Este vorba despre un conflict administrativ dintre proprietarul unei mari parcele din strada Germana (azi Smardan) si primarie la care s-a adaugat ministrul de interne de atunci, Lascar Catargi. Iata situatia alinierii din 1871, an in care s-a decis largirea strazii la 6 stanjeni. Proprietatea Zerlendi (sau Cerlenti asa cum se prezenta proprietarul) se afla astazi aproximativ vis-a-vis de spatiul liber dintre cele doua corpuri ale BNR. Planul de mai sus arata linia noii alinieri si este semnat de viceprimarul Racotta, cel pe care il reclama doctorul Cr. Cerlenti (identificarea din scrisoarea ministrului de interne) a-i fi demolat abuziv o constructie pe care o incepuse cu acte in regula.
Cerlenti se plangea ca, desi avea autorizatie, i s-a demolat o cladire aflata in lucru si a adresat aceasta plangere ministrului de interne invocand incalcarea unui drept de proprietate caci nu fusese nici despagubit corespunzator, se pare. O situatie care se intampla si azi, fara indoiala. Ma refer la compensarea unei servituti asupra dreptului de proprietate si invocarea frecventa a dreptului de proprietate atunci cand regulamentele de urbanism impun parametrii pe care "investitorii" nu-i agreeaza de obicei - coeficientul de utilizare si procentul de utilizare al terenului. Iata plangerea:
Ministrul de interne, Lascar Catargi il trage de urechi pe primar prin scrisoarea urmatoare:
Exista si un raport care arata ca, de fapt, Cerlenti primise autorizatia pe o documentatie fara fatada si ca in realitate ar fi trebuit sa se retraga un stanjen si ceva palme. Cerlenti s-ar fi retras doar vreo zece palme asdar incalcase alinierea si fusese demolat. Chestie de lege si ordine nu? Aplicata si la oameni mari caci, dupa cum arata dl. Rosca, Cerlenti a ajuns totusi si consilier local.
Dar totul pare ca e bine cand se termina cu bine. Dl Cerlenti n-a saracit si a construit hotel Luvru la 9 ani distanta in timp, in 1880 dupa cum ne arata dl. Rosca in articolul sau. Mai mult, pe proprietatea in litigiu dl Cerlenti a permis unui arendas sa construiasca o cafenea dupa cum se vede in cererea urmatoare, datata 1881:
Locul e mult mai dens construit astazi iar incalcarile de regulament sunt mult mai numereoase si mult mai putin reprimate decat in urma cu, iata, deja 140 de ani ...
Dǎrâmarea construcţiei lui Zerlendi şi recursul acestuia la L.Catargiu sunt şi mai interesante dacǎ le privim în contextul istoric şi politic al acelui moment.
RăspundețiȘtergereDemolarea de pe Str.Germanǎ se produsese, probabil în timpul mandatului la Primǎrie al liberalilor G-ral Christian Tell (nov 1870-ian 1871) sau C.A.Rosetti (ian 1871-mar 1871).
Faptul cǎ Zerlendi, deşi nu avea dreptate, apeleazǎ la ministrul de interne Lascǎr Catargiu dovedeşte ori cǎ cei doi erau apropiaţi, ori cǎ Partidul Conservator îi datora mult bancherului (“the same old song” ...). Dar, sǎ nu uitǎm cǎ între mar 1871 şi mar 1876 L.Catargiu a fost nu numai ministru de interne, dar şi Prim-ministru, aşa cum fusese şi predecesorul lui - Ion Ghica.
Pe plan politic, perioada aug 1870-mar 1871 este caracterizatǎ de criza dinasticǎ, cauzatǎ de impopularitatea generalizatǎ faţǎ de principele Carol, alimentatǎ mereu de acţiunile liberalilor (“roşii”). Astfel, în aug 1870, orchestratǎ de E.Carada şi pusǎ în aplicare de col.Candiano-Popescu, avusese loc aventura rǎmasǎ sub numele de Republica de la Ploieşti, acţiune cu caracter preponderent antimonarhic. Capacul l-a pus însǎ atacul cu pietre din seara de 11 mar 1871 asupra comunitǎţii germane şi consulului german ce se aflau la Sala Slǎtineanu (~Capşa), petrecut în plin centrul oraşului, dovedind antipatia unei bune pǎrţi a societǎţii româneşti faţǎ de monarhie şi faţǎ de germani în general (ne gǎsim în timpul rǎzboiului franco-prusian); a trebuit chematǎ cavaleria ca sǎ împrǎştie pe turbulenţi. În seara de 11/23 mar 1871, când Carol era hotǎrât sǎ renunţe la tronul României, numai Lascǎr Catargiu l-a convins sǎ n-o facǎ, explicându-i cǎ România nu este Germania etc. etc. şi cǎ el, în fruntea unui guvern conservator va putea îndrepta lucrurile. În acea noapte, Carol l-a numit pe Catargiu prim-ministru pentru a se depǎşi criza.
