miercuri, 20 iulie 2011

Despre statistici 2

Am avut surpriza unei urcari vertiginoase in ZeList. M-am vazut pe locul 411. Wow! Recunosc ca e gadilator cand vezi ca esti in crestere dar in acelasi timp incerc sa nu tin prea mult cont de chestia asta caci e o pura statistica ce nu cred ca arata peste tot ce ar trebui sa arate. As prefera sa am mai multe comentarii decat clasare buna in acest top pe care am mai spus ca nu-l inteleg. Pentru ca unele statistici pot fi manipulate. La zelist mi s-a parut a fi la fel ca la orice statistica atunci cand am vazut o bloggerita cerand unui blogger sa-i inscrie in lista sa de lecturi un alt blog pe care tocmai si-l crease. Apoi mi-am amintit de alte doua aspecte: unul ca intr-un comentariu, candva, respectiva bloggerita spunea ca s-a chinuit mult sa ajunga in primii 100. Apoi am remarcat ca in articolele sale isi impana subiectul cu multe linkuri catre bloguri din lista desi alea n-aveau legatura cu subiectul. Fiindca dansa isi spune ca "hai ca se poate", mi-am dat seama ca era un fel de manevra la bursa de genul: eu dau multe linkuri spre bloguri care fac legatura la mine, astfel le sporesc alora punctajul iar in final, siturile cu punctaj marit care conduc la mine imi vor creste automat rangul ... Ei bine mie mi se pare ridicola o astfel de cautare dar m-a amuzat si mi-a dat gandul sa fac si eu un experiment de acest gen. Mai ales ca sunt in vacanta. :)
Asadar, fara legatura cu statisticile (sachi :)!), vreau sa spun ca sunt invidios pe prietenii liberali care s-au putut intalnila cafeneaua liberala cu Calin Popescu Tariceanu. Ei sunt Lilick, Cepeca (mereu o placere sa schimbam o parere fie ea si polemica), sifilicaBLENOrel (care imi da mereu palpitatii).
Citesc statisticile lui Turambar si as vrea sa-l vad pe prima pagina a topului Ze, eventual sa aflu daca o casa despre care i-am scris ar fi apartinut intr-adevar unui inaintas al sau :)).
Sa-i multumesc doamnei arhitect Chiaburu pentru platforma pe care mi-a oferit-o ca sa aflu lucruri noi despre arhitectii Doicescu sau Schmiedigen.
As vrea sa-i atrag atentia lui Radu Oltean ca la noi in blogroll apare ca e inactiv de doua luni desi el a mai scris iar ultimul articol e chiar percutant despre mojicia de la Hunedoara. Il salut din nou pe Vlahul si ii spun si lui Hungry Mole ca ar trebuie sa ne mai intalnim candva sa polemizam si la o bere nu numai din taste. Popescu vad ca sta bine cu blogul lui ce nu mai exista, de pe blogspot. Insa a luat-o de jos cu noua lui pagina de idei urbane. Uite asa poate il mai saltam unde ii e locul :)! Ii spun lui Armyuser ca e una dintre cele mai cosistente surse de vizitatori pentru mine. Ii dojenesc pe prietenii de la Bucurestiinoisivechi ca n-au mai scris in ultima vreme si ii anunt ca am gasit pentru ei o casuta cvasirurala in Dorobanti-Floreasca ce poarta o placuta cum le place lor, cu asigurare la Dacia Romania.
Mereu sunt nedumerit cum reuseste Bibliotecaru sa scrie atat de mult si cu atatea trimiteri documentate la texte de lege pe care probabil le-a si citit ca sa le puan acolo ...
De prin tara trebuie sa-l felicit pe Razvan Pop la Sibiu pentru ca recent si-a serbat o varsta dar si 1000 de articole pe blog in timp ce eu mi-am serbat aniversarea cu doar 100 ! :)) Din tara mai tin legatura cu Chent la Iasi si il dojenesc si pe el pentru ca nu se pronunta fata de programul de guvernare locala lansat de PNL (si care mie mi se pare o tocana si nu un program). Ii doresc crestere vertiginoasa lui Marius Imperator daca tot a inceput pe rampa asta. Reptilianul e foarte tare in ceea ce face si am remarcat ca are o pasiune pentru pozele in care apare si soarele cumva. Regret ca nu m-am intalnit niciodata cu un inimos de la Giurgiu desi a trecut pe langa cafeneaua liberala cand am fi putut fi si noi acolo. Dl. Andreicut nu mi-a mai raspuns pe blogul sau si nici Romulus n-a facut-o. Avand insa in vedere ca am putut schimba cu ei pareri si prin viu-grai, live, am sa-i mentionez si pe ei in pomelnicul asta. Pareri prin viu grai am mai schimbat cu dl. Dobrescu de la Carpatii (nu cel al lui Popescu de la ideile lui urbane care va sa zica). Nu ii voi mentiona insa pe cei care, desi ii am in lista si ii citesc, nu prea raspund de obicei la comentarii, obicei care ma enerveaza destul de rau.
Imi place, ca un mitic ce ma aflu, sa ma informez despre ce se mai intampla in zona transilvana de la Transildania.

Iata ca n-am spus de fapt nimic dar mi-am facut rating :))

UPDATE: O activitate relativ compacta catre articolul meu, venita dinspre replica "victimei", m-a facut sa merg acolo. De unde la mine "vai, vai si aoleu muica ce ma jignisi", de unde un domn foarte indignat de ce am facut ma tragea de urechi, vad deodata ca acolo se dezlantuira la modul abject. Nu numai asta, dar marea autoare a mai publicat pe blogul secund, ala ce era in nevoie, o momeala catre prieteni de genul "veniti aici toti ce-mi sunteti prieteni". De ce i-a pus pe zdruncin pe prieteni? Sa vada un canticel de pe Youtube si sa mai pinguiasca putin. Ce proba de narcisism exhibitionist mai deochiat se putea da la ceea ce am scris eu? Inca o forma fara fond din tara potrivita ... bine macar ca-si contabilizeaza "PR" si "Alexa" daca de ceva continut nu e in stare. Apoi eu am comentat la mojiciile de acolo caci, nu-i asa, distinsa din linia intai ma acuza ca n-am avut curaj sa-i spun acolo. Astept sa vad daca are curajul sa dea drumul la comentarii. Netrunchiat, caci a avut josnicia sa spuna ca as fi magulit daca m-ar aprecia fizic un homosexual, punct. Adica a luat jumatate din fraza pe care i-am dat-o ca ilustrare, ca scheme grafice nu puteam sa-i fac vazand ca nu intelege distinctia dintre magulire si lipsa de interes, fraza pe care o vedeti integral intr-unul dintre comentariile mele de mai jos. Acum si eu pot fi destul de mojic cand nu se poate altfel (desi acum stiu "ca hai ca se poate") si la remarca dansei ca nu m-a citat "ca sa nu ma faca mare" dar pe urma a cedat insistentelor si a dat link spre mine ca o concesie, as putea sa am o alta idee de a-i explica chestia cu magulirea si lipsa de interes. Dar ma abtin ca poate am doi trei-cititori, si aia veniti probabil de la divinitatile bloggingului dupa cum spun domniile lor ...

32 de comentarii:

  1. Ii dojenesc pe prietenii de la Bucurestiinoisivechi ca n-au mai scris in ultima vreme si ii anunt ca am gasit pentru ei o casuta cvasirurala in Dorobanti-Floreasca ce poarta o placuta cum le place lor, cu asigurare la Dacia Romania --- Stiu casa, am si fotografiat-o acum vreo luna, insa nu am apucat sa scriu un articol despre ea. Este una mica, alba, un fel de vila fara etaj cu iz Art Deco.

    RăspundețiȘtergere
  2. pai acum dai link? acum cand sunt in lucru cu noua pagina...lasa ca termin lucrarile de amenajare si mai vedem noi :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Aducerea la lumină a acestor documente de arhivă este cu mult mai importantă decît poziţia zelist.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am șters zelist-ul. Era prea falsă statistica. De mai bine de un an. Theo, despre ea este vorba, are o idee fixă cu locul într-o statistică. Ce să-i faci, are pregătire de economist și este, probabil, încă șomer. Cu Alex de la Giurgiu sper să mă întâlnesc la cafeneaua liberală. Ar fi excelent să fim împreună. Tu arhitect, el peisagist, eu cărcotaș. Excelentă combinație.

    RăspundețiȘtergere
  5. fain articol, şi fain că mai cunoaştem lumea,ca să zic aşa.
    Io nu-s liberal; da-mi place la voi - liberalii - că reuşiţi tare bine să fiţi pe net.
    Bună ar fi o bere la umbră...

