În urmă cu aproape un an am fost solicitat să coordonez lucrul într-o echipă ce avea ca scop finalizarea Codului Patrimoniului. În ultimii circa 7 ani, absolut toţi miniştrii culturii au afirmat că vor, că fac şi că finalizează această iniţiativă de comasare a legislaţiei care guvernează distinct problemele monumentelor, ale zonelor protejate, arheologiei, patrimoniului mobil, muzeelor, patrimoniului imaterial.
Nu s-a întâmplat ce au spus şi cred că ştiu de ce. E nevoie de un consens politic naţional în acest sens la fel cum este nevoie ca societatea să fie şi cuplată cât şi cu adevărat interesată de modul în care “industriile culturale” pot contribui la bunăstarea generală. După educaţie, apărare sau transporturi, e vremea şi a unui pact pentru patrimoniu. Pentru asta este însă absolută nevoie de a avea clarificate nişte principii (raportarea la proprietate versus protejarea patrimoniului de exemplu )Împreună cu colegii din ICOMOS România, le-am numit “Tezele patrimoniului”. Acestea trebuie discutate public şi asumate printr-un pact, ca principii fundamentale ale mult aşteptatului Cod al Patrimoniului.
Despre asta aş vrea sa vorbesc cu prietenii ce ne vom aduna la sfârşitul lui Ianuarie să aniversăm 5 ani de Idei Urbane, la invitaţia lui Andrei, creatorul acestui blog si al Plimbărilor Urbane.
Am văzut la ştiri că, la Academia Română, însuşi premierul ar fi cerut un astfel de acord naţional asupra culturii. Probabil că nici asta nu se va face pentru că orice subiect poate fi transformat în bâtă de dat cu ea în baltă, deşi nu e cazul să te ocoşeşti oricând, doar aşa, pentru ca să aibă lumea impresia că tu eşti cu adevărat în opoziţie şi pentru asta te costumezi în Gică Contra.
Nu sunt un om de mare cultură aşa că nu ştiu ce să zic despre asta însă pe segmentul de patrimoniu cultural ar prinde foarte bine ca premierul şi preşedintele “să bage ceva cărbuni” căci fochiştii au cam sărit de mult din tren.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu