sâmbătă, 7 iulie 2012

7 iulie 1937


Daca n-ar fi murit pe neaşteptate în noaptea de sâmbătă spre duminică 13 mai 2012, tata ar fi implinit azi 75 de ani. N-a fost niciodata bolnav. În cei 40 de ani de care imi amintesc a fost o singura data in spital si atunci pentru ca a cazut de pe o scara si si-a rupt doua coaste perforând plămânul.  In ziua congresului reunit PNL si PSD  a avut însă un episod de fibrilaţie şi l-am repezit la spital unde a stat 4 zile internat (fac legatura pentru ca acel congres era la Expozitie iar eu l-am internat la 2 CFR, chiar langa). În loc să-şi vada apoi de tratament, de stat liniştit, el a continuat sa umble prin oraş prin căldură, să care şi să ridice lucruri grele prin curte, să-şi piarda timpul la conferinţa naţională a UAR, la comisia de disciplină a OAR Bucureşti în care era membru …
Aşa era el, îşi pierdea timpul pentru alţii şi nu pentru el. Îşi pierdea timpul să scrie memorii peste memorii spre primărie, spre patriarhie, spre preşedinţie pentru ca i se părea că amplasamentul catedralei neamului prost este ales prost. Ceea ce este evident dar pentru el nu era evident că orice ai scrie sau ai spune în ţara asta este timp pierdut … Culmea ironiei este că tocmai atunci când un articol pe tema asta a devenit şi public prin tipărirea în numărul de martie-aprilie al Buletinului Informativ al OAR Bucureşti, numărul a ieşit prea târziu ca să mai apuce să şi-l vadă tipărit. Mereu ne certam pe tema asta, că-şi pierdea timpul inutil pentru un subiect pe care nu putea să-l influenţeze în niciun fel în loc să-şi vadă de propriile probleme.
Dar, din nou, aşa era el, nu suporta deciziile evident anapoda, nedreptatea sau minciuna, mai ales cea spusă de oficialităţi.
În 1983 era arhitect şef la Sectorul Agricol Ilfov. Parcă-l văd şi acum cum mergea vara cu bicicleta de la Chitila la serviciu, la Baloteşti. Pentru că n-a avut niciodată permis de conducere şi , cu atât mai puţin maşină. Făcuse o cerere prin ‘78 cred, la primărie unde lucra la biroul de sistematizare, ca să i se aprobe să cumpere un Trabant. Pe cerere a scris unul dintre şefi: “întâi rezultate şi apoi beneficii” şi i-a refuzat. Bătea Ilfovul cu bicicleta. Aşa a văzut că la Tunari îşi construia ditai căsoiu un tânăr nepot de-al lui Ceauşescu. După cum vă amintiţi, era o perioadă în care autorizaţiile de casă erau prohibite căci trebuia să se facă blocuri, lumea să stea la bloc, cu încăzire cu lemne şi budă  comună dacă se putea. Bineînţeles că n-avea nepotul autorizaţie şi nimeni nu putea face nimic. Atunci tata le-a dat unor amărâţi care stăteau 7 oameni într-o cocioabă cu două camere, autorizaţie să-şi extindă casa. Secretarul de partid l-a muştruluit in şedinţa când au aflat de autorizare iar tata le-a răspuns: “Dacă se poate la Tunari atunci le-am autorizat şi amărâţilor ălora”. “Eşti ambiguu tov. Crăciunescu!!” i-ar fi spus politrucul  şi tata a fost pe urmă şomer două săptămâni.
În ’88 eram în armată şi mama venită într-o vizită mi-a povestit că pe tata l-au chemat la Securitate. Îl chemaseră pentru că, biografia lui scrisă de mână ataşată unei cereri de ocupare a postului de arhitect şef la sectorul 6, care era vacant, a fost comparată cumva cu o bază de date. El stătea şi se întreba de ce stă dosarul pe loc şi nu primeşte nicio veste. Până la urmă l-au chemat. Drept care, la Securitate i-au pus în faţă un teanc de scrisorele trimise de el de-a lungul anilor, de la nume şi adrese fictive, cu mesaje de genul “Hitler, Stalin, Ceauşescu”. Avea mania scrisului şi de câte ori era câte ceva care-l enerva, probabil după ce mai auzea şi pe la Europa Liberă, se apuca să scrie. Cred ca a scris după ce l-au trimis să supravegheze demolările de a Izvor prin ’82 cand încă lucra la primarie. Stiu