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt "Hai ca se poate" si sunt prietena cu Lilick, Cepeca, Sifilica si Bibliotecarul.
    Blogul acela nu era nou creat era doar abandonat.
    Blogul este unul poltic si cred eu ca este important sa fie citit de cat mai multa lume, de asta am rugat adaugarea blogului in blogroll.
    Pe scurt daca te intereseaza sa mai cresti in calsamentul ZeListului trebuie sa te asiguri ca toti cei pe care ii ai in blogroll te-au adaugat si ei.
    Nu castig absolut nimic cu blogurile mele.
    Daca era vorba de un magazin online aveai dreptate.
    Nu am putut sa ajung la Cafeneaua liberala pentru ca trebuie sa il supravegez pe tata care a facut un accident cerebral.
    Incerc sa ajunga la viitoarea intalnire poate o sa intelegi mai bine ce importanta are blogrollul daca iti explic intre 4 ochi.
    Daca tot ai ajuns pe blogul meu puteai sa ma intrebi acolo si sa nu ajungi sa ma etichetezi ridicola pe blogul tau.
    Vad ca dai si tu pinguri intr-o veselie :) ... de ce eu sunt RIDICOLA si tu nu?
    Este URAT sa ataci pe cineva care este de aceeasi parte a baricadei cu tine... foarte urat.
    Oare chiar suntem de aceeasi parte domnule Craciunescu?!

    RăspundețiȘtergere
  7. Revin cu o completare.
    La sfarsitul fiecarui articol incerc sa promovez si articolele scrie de prietenii mei din blogosfera. Daca ai fi citit cu atentie ai fi vazut: "Va invit sa cititi si aici". Nu este obligatoriu ca pritetenii mei din blogosfera sa scrie despre acelasi subiect.
    Este un gest normal de prietenie sa ii redirectionez pe cei aproximativ 1000 de cititori pe care ii am zilnic si catre cei pe care ii respect si ii apreciez.
    Poti sa intelegi cuvintele PRIETENIE si RESPECT?

    RăspundețiȘtergere
  8. @Marius: posibil sa fi aceeasi casa desi cea de care vorbesc eu e parter care cred ca a avut si prispa candva ... nu prea sunt sigur c ai-as spune vila si nici n-am stat sa ma uit pea atent sa vad ceva art-deco. Evident astept articlul!
    @Popescu: uite ca mi-am irosit cartusele :)) De ieri pana azi m-am trezit pe 295 ... o prostie. Era un blog pe acolo prin zelist care crestea desi nu avusese decat o postare pe an in ultimii doi ani si in cele doua postari se laud cum ii creste traficul. Neinteresant. Noi sa ne citim si sa avem ce ne spune si in rest o bere din cand in cand!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Bibliotecaru: am multe informatii puse pe undeva printr-un sertar al memoriei. Le scot si eu cand imi declanseaza cineva apetitul de completare sau cand mi se pare ca pot ilustra vreo situatie actuala.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Cepeca: e si statistica buna la eva caci iti indica pe undeva nivelul de interes. Ceea ce spun eu este ca staistica poate fi si inselatoare. De cate ori am cautat ceva pe net si primele afisari duceau la situri cu informatii de stransura iar sursa se pierdea pe undeva pe la pagina 10 ... Astpt urmatoarea reuniune.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Hm, nu sunt liberal decat cu convingerilesi nu cu carnet. Dar imi place grupul bloggerilor liberali iar daca am portita o deschid spre cate o intalnire. Din pacata aia a Bucurestilor Vechi si Noi de la Capsa vad ca s-a racit ...

