DESPRE ADEVARURI NEADEVARATE

Sunt absolut revoltat de felul în care Nicuşor Dan, pe care credeam că-l cunosc, pare că luat-o pe câmpii într-o postare a sa propagată prin Facebook şi care apare preluată de diverse canale media (dacă nu folosesc Facebook, în ciuda unei pagini existente legată de blog, aflu doar indirect). Sunt 7 puncte prin care, în esenţă, ca urmare a faptului că a fost proaspăt numit consilier prezidenţial, prof.dr.arh. Sergiu Nistor este terfelit în noroi în mod gratuit. În acest tragic context internaţional cu atentatul de la Paris, aproape că-mi vine să spun şi eu: “Je suis Sergiu!” 

Sunt puţin în clocot acum şi nu am timp să iau pe rând acele 7 puncte dar o voi face într-un articol separat, cât de curând, cu atât mai mult cu cât în mai toate punctele respective mă simt atacat eu însumi. Până atunci am să arăt pe propria-mi piele cum se poate induce în mod manipulator ideea că cineva ar putea fi un ticălos care sapă monumentele la rădăcină, via aceleaşi “surse de informare”. Am mai explicat maniera asta prin care “jurnaliştii loveşte şi loveşte din nou”. A face însă o ştire din preluarea unor acuzaţii nefondate, spunând că “acuzatul” a refuzat să comenteze şi plasându-le apoi pe o agenţie de ştiri, împachetate astfel încât lucrurile să pară un adevăr irefutabil, mi se pare din nou o mostră de caracter dubios, specific jurnalismului de tipul “a zis ăla ceva despre celălalt”. Iată, mai jos, cum se face o manipulare, într-o prezentare sumară.

Pornesc de la un raport al unei asociaţii non-guvernamentale (Pro.Do.Mo) care a fost sursa uneia dintre acuzaţiile lansate de Nicuşor. El spune că: 

“In 2014 ICOMOS (Consiliul International al Monumentelor, pe langa UNESCO) a dat o rezolutie care condamna distrugerea patrimoniului istoric din Bucuresti. Nu a facut-o la propunerea reprezentantului sau din Romania, Sergiu Nistor (asta era atributia lui, sa apere patrimoniul din Romania) ci la apelul disperat al unui ONG (ProDoMo). Sergiu Nistor a mai si fost ofuscat ca n-a fost instiintat pe ProDoMo” 

Păi să vă spun de ce sunt eu “ofuscat” în acest caz. Raportul de la care a pornit acea “rezoluţie”are aceste date de identificare:

 

Din ce spune Nicuşor aş vrea să arăt întâi şi întâi că nu tot ce zboară se şi mănâncă.
1. Raportul cu pricina nu a făcut obiectul unei rezoluţii ICOMOS ci a fost băgat “pe sub mână” unui comitet ştiinţific al ICOMOS care a avut întâlnirea anuală la Budapesta în septembrie 2013 şi care s-a gândit să-l susţină ca atare. E vorba de CIVVIH, comitetul pentru oraşe istorice. Nu merge siteul lor dar vedeţi o legătură de la ICOMOS Australia ca să înţelegeţi despre cine este vorba. Deci a se reţine că nu e vorba despre ICOMOS ci doar despre unul dintre comitetele ştiinţifice ale sale, aşa cum este şi ICLAFI, comitet din care fac şi eu parte, suficient deci încât să ştiu cum funcţionează ICOMOS.

