joi, 11 august 2011

De ce Romania nu poate lua bacalaureatul in liceul Europei


Litoralul romanesc. O poezie ...
La Eforie Nord s-a cam dus plaja asa ca s-au facut lucrari de protectie ale malurilor ceea ce a mancat din plaja ce era oricum ingusta. N-ar fi asta problema, problema este ca aceste pietre sunt stimulul perfect pentru cetatenii Romaniei in ce priveste colectarea deseurilor.

Sa nu credeti ca e vreo discriminare, toti au caracter national. De la cei din masina de Cluj care si-au aruncat servetelele in fata mea pe autostrada pana la cei cu accent moldovenesc sau la vorbitorii de maghiara langa ale caror familii m-am intins pe nisip.

Vi se pare ca cei din imagine aveau o dezbatere colocviala? Nu, "decat" mancau de zor la seminte, sport national. Cand am vrut sa-mi asez prosopul pe nisip am dat peste niste nestemate. Sau poate ca nestemate nu e potrivit sa spun, probabil ca fusesera niste netimbrate ...

Partea simpatica ma aduce inapoi la tricolorul usor amestecat al tomberoanelor de la inceput, mixaj de culoare care ma poarta cu gandul la Funar. Unul pentru hartie unul pentru plastic si unul pentru metal. Puteau sa puna unul si pentru samburi de piersica sau coji de banane dar s-au oprit la timp. Ei bine, in cel de hartie au gresit, in cel de plastic au fost aproape exacti iar in cel de metal au fost mici confuzii de interpretare.





Eu cred ca nu analfabetismul e cel care a dus la "fail" cum se mai spune mai nou ci obrazul extrem de gros cu care ne mandrim ca natie. Rateul se vede ca a fost de cel putin 66%, cam cu cat au fost alesi FSN si Iliescu in urma cu aproape 20 de ani.
In ultima zi pe aceasta plaja era o apa limpede cum n-am vazut de mult. Atat de limpede incat am inceput sa vad foarte abundent cojile de seminte ce incepeau sa ma inconjoare fara sa-mi dau seama de ce. Pai pentru ca era un pusti langa mine caruia ii cadeau, cum se cuvine, pe la coltul gurii, un fuior de coji ce ajungeau in nestire la picioarele sale infipte in apa. Cand i-am zis sa-si stranga cojile in punga lui s-a uitat cu uimire (probabil ca-si spunea "ce **** mea o vrea nebunul asta de la mine, nu vede ca-i apa tuturor?") si s-a tras mai in sus, langa bunurile familiei. Ati spune ca familia avea vreo strangere? As, dupa un timp, cand am iesit din apa, am vazut ca celula de baza a societatii plecase dar isi "uitase" pe nisip, langa pietre, punga goala ca semn al trecerii lor, cu folos, prin aceasta lume. Si asta mi-a amintit de un moment petrecut cu niste zile inainte, cand imi scoteam niste bani de la bancomat. Stand la coada in soare am vazut un "copilas dragalas" care, in timp ce femeile debordante din viata lui - probabil mama si bunica - se chinuiau neputincioase sa desluseasca felul cum se baga si se scoate cardul, acest domnisor Goe se tot proptea cu manutele gingase dar unsuroase in usa bancii si o deschidea ca sa o inchida. Cand femeia de serviciu care tocmai matura pe afara dupa ce spalase geamurile i-a zis: "vezi ca o pun pe maica-ta sa spele geamurile!", odata s-a invartosat si una dintre minibalenele ce nu dovedisera inca bancomatul. "Hai lasa cucoana, ca d'aia esti platita, sa le speli!" Asdar asta e esenta cuprinsa in gandirea sociala a romanului. Daca cineva are de facut curatenie, inseamna nu numai ca pot dar mai trebuie sa fac si mizerie suplimentara, asa, ca sa aiba ala ce face ... Nu mai zic de tema nesfarsita a copilului nesupravegheat, care desi face tampenii, nu numai ca nu e mustrat dar i se mai si ia apararea! Cateodata nu ma pot abtine si spun chestia asta cu glas tare dar de cele mai multe ori mi se tranteste: "Ce te **** pe tine grija cum imi cresc EU copilul?" Pai sigur ca ma **** pentru ca obraznicatura aia mica de acum o sa ajunga unul nestapanit mai tarziu, care crede ca poate face orice pentru ca-i ia mamitica lui apararea si care in final o sa considere firesc s-o agreseze pe fiica-mea in parc sau cine stie ce alta chestie mai rea. Fiindca in genere, "romanul statistic" are sentimentul ca lumea se invarte numai in jurul lui si ca (exemplu la intamplare) bormasina pe care o foloseste la ora 15.00 duminica, intr-un bloc, n-are cum sa deranjeze pe nimeni. Si asa mai departe ...

