Azi, ca motiv personal de serbare, introduc articolul cu numarul 100.
Subiectul revine catre sectoarele Bucurestiului pentru ca am avut la un moment dat dificultati in a identifica limitele sectoarelor dupa reorganizarea orasului din interbelic, atunci cand sectorul central, de rosu, a fost "mancat" de celelalte patru. Nu stiam care au devenit limitele si asta pana nu am vazut cu ochii camerei mele foto planul din 1930 aflat la Arhivele Nationale Directia Municipiului Bucuresti. Iata cadrul general si apoi un detaliu pe centru pentru a vedea care erau strazile de granita.
Pe langa informatia bruta as adauga si un comentariu legat de vremurile "reformatoare" pe care le traim.
Este vorba, bineinteles, despre "reforma administrativa" de care deodata toata lumea e preocupata - putere si opozitie. O mascarada. Un fel de competitie in sensul de care fura startul mai bine. Tot ce se lanseaza pe piata par fantasmele unor baieti si atata tot. De ce spun asta?
1.Pai de bun simt ar fi ca - pentru ca lucrurile sa para serioase, indiferent din ce latura a societatii ar fi originea propunerilor - aceste propuneri sa reflecte niste analize ale disfunctiilor, disfunctii ce, slava cerului, exista. Disfunctiile aratate pana acum sunt invariabil legate de alocarile politice ale banilor. Si de alocarile discretionare si politice ale banilor in teritoriu. Pe ici pe colo mai este vorba despre felul in care teritoriul este dominat politic prin alocarile de bani ... Oricum as intoarce-o eu nu am vazut decat aspectul asta in spatele motivatiilor de reorganizare teritoriala.
2. De bun simt ar fi sa vedem de unde emana "comanda sociala" pentru asa ceva. Adica, niste capete luminate ale puterii si ale opozitiei sa se aseze pe o banca in gara si sa decida se intalneasca totusi in parlament ca sa dezbata serios aceasta problema. Altfel ati putut cu totii remarca faptul ca, desi exista preocupari majore ale celor doua tabere, o camera a parlamentului a aprobat, pash-pash sau tacit sau pe burta, o propunere legislativa, singura coerenta prin scop, cea a UDMR. Asadar, daca e normal pentru ca schimbari cu impact constitutional sa se produca intr-o constituanta, nu cumva e normal ca pentru o chestiune atat de serioasa precum infeudarea teritoriului sa existe o coordonare parlamentara (in sensul de dezbatere decisa, pornita si adoptata in parlament)? Asta nu e nici jucaria vreunui Gherasim nici a vreunui Basesc ci e o treaba de coordonare nationala. De care, stiu asta, nu suntem insa in stare caci suntem doar o populatie.
3. De bun simt ar fi ca, inainte sa ne zguduim atat de tare, sa vedem daca nu cumva problemele de care discutam nu pot fi cumva rezolvate prin ajustarea mecanismelor existente, prin scuturarea personajelor care gripeaza mecanismele. Pe principiul in care nu-ti schimbi neaparat masina doar pentru ca, din cauza uleiului prost si a combustibilului mizerabil, cumulat cu folosirea necorespunzatoare a treptelor de viteza, masina merge prost. Cred ca tine mult si de oameni nu de sistem. Vedeti bine ca Polonia (prin Lilick am ajuns la subiect) pare ca a alocat grosul fondurilor europene pentru inovatie, cultura si educatie si totusi a facut si 600 de km de autostrada, cheltuind tot inainte de termen in timp ce la noi, desi grosul fondurilor europene sunt pentru infrastructura, ne bucuram cand vedem ca apare un gnom cu foarfeca in mana ca sa inaugureze 9 km de "autostrada" ...
Ar mai fi multe de comentat dar, ca sa evidentiez haosul organizat de bulibaseala imprastiata pe care il oferea propunerea PDL, am sa revin la Bucuresti. Intentiile anuntate de PDL pentru Bucuresti sunt inflorirea si dezvoltarea multilaterala pana la Dunare. Vedeti insa ca hartile "judetelor" lor limiteaza Bucurestiul la coexistenta cu Ilfovul si nu-l amesteca si cu Giurgiul. (Harta am vazut-o prima data prin intermediul unui blog prieten - Transildania.) Pai daca ai tras, tu PDL, concluzia ca trebuie ca Bucurestiul metropolitan sa soarba din Dunare pana la 2016, la ce naiba nu schitezi de la bun inceput acest teritoriu administrativ si in cealalta propunere care e izvorata din aceeasi intelepciune !?? Pai pentru ca nu stie stanga ce face dreapta si pentru ca toate sunt doar exercitii asupra formelor. As putea spune acelasi lucru si despre tabara USL. Pai chestiunea regionalizarii si lupta acerba pentru mentinerea sectoarelor Bucurestiului incep sa fie lupte pe doua fronturi caci argumentatiile celor doua pozitii ar putea sa fie acut divergente pe alocuri.
Caci noi discutam deja despre subiecte detaliate desi vagi, cu orase ce ar fi capitale, cu prefecti care, pe alocuri ar fi guvernatori, sarind grav peste etapa in care ar trebui intai sa intelegem, apoi sa discutam principii, dupa asta sa identificam doua-trei optiuni pe care neanderthalienii totusi sa le valideze prin referendum. Daca tot zice legea despre acest lucru minor si bagatelizat. Pai abia dupa aceea am putea sa gandim detalii care sa nu se intepe unul pe altul si care sa arate coerent, pentru ca au rezultat dintr-o gandire coerenta, printr-un proces coerent. Nu poti face asta de azi pe maine iar daca ai lucrat totusi la propunerea asta un timp mai indelungat dar nestiut, pe sub masa (stim ca Victor Paul Dobre e responsabil de viziunea administrativa in PNL dar cine oare a produs viziunea USL !??), pe sest, venind cu lucrarea aburinda si strigand (prost organizat mediatic oricm): ECCE OPUS! ... tot un drac.