    RăspundețiȘtergere
  12. @Theodora0303: Imi cer scuze daca a parut ca am vrut sa te jignesc in vreun fel (sper ca fiind pe aceeasi parte a baricadei ne putem tutui desi nu ne-am cunoscut); n-am spus ca esti ridicola ci am spus ca actiunea de crestere artificiala a ratingului mi se pare ridicola. Asa mi se pare mie, pot sa fac?
    Impare rau pentru situatia din familie, nu vreau sa-mi imaginez cum este sentimentul produs de u astfel de eveniment neplacut. Sper ca nu e ceva cu efecte ireversibile siva urez sa treceti cu bine peste icercare.
    Acum, in legatura cu ratingul si cu "pingul" eu pot sa spun ca nu am folosit acest sistem de pingback niciodata, nu stiu la ce te referi. De cate ori citez un prieten din lista sau di afara listei este pentru ca acolo este sursa informatiei de care vorbesc si eu sau care are relevanta cu ceea ce am incercat eu sa comunic. Altfel, simpla metiune in lista de bloguri,pentru mine echivaleaza cu "va invit sa cititi si aici" N-are legatura cu prietenia si respectul, cuvinte care pentru fiecare au o alta densitate sau incarcatura.
    Ca o concluzie, ceea ce am scris nu a fost un atac la adresa ta caci nu aveam niciun motiv sau beneficiu al unui astfel de atac. Ceea ce am scris eu in acest articol e doar un experiment inspirat din practica invitatului de a citi "si acolo" prin care sa distribui din punctajul meu si tinerilor incepatori in ale blogului. Uite chiar acum am sa intru in ze list sa vad dac l-am crescut pe Chent cat de cat cu acest link :)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Bibliotecaru: am uitat sa intreb ce s-a intamplat cu PC-ul perdut in lupta internautica. Vad ca si eu capat semne de sminteala caci mi se misca extrem de greu, se incaleca literele, unele nu mi le ia daca tastez mai repede, scriu undeva i eodata vad ca prompterul ma arunca pe altundeva prin text ... chestii socoteli. Nu prea a iesit virusul la iveala dar trebuie sa fie pe undeva pe acolo. Deci ce s-a intamplat?

    RăspundețiȘtergere
  14. @Theodora0303: Uitasem sa spun ca nici eu nu castig nimic financiar din blog dar nici nu ma intereseaza cresterea in zelist. Ma maguleste dar nu e scopul meu. Scopul meu e scris cu litere vinete in textul de prezentare

    RăspundețiȘtergere
  15. Iti mai spun o data mai clar:
    Nu se urca in clasament din PINGURI ci din blogroll.
    Trebuie sa ai un blogroll MARE si toti cei pe care ii ai trecuti acolo sa te adauge si ei.
    Eu nu am un blogroll mare. Pot sa spun ca este chiar mititel in comparatie cu altii.
    Daca ai 100 de bloguri in blogrollul tau si doar 5 bloggeri te-au adaugat in blogrollul lor atunci esti penalizat de ZeList.
    De fapt CONTEAZA IN CATE BLOGROLLURI APARE BLOGUL TAU.
    De obicei se merge pe RECIPROCITATE
    Pingurile pe care le crezi tu RIDICOLE sunt de fapt niste PROMOVARI.
    Sunt bloggeri foarte buni pe care il citesc zilnic (cum ar fi domnul Bibliotecarul de exemplu) si eu prin pingurile alea ii trimit pe cititorii mei pe blogurile lor.
    Domnul Bibliotecarul nu da pinguri.
    Ce castig eu daca ii trimit ping?
    Nimic. Nici macar nu apar pingurile in blogspot.
    Mie mi se pare ridicola afirmatia ta ca as urmari prin promovarile alea sa ma ridic in clasamente.
    Cand nu stii ceva, intrebi NU ARUNCI CU JIGNIRI.
    Refuz zilnic propuneri de schimb de linkuri.
    Ii refuz pe cei care nu au nici o legatura cu mine (blog politic sau prieteni comuni)
    De ce crezi tu ca domnul Alex Mazilu este pe primul loc in clasament.
    Pentru ca are un blog interesant si frumos si multi bloggeri il au in blogrolul lor.
    Fotografiile de pe blogul dansului sunt superbe.
    Sigur ca domnia sa are si multe vizualizari probabil 5000 sau chiar mai mult de UNICI pe zi.
    Inca o data: "actiunea de crestere artificiala a ratingului" nu se face prin pinguri" asa cum gresit crezi tu.
    Poti sa primesti si sa dai 100 de pinguri pe zi daca nu ai comentarii, vizualizari si nu te adauga nimeni in blogroll DEGEABA.
    Ce ai scris tu in acest articol eu il percep ca pe UN ATAC absurd.
    Citeste aici sa vezi cui ii spui tu ca este ridicola:
    http://theodora0303.wordpress.com/2010/11/29/despre-amenintarile-cu-moartea-primite-de-tismaneanu-si-despre-amenintarile-cu-moartea-primite-de-mine/
    http://theodora0303.wordpress.com/2010/12/02/pdl-istul-care-m-a-amenintat-cu-moartea/
    Este usor sa scrii despre arhitectura si sa ii jinesti pe cei care sunt in prima linie.
    Scuzele nu ma incalzesc cu nimic ... as prefera sa intelegi ce incerc sa iti spun si altadata inainte sa arunci cu piatra sa te informezi.

