Am văzut ieri o
stire la “profesioniştii” de la Antena 3.
Ăia care au redactat ştirea nu sunt
însă jurnalişti ci nişte guguştiuci. Sau poate ne iau pe noi de guguştiuci.
Ştirea era că în ultimii ani, în marele stat Pennsylvania, numărul angajaţilor
numai în sectorul extracţiei gazelor de şist de acolo s-ar ridica la 600.000 (!) la
care se mai adaugă şi vreo 100.000 în activităţile conexe. Bine, dacă te uiţi
pe net vezi că asta este o “ştire” veche, prezentată cam cu aceleaşi cuvinte
(deci oarecum furată) la Income Magazine. Deci unii cu “income”, chestii
financiare serioase probabil. Dacă ai fost totuşi la şcoală şi ai o oarece
imagine a geografiei şi a scării lucrurilor, când auzi de 600.000 de angajaţi
numai într-un anumit sector ar trebui să-ţi pui totuşi nişte întrebări. De
genul: “Câţi locuitori are băi frate statul ăsta?” Şi atunci bunul simţ ar
presupune să te duci să te uiţi la nişte surse, cum ar fi statisticile
guvernamentale. Statisticile oficiale spun că statul cu pricina are ceva mai
mult de 12 milioane de locuitori dintre care ceva mai mult de 6 milioane
lucrează undeva iar ceva mai mult de 500.000 sunt înregistraţi ca şomeri.
Asta ar însemna că, dacă ne-am lua după “ştire”, 10% din pennsylvăneni lucrează la suptul gazelor de şist în mod direct! Şi totuşi, deşi se vede pe grafice o creştere substanţială a angajaţilor în minerit şi în industriile forestiere, numărul total al acestor angajaţi este “decât” în jur de 40.000 adică 0,666 % din forţa de muncă. O mică diferenţă nu?
De fapt, ar cam trebui ca să ne punem cu toţii întrebări, în legătură cu orice ştire, atunci când constatăm că nu există indicată nicio sursă a informaţiei, a datelor statistice prezentate şi când, de cele mai multe ori, astfel de articole nu sunt semnate cu numele cuiva care să poată să-şi asume cele afirmate.
Asta ar însemna că, dacă ne-am lua după “ştire”, 10% din pennsylvăneni lucrează la suptul gazelor de şist în mod direct! Şi totuşi, deşi se vede pe grafice o creştere substanţială a angajaţilor în minerit şi în industriile forestiere, numărul total al acestor angajaţi este “decât” în jur de 40.000 adică 0,666 % din forţa de muncă. O mică diferenţă nu?
De fapt, ar cam trebui ca să ne punem cu toţii întrebări, în legătură cu orice ştire, atunci când constatăm că nu există indicată nicio sursă a informaţiei, a datelor statistice prezentate şi când, de cele mai multe ori, astfel de articole nu sunt semnate cu numele cuiva care să poată să-şi asume cele afirmate.
Mă întorc la
bălăriile din presa locală legate de zona Dorobanţi, ca un fel de reflex faţă de trecerea în revistă a calităţii unor jurnalişti de televiziune făcută de Roxana Iordache zilele trecute.
În 15 februarie
vedeam o ştire cutremurătoare la tv, cu un incendiu pe Calea Dorobanţilor,
ştiţi – aia pe care o demolam noi pe jumătate. N-am prin ştirea integral aşa că
am căutat detalii. Presa la noi este orice numai sursă de informaţii nu. Iată
că la Adevărul şi la KanalD aflam din titlu că incendiu era în subsolul unei
case părăsite sau, în orice caz, într-o casă veche. La România Liberă, Gândul şi
Mediafax incendiul era într-un bloc de pe Calea Dorobanţilor. Am descărcat de
acolo imaginile ca să le vedeţi în toată splendoarea lor. Calea Dorobanţilor e
un drum de ţară desfundat, o străduţă cu garduri şi porţi din tablă sau chiar o
stradă cu şoproane din lemn. În altă poză de ilustrare a incendiului apare un
pompier care cred că se lupta cu un foc la vreo sondă de petrol din Kuweit.
