Centralizarea regionalizarii sau derapajul politic in cultura

Văd cu consternare cum dl. Ministru Daniel Barbu pare ca a luat-o pe câmpii şi pare că este pornit sa distrugă atât administraţia cât şi pe cei ce au urmat o specializare in proteţia monumentelor istorice. Domnia sa a aruncat în 19.06.2013 un proiect de a modifica legea monumentelor istorice 422/2001 după ce făcuse deja pasul de a a schimba regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (CNMI) prin OMC nr. 2173/28.03.2013. Atenţie, culmea transparenţei, acest ordin nu este publicat pe pagina ministerului la „acte normative în vigoare” ci doar forma iniţială a propunerii, daca ai idee unde poate fi de găsit pe siteul ministerului! Ulterior modificării regulamentului a fost emis şi un ordin care schimbă componenţa CNMI pentru că specialiştii şi experţii au refuzat să fie castraţi profesional atunci când li s-a spus că practicarea efectivă a specialităţilor lor este un „conflict de interese” dacă ei ar face parte dintr-o comisie de avizare. Mai exact, formularea din noul regulament spune: 

“(5) Pentru evitarea conflictelor de interese, pe perioada exercitării mandatului, membrii Comisiei, membrii secţiunilor acesteia sau cei ai comisiilor zonale nu pot desfăşura activităţi profesionale de pregătire şi/sau elaborare a documentaţiilor supuse avizării Comisiei, secţiunilor de specialitate ale acesteia şi comisiilor zonale din care aceştia fac parte.” 

Cum orice documentaţie aferentă unui monument din clasa valorică “A” ajunge să fie dezbătută de Comisie sau în secţiunile de specialitate, lucru ce se poate întâmpla şi pentru monumentele de “B”, rezultă clar că nu ai cum să-ţi asumi prin semnătură, pentru doi ani, să nu mai lucrezi doar pentru a face parte dintr-o comisie! Oricum chestiunea este cu totul aberantă căci activitatea comisiilor este consultativa, nu este în niciun fel executivă, membrii comisiilor doar expun niste opinii tehnice şi doctrinare/de principiu, opinii ce pot sau nu să fie însuşite de funcţionarii publici care au ca atribut semnarea avizelor. Un exemplu clar sunt eu însumi şi vă rog să observaţi motivele demisiei mele din comisia zonală de Bucureşti. Departe de a avea vreun avantaj, un studiu al meu, comandat chiar de direcţia pentru cultură a municipiului Bucureşti, care susţinea clasarea unui imobil în lista monumentelor, a fost avizat negativ de comisia din care făceam parte deci nu numai că n-am avut vreun avantaj din apartenenţa la comisie dar am mai fost şi lezat de activitatea acestei comisii! 

Prin proiectul de modificare a legii care se insinuează acum, sub pretextul existenţei unui pretins conflict de interese, după ce ministerul a îndepărtat deja aproape toţi specialiştii sau experţii atestaţi din CNMI şi CZMI, acum, prin nota de fundamentare a necesităţii emiterii respectivei ordonanţe de urgenţă, ministerul explică tocmai că: 

“Retragerea unor membrii din comisiile zonale şi din CNMI pune însă în situaţia dificilă funcţionarea acestor organisme, ducând la blocarea procesului de avizare a documentaţiilor de specialitate referitoare la intervenţiiile asupra monumentelor istorice.” 

Asta e un fel de ilustrare a bancului ăla prost, în care baba împinsă pe scări era întrebată unde se grăbeşte! 
Un tip similar de ocolire a logicii s-a mai regăsit şi în proiectul de ordