Palatul Stirbey si dezbaterea simptomelor

Imagine luata de la neobositul Raiden (dupa cum se vede din bentita pe care am lasat-o) de la: http://www.flickriver.com/photos/raiden2/4153801954

Am fost invitat miercuri la o dezbatere la Ministerul Culturii si Patrimoniului National (MCPN) asupra situatiei intoarcerii avizului Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice (CNMI) de catre ministru. O procedura reglementara prin care ministrul poate solicita reanalizarea si, in aceasta situatie, adoptarea unei rezolutii cu doua treimi din voturile CNMI. As vrea sa remarc intai doua lucruri care spun multe despre situatia patrimoniului in general.

1. Am fost convocat in calitate de membru al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI) Bucuresti-Ilfov-Gurgiu. Dupa cum va amintiti, in urma cu 6 luni am demisionat din aceasta calitate si am facut si public acest lucru (arhiva de blog de iunie - "Am gasit de cuviinta sa demisionez"). Demisia mea avea o argumentatie in spate si ma asteptam sa primesc o scrisoare de luare la cunostinta. Nu numai ca n-am primit niciun rand pana in prezent dar se pare ca nici nu "s-a luat la cunostinta" ...

2. Ministrul era cel in nevoie de dezbatere si consiliere si, desi a venit atata lume din CNMI, CZMI, din Comisia Tehnica de Urbanism si Amenajarea Teritoriului (CTUAT) de la capitala, proiectantii, autorii studiilor de fundamentare, proprietarul, ei bine, dl ministru n-a aparut! Chestiunea mi se pare usor mitocaneasca chiar daca a fost de fata consilierul sau pe patrimoniu dna Csilla Hegedus. Si eu am fost in minister pus intr-o situatie similara cand dl ministru Iorgulescu m-a pus sa convoc pe toti cei implicati in Piata Revolutiei in eventuala punere in practica a unui PUZ conceput de dl. arhitect Viorel Hurduc in 2006. A venit pana si maestrul Ion Lucian, cu elegantul sau baston dar si multa lume de o anumita importanta atat culturala cat si sociala - directorii institutiilor publice, de la Hilton, presedintele OAR, rectorul UAUIM ... Atunci dl ministru a venit usor intarziat, de manuta cu dl. arhitect Romeo Belea, le-a vorbit invitatilor nu despre ce ii convocase ci despre visul domniei sale de a face un mall cultural la Sala Palatului, le-a prezentat persoana dlui arhitect Romeo Belea si apoi le-a comunicat ca acesta le va prezenta proiectul reabilitarii Salii Palatului. Apoi ... a plecat! Cat de penibil credeti ca m-am simtit dupa ce ma straduisem sa-i aduc pe toti acei oameni pentru a dezbate altceva? Nu stiu daca scuzele personale pe care le-am adresat fiecaruia m-au facut sau i-au facut sa se simta mai bine. Cam asta este treaba cu ministrii iar gestul dlui Kelemen nu face nicio exceptie. Exceptia a fost, este si va ramane Ion Caramitru, singurul ministru adevarat al culturii ... dar asta ramane o alta poveste.

Intamplarea face ca dezbaterea are loc la un an de cand Radu Oltean a facut o foarte frumoasa prezentare a situatiei Palatului Stirbei la 

:http://art-historia.blogspot.com/2009/11/ma-voi-folosi-de-articolul-catiusei.html

Am mai vazut subiectul reflectat la: 

http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-7922417-fotogalerie-ong-urile-protesteaza-impotriva-blocului-circa-40-metri-din-spatele-palatului-stirbey-investitorul-modificat-proiectul.htmin-spatele-palatului-stirbey-investitorul-modificat-proiectul.htm si la:

http://www.modernism.ro/2010/10/14/palatul-stirbey-devine-mall

De pe aici am cules si imaginile cu care s-a venit la dezbatere, expuse pe panou.

Dupa aceasta lunga introducere am sa si spun de ce cred ca e vorba, ca de atatea alte dati, despre inclestarea in dezbaterea unor simptome. De fapt de aceea nici n-am stat mai mult de 30 de minute caci era limpede ca nu se va ajunge nicaieri. In final, am inteles ca au ramas aceleasi doua pozitii radicale: unii care zic ca e foarte bine si altii care zic ca e foarte rau. Lipseste insa un oarece termen de referinta.