As mai fi spus dar n-am avut timpul si rabdarea sa asez aceste ganduri intr-o forma mai desteapta ci le-am lasat sa curga asa, "din ficati", asa cum s-a dezlantuit si Turambar in subiectul dedicat necrologului presei. Prin urmare, lucrurile pe care le-am varsat aici le-am mai declarat in diverse forme la subiectele deschise pe tema regionalizarii de bloggerii prieteni Lilick, Transildania si Cepeca.
Astept provincia!
Matty: una pe zi
Acum 5 ore
La cat mai multe si felicitari!
RăspundețiȘtergerepana sa dau click pe poza, am crezut ca ai gasit in arhive un plan cadastral din respectiva perioada :)...oricum e cazul sa ajungi mai repede la 200 :)
RăspundețiȘtergere@Stefan: Multumesc pentru urari!
RăspundețiȘtergere@Popescu: Nu, e doar un amarat de plan cu reteaua liniilor de tramvai. Pe care in colt stanga jos scrie "reproducerea oprita" :)
Nu stiu cand o sa ajung la 200, nu mi-am propus astfel de tinte, am alte lucruri presante care nu ma lasa sa fac prognoze din astea :)
si ca sa comentez si pe subiect...nu se mai intampla nimic cu "reorganizarea" sectoarelor? ramane cum am stabilit?...s-au ambalat cu totii un pic, au aruncat niste bani pe afise si s-au inteles pana la urma...ramane cum am stabilit :)
RăspundețiȘtergereCe pot spune? Felicitari, si keep up the good work, fiindca faceti o treaba tare buna!
RăspundețiȘtergereM-as fi bucurat ca "la aniversara" sa fiti mai optimist, dar..."situatiunea" nu permite.
Multe "like-uri" pentru ideile exprimate mai sus. Reforma administrativa ar trebui sa fie politica, nu politizata. Cum intr-o astfel de chestiune fff importanta vedem contre in loc de analiza, dezbatere, planificare, implementare, e evident ca, in prezent, societatea romaneasca nu poate gestiona un proiect, fie el oricat de vital, in care sa existe o implicare altfel decat partizana, de tip "mortal kombat". Bine ca totusi avem pe net expuneri rationale si argumentatii care lipsesc in mediul politic.
Bag de seama ca v-ati suparat rau, nu gluma! :) Si aveti dreptate, lucrurile acestea nu pot fi scornite de azi pe maine, fara un studiu serios si fara a fi discutate in Parlament. Dar acolo, in Parlament, nu se mai fac legi de multa vreme. Tara se conduce prin HG, legi asumate si asa mai departe.
RăspundețiȘtergereIn anii 1980 nu existau elite concurente decat la nivel declarativ sau elite care erau stimulate sa se urasca intre ele (MAPN cu MI, istoricii cu sustinatorii dacismului, cenaclul Flacara vs trupele independente), iar Marea Adunare Nationala nu mai avea nici macar rol consultativ. Avem in 2011 grupuri de elite cu adevarat concurente? Difera prea mult PNL, PDL, PSD sau ce partid mai exista? Sunt oameni in aceste partide care intr-adevar cred in doctrinele neo-liberale, sociale etc? Au citit unii despre mercantilism, despre Max Webber etc? De ce mai avem scoli ce pregatesc profesionisti in administratie, daca in administratie lucreaza oameni numiti politic? Ce stie Basescu, ofiter de marina comerciala, despre administratie, efecte sociale si finante ca sa doreasca sa-si impuna acest proiect? Poti fi un doctor fenomenal si un manager execrabil in acelasi timp, deloc bun de primar.
In alta ordine de idei, FELICITARI PENTRU ARTICOLUL CU NUMARUL 100!
La cat mai multe!
@Chent,@Marius, multumesc pentru incurajari! M Imi pare rau ca sunteti de acord cu mine ca suntem captivii unei societati date peste cap, sa speram ca pana nu vom fi mosnegi de-a binelea sa mai prindem si noi o tara normala. Sa-mi confirmati la postarea 1000 :)
RăspundețiȘtergere@Popescu: Ramane ca-n tren cumva. Iar la noi, zice cineva apropiat mie, e singurul loc din Europa unde uitandu-te pe fereastra trenului constati ca te depasesc masinile :)) Stam pe loc din toate punctele de vedere desi noi tot "reformam" continuu ...
Felicitari pentru blog si energie pentru a-l sustine in continuare, se intampla lucruri foarte bune aici.
RăspundețiȘtergere@Peisagist AlexGhe: multumesc pentru aprecierea blogului! Incerc si eu sa fac ceva lecturabil de catre toata lumea din materialele pe care le mai adun. Sper ca imi iese din cand in cand :) Altfel, e mai mult viciu decat consum de energie ...
RăspundețiȘtergereMulte înainte!
RăspundețiȘtergere@Bibliotecaru: Multumesc pentru incurajari. Adevarul este ca ar cam trebui sa-mi vad si de treaba, dupa cum cum ii spuneam si lui AlexGhe :)) O sa incerc sa tin un ritm relativ previzibil.
RăspundețiȘtergere