Si acum pour la bonne bouche:

La ce naiba ne mai trebuie noua codul civil de pe vremea lui Cuza, cand s-a stabilit ca apa nu poti s-o scurgi catre vecin? 150 de ani nu sunt suficienti pentru a produce o traditie. Ati fi tentati sa spuneti ca arhitectul ar fi de vina sau ca functionarul de la primarie e incompetent sa scrie o autorizatie. As! La noi arhitectul este ala la care vii ca sa-i spui "fa si mie o schita aici cu pixu', nu-mi trebuie foarte complicat, da' sa intru si eu in legalitate!". Macar e o mandra casa cu vedere la mare, nu stiu daca in Eforie sau Agigea (ca poate d'aia s-or fi incurcat in "autorizatie")
In pestera nu e nevoie de bacalaureat!

13 comentarii:

  1. Nu pot să-mi scot din minte imaginea cetăţenilor unui oraş mediu din Olanda, ieşind din casă sâmbătă dimineaţă cu sacoşele pline de ambalaje reciclabile şi sortându-le în faţa pubelelelor colorate cu mic, cu mare. Nici acolo nu erau pubele de tipul ăsta chiar în orice colţ de stradă.

    RăspundețiȘtergere
  2. @armyuser: asa e, asta imi amintesc si eu despre Leuven unde am locuit 7 luni in 1998. Colectarea scrupuloasa in saci de culori diferite ce erau scosi afara in ziua strangerii deseurilor. Sacii erau furnizati de primarie iar aia care erau depistati ca in sacul albastru pentru metal si plastic aveau, sa zicem, gunoi menajer ce trebuia sa se afle in sacul maro erau amendati strasnic (asa mi s-a spus, n-am stat sa caut reglementarile locale). Problema este ca am sentimentul ca acolo se si proceseaza deseurile dupa aceasta colectare selectiva in timp ce la noi nu cred ca stie cineva vreun complex de procesare care sa faca acest lucru. Probabil ca la plastic exista ca sunt unii care culeg si vand dar nu stiu eu unde este ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Am fost vara asta in Bretania.80% din traseu ( cca 2800 km)l-am facut pe drumuri departamentale, deci cam pe "la ţară".N-am văzut un PET aruncat! Proprietarul casei in care am locuit, dupa fireasca discutie introductivă, mi-a atras atentia -in mod special-asupra genului de gunoi pe care am voie să-l pun la tomberon...restul adica sticle si doze de aluminiu le luam in masina si le depuneam in conteinerele speciale de pe langa supermarket-uri.
    Nu pot să inteleg de ce se comporta astfel românii in afara casei pentru că, sunt convins, mulţi din cei pe care i-ai surprins in ipostazele de mai sus au propria casă curată şi îngrijită.
    Exemplul cu copilul de la banca e limpede:ce nu-i al meu, ducă-se dracului !

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred că oricât spune societatea individului să devină civilizat, în interior există o resursă infinită de recădere în animal.

    Sunt convins că dacă fiecare PET sau doză ar fi plătită cu 10 bani, problema ar fi rezolvată, cineva le-ar colecta pentru a beneficia de bani.

    RăspundețiȘtergere
  5. Of! Foarte tare. Şi tare trist. Omul nou.