că povestea acasă ca i-au dat lacrimile văzând case sănătoase, cu uşi, sobe, decoraţii, acoperişuri speciale date jos cu excavatorul. Unele le-o fi scris când se enerva auzind “tovarăşa academician doctor inginer” … Iar ticăloşii aia de securişti catalogaseră de-a lungul anilor, după scris, toate acele scrisorele stupide pe care le trimisese. Un colonel, expert grafolog, l-a “felicitat” că a recunoscut din prima că el le scrisese pentru că altfel i-ar fi dovedit el acest fapt. Drept care l-a pus să scrie o declaraţie că a greşit şi că n-o să mai facă … Când o să am timp am să ma duc să-i studiez dosarul la CNSAS.
La Revoluţie am fost cu el în stradă pe 21 decembrie, din Piaţa Unirii pe jos până la Universitate. În ziua aia a mitingului se învoise câteva ore de la serviciu ca să meargă să ia ceva de la o farmacie veterinară din centru aşa că se nimerise în plină efervescenţă după ce se spărsese mitingul fatal al lui Ceauşescu. S-a întors la birou să ne povestească. Lucram împreună la IPROMET, biroul avea 50 de oameni - arhitecţi, tehnicieni, desenatori. Era exaltat de ceea ce văzuse, că lumea striga “jos Ceauşescu”. Pe urmă a adăugat cu sete: “Am strigat şi eu!” Aveam carnetul UTC la mine aşa că atunci, în timp ce povestea ce se întâmplă în centru,  l-am scos şi l-am rupt aşa că deodată în jurul nostru s-a făcut mai liber … Apoi am plecat spre centru unde aveam de plătit meditaţiile pe care le făceam atunci la desen şi am stat la Universitate până am răguşit. A doua zi, la IPROMET au venit să strige o mână de oameni de la ICEM: “Să iasă IPROMETU’!” Din 50 de oameni am ieşit eu cu tata şi cu încă 5. În hol era lumea adunată pentru că directorul stătea de veghe. Aşa că tot noi am fost primii care să spargă gheaţa şi am ieşit ca să facem ceea ce până în piaţă la CC a devenit un fluviu de oameni. După aceea am stat nopţile următoare ca fraierii să “păzim instituţia” cu câte un Kalaşnicov cu cate 5 gloanţe în magazie … pe care tata nici macar nu ştia să o armeze. Răguşeala aia, statul ca fraierii cu arma să păzim nu ştiu ce în zilele alea de nebunie cred că sunt cele mai frumoase momente pe care le pot găsi în memorie împreună cu tata.
Tata a fost un om bun, naiv de bun, din categoria pe care azi lumea o numeşte “fraieri”. Prieteni de-ai mei au încercat să mă consoleze că măcar n-a suferit, a murit în somn, n-a fost chinuit de boli, a fost activ pana in ultima zi chiar dacă a murit prematur - căci niciodată nu mi-am închipuit că n-ar trăi până cel puţin la 90 … Poate că e aşa. L-am găsit cu ochii închişi, cu figură calmă. Cât a fost la capelă au fost zile răcoroase. Când a plecat convoiul spre cimitir a iesit un soare tare care s-a menţinut până s-a terminat şi parastasul pe care l-am ţinut în curte. La jumătate de oră după ce a plecat şi ultimul membru al familiei s-a pornit ploaia aia care n-a mai încetat câteva zile. S-a întâmplat la fel şi la parastasul de 40 de zile. Aş vrea să cred că astea ar fi semne că există un Dumnezeu care-o să aibă grijă de el. Aş vrea.
Mă frământă însă că ultima dată am vorbit la telefon despre o prostie. Mă frământă că ani de zile am dat mâna şi ne-am salutat prea bărbăteşte, niciodată ca în filmele americane cu îmbrăţişări şi bătăi de palmă pe spate … Ştiu sigur că au fost momente în care a fost mândru de mine, chiar îi reproşam că prea atrage atenţia asupra mea pentru nişte nimicuri până la urmă. Asta ştiu şi sunt împăcat că am făcut să nu-i fie ruşine cu mine. Mă macină însă în fiecare zi o întrebare. Nu e zi în care să nu mă gândesc la el şi să mă întreb dacă i-am arătat destulă afecţiune. Dacă nu cumva s-o fi gândit vreodată că nu-i sunt destul de aproape.
Plâng şi acum pentru că n-o să ştiu niciodată răspunsul la această întrebare …