2. “Ofuscarea” nu era numai a preşedintelui Comitetului Naţional Român ICOMOS ci a noastră, a majorităţi membrilor, mai ales ca urmare a modului cel puţin neelegant în care Pro.Do.Mo a ales să se comporte apoi în public, ca o găină care se agită mult când produce un ou. Deci supărarea în sânul ICOMOS România era strict faţă de modul intern necolegial de a face declaraţii de la nivelul unui comitet ştiinţific despre situaţia dintr-o ţară, fără consultarea prealabilă a comitetului naţional ICOMOS din acea ţară, cu atât mai mult cu cât în acel comitet ştiinţific internaţional noi nu avem reprezentant. Aşa ceva nu se face. Punctul nostru de vedere, care nu contrazicea esenţa apelului, este că lucrurile nu se rezumă doar la Bucureşti ci sunt un simptom al unei situaţii naţionale pe care nu o semnalează salvator şi “disperat” doar Pro.Do.Mo. ci au făcut-o de-a lungul timpului şi alţii – OAR, UAR, Comitetul National Român ICOMOS, Pro Patrimonio. Am pus mai sus cuvântul rezoluţie între ghilimele pentru că, în realitate, rezoluţiile le adoptă doar Adunarea Generală şi nu un comitet sau altul. Comitetul ştiinţific poate adopta cel mult “luări de poziţii” sau poate încheia vreun simpozion cu “declaraţii”şi asta doar în ce priveşte domeniul său de activitate, nu în numele ICOMOS în ansamblul său. Poate şi de aceea regulile interne stabilesc faptul că rapoartele anuale de activitate ale acestor comitete ştiinţifice sunt aprobate sau nu de către structurile de conducere ale organizaţiei internaţionale. Puteţi parcurge aici o rezoluţie în care se poate constata unde apare “statement” şi unde apare “rezoluţie” când se face o trecere în revistă a abordărilor anterioare asupra subiectului Roşia Montană. Asta ca să fie şi mai clar nivelul de înţelegere a mecanismelor pe care-l manifestă unii care propagă tot felul de lucruri în societate. Mai ales că această diferenţă a fost comunicată iar afirmaţiile sunt în continuare pe linia că “ICOMOS a dat o rezoluţie”.

Dar să revenim la fondul problemei, la conţinutul acestui raport. Acesta pare foarte minuţios, cu note de trimitere către surse, cu “studii de caz” documentate foto. Pare o colecţie de adevăruri. De fapt e o colecţie de păreri, cu care în mare parte pot fi chiar şi de acord, dar care rămâne o colecţie de păreri, aşa cum este şi colecţia de păreri mult mai consistentă pe care o alcătuieşte pachetul de peste 300 de articole ale acestui blog nefinanţat de nimeni. Printre aceste păreri din respectivul raport se află însă multe interpretări eronate ale situaţiilor, ca să mă exprim aşa. Mă leg doar de cele care mă privesc în mod direct, una a zonelor protejate detaliate de UAUIM şi cealaltă a casei din Şelari 14, lucruri despre despre care am scris şi am şi completat pe blog în ultimii trei ani.

Se vorbeşte aici despre o iniţiativă a primăriei de a detalia 3 zone protejate dincolo de nivelul insuficient de a determina nişte case nedemolabile (cu roşu), unele aşa-şi-aşa (portocaliu) şi unele "naşpa rău" deci demolabile (cu gri), determinare făcută astfel inainte (in alte 12 zone) si care nu clarifică de fapt deloc modul în care trebuie acceptată dezvoltarea unei astfel de zone. Proba faptului că lucrurile nu sunt suficient de clare nici cu o astfel de detaliere este chiar o semnalare din cursul acestui raport, a demolării unei case din zona Domenii (o astfel de zonă detaliată ca analiză a valorilor), strada Sandu Aldea. Casa, nefiind monument, nefiind marcată cu roşu, a fost în cele din urmă demolată, la fel ca multe alte cazuri în alte zone protejate astfel analizate pentru a determina clasele de valori din interiorul lor. Uitaţi-vă ce se întâmplă într-o altă astfel de zonă detaliată pe analiză de valori – Vatra Luminoasă. Ştim că unele case cu portocaliu pot fi modficate dar nu ştim în ce măsură iar rezultatele acestei ambiguităţi vorbesc de la sine, ca să nu mai zic de presiunea pusă pe funcţionari care nici nu se pot opune dar nici nu au reguli pe care să le indice ca măsuri alternative pot aviza şi apoi autoriza. Planşele acestor 12 planşe spun doar atât: “se poate”. Iar dacă se poate … În aceste condiţii, a susţine că detalierea la nivel de parcelă la care am lucrat şi eu alături de Sergiu Nistor şi de alţi colegi este o “derogare”, asta cred că este o poziţie rău-voitoare sau manipulatoare. Aş spune chiar că este o prostie şi o dovadă de incultură dar ştiu că autorii raportului nu sunt nici proşti şi nici inculţi astfel că rămâne doar varianta spiritului fundamentalist rău voitor ce poate justifica afirmaţiile de acolo. Mai mult, per ansmblu, la nivelul acestor zone, coeficientul de ocupare a terenului în propunerea “derogatorie” este chiar mai mic decât cel iniţial. În realitate, de exemplu, PUZ ZCP10 – Dorobanţi, la care am lucrat, are CUT mediu propus de 2,3 ceea ce constituie o scădere substanţială faţă de CUT mediu permis de actualul regulament care este 3,2 în condiţiile în care, fără a exista nişte reale oprelişti administrative, orice proprietar poate forţa atingerea acestui maxim, ceea ce s-a şi întâmplat în unele locuri. Eu zic că, parafrazând pe Mies van der Rohe, este un caz în care “less pare că e more”. Manipulare sau ce?