In acest sens, dl. prof Constantin Enache a remarcat un lucru perfect adevarat. Ca MCPN nu si-a exercitat dreptul de preemtiune si nu a facut ce trebuia ca sa evitam aceasta inflamare publica prin faptul ca ministerul ar fi putut face ce s-ar fi presupus ca e bine de facut, cu exemplificare in refacerea gradinii din spatele palatului. S-a dat insa imediat exemplul care arata ca proprietatea publica nu e o garantie a lucrului bine facut caci la Casa Cesianu de pe Calea Victoriei colt cu Sevastopol EXISTA o gradina pe langa un monument care sunt, ambele, in abandon si ruina. Prin urmare ...

Cam de parerea asta sunt si eu si am si spus asta si intr-o emisiune la Money Channel unde am participat impreuna cu domnii Dorin Stefan si Gheorghe Patrascu. Nu trebuia, oare, inceput cu definirea interesului public in aceasta situatie? Nu trebuia ca acest interes public sa fie cunoscut de oricine ar fi fost interesat de a cumpara un asemenea obiectiv? Ajunge, oare, sa-i spunem omului ca acea cladire e monument fara sa-i spunem ce asteptam noi, ceilalti cetateni, de la acest investitor? Neexercitarea dreptului de preemtiune in cazul unui asemenea obiectiv cultural, abandonul patrimoniului din proprietate publica aflat in situatie similara ridica mari probleme de moaralitate atunci cand toate pretentiile sunt aruncate in carca celui cu bani si care are niste evidente interese financiare! Cat de bine arata dl Paleologu certandu-se cu dl Ontanu la fata incendiului de la blocul de langa biserica Armeneasca din moment ce domnia sa statea cu spatele la Hanul (asa-zis han) Solacoglu ce este in proces de prabusire? Imobilul era de vanzare de multa vreme in timp ce domnul artagos statea cu mainile in san (pleasca) in loc sa aloce banii sa-l cumpere si sa faca ce trebuie acolo! Dar e bine cu imaginea publica, e "cool" sa organizezi plangeri cu vioara langa casa din Visarion prabusita (caci nu se poate spune juridic "demolata") ilegal! E "cool" sa publici carti negre ale patrimoniului dar tu sa nu faci nimic din CE AR TREBUI SA FACI CA MINISTRU! Mai mult, a si tacut malc cand ministrul finantelor i-a luat cel mai bun instrument financiar pe care-l avea la dispozitie - timbrul monumentelor si sumele stranse de la jocurile de noroc, inclusiv loteria nationala. Asta din punct de vedere al moralitatii.

Din punct de vedere al administratiei apare o alta problema, ce este sursa "raului" la Palatul Stirbey. Faptul ca doua proprietati, rupte din vechiul teren al palatului, au fost reunite de actualul proprietar. Divizarea a facut insa ca la momentul 2000, cele doua parcele azi readuse intr-o unica proprietate sa se afle in doua zone de protectie diferite. Palatul era la Calea Victoriei, cu un CUT (coeficient de utilizare al terenului) foarte mare si partea din spate era la Zona Protejata Temisana, cu un CUT foarte mic. Pe terenul cu CUT permis mare se afla palatul - monument nedemolabil iar pe parcela cu CUT mic nu se afla nimic valoros dar un teren liber foarte imbietor. Unii spun ca acolo erau valori foarte mari si ca nu trebuia demolat. Studiul istoric demonstra foarte clar contrariul si tind sa-i dau dreptate. Acolo a fost o unitate comerciala pentru produse alcoolice care in ultimii aproape 60 de ani au facut ca ce ar fi fost inainte (presupusele pivnite de vin ale lui Stirbey) sa nu mai existe si sa fie inlocuite cu subsoluri din beton cu stalpi si grinzi - mai mult decat comune/ordinare. Asadar viciul consta in felul in care au fost delimitate zonele protejate si in faptul ca legaturile dintre acestea sunt prost facute. Apoi, ca unele dintre rezultatele directe sunt discutiile sterile care au loc in jurul inaltimii definite aritmetic - 37,65 m (!!!) - la cornisa si care vor continua mult si bine in lipsa unei analize facute nu de catre investitor ci de catre autoritati si cu consultarea publicului (avizat).

