Un articol in ziarul Adevarul ne arata situatia teatrului vechi in Arad,monument istoric de importanta nationala. Poza e din articolul respectiv. Dezastru. Dezastrul era inca din 1998-1999 cand exista deja intocmit un proiect de consolidare si restaurare intocmit de arhitectul Liviu Gligor. Si arhitetul Serban Gubovici cred ca avea un proiect pe acelasi subiect.
Articolul face o greseala insa indicand acest edificiu ca fiind cel mai vechi teatru de pe teritoriul Romaniei caci acela este la Oravita si a fost restaurat cam in aceeasi perioada de o firma din Timisoara si anume Castrum Tim. La data aceea firma avea capacitatea si mesterii calificati sa fi facut aceeasi operatiune si mai aproape, la Arad, insa era problema proprietatii private iar ministerul culturii nu dadea bani decat catre monumente in proprietate publica. Intre timp, legea monumentelor istorice prevede EXPROPRIEREA pentru astfel de cauze, monumentul istoric fiind definit din start "cauza de utilitate publica". In articol se vorbeste de negocieri esuate. Trebuia sa se treaca la expropriere, pe baza unei expertize si sa se solutioneze in instanta nemultumirile financiare ale proprietarilor. Raposatul Stefan Damian spunea ca astfel de exproprieri, pe fondul unei rele credinte a proprietarilor, ar trebui sa ia in calcul si costurile de readucere la starea initiala a constructiei iar acest cost sa fie scazut din valoarea de "justa despagubire" alocata exproprierii. Adica, in czul de fata, daca din neglijenta proprietarilor costurile necesare ar fi de 2 milioane de euro pentru a aduce in stare de folosinta cladirea iar ei cer 2 milioane de euro pret, probabil ca li s-ar putea da 1 euro. Din anul 2000 incoace proprietarii de buna credinta ar fi putut face apel la creditele din timbrul monumentelor isorice pe care ministerul culturii le pune la dispozitie anual (dar la care nu plea aplica nimeni), reglemenarea spunand ca dobanda acestor imprumuturi ar putea sa fie si 0 pentru unele cazuri. Deci aia n-au facut nimic, au vrut sa scape de casa prin auto-demolare ca sa speculeze terenul ca "demolare preventiva" nu puteau sa faca legal. Adica, altfel spus, proprietarii respectivi fie nu au vrut sa faca nimic fie nu sunt in stare sa o faca provocand astfel pierderea unui bun national. Am incercat sa introduc in lege, in anul 2006 cand legea monumentelor era "pe teava" in parlament in poces de modificare, o lamurire a procedurii de expropriere princare sa fie limpede atunci cand proprietarii unor astfel de obiective de interes national sunt de rea credinta. Astfel, daca ei n-au semnalat degradarile, daca n-au facut cerere de sprijin financiar public, daca n pot dovedi ca au cautat sa gaseasca investitori pentr a mentine monumentul in buna stare atunci sa poata fi in ordine (la intervae rezonabile de 3-4 luni) somat, amendat cu amenda minima, amendat cu amenda maxima si avertisment urmate aceste etape de expropriere. Nu s-a putut din opozitia deputatului Marton Arpad care a spus: " si ce statul o sa aiba mai multa grija de monument"? Din pacate, un tip altfel foarte iscusit, atat a inteles ca era miza masurii ...