Apoi, crème de la crème în raport:
“Odată regulamentele aprobate de Consiliul General, elaborarea unor Planuri Urbanistice Zonale, care derogă de la indicatorii urbanistici ai zonei protejate nu mai este necesară. Derogările devin lege.”
Cu alte cuvinte i-am servit pe rechinii imobiliari pentru că suntem nişte nemernici, nu-i aşa? Până în urmă cu un secol, pentru aşa şopârlă puteai să-i plezneşti peste faţă cu mănuşa şi apoi să-i rogi să-şi aleagă armele şi locul … Asta este însă nu o răutate ci o mostră de totală neînţelegere a regulilor democratice care asigură viaţa în comun într-o localitate, oricare ar fi aceasta. Spun asta pentru că explicaţiile au fost date acestor persoane cu mult înainte de apariţia raportului. În primul rând trebuie spus că oriunde în lumea asta, o documentaţie de urbanism este expresia voinţei societăţii locale concretizată printr-un act administrativ produs de aleşii săi şi care are o valabilitate limitată în timp. Adică se aprobă pe o perioadă determinată de timp de către consiliul local, prin hotărâre. Documentaţia de urbanism – PUG, PUZ - nu e veşnică pentru că atât oraşul cât şi societatea se schimbă inevitabil. Nici măcar o lege nu e veşnică, ea e în vigoare atât timp cât nu este abrogată sau amendată printr-o altă iniţiativă legislativă. Nici legile şi nici reglementările urbanistice nu sunt Legile lui Moise aşa cum încearcă raportul să sugereze. E de bun simţ, nu trebuie multă şcoală ca să înţelegi acest principiu. Ni se insuflă însă ideea că reglementările globale care au dat chix în majoritatea cazurilor cunoscute a celor 98 de zone protejate bucureştene şi care au fost adoptate în anul 2000, sunt “lege”. Se uită faptul că aplicând strict ceea ce ar permite regulile din unele zone protejate, aşa cum sunt ele acum, se poate ajunge la situaţii aberante. Chiar autorii acestui raport care susţine aplicarea strictă a “legii” sar în sus când aplicarea ei nu satisface concepţiile lor estetice. Am mai spus că exact acesta este cazul la Restaurantul Cina unde autorii raportului cu pricina sunt oripilaţi de înălţimea solicitată într-o documentaţie PUD deşi aceasta este chiar mai mică decât ce spune regulamentul pe care îl susţin ei!!! Am spus şi o repet, aplicarea strictă a regulamentului acolo ar conduce la monstruozităţi deşi nici înălţimea, nici POT şi nici CUT n-ar ieşi din ce prevede “legea”.

Sursa: http://alternativ.ro/info/planuri-urbanistice-zonale-controversate-in-dezbatare-la-primaria-bucurestiului Articolul respectiv e chiar hazliu daca iti inchipui ca cineva poate face referire la Atheneu in termeni de "etaje" -  "doua etaje mai inalt decat Ateneul" ! Daca P+3 sau P+4 inseamna cu doua etaje mai mult decat Ateneul atunci Athenee Palace, cu P+6 e de-a dreptul Empire State Building in capul oamenilor astora

Imaginea acestui articol indica 20,5 m la cornisa in timp ce regulamentul zonei in vigoare, "legea" (cum spun raportorii) indica maxime mai mari la care se adauga si posibilitatea etajelor retrase permise peste cei 22 de metri aplicabili tronsonului de Cale a Victoriei.

Pe scurt, partea asta din raport pare o frustrare a unora cuprinsă într-un text sumar, împănată cu citarea unor surse al căror conţinut pare că n-a fost nici citit şi nici înţeles, cu ilustrarea unui “studiu de caz” care nu are legătură cu fondul textului pentru că este vorba de o cu totul altă situaţie atât de context urban cât şi de reglementare. Se omite, de exemplu, să se spună că acea casă demolată din strada Sandu Aldea era practic singura clădire retrasă mult din aliniere, toate clădirile vecine fiind bloculeţe moderniste la o aliniere uniformă la vreo 2-3 metri de la stradă, cu regim de înălţime mediu de P+2 faţă de acea clădire care era în regim parter şi care era aflată în mod fatal şi pe o parcelă mai mare decât restul, deci mult mai “ofertantă” pentru investiţii, ceea ce a şi condamnat până la urmă acea clădire cu totul comună. Cine nu mă crede poate merge pe Google maps şi vede încă fantoma acelei case în contextul ei precum şi diversele şantiere care erau deja în curs la numerele mai mici. 

