marți, 25 mai 2010

24 mai si liberalismul


Pentru ca ieri a fost ziua festiva a PNL, la implinirea celor 135 de ani de existenta a partidului ... vivat!

Ma gandeam ca atunci, in mai 1875, dupa ce au decis infiintarea partidului, Bratianu et co ar fi dorit sa serbeze evenimentul. Chiar daca pe atunci Golden Blitz nu exista, totusi Bucurestiul gemea de carciumi. Cum aratau?

Pai iata cum in mai 1875, cu cateva zile inainte de evenimentul serbat ieri, se autoriza o sala de restaurant in curtea Hotelului Concordia, locul unde cu 16 ani in urma se luase decizia sustinerii lui Cuza la domnia Tarii Romanesti ceea ce a dus la unire. Evident ca nu aveau cum sa serbeze aici dar puteau foarte bine sa serbeze la o sala de biliard, autorizata tot in mai dar in 1874 si care probabil ca era deja deschisa pentru public.

Bineinteles ca, in acest timp, se faceau si lucruri "serioase" caci in iunie si iulie 1874 se autorizasera doua cladiri importante, dintre care una exista si azi si este prezentata pe pagina lui Dan: http://www.bucurestiivechi.ro. Este vorba despre palatul societatii de asigurari Dacia, devenita peste putin ani prin fuziune cu societatea de asigurari Romania, societatea ... evident, Dacia-Romania. Alaturi de acest sediu se mai ridica si primul sediu al CEC proiectat tot de A. Gottereau (A de la Alfred, pe langa Paul).

Asadar, la data cand lua fiinta PNL, probabil ca aceste doua cladiri tocmai se pregateau sa fie date in folosinta. Biliardul sunt sigur ca deja functiona :)

7 comentarii:

  1. Unde sunt carciumile de altadata.....

    RăspundețiȘtergere
  2. poate in acelasi loc cu liberalii de altadata :)

    RăspundețiȘtergere
  3. In vol.I al "Bucurestilor de altadata" dedicat anilor 1871-1877, C.Bacalbasa vorbeste si despre Hotelul Concordia Noua, ce se gasea impreuna cu Hotelul Concordia Veche pe Str.Germana (Smardan).

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc pentru comentarii! Am adaugat ce lipsea in prima intentie a postarii ...

    RăspundețiȘtergere
  5. La ce adresa era imobilul cu sala de biliard aprobat? In imaginea cu fatada & sectiunile nu se vede clar.

    RăspundețiȘtergere
  6. Stavropoleos 4 de atunci, din 1874

    RăspundețiȘtergere
  7. V-am intrebat adresa ca sa stiu ce caut in baza mea de date, caci aveam o banuiala.Pe Stavropoleos numerele pare au fost totdeauna pe partea bisericii, iar numerotarea incepe din Calea Victoriei. Am gasit o fotografie din primii ani dupa 1900 in care apare imobilul cu balcon si cu sala de biliard, alipit de Cafeneaua si restaurantul "La Brener", care avea in spate o gradina in care pe la 1870 se incingea, prin traditie, jocul de carti pe sume mari ("stos") intre grecii arendasi si proprietarii de terenuri agricole . Inainte de Primul Razboi (1913 ?), pe locul celor doua cladiri s-a construit Banca de Credit Roman. Va trimit poza pe mail, desi nu are rezolutie prea buna.

    RăspundețiȘtergere