    RăspundețiȘtergere
  16. Adriane, om te-ai făcut!!!
    te-ai luat de cei din linia-ntîi!

    Da' pe bune, cum poţi să iei în serios pe cineva care tine un blogroll cu 200 de bloguri?

    Adrian, tu ai continut, ai pareri, ai bun-simt, ai munca si documantare in spatele fiecarei afirmatii publicate.

    Noi evoluăm pe o nişă, ne-am asumat asta, ştim că e o limitare logică şi de bun-simţ a numărului celor interesaţi de subiectele noastre.

    Cînd cineva pe Google ceva, unde o să ajungă? La tine, omul care A SCRIS CEVA CARE RĂMÎNE SCRIS.

    Adrian, sînt mîndru că sîntem colegi.

    RăspundețiȘtergere
  17. @hm @ Adrian
    "Noi evoluăm pe o nişă" "Adrian, tu ai continut, ai pareri, ai bun-simt, ai munca si documantare in spatele fiecarei afirmatii publicate." - Perfect va respect pentru asta.
    Nu i-am reprosat NIMIC arhitectului Craciunescu.
    Este posibil sa fie un arhitect valoros. Nu stiu, nu ma pricep.
    EU CU OMUL CRACIUNESCU am o problema.
    Problema nu este ca "s-a luat"... problema este ca s-a luat in mod absurd de mine.
    Nu avea subiecte despre ce sa scrie?
    A atacat ABSURD un om care este de aceeasi parte a baricadei cu el.
    Nu s-a uitat in blogrollul meu?
    Nu a vazut acolo ca am blogurile liberale?
    Nu i-a vazut pe Lilick si pe Cepeca?
    Problema este ca NU A AVUT CURAJ SA INTRE SI SA IMI SPUNA MIE, pe blogul meu.
    Este, dupa parerea mea o lisa de CURAJ sa intri sa citesti un articol si sa te duci pe blogul tau CA UN "VITEAZ" si sa improsti cu noroi.
    Pot sa il banuiesc de INVIDIE?
    Pot dar ma abtin.
    Cum ar fi daca eu m-as apuca sa ii dau lui sfaturi despre artitectura?
    Nu as face niciodata asa ceva pentru ca nu ma pricep.
    Am ras cu lacrimi de fraza: "e gadilator cand vezi ca esti in crestere dar in acelasi timp incerc sa nu tin prea mult cont de chestia"
    Daca nu este important clasamentul de ce MORI DE GRIJA ALTORA?
    Daca nu este important clasamentul de ce faci afirmatii despre "actiunea de crestere artificiala a ratingului"
    Parerea mea este ca de fapt pentru tine este important clasamentul acela.
    De ce nu vrei sa recunosti?
    Ai spus ca este "magulitor" :)
    Este important calsamentul si te deranjeaza ca unii au "actiuni de crestere artificiala a ratingului" :)
    Din cauza lor, bloggerii valoriosi ca tine nu sunt printre primii :) :) :)
    Pot sa inteleg ca nu stie ce rol ai pingurile alea nenorocite.
    Ce nu pot sa inteleg este de ce nu a intrat la mine sa ma intrebe.
    Era usor: "buna sunt prieten cu ... si cu ... spune-mi si mie de ce dai pinguri?"
    Domnule arhitect Craciunescu m-ai dezamagit.
    Te rog frumos daca ne intalnim la Cafeneaua liberala sa nu incerci sa vorbesti cu mine.
    Nu vreau sa te cunosc.
    Si DA recunosc ca ai reusit sa ma scoti din sarite.
    Sa ma anunti daca vrei sa mai cresti 100 -200 de locuri in clasament.
    Sciu cateva zile articole despre tine, cu directionare catre blogul tau fireste si garantez crestrea in clasamnet.

    RăspundețiȘtergere
  18. Iată o postare care-şi propune să insulte în mod gratuit. Cam ca şi cum ar fi bârfit autorul unei cărţi cu un solid aparat critic, obiectându-se că o scriere se poate lipsi de studiu introductiv, listă de abrevieri, note infrapaginale etc.
    Cu o competenţă similară se vorbeşte aici despre pinguri, blogroll, zelist ori trafic. Înţeleg ca cineva să se dezintereseze de aceste lucruri, dar e mai dificil de înţeles de ce-ar fi muncit de grija altora.
    Din fericire, nu vă aveam în blogroll, căci v-aş fi exclus după o asemenea postare.