Dar destul despre aprecierile urbanistice neavenite (spun asta pentru că autorii giraţi prin semnătura dnei preşedinte al Pro.Do.Mo. n-au studii de specialitate în domeniile în care se pronunţă atât de apăsat)! 

Să vedem cum se vinde un adevăr despre o casă demolată prezentată în acest raport – Şelari nr. 14. Am publicat aproape integral studiu istoric pe care l-am făcut şi apoi am şi completat cu o documentaţie pe care am ratat-o iniţial în arhive dar care nu face decât să confirme concluziile pe care deja le trăsesem relativ la evoluţia şi la valoarea culturală cuprinse în acea clădire. Raportul face trimitere la studiul meu, preia câteva imagini şi apoi spune două dude.

Prima dudă este că acea clădire a fost construită între 1840 şi 1870 cu trimitere directă a acestei afirmaţii către studiul meu. Cu alte cuvinte EU AŞ FI SPUS ASTA. Oare? Contează oare să mai şi citeşti ce scrie în materialul la care faci trimitere transformându-ţi astfel scrierea într-o lucrare onorabilă? Pă să vedem ce am spus eu. Dar nu numai ce am scris căci am pus-o şi în grafică, tocmai pentru a lăsa şi pe cei care nu ştiu să citească să înţeleagă ce am vrut să spun.

Deci NU! Eu am spus altceva în realitate şi am şi probat ce am spus cu documente de arhivă şi cu explicaţii referitoare la detaliile constructive prezente atunci în casa respectivă.

A doua dudă este aceea că eu aş fi “admis independent şi contradictoriu faţă de lege posibilitatea demolării acestui imobil”. Adică sunt pe lângă lege, altă afirmaţie jignitoare pentru care, dacă era vreun document mai vânturat public, ar fi trebuit să mă gândesc la o acţiune în instanţă pentru defăimare. N-am încălcat nicio lege chiar dacă mi-am permis să fiu independent cum încerc să fiu întotdeauna. E ca şi cum această organizaţie l-ar acuza pe Copernic că este independent faţă de lege dat fiind că biserica decretase faptul că pământul e în centrul universului iar el se încăpăţâna să demonstreze că nu e aşa. Să o luăm încetişor. Imobilul face parte din zona centrului istoric care a fost subiectul studiilor urbanistice P.U.Z. - Zona Centrului Istoric al Municipiului Bucureşti, aprobat prin H.C.G.M. nr. 252/20.12.2004 şi de PUD – zona pilot, cu detaliere pentru un perimetru care cuprinde inclusiv această adresă. Culmea e că am şi lucrat la astea deci ştiu exact şi din interior ce şi cum s-a făcut atunci, în urmă cu peste 10 ani. Documentaţia de urbanism a fost făcută atunci doar pe baza unor cercetări anterioare, din 1995 – 1996 (la care culmea, am lucrat de asemenea pe când încă mai eram student) care a produs nişte fişe şi nişte baze de date de arhivă culese de dna Cezara Mucenic şi de dl. Prof. Dr. arh. Nicolae Lascu. Apoi au fost inspecţii vizuale pe teren pentru a le actualiza dar în multe clădiri nu s-a putut intra. Cu alte cuvinte, au existat suficiente evaluări pe bază doar de planuri, de cunoştinţa existenţei unor anume etape de autorizare pentru unele dintre clădiri, de date care erau deja publicate pe ici pe colo în legătură cu clădiri mai importante din centru. Dar atât, nu au fost niciodată studii istorice de detaliu punctuale şi nici informaţii exhaustive despre starea şi configurarea internă a imobilelor din acest perimetru. Bref, chiar şi aşa, concluziile “legii” de care vorbeşte raportul Pro.Do.Mo nu sunt nici pe departe aşa cum sunt prezentate acolo. PUZ invocat cu ghilimele nu vorbea despre acest imobil ca fiind “nedemolabil, singurele intervenţii posibile fiind: conservare, restaurare şi punere în valoare”. Prevederile se văd în extrasul din planşa de reglementare de unde se distinge, pe codurile de culoare prezente acolo, că se putea demola partea cu galben, că partea cu portocaliu mai intens se putea remodela iar faţada trebuia restaurată. Concluziile studiului meu nu sunt chiar foarte departe de aceste reglementări care sunt consemnate şi în fişa de zonă. După cum se vede, clădirea nouă are cum spune acolo, P+2 cu al treilea etaj retras şi nu depăşeste CUT 2,5. Regretul meu este că s-a demolat mai mult decât “am admis” eu şi că s-a optat pentru o reconstituire aproximativă a faţadei, chestiune care nu mi se poate în niciun fel imputa mie.