Aceasta stare de lucruri nu ar fi existat daca patrimoniul ar fi fost vazut ca o parghie economica si nu ca o povara si daca s-ar face o infuzie de fonduri care sa puna in miscare toate industriile conexe lucrarilor de constructii. Eu cred ca i PND ar fi trebuit sa existe un program sectorial distinct dedicat acestui aspect iar beneficiile economice cred ca ar fi fost evidente. Asa nici mesterii n-ar mai trebui sa plece in Spania unde se pare ca se vor impune restrictii pentru romani. Nu inteleg cum functioneaza Europa cu "libertatea ciculatiei marfurilor a serviciilor si fortei de munca" din moment ce s-ar introduce o astfel de masura. Suntem suficient de prosti ca natie pentru ca asta chiar sa se intample. Adica noi daca impunem restrictii la importul de cazane din occident numite masini e discriminare si bariera economica sau ceva. In 2006, in procesul de aderare, prevederea ca in Romania nu pot lucra pe monumente decat persoane atestate a fost semnalata ca o bariera ce trebuie inlaturata in cadrul negocierilor de aderare. Am aratat atunci ca bariera exista intr-adevar dar era uniforma pentru toti - romani sau comunitari deci nu exista o discriminare. Orice firma din strainatate care putea proba competente in reabilitarea patrimoniului la ei acasa putea sa-si ia acreditarea la noi. Atunci s-a inghitit explicatia dar aia de la comisie au insistat totusi in continuare si pana la urma s-au scos aceste masuri de rstrictionare a carpacilor pe santierele de restaurare. Caci la noi cam asa cred, ca au ramas mai mult carpacii in timp ce mesterii adevarati sunt in Italia sau Spania. In Spania, unde se aude ca bate vant de restrictii (ca parca si-n Olanda nu se aude ceva?).
Cu alte cuvinte noi suntem o piata coloniala in timp ce oamenii nostri, si numai ai nostri, capata restrictii de munca. Atunci care-i treaba cu Europa unde cotizam si cotizam iar Bok aduce inapoi 3% din fondurile disponibile ???
Asadar bravo doamnei eurodeputat PNL Renate Weber pentru pozitia din PE!
Firmele imobiliare ar trebui să se bată pe aceste clădiri. Nu înţeleg de ce sunt lăsate în asemenea hal.
RăspundețiȘtergere@Bibliotecaru: pentru ca in general nu permit o dezvoltare suplimentara "rentabila" a lotului. Pentru ca unele osta intr-adevar foarte mult sa fie intretinute de unde si necesitatea si practica din alte tari sa fie subventionate din moment ce i se impun niste restrictii proprietarilor acestora. Pentru ca in general constructorii spun ca e mai ieftin sa demoleze decat sa consolideze ceea ce de multe ori este adevarat dar in general mai curand pentru cazurile in care ai construi mai mult. De aici si intocmirea INTOTDEAUNA de proiecte care nu iau in calcul reconversia si integrarea fondului existent, proprietarii si ahitectii, in marea lor majoritate, nici macar nu exploreaza aceasta optiune. Stiti ca la intentia e privatizare a CEC toate bancile "petitoare" au solicitat sa fie scos din patrimoniul acestei banci palatul administrativ central inainte ca ei sa cumpere de fapt reteaua bancara?
RăspundețiȘtergereEvident că reţeaua şi brandul este important, şi totuşi o astfel de clădire, chiar dacă costă destul de mult întreţinerea ei şi eventual renovarea ei, reprezintă o sursă economică imobiliară importantă. Problema este că managerii nu ştiu să se folosească de astfel de spaţii. Când ai un astfel de imobil, nu poţi să-l foloseşti ca pe un cinematograf de cartier pe care să-l îndeşi la refuz cu mâncători de seminţe la un film "cu bătăi". România nu are, de exemplu, un spaţiu de tipul Moulin Rouge, deşi cluburi, discoteci, sexy-baruri... sunt peste tot. Într-o ţară bogată în artişti, arta este, paradoxal, la un buget foarte redus. De ce nu ia un manager un imobil vechi, precum un astfel de teatru, cu tradiţie şi generos ca spaţiu, dar construieşte un spaţiu infect din punct de vedere al arhitecturi unde pune nişte tinere să-şi arate goliciunea dansând lasciv pe cuburi în stil Ibiza?
RăspundețiȘtergere@Bibliotecaru: aceia de care vorbim nu sunt in realitate manageri sunt doar oameni cu bani si atat ii duce pe ei capul. Profit rapid cu costuri minime. Oarecum de inteles fiind cumva firesc in conceptie dar destul de pagubos pentru mediul urban. De aceea, placerea mea meschina este sa descopar cate un astfel de "manager" care face cate o negandita pentru ca apoi sa piarda din greu, probabil pentru a proba ca vorba aia "scumpul mai mult pagubeste" are sens :) A se vedea lacomii care au construit silozuri de apartamente, mult si des, care acum nu pot vinde. Faliment sa fie daca nu s-a putut altfel pentru acestia!
RăspundețiȘtergere