    RăspundețiȘtergere
  19. @Theodora0303: ai luat-o pe aratura si chiar iti multumesc ca nu vrei sa ma cunosti. Stai tu acolo in linia intai si da-i si lupta daca asta ai inteles in ceea ce am scris in aceasta postare. Unde-i jignirea !??
    Fireste ca ma maguleste plasarea superioara intr-un clasament dar repet,o sa scriu si cu majuscule ca tine: NU MA INTERESEAZA SA CRESC IN ZELIST! Poate n-ai observat dar totusi sunt in primele 99% dintre bloguri de mai multa vreme. Am o lista de bloguri pe care chiar le si citesc ca d'aia mi le-am pus acolo. Am intrat si la tine via Lilick sau Cepeca dupa cum s-a nimerit sa observ vreo tema ce m-ar fi interesat. Deci ramane ca drumurile noastre sunt paralele ca si pana acum. Eu insa daca am sa te intalnesc a sa-mi permit sa te salut desi tu esti cea care ma jigneste invocand invidie (?!) sau ca improsc cu noroi vitejeste la mine din teama de a o face la tine (?!) Am totusi o varsta la care astfel de copilarii nu mi s-ar potrivi. Cand am ceva de spus spun acolo unde este cazul. Daca recitesti ce am scris nu m pomenit nicaieri nici numele tau nici numele blogului unde te-ai cerut listata nici nu te-am invitat sa te revolti la "mine acasa" ca sa te dai de gol ca despre tine este vorba. Eu zic ca daca taceai filozof ramaneai. Daca te simti totusi jignita scuzele raman in vigoare.

    RăspundețiȘtergere
  20. @Vania: imi pare rau ca m-ati exclus anticipat din lista dar este judecata dumneavoastra de valoare si n-am ce sa comentez la asta. Pe de alta parte s-ar putea ca eu sa va includ in lista pentru ca mia placut cum scrieti, chiar m-a amuzat aia cu "lucrarea". Sper totusi sa nu ma includeti in lista pentru ca apoi Theodora0303, dupa ce "mi-a vadut pontul" despre cum e cu cresterile in zelist, sa nu creada ca as face-o interesat de rating.
    Pentru ca ati citit probabil mai mult comentariile ei decat ceea ce am scris eu am sa va spun si dumneavoastrae i-am spus si ei. Nu mor de grija altuia! Je m'en fiche cum se zicea in Micul Paris. Eu doar am spus ca avand in memorie practica pe care am descris-o (n-am spus la cine am vazut-o, persoana importanta) am vrut sa fac un experiment prin care, profitand de pozitia prea avansata in lista, sa vad daca pot sa transfer punctaje unor prieteni incepatori. N-am barfit, am explicat ce m-a manat in lupta. Daca dumneavoastra ati inteles altceva eu nu pot decat sa regret si sa remarc gestul cavaleresc de a sari in ajutorul victimei inchipuite.
    Oricum, multumesc pentru vizita, inteleg ca oricum nu v-a interesat continutul celorlalte 100 de subiecte pana acum asa ca macar e bine ca ati avut oportunitatea sa vedeti ce am scris pana acum, altfel decat din vacanta.

    RăspundețiȘtergere
  21. enervant ce se se intampla cu mancatul literelor si incalecarea lor ...
    evident, scriam undeva "mi-a placut cum scrieti" nu "mia" ...

    RăspundețiȘtergere
  22. @HM: asa-i cu "noi cei din linia intai"! "Au ramas 16" :))
    Uite, nu cred ca s-a ostenit sa vada, ca in linkul catre Radu Oltean, arat ca desi sunt de aceeasi parte a baricadei cu PNL nu pot sa nu remarc ca au pus in fruntea CJ Hunedoara un grosier ...
    Ce daca sunt de aceeasi parte a baricadei cu Varujan Vosganian, nu pot sa-i spun ca programul ala de guvernare locala la Iasi e o tocanita asortata? I-am spus-o la el pe blog - asa ca sa n-aiba impresia "victima" mea din prima linie ca n-as avea curajul sa spun ce trebuie acolo unde trebuie. Slava cerului, suntem in aceeasi nisa cum spui dar asta n-o sa insemne ca o sa ma basic pentru ca tu nu-mi impartasesti pozitia referitoare la Piata Matache si-mi mai si spui ca pozitia celor de pe "baricada mea" e absurda. Te pomenesti ca n-oi ma vrea sa ne intalnim sa bem o bere, poatechiar la Cafeneaua Liberala ?