Dar să revenim la totala neînţelegere a modului cum merge administrarea unui astfel de proces de autorizare. Ce treabă are ce “am admis” sau “n-am admis” eu dacă studiul meu e doar o parte dintr-un proiect al unei investiţii? Ce contează ce “am admis” eu până la urmă din moment ce toate concluziile mele sunt filtrate de o comisie zonală a monumentelor istorice, de un aparat administrativ al direcţiei pentru cultură, trece prin filtrul aparatului de autorizare al primăriei şi apoi este semnat de arhitectul şef şi de primar ? Pe ce planetă trăiesc aceşti raportori? Colac peste pupăză aprecierile acestora sunt şi stupide având în vedere că documentaţia aia, “legea” cum ar veni, este aprobată de CGMB tocmai în 2004 cu o perioadă de valabilitate de 5 ani. Dacă în 2009 această documentare expira atunci ce legătură aveam eu cu eventualele constrângeri despre care tocmai am arătat că nici nu erau precum grăiesc cu adevăr raportorii? Regulamentul ăla era caduc de aproape 3 ani iar autorizările se fac din nou după ultra generalul regulament de zonă protejată Lipscani nr. 26. care nu are nicio planşa de detaliere a valorilor, nicio referire punctuală la imobile separate dar care e parte a PUG. Deci autorităţile aveau nevoie de o evaluare ca să compenseze lipsa de informaţii pe care să-şi bazeze actele administrative. Nu am ce să comentez mai mult, am făcut o evaluare corectă, cum nu se face în mai niciun studiu istoric din piaţă (că mi-a fost dat să văd destule alte asemenea studii). Evaluarea mea era corectă şi echilibrată, susţinută cu documente şi perfect argumentată în toate punctele prevăzute de normele legale în vigoare. Părerile de pe scaunul raportorilor n-au nicio justificare, sunt bazate pe afirmaţii deplasate şi lipsite de temei real şi susţin inept că o construcţie pentru care autorităţile emiteau încă de acum o sută de ani somaţii pentru caracterul ei insalubru, caracter devenit în timp încă şi mai insalubru, trebuia menţinută ca atare. Cine nu mă crede vede documentarul foto cuprins în studiul meu, cu toate comentariile necesare. Deci trebuia “să nu admit” demolarea şi să susţin, în ciuda evidenţelor, că acea construcţie trebuia menţinută. OK, dar pe banii cui, ai lor !? 

Pe scurt, din acest raport reiese că sunt un tartor al distrugerii patrimoniului care încalcă “legi” aşa, în general. În realitate reglementările invocate nu numai că erau cu totul altele dar mai erau şi expirate de multă vreme iar ideea susţinută de acuzatori conform căreia clădirea trebuia neapărat menţinută nu este suţinută cu niciun argument, altele decât interpretările pe care tocmai le-am denunţat. 

Mă opresc aici şi promit să revin asupra celor 7 puncte de noroi asupra lui Sergiu Nistor cu care am început şi care sunt la fel, acuzaţii bazate pe adevăruri garnisite cu exagerări si pe alocuri chiar denaturări grosolane ale realităţii ceea ce le face în final ADEVĂRURI MINCINOASE. 

Regret să spun aceste lucruri pentru că nu numai că l-am susţinut şi l-am votat dar i-am mai şi apărat punctele de vedere ori de câte ori preopinentul meu, oricare ar fi fost acela (unul dintre ei este prietenul Hungry Mole), îl acuza pe Nicuşor Dan de extremism intelectual. Sper că nu a luat-o pe acest drum al fundamentalismului de care l-au acuzat mulţi înainte pentru că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune iar astfel de atitudini te împiedică să vezi limpede şi raţional, aşa cum te-ai aştepta de la un matematician. 
Regret ca aparenta intentie de a intra in politica a lui Nicusor are nevoie de astfel de artificii de comunicare pentru a iesi cu ceva in fata. Nu cred ca asa se face onest politica.