DUBLA ENIGMA A SEDIULUI UNIUNII ARHITECTILOR

La una dintre clasicele întâlniri ale “Bucureştiivechişinoi”, subiectul inserţiei UAR pe locul sediului Direcţiei V a Securităţii a apărut în discuţie. Cum “legaţia austriacă” a fost pomenită, m-am simţit dator să atrag atenţia că există o veche confuzie legată de identificarea acestei case. De fapt, confuzia este dublă căci această casă nu a aparţinut Legaţiei Austro-Ungare cum nici n-a fost vreodată “Casa Grigore Păucescu” aşa cum mai este ea prezentată. Drept care Cezar m-a provocat să nu mai las lumea în confuzie şi să fac lumină asupra subiectului.

Casa Păucescu

Aşa este prezentată clădirea şi la sursa imaginii de mai sus şi la diverse articole pe care le-aţi mai putea găsi la căutările de pe internet. Raiden însuşi se înşeală asupra subiectului în articolele lui de la Rezistenţa Urbană dar şi la Muzeuldefotografie al lui Alex Gâlmeanu. În imaginea de mai jos, de la Alex Gâlmeanu, Raiden a inserat nişte comentarii printre care indica această casă ca fiind casa Grigore Păucescu.

În realitate, casa Grigorie Păucescu, moştenită de Zoe Păucescu, s-a aflat pe locul unde a fost extinsă în 1914 clădirea Fundaţiilor Regale. Am să scriu despre asta din nou cândva. Mărturie stau planurile de aliniere care identifică foarte clar proprietarul. Oricum şi din ghidurile oraşului mai vechi putem extrage aceeaşi informaţie, anume că adresa lui Grigore Păucescu era strada Clemenţei (azi C.A.Rosetti) nr. 2. Mai jos, de la AN-DMB, Fond PMB Alinieri, dosarele 516.1906 şi 525/1907 la care adaug decupajele din planurile oraşului din 1895-1899 şi 1911. Am mai folosit aceste planuri pentru a descrie Piata Carol I si geometria ei.

De altfel, pe strada C.A Rosetti este şi amplasată o plăcuţă comemorativă care spune acelaşi lucru. Din păcate, niciun plan avut la îndemână nu identifică proprietarul acestei clădiri care este ulterioară anului 1884 după cum am să arăt ceva mai încolo. Însă dacă ai răbdare să scormoneşti în ghidurile oraşului poţi constata că la această adresă, fără a cunoaşte proprietarul totuşi, locuia o persoană din corpul diplomatic austro-ungar. Am găsit în ghidul din 1910 succesiunea tuturor adreselor poştale astfel că se vede limpede că la nr. 9 din strada Vienei (numele de atunci al străzii care reflecta situarea aici a legaţiei) se afla legaţia, la nr. 7 se afla consulatul iar la nr. 5 locuia procurorul Robescu C.A. (cu totul altcineva decât primarul C.F.Robescu). Situaţia e probată şi de ghidul din 1892 de care vorbesc mai jos. Ghidul din 1906 suprinde amândouă adresele lui C.A.Robescu – Vienei 5 şi Boteanu 2, aşadar este limpede că este vorba despre casa de pe colţ.

Legaţia şi consulatul 

Acestea au fost două clădiri distincte construite de societatea Dacia România care era şi proprietara terenului şi a clădirilor. Acest aspect rezultă din toate planurile existente unde proprietatea este menţionată ca atare. Probabil asta a şi dus la confuziile ulteriore de localizare însă cererile de autorizare din 1884 lămuresc situaţia (AN-DMB, Fond PMB Tehnic, dosar 50/1884).

Planul de situaţie din 1884 este destul de limpede.

Destinaţia clădirilor a fost şi ea clară de la început aşa cum o arată cererile de mai sus. Proiectul consulatului cred că a fost executat primul căci în ghidul oraşului din 1886, la nr. 5 locuia deja “Ex. S.D. Baron Mayr, trămisul extraordinar şi Ministru plenipotenţiar”, reprezentatntul Austro-Ungariei iar planul de situaţie din 1884 arată că alături, la viitorul nr. 5 din strada Vămii sau 2 din Boteanu nu era încă nicio construcţie. Probabil că după ce s-a construit şi casa de pe colţ s-a renumerotat strada pe partea impară. Ghidul oraşului din 1892 arată că legaţia se afla la nr. 9 dar, chiar dacă fusese renumerotată strada (ştim că lângă sediul legaţiei, deci la nr. 7, ar fi trebuit să fie consulatul) casa de la nr. 5 fusese deja construită şi era şi ea folosită pentru cazarea corpului diplomatic imperial. În spatele Fundaţiilor Regale şi pe colţ cu strada Boteanu, la nr. 3, se afla palatul Dacia România.

 

Deşi doamna Prof. Hanna Derer prezenta în cadrul unui simpozion o comunicare referitoare la această casă, aducând şi planurile de autorizare ale ei, anul autorizării şi sursa documentelor nu sunt deconspirate. Însă aflăm că proiectul nu este semnat astfel încât autorul rămâne anonim. Autorul legaţiei nu este însă nonim, el este un arhitect vienez cu un nume greu de descifrat însă. Tot de la dna Derer am să iau o posibilă formă a numelui: „J. Hindertz“. Şi constructorul este cunoscut căci avem, pe cererile de construire depuse în numele Dacia-România, inclusiv ştampila asumării proiectului – “Societatea Română de Construcţiuni şi Lucrări Publice”.

Iată şi faţada sediului Legaţiei Austro-Ungare:

Pentru consulat nu pot spune cine este autorul căci niciunul dintre desenele proiectului nu poartă vreo semnătură. Clădirea respectivă a şi dispărut probabil în timpul războiului din moment ce fotografia pe care am arătat-o la început şi care datează din anii ’60 n-o mai cuprinde. Consulatul a arătat cândva exact cum fusese proiectat şi cum putem desluşi din fragmentul de fotografie aeriană din 1927 de la Alex Gâlmeanu (planurile corespund cu volumetria ce se distinge din poză).

Am speranţa că dublul mister este acum elucidat chiar dacă nu se cunosc chiar toate amănuntele.