    RăspundețiȘtergere
  23. ... dom'le, nu ştiu dacă-mi mai decontează Băsescu bonul fiscal, dacă scrie pe el "Cafeneaua Liberală"!

    Da' berea tot o bem! Promit!

    RăspundețiȘtergere
  24. @Adrian
    1.Nu esti logic si te contrazici in afirmatii
    NU POATE SA TE MAGULEASCA CEVA CARE NU TE INTERESEAZA.
    2 Nu citesti cu atentie sau interpretezi cum iti "cade" tie bine.
    Am scris asa: "Pot sa il banuiesc de INVIDIE?
    Pot dar ma abtin."
    3. Da, parerea mea este ca ai procedat incorect.
    4. Si eu cred ca la vasta ta nu ar fi trebuit sa procedezi ca un adolescent.
    5. Cum adica m-am dat de gol? Gandesti ciudat. Nu am nimic de ascuns. In momentul asta scriu pe 3 bloguri si mai am unul de rezerva. Fac asta pentru ca in mod frecvent am cate un blog atacat. Site-ul de pida a fost atacat 2 luni, zi de zi. Te asigur ca persoanele carora le-am cerut sa adauge in blogroll si celelate 2 bloguri ale mele stiau ca este vorba de mine si care este motivul pentru care le cer acest lucru.
    Tu nu ai stiut si ti s-a parut o obraznicie.
    A fost un gest de NORMALITATE.
    6. Despre "nici nu te-am invitat sa te revolti la "mine acasa" pot sa iti spun ca asa era normal, sa raspund acolo unde am fost pe nedrept atacata. Sigur ca puteam sa scriu si pe blogurile mele dar te asigur ca era mult mai neplacut pentru tine.
    7. M-as bucura daca ai intelege ceva din explicatiile mele cu privire la pinguri, blogroll si ZeList. Dupa felul in care imi raspunzi ma indoiesc.
    Eu chiar sunt dezamagita comportamentul tau. Tie oricum nu iti pasa.
    Consider discutia incheiata aici.

    RăspundețiȘtergere
  25. @Theodora0303:
    Insist asupra unui aspect: in postarea mea nu am spus despre cine este vorba (nume prenume adresa blog) si daca nu te burzuluiai la mine aici, cei ce ma mai citesc din cand in cand n-ar fi stat sa caute sa afle despre cine este vorba. Si te rog sa incetezi (oricum ai incheiat discutia) cu chestia asta iesita parca dintr-o miscare feminista excesiva unde totul este fie atac fie hartuiala sau jignire. NU TE-AM ATACAT! Tu poti sa scrii pe 7 bloguri deodata daca unul nu-ti ajunge, sa te gasesti in lista a 100 de bloguri daca asta te ajuta, sa ajungi vocea nr. 1 din linia 1 daca-ti doresti - este managementul tau, nu ma intereseaza. Am explicat doar ce am intalnit ca sa se inteleaga "experimentul" pe care am vrut sa-l fac. O idee proasta inteleg, mi-o asum. Probabil ca am interpretat gresit chestiunea cu listarea blogului alternativ caci pot sa inteleg reciprocitatea sau solicitarea catre o persoana conoscuta. In continuare nu ma intereseaza ping daca nu este si pong, ceea ce scriu eu nu are mesaj social, patriotic, de lupta de clasa, jurnalistic, de atragere de publicitate - NU MA INTERESEAZA sa ma citeasca 5000 de unici ci 10 care sa fie unici prin faptul ca imi pot completa o informatie sau imi pot spune daca am gresit sau am dreptate.
    Da, ma maguleste prezenta in clasament, ca pe oricine care capata o oarecare apreciere indrecta pentru cea ce face dar NU MA INTERESEAZA clasamentul in sine. Daca vreun homosxual m-ar aprecia fizic as putea spune ca sunt magulit dar in nici un caz nu m-ar interesa si asta este la fel de logic cu a-ti spune ca nu esti vreo tinta ca sa te atac in vreun fel; nu existi, esti doar un studiu de caz atat timp cat nici nu ne cunoastem personal. Ca atare imi esti la fel de indiferenta acum ca si inainte drept care nu aveam vreun motiv sa te atac (ca la filmele cu regretatul Peter Falk in care se cauta "mobilul" crimei). Ca sa nu fiu inteles gresit, spun asta pentru ca pe mai mult de jumatate dintre cei ce apar la mine in lista ii cunosc direct si ii apreciez. Pe ceilalti nu-i cunosc dar ii apreciez prin ce publica sau ei ma apreciaza suficient incat sa ma aibe in lista lor, sa ma viziteze des si sa-mi adreseze comentarii. Asa ca stai linistita, nu erai tinta unui atac, nu cautam sa te jignesc si in niciu caz n-as fi obtinut vreo satisfactie din asta. Ai fi ramas anonima daca nu te rasteai la mine aici si sigur n-as fi murit de grija ta. Acum ti-e logic?