Revenind la problema lui Zerlendi, deoarece construcţia sa fusese atât de evident ilegalǎ, nu l-a putut ajuta nici Catargiu, nici noul primar conservator - Scarlat Kretzulescu (mai 1871-dec 1872). Viceprimarul “Racotta” pe care-l reclamǎ bancherul pare a fi profesorul Nicolae Racotǎ, cel care între 1857-63 fusese directorul Şcolii de agriculturǎ de la Pantelimon.
În legǎturǎ cu grilajul din faţa cafenelei pentru care se cere aprobarea Primǎriei, se vede cǎ cererea este semnatǎ de Jacques Labes. Ori, în ziarele din 1872-73 deja se fǎcea reclamǎ Cafenelei Labes din Str.Germanǎ nr.1-3, înfiinţatǎ de evreii germani Jacques şi Henry Labes. În 1927 C.Bacalbaşa scrie: “pe locul actualului Hotel Colaro era [la 1871-72] altǎ casǎ mai micǎ şi o cafenea curǎţicǎ ţinutǎ de un german anume Labes. Cafeneaua Labes era mult frecventatǎ de tineret”. Hotelul grecului Colaro pare a fi construcţia care existǎ şi azi pe colţul Str.Smârdan cu Str.Doamnei, vis-a-vis de Palatul Creditului Funciar Urban (azi sediul central al Univ.Spiru Haret, intitulat pompos “Palatul Învǎţǎmântului, Ştiinţei şi Culturii” !!!!!) şi situat în diagonalǎ faţǎ de Palatul Bursei.
O întrebare rǎmâne, totuşi: ce s-o fi avut în vedere când s-a intenţionat lǎrgirea strǎzii Germane (Smârdan) la 6 stânjeni? Asta înseamnǎ cam 12m, lǎţime pe care cred cǎ nici Bd.Elisabeta no o are. Dar, îmi amintesc ceva şi sper cǎ-mi amintesc corect: la un moment dat venise moda/ideea tramvaiului cu aburi; una din strǎzile pe care trebuia sǎ treacǎ era Smârdan, care însǎ era prea îngustǎ pentru aşa ceva. Peste câţiva ani, tramvaiul cu aburi s-a introdus totuşi pe relaţia Piaţa Victoriei – Bufetul de la Şosea (în 1902), iar mai târziu, în 1906, a legat un timp Gara de Nord de Sf.Vineri (s-a renunţat repede la el, din mai multe motive).
Scuze, probabil comentariul a ieşit mai lung ca articolul dv.
multumesc mult pentru completarile aduse! eu insumi consideram postarea mai mult o completare de informatie.
RăspundețiȘtergerein ce priveste Hotel Colaro, acesta nu poate fi cladirea de care vorbiti caci aceea a fost construita ca sediu al societatii Nationala si a fost extinsa in anii '30 in forma in care o avem si astazi. am gasit ceva interesant in arhive si anume ca la saparea fundatiilor cladirii initiale (pe care o gasiti ca imagine in cartea lui Dame Bucurestiul la 1906) s-au gasit niste bolti zugravite cu imagini de sfinti fapt pentru care s-au oprit lucrarile si s-a sesizat ministerul cultelor.
strazile urmau a fi largite la 12 stanjeni, majoritatea strazilor au suferit "alinieri" si largiri dupa 1866. cred ca intr-une dintre postarile mele cu Gutenberg gasiti si planul de largire al acestei strazi (fosta Belvedere, fosta Plevnei)
Domnule, ce caligrafie impecabila aveau oamenii atunci! :-)
RăspundețiȘtergere@anonim: nu toti. Insa cand e vorba de hartii oficiale ale autoritatilor, pe hartii cu antet, atunci da, erau niste caligrafi care redactau pentru ministru sau conducator. Altfel, multe dintre documentele din arhive sunt foarte dificil de citit tocmai din cauza caligrafiei
RăspundețiȘtergereLinkul recomandat privind articolul lui Dan Rosca nu se poate accesa. Aveţi idee de ce? Mulţumesc!
RăspundețiȘtergereDa, problema este ca blogul lui era gazduit pe niste servere unde nu a mai putut sau n-a mai vrut sa plateasca. De aceea blogul lui nu mai este dar s-ar putea ca multe dintre articolele sale inca sa mai fie disponibile la www.bucurestiivechisinoi.ro
ȘtergereMULTUMESC
RăspundețiȘtergere