vineri, 22 aprilie 2011

Sic transit gloria mundi















POATE-MI SPUNE SI MIE CINEVA DE CE NU MAI POT SA FAC NICIO EDITARE A ARTICOLELOR , MOTIV PENTRU CARE SE GASESC ASA DEZLANATE, CU SPATII AIUREA, FARA PARAGRAFE ...

Zilele astea am strabatut cimitirul Bellu ceva mai atent. Impresionante sunt unele dintre operele de arta prezente acolo (si care n-au apucat inca sa fie alterate)! Dar parca si mai impresionant este faptul ca multe personalitati care au marcat istoria au locurile de veci intr-o stare de degradare si de uitare de neiertat. Administratia cimitirului se straduieste totusi sa tina lucrurile in ordine caci am vazut in mai multe locuri oameni de la intretinere fie maturand vegetatia uscata, fie spaland statuile, fie pregatind mici reparatii locale.


Dintre cei inmormantati la Bellu, unii si-au imprumutat numele unor artere importante, altii au si monumente publice, unora le-au supravietuit si locuintele. Am selectat cateva cazuri ce m-au pus pe mine pe ganduri.


Primul concesionar din cimitir - C.A. Rosetti. Timpul (precum ziarul in care-l toca Eminescu) l-a cam napadit:



C.A. Rosetti este printre privilegiatii care sunt onorati in spatiul public din oras desi locul sau de veci e cam paraginit. Tot cu onorurile primariei a fost inmormantat un alt personaj public al vremii sale: Grigore Serurie. Nu mai stim azi nimic despre el decat daca citim unele scrieri virulente ale lui Eminescu la adresa lui sau a lui Rosetti. Niciunul dintre cei doi, dupa Eminescu, probabil ca n-ar fi avut parte de asemenea epitafuri.


Nu mai stim azi daca votul consiliului era indreptatit sau nu; peste Serurie s-a intors pagina istoriei. O pagina publicata de primarie care purta numele omului politic totusi publicasem si eu.


Marele Primar Pake Protopopescu are un cavou proiectat de Ion Mincu. Cavoul este intr-o stare destul de proasta si ar necesita o operatiune de restaurare, cu conditia sa se gaseasca niste tinichigii adevarati! Omul politic a marcat capitala si pentru asta exista un bulevard cu numele sau. Iata un document din 1871 semnat de Pake Protopopescu, pe atunci in varsta de 26 de ani si avocat al municipalitatii:





La 48 de ani, Pake Protopopescu se instala deja in locul sau de veci:




Pake Protopopescu, fara a avea totusi un monument mult mai impresionant decat altii, este mai privilegiat decat Grigore Capsa, de exemplu. Familia Capsa inca mai are pastrata memoria de monumentul pe care l-au lasat in capitala, pe Calea Victoriei, dar locul lor de veci nu reflecta deloc gloria trecuta.





Astazi, Grigore Capsa nu se remarca decat prin faptul ca este trecut primul pe o placa de mormant desprinsa de context ...





Printre cei de la Bellu se afla si fostul ministru Toma Stelian. Acesta a lasat o casa monumentala, azi sediul PSD. A scris despre aceasta cladire Simina Stan in articolul de aici, de unde am luat si imaginea asta modesta:





Toma Stelian a mai locuit in Casa Algiu de pe Calea Victoriei dar aparea, pe planul orasului din 1911, ca proprietar al acestei case din Lipscani:



Casa fusese construita (fara cupoleta de colt) in 1873 de un anume Christu Petru si a fost extinsa cu un tronson in aceeasi maniera, pe strada Selari in jos. Ca o coincidenta pentru acest articol, autorizarea acestei case a lui Toma Stelian s-a facut in acelasi an si este arhivata la arhivele nationale din Calea Vacaresti in acelasi dosar cu cladirea fratilor Capsa prezentata mai sus. Dupa toate aceste peripluri imobiliare, Toma Stelian s-a stabilit definitiv in acest cavou fal(n)ic:




Cine nu a auzit de Luigi Cazzavillan? Lui i se atribuie o proprietate din strada Temisana, azi aflata in ruina. Unii spun ca aceasta casa e in ruina pentru ca terenul e mai scump si asata face ca trebuie demolata. Casa e insa asa pentru ca se afla pe locul unei vechi gropi de nisip, in planul Borroczyn fiind denumita groapa "Popii Ionita". Fundatia a fost inadecvata acestei situatii asa ca astazi avem asta:





Imaginea este dintr-un articol al ziarului Adevarul. Eu pretuiesc insa mai mult ce scrie Simina Stan in Jurnalul National. Ea demonstra aici de ce aceasta casa nu prea are legatura cu Cazzavillan. Insa la Bellu Cazzavillan are o casa certa, pe care o ocupa neintrerupt de ceva vreme:








Altii au fost insa rasi cu premeditare din istoria fizica a orasului. Ma refer aici la Dobre Nicolau. Raiden publica la el imaginile casei acestui antreprenor inainte sa fie demolata in mod abuziv de un primar ... Aceasta era casa, pe care o ilustra si Radu Oltean intr-unul dintre articolele sale:







