcţiile reprezentative” au o barieră temporală care începe din 1859. Ce legătură are 1859 cu valoarea şi reprezentativitatea? Mai mult, împărţirea pe intervale de timp s-ar aplica numai uneia dintre cele trei clase, anume construcţiilor civile. Construcţiile civile care sunt şi tradiţionale (?), adică a doua clasă, nu au astfel de constrângeri şi nici nu ştiu exact de ce se propune categorisirea asta şi la ce foloseşte ea.

4. În fapt, nimic nu ne lămureşte la ce foloseşte tot acest text de lege căci singura consecinţă practică ar fi existenţa unui aviz în plus la autorizarea lucrărilor de construire în viitor. NU sunt stabilite alte consecinţe directe nici avantaje fiscale sau financiare şi nici sancţiuni specifice încălcărilor prevederilor acestei legi. De fapt nici nu rezultă că ai putea încălca ceva, odată ce această lege ar fi adoptată.

5. Legea e ambiguă nu numai în scopurile sale ci şi în ce priveşte procedurile. S-ar putea înţelege că ministrul culturii aprobă ce primeşte de la autorităţile publice centrale şi locale. În ce fel, în ce termeni, nu ştim. Şi dacă autorităţile publice centrale (sic!) nu trimit nicio propunere de “clasificare” sau “clasare” (după caz, în funcţie de ce articol citeşti) atunci ce se întâmplă? E sarcina miniştrilor de la fiecare minister în parte? E sarcina primarilor sau e sarcina consiliilor locale? Cu ce criterii fac ei aceste propuneri în termen de 60 de zile din moment ce criteriile abia ar fi determinate în aceleaşi 60 de zile – vezi art. 7 şi art. 8 !? Las la o parte că regulile de tehnică legislativă impun folosirea timpul prezent în textele de lege. Normele "SE APROBĂ" de o anumită structură nu “VOR FI APROBATE”.

6. Legea ar da competenţe de avizare unor asociaţii non-guvernamentale până la urmă! Cum adică OAR sau UAR emit avize "împreună" cu ministerul culturii şi direcţiile sale!? Cum vine asta? Hai să dăm şi baroului avocaţilor dreptul de a a aviza numirea procurorului şef. De ce nu? Mă întreb cum ar arăta avizele alea, vor purta oare ştampila OAR sau a UAR? Şi cum se rezolvă procedural implicarea acestor două persoane juridice de drept privat distincte? La paritate? La paritate cu funcţionarii publici? În nişte comisii despre care propunerea de lege nu vorbeşte?

Deci aş vrea să nu se supere pe mine distinşii parlamentari care au făcut o asemenea propunere dar am să mai spun o dată că ce au propus ei nu este nimic altceva decât o altă măsură care nici măcar “prohibitivă” nu este ci doar produce nişte hârţogăraie în plus, fără nicio finalitate practică. E ca şi cum, deşi Eminescu a scris cândva “Criticilor mei”, aş considera nimerit să mai bag şi eu următorul text, cu rol de “resursă care agravează o situaţie”:

“E uşor a scrie legi 
Când nimic nu ai a spune, 
Înşirând cuvinte goale 
Ce din coadă au să sune.”