Excepţionali jurnalişti! Problema mea nu a fost până la urmă asta, anume faptul că m-am
uitat la poze fără nicio altă legătură cu subiectul decât pompierii
portretizaţi acolo:
La KanalD Calea Dorobantilor are soproane si garduri din lemn - sa nu uitam ca incendiul era la "o casa veche"
La Gandul via Mediafax Calea Dorobantilor are stalpi metalici, garduri cu tabla dar incendiul era la un bloc
La Romania Libera ardea tot Kuweitul
La Adevarul, Calea Dorobantilor e un drum de pamant desfundat, cu garduri prefabricate din beton
La KanalD Calea Dorobantilor are soproane si garduri din lemn - sa nu uitam ca incendiul era la "o casa veche"
La Gandul via Mediafax Calea Dorobantilor are stalpi metalici, garduri cu tabla dar incendiul era la un bloc
La Romania Libera ardea tot Kuweitul
La Adevarul, Calea Dorobantilor e un drum de pamant desfundat, cu garduri prefabricate din beton
M-am enervat mai mult fiindcă n-am putut afla din “ştirile” astea
următoarele amănunte nesemnificative: care era adresa incendiului; când s-a
întâmplat şi cât a durat; dacă au fost victime sau vinovaţi; care au fost până
la urmă pagubele şi ce valoare culturală avea imobilul cuprins de acel
incendiu.
Ai spune că
“presa de specialitate” ar trebui să-ţi furnizeze informaţii pe care să te poţi
baza. Păi între Flux Imobiliar, Imobiliar.net şi Ştirile PROTv nu văd nicio
diferenţă. Ne anunţau aceste surse de informaţie faptul că “sute de clădiri”
din Dorobanţi vor fi distruse ca urmare a proiectului demascat de Hotnews şi
despre care am scris de curând. Fireşte, noi am numărat în interiorul Zonei
Construite Protejate nr. 10 Dorobanţi numai 110 imobile dintre care numai 96
au şi construcţii pe ele. Cum poţi darâma “sute de construcţii” prin acest
proiect când ele nu sunt cu totul macar o sută ? Dar poate băieţii şi fetele
astea din imobiliare au alte unităţi de măsură, poate ei sunt dintre cei ce
“simţ enorm şi văz monstruos” …
Las informaţiile
cu link explicit, ca să se vadă titlurile:
Eu cred că
terenul e prielnic şi că astfel de presă şi astfel de receptori care înghit orice
sunt cheia succesului “băieţilor deştepţi” sau unsuroşi precum regretatul
ambasador Gitenpârţ care, între două trei declaraţii de dragoste pentru poporul
român ne mai informa aproape subliminal că preţul gazelor va fi atât de mic şi
vom fi atât de independenţi energetic dacă Chevron va trage tare in România
încât trebuie să facem ceva. Dacă vă uitaţi cu atenţie, aproape zilnic avem
parte de “ştiri” cu gazele de şist din care aflăm pe de o parte că unii sunt
îngrijoraţi – dar din ce în ce "ne dăm seama" că sunt îngrijorări nefondate şi,
pe de altă parte, aflăm că economia o să duduie şi 20 de ani vom fi lipsiţi de
griji dacă exploatăm gazele cu pricina. Treptat o să constatăm că ăia care au
ieşit în stradă cu miile la Bârlad sau ăia care-şi dau seama la Băile Felix că
pe termen lung paguba ar fi mai mare decât câştigul sunt “decât” nişte
Gică_Contra care “se opun progresului” aşa cum fac şi zevzecii ăia care
militează pentru o dezvoltare durabilă la Roşia Montană.
Şi eu voi sta în continuare să mă minunez că luxemburghezii şi elveţienii sunt în topul oamenilor cu bunăstare pe plan mondial deşi ei n-au nici de unele – nici gaze nici aur şi nici măcar ieşire la mare. Mare brânză!
Excelent! Referitor la gazele de şist, alea par clipuri publicitare fără P, deci foarte-ffff bine plătite. Şi se mizează pe disponibilitatea românilor de a se lăsa furajaţi.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru aprecierea textului scris cu obida. Si mie mi se pare a fi un start al propagandei discrete pentru a face aceste exploatari. Treptat vor trece de la discret fals negative la propaganda pe fata. Mai ales ca in Romania nu e nevoie sa-ti probezi afirmatiile decta daca te da cineva in judecata. Ma bucura in acest sens stirea de la Dl Vosganian, referitoare la ultimul castig al sau, la ultima instanta, pentru acuzatiile facute in urma cu 6 ani cum ca ar fi fost securist, afirmatii in urma carora Basila l-a sabotat la functia de comisar european. Si acum vaz ca presa il loveste la gioale cu afirmati ca atucni cand a venit la minister si-a pierdut timpul pentru a-si acorda pianina si a repara ceasul. Lumea asculta si nu rumega si se gandeste ca ministrul chiar o fi fost cu surbelnita in mana, plin de vaselina, zile si zile in sir, incercand sa porneasca ceasul din monumentul istoric in care functioneaza ministerul in loc sa gandeasca in timpul asta.
Ștergere