    RăspundețiȘtergere
  26. Of doamne! Rar mi-a fost dat să văd o femeie atât de complexată, ciudată, plângăcioasă şi de ce nu puturoasă, atunci când vine vorba de job!.În ultimii 2 ani s-a răţoit la toţi! Când pe Vox cu Laura, când pe blogul lui AN cu diverşi useri ş.a.m.d. Atunci când nu intra în contradicţie cu vreun "prieten", începea boceala. Că nu are job, că l-a dat afară Prigoană de la Rosal, că nimeni n-o ajută, că a terminat o facultate la 40 de ani(probabil Spiru la ID cu examene grilă) ...smiorcăială continuă. Păi femeie nebună, lasă dreaq netul, zelistul şi scrisul! Oricum eşti p-afaristă şi dute de-ţi caută job ...şi la muncă!

    RăspundețiȘtergere
  27. @bazel09: imi are rau ca lucrurile au luat turnura asta neastptata, cu istericale si insulte (la ea si la omul cu reigia) eu doar am vrut sa arat ca in toata bloggeraia asta care ne inconjoara exista foarta multa forma fara fond. Persoana cu pricina nu exista in afara gastii ei de pinguini virtuali (am inventat si eu termenul asta pentru aia care inunda netul cu linkuri catre nimic) si probabil ca asta o macina. Sa fie iubita, fie si virtual!
    Multumesc pentru vizita si comenariu si regret ca a trebuit un astfel de context pentru asta!

    RăspundețiȘtergere
  28. Nu vă risipiţi energia şi puterea suverană pe certuri mărunte, pentru că nu este înspre binele nostru... Părerea mea. Sau mai mult, rugămintea mea.

    RăspundețiȘtergere
  29. @Bibliotecaru: aveti perfecta dreptate! De fapt si eu mi-a dat seama cu tristete ca un articol "despre nimic" a starnit de fapt mai multe comentarii decat unele in care si incercam sa spun ceva ... Ma gandeam sa-l sterg insa nu mai pot sa o fac din moment ce mi s-a cerut imperativ acest lucru. E totusi o imagine a pervertirii pe undeva a vietii de catre internet. De aceea i-am si explicat fara succes "victimei" ca am pus de la inceput widgetul cu ZeList cu un titlu in zeflemea "...deci exist !?". Unele fineturi nu prind totusi :)

    RăspundețiȘtergere
  30. da, n-am mai scris. este efectul legilor economiei de piata. n-ai marfa vandabila, falimentul te haleste!

    RăspundețiȘtergere
  31. @Adrian: spuneţi repede, cu cât am crescut?:D că eu observ că am luat-o "în sus" mai abitir de când nu mai scriu :))). Am scris ceva in legătură cu Programul PNL, ideile mi s-au parut in majoritate bune, dar nu m-am mai învrednicit să-l termin. Canicula, diverse chestii familiale, turnatul de betoane pe la ţară şi altele m-au împiedicat să duc misiunea la bun sfârşit.
    În legătură cu disputele ce degenerează pe net, vă spun ca fraţii de peste Prut: Nu retrăiţi!:D Cum bine spune Bibliotecaru, se risipeşte multă energie şi rezultatul e...doar oboseală şi frustrare.

    RăspundețiȘtergere
  32. @Radu: stiu ca resurse aveti ! :)
    @Chent: experimentul pare ca a fost ratat, in saptamana ulterioar citarii pentru a doua oara, a disparut si referirea la cea anterioara (mai noua de 60 de zile) :)))
    Astept articolul sunt cu ochii pe semnele de la Iasi! :)
    (scuze pentru intarzierea raspunsului)

    RăspundețiȘtergere