    În altă ordine de idei, pup-o pe nevastă-ta şi n-o mai năcăji cu teribilismele! Să vă trăiască minunea de pui! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Vlad (Radiowhisper): daca mai treci o data pe aici, cu un mesaj personalizat si nu o chestie automata pe care nici n-o cred, atunci stam de vorba

    RăspundețiȘtergere
  7. @Ando: Intr-adevar, drumurile lor nationale sunt o placere! Mai rau se vede cand mergi cu trenul, in special pe Valea Prahovei. O mizerie indescripribila ce se termina brusc, imediat ce ai trecut in "tara vecina si prietena" Ungaria ...
    Asta cu "ce-i al meu" am mai surprins la parterul blocului bancii. Doua magazine, doua vanzatoare iesite la fumat. Ambele (la interval de maxim 50 m si in termen de 1 minut - ca sa conteze bine la statistica :) ) si-au aruncat mucurile cu fix acelasi gest. O zvacnitura din mana, cu trimitere cat mai departe pe trotuar, in domeniul public. Adica s-au ferit sa-l lase jos si sa-l striveasca cu piciorul pe treptele magazinului! Acolo ar fi facut mizerie ...
    Asa mi-a zis unul in tren cand intram in Oradea in urma cu ani. Pe podul peste Cris a lasat geamul jos si a zvarlit doua peturi in apa. Cand l-am intrebat de ce a facut asta si de ce nu le-a lasat in compartiment mi-a zis ca n-a vrut sa faca mizerie! Pai, i-am zis eu in naivitatea mea, nu ti se pare ca ai facut mai multa mizerie asa? El: NU, mizerie era daca le aruncam in parc! Logica de pitecantrop. Si ne mai intrebam de ce plutesc atatea mizerii prin orasele ce au vreo apa curgatoare ...

    RăspundețiȘtergere
  8. @Bibliotecaru: corect, cred ca a ar fi eficienta o subventie de colecatare. Nu toti au gesturi d'astea costisitoare precum IKEA care iti dadea o cutiuta cu 10 baterii AAA noi daca aduceai 20 sau 25 uzate (nu-mi amintesc corect numarul)! O chestie foarte buna, ce ar trebui stimulata de o masura fiscala care sa-i rasplateasca pe acesti comercianti, mari sau mici, ce fac astfel de gesturi!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Roxana Iordache: Multumesc pentru vizita, care sper sa nu fie ultima caci mai astept comentarii! Si multumesc mult pentru urare! Am sa incerc sa o fac sa invete cat mai multe limbi straine ca sa aiba cat mai multe posibilitati sa scape din tara asta si sa indeplineasca urarea. Nu ca-i copilul meu dar chiar e o minune! :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Sincer, când văd reclama cu Nutline seminţe, turbez ! Mă întorc cu faţa la cearceaf până când avionul dispare de pe cer, din orizontul vizibil. Nu cred că există o naţie mai ciudată ca a noastră când vine vorba de seminţe. Cocalari vere, cocalari !

    RăspundețiȘtergere
  11. @bazel09: recunosc ca n-am nimic impotriva semintelor in sine. Nut Line pare o afacre buna care roteste un pic agricultura, industria alimentara si comertul cu serviciile - in cazul de fata publicitatea aeropurtata. Eu am ceva cu scuipatul pe jos, cu modul dizgratios in care sunt astea flencanite, atmosfera de gaini in jurul gramezii de boabe ...
    E pe undeva la fel cu modul in care ma raportez la tigani. Daca iau "tiganul statistic" pot spune fara sa clipesc ca sunt rasist. Daca iau unii tigani ca persoana, rupti de statistica, pot sa ma inclin in fata lor ... Asadar nu consumul semintelor ma deranjeaza ci "cultura" asociata acestui consum.

    RăspundețiȘtergere
  12. Of, cata dreptate ai...si ce mult doare nesimtirea celor multi care tin sa isi marcheze teritoriul indiferent de locatie...am calatorit in ultimii ani destul de mult prin tara si numitorul comun al tuturor locurilor vazute este gunoiul (si lipsa de indicatoare!)Imi place blogul tau! Cu siguranta il voi mai vizita!

    RăspundețiȘtergere
  13. @Roxana: sincer, as prefera sa ma insel in aceasta situatie decat sa am dreptate. Astept viitoarele vizite si comentarii si multumesc pentru cele de acum!

    RăspundețiȘtergere