Sper ca bratul lung al buldozerului primariei sa nu-l ajunga pe Dobre Nicolau si aici:


Aceste cavouri sunt de o maiestrie a executiei deosebita. Sunt si proiectate cu cap. "Ingrijorator" pentru arhitecti ar putea fi faptul ca acestia sunt cu adevarat modesti prin locurile de veci pe care le ocupa. Si Orescu si Antonescu si, mai ales, Ion Mincu au morminte care nu ies in evidenta. Bijuteriile create de Mincu (cavoul Ghica ma incanta in mod special) sunt intr-un contrast desavarsit cu mormantul sau marcat doar printr-o piatra ce-i poarta numele. Poate la anul, cand se vor comemora 100 de ani de la moarte, UAUIM se va invrednici sa ingrijeasca un pic acest loc. Sunt locuri in cimitirul acesta mutilate de prostul gust al familiilor ce detin azi monumentele, mutilate de "meseriasii" care au carpit acoperisurile deteriorate, mutilate de nesimtitii care au incercat sa fure ori care s-au napustit sa "prinda o poza" la vreo inmormantare mediatizata si au calcat care pe unde s-a nimerit rupand si dislocand ornamente.


Oricum, timpul isi face treaba iar cei de la administratia cimitirului, oricat de mult constientizeaza valoarea locului, nu vor putea sa faca nimic fara un program, un buget si o trecere in domeniul public al acestor valori.

9 comentarii:

  1. "Primaria recunoscatoare marelui cetatean si bun roman..."

    RăspundețiȘtergere
  2. @Lilick: marele cetatean si bun roman era acelasi cu cel cu "bulbucatii ochi de broasca" din poezia lui Eminescu. am privilegiul sa mai dau din cand in cand peste documente din arhive care sunt scrise sau semnate de oamenii de atunci. cu mana pe inima pot sa spun ca aia chiar erau mari si se purtau ca niste cetateni.
    @Bibliotecaru: multumesc pentru gandul bun al vizitei! din pacate pentru mine, eu cam sufar de un ateism cronicizat. ma bucur insa pentru cei ce se pot bucura as aca va doresc sarbatori lumiinate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasă iniţiativă! În privinţa suferinţei tale, elimină cauza! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Roxana Iordache: multumesc in primul rand pentru vizita!
    articolul nu e propriu-zis o initiativa ... studentii au avut practica de releveu iar eu i-am urmarit printre morminte. in ce priveste suferinta, micile scantei de insanatosire au fost in general inabusite de catre biserica. de exmplu, refuzul ceremoniei religioase pentru bebelusii morti la maternitatea din Giulesti m-a marcat destul de mult.

    RăspundețiȘtergere
  5. Referitor la editarea articolelor: daca folosesti vreun procesor de text(Word, OpenOffice etc) in care scrii articole, de acolo e.

    RăspundețiȘtergere
  6. @BladeMaster: Multumesc! Daca as putea sa fac chestia asta cu editarea cu un procesor de text inainte de publicare as face-o. Dar nu am reusit niciodata sa copiez ceva in spatiul destinat conceperii noului articol asa ca intotdeauna ceea ce apare scris acolo este conceput special, in acel moment al postarii. Ca sa nu mai spun de modalitatea absolut greoaie rezervata publicarii imaginilor - acestea sunt incarcate in pagina intotdeauna in capul articolului ceea ce presupune ca poza trebuie luata apoi si plimbata incet in jos, in limita pe care o permite fereastra, din aproape in aproape, pana o aduc in pozitia potrivita ...
    Problema incremenirii intr-o paginare a aparut cam de la ultimele doua postari si de la editarile unor postari mai vechi unde am introdus erata sau referiri suplimentare, fapt ce a produs deranjamentul ireversibil al textului. In urma cu o luna nu aveam niciodata aceasta problema deci nu tine de niciun procesor de text, cred ca e o chestiune a blogger.com. Iar blogger.com are doar niste "helpuri" presetate si niciun mod real de a pune intrebari, drept pentru care ma si minunez cand vad ca exista "frequent questions" :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi place articolul. Am aflat lucruri noi. Nu stiam ca ce s-a demolat pe Berzei (pe colt) era casa lui Dobre Nicolau. Interesante sunt si simbolurile de la intrarea in capela sa.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Reptilianul: Multumesc pentru apreciere! Sunt intr-adevar lucruri multe si interesante de vazut la Bellu. De exemplu, ar fi trebuit sa spun ca acel frumos cavou al lui Cazzavilan este opera lui Al. Clavel, cel care a facut si casa familiei Stork din strada V. Alecsandri. Dar si un bloc modernist in statia de la Povernei pe Bd. Lascar Catargiu. Un arhitect despre care nu se pot spune prea multe caci sunt putine operele identificabile pe numele lui.

    RăspundețiȘtergere