ps: multumesc celor care au remarcat faptul ca m-am retras. nu puteam si nici acum nu mi-e la indemana sa ma mai ocup de blog. o sa ma manifest mai rar.

21 de comentarii:

  1. Dumnezeu sa-l odihneasca, Adrian. Ai scris cu foarte multa dragoste si semeni foarte bine cu tatal tau. Nu numai fizic, trasaturi, dar si la bun-simt si bunatate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru mesaj Lilick!

      Ștergere
    2. Ar fi trebui sa spun ceva la amintiri. Dupa ce Majestatea Sa Regele si-a recapatat domeniul de la Savarsin, arhSerban Sturdza m-a rugat sa merg acolo sa fac pro-bono releveul serelor si a centralei electrice. Asa ca am fost acolo cu tata si am masurat cele doua obiective, am dormit in castelul ala care era aproape gol dupa cum il lasasera detinatorii. Din pacate nu aveam atunci aparat foto digital si nu stiu unde oi fi pus fotografiile ... am sa le caut. Ma bucur ca am avut aceasta placere sa fac treaba asta impreuna cu el, a avut o satisfactie.

      Ștergere
  2. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

    RăspundețiȘtergere
  3. raspunsul il vei gasi scotocind prin amintirile tale...momentele petrecute cu el i-au umplut sufletul de bucurie cu siguranta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru incurajare. Eu stiu ca el se bucura de orice intalnire cu familia, chiar cu rude mai indepartate ... pe care le cauta el si ele aproape niciodata ... E vorba de speranta ca sa nu fi avut vreo frustrare nemarturisita din vreo impresie generata de faptul ca felul meu de a fi in general e mai rece, mai cinic, mai lipsit de "dragalasenii" sau de efuziuni ...

      Ștergere
  4. poate ar fi trebuit sa scriu si eu un articol similar acum un an. despre taica, cel super pasionat de istoria bucurestiului. n-am talent, insa. il evoc aci, intr-un subsol de pagina. Dumnezeu sa-l ierte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru mesaj Radu. E bine sa-ti gasesti un moment sa o faci; nu e nevoie de talent ci doar de clipa de memorie ...

      Ștergere
  5. Condoleante si, chiar daca mi-ati marturisit ca sunteti (mai) ateu, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    Chiar m-am intrebat de ce nu mai sunteti activ pe blogul dvs, dar acum am aflat si imi pare rau pentru pierderea dvs. Nu va cunosc personal si cu atat mai putin pe tatal dvs, insa din ceea ce ati scris mai sus, reiese ca a fost un om de toata isprava si un arhitect talentat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult Marius! Nu mai puteam sa scriu si mai sunt si foarte, foarte contra-cronometru cu lucrarea de doctorat. Nu vreau sa aiba cineva vreo idee tampita sa ma acuze de plagiat cand voi fi ministru, prim-ministru sau presedinte ...
      Tata nu era neaparat un arhitect talentat si niciodata nu a avut o astfel de pretentie chiar daca probabil asta l-o fi racait cumva pe dinauntru din punct de vedere profesional. De cand a capatat repartitia el a activat in partea administrativa a profesiei. Asta - vrei, nu vrei - te plafoneaza pana la urma. A inceput la Iasi de unde isi amintea cu placere de niste mozaicuri d'ale cum se faceau la sfarsitul anilor '60. Intre '70 si '73 a fgasit postul de arhitect sef la Barlad si a zis ca mai face un pas catre casa. A revenit in Bucuresti unde a lucrat la PMB la serviciul de sistematizare. De aici a fost "promovat" arhitect sef la noul Sector Agricol Ilfov pentru ca ne mutasem intre timp la Chitila, in casa lui parinteasca. Dupa episodul de rebeliune si somaj a gasit postul de la IPROMET unde se faceau hale sau anexe diverse in industria metalurgica. A incheiat activitatea iesind la pensie de la URBAN PROIECT unde s-a mutat dupa 1990 si unde a lucrat la diverse PUG cum ar fi Marasesti sau Chitila. La pensie si-a facut un PFA amarat prin care mai facea casute sau diverse lucruri marunte, in genere cu clienti care nu aveau nevoie de arhitect ci de cineva care sa le dea o documentatie sa nu fie in afara legii. Dar da, el a fost 100% cumsecade si s-a luptat intotdeauna ca astia sa nu faca tampeniile pe care pana la urma tot le faceau. Deci nu pot sa spun ca a fost un arhitect talentat desi cred ca ar fi vrut sa fie; in orice caz a tratat onest si implicat tot ceea ce a avut de facut.

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. cu totii ne vom duce candva, sunt constient de asta. sper doar ca sunteti impacat cu situatia si ca trauma pierderii sa nu fi fost accentuata de durerea de a-l fi pierdut prematur, dupa suferinte sau in alte circumstante de genul asta. nu stiu in cat timp ne revenim dupa astfel de evenimente ...

      Ștergere
    2. Eu unul nu mi-am revenit şi nici nu cred că voi fi trăind atât de mult încât să-mi revin.

      Ștergere
  7. Condoleanţe. Dumnezeu să-l ierte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru mesaj. Sper ca absenta indelungata n-a fost cauzata de un motiv precum al meu si ca la Braila totul e in ordine.

      Ștergere
  8. Dumnezeu sa-l ierte si condoleante...
    Nu pot spune ca l-am cunoscut pe tatal tau, doar ca ne-am vazut cred de 3-4 ori la tine in garsoniera din Crangasi... A fost deajuns sa-mi dau seama ca era un om bun, poate - asa cum zici si tu - prea bun pentru vremurile in care traim...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Dan. Vremurile sunt de [...] in orice caz. Sper ca macar voua va merge mai bine si alor tai la fel.

      Ștergere
  9. Condoleante si tot respectul pentru dumneavoastra si tatal dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru sustinere ! Imi pare rau ca n-am mai comentat de mult in blogul turistului prin tara noastra desi am mai intrat din cand in cand ...

      Ștergere
  10. Condoleante... Cand pleaca cei dragi din viata noastra lasa un gol pe care nu il poate umple nimic. Pentru ca era locul lor si numai al lor acolo. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru mesaj, cu atat mai mult cu cat Iasiul era un loc special pentru el.

      Ștergere