Vin si pun in acest moment intrebarile: in ce consta interesul public in aceasta situatie si cata compensatie poate primi un proprietar pentru ca i se impun niste restrictii in virtutea acestui interes public?

Investitorul, prin intermediul lui Vlad Arsene, a spus ca vrea un spatiu comercial de mare tinuta a carui poarta si emblema sa fie insusi palatul caci, spunea arhitectul, clientul sau e un bun om de afaceri si intelege ca acest lucru este, oricum, in interesul imaginii afacerii sale. Altii, pe buna dreptate, au spus ca reducerea palatului la situatia de "poarta" sau "anexa" in loc sa fie "prim-solist" nu e un lucru bun ... si discutiile puteau continua pe aceste detalii ce ar fi trebuit de fapt sa fie transate chiar dinainte de neexercitarea dreptului de preemtiune de catre orgainismul statal ce ar fi putut garanta ca lucrurile o luau pe calea cea buna. Dar, cu un nou exemplu, o asemenea garantie nu exista. Palatul facut de Arghir Culina, AFLAT DINTOTDEAUNA in proprietate publica si care a servit drept sediu al Ministerului Constructiilor de Masini (vedeti la Raiden: http://www.rezistenta.net/2009/04/fost-odata-ministerul-industriei.html ) a fost demolat desi el trebuia clasat ca monument istoric si consolidat/restaurat ca la carte de GUVERNUL A CARUI PROPRIETATE ERA! Am spus si o repet: cum poate statul sa faca o asemenea declaratie publica de impotenta, daramand ce ar fi trebuit conservat si, in acelasi timp, sa aiba cele mai severe pretentii de la un investitor privat?

Apoi, cata vreme vor mai ramane zonele protejate definite doar printr-un regulament general scris si printr-o granita pe un plan, dupa cum vedem, arbitrara in multe situatii? Pentru ca Palatul Stirbey este doar o simptoma a acestei boli care se poate detecta si in cazul studiat de mine pe Dorobanti dar si in multe alte situatii de acest gen. Ca exemplu va dau Manutanta Armatei, fosta fabrica de paine Plevnei. Din corpul acestui ansamblu s-au rupt de-a lungul timpului niste corpuri de proprietate cum ar fi actualul sediu Rompan sau tribunalul militar de langa primaria sectorului 6. Prima cladire era fosta cazarma comandament iar a doua era sediul administrativ. Asadar, din ansamblul istoric clasat azi in lista monumentelor lipsesc cele doua cladiri pentru simplu fapt ca au alt proprietar si au alte adrese postale. Mai mult, vechea Cazarma Malmaison care a fost centrul proprietatii ministerului de razboi, deci a statului, nu se afla azi in lista monumentelor pentru ca a fost substituita cu o casa oarecare, aflata la intersectia Constantin Noica si Plevnei. Da, Cazarma Malmaison aflata in lista monumentelor din 1992 a disparut in lista 2004 iar in locul ei apare, pe nedrept, aceasta casa ... Situatiile astea de delimitare sumara, nefundamentata si uneori aberanta abunda si vor fi imposibil de corectat in lipsa oamenilor si a fondurilor care sa remedieze situatia. Scoala de arhitectura a castigat o oferta de a detalia trei zone protejate si urma ca sa semneze un contract undeva la inceputul verii. Abia zilele trecute a trimis primaria contractul ... deci e o urgenta :). Caci din cele 98 de zone au fost detaliate pana in prezent 12. Cu astea 3 se vor face 15. Asadar ceva sub 16% - cota unica de impozitare :)

Pentru asta spun eu ca Palatul Stirbey este un caz care de fapt ilustreaza foarte bine marile lacune atat ale administratiei cat si ale legislatiei in general. Ilustreaza si criza de autoritate sau interes (sub toate aspectele) a institutiilor statului dar si nebulozitatea societatii in definirea asteptarilor sale in raport cu patrimoniul, ceea ce duce in prea multe situatii la pozitii excesive si habotnice de o parte sau de alta a baricadei.

PS: In prezent se dezbate ideea solicitarii schimbarii regulamentului CNMI in asa fel incat dezbaterile acestei comisii sa fie publice. Am aflat ca la finalul acestei "dezbateri" invitatii au fost invitati afara pentru ca CNMI sa delibereze asa ca e de inteles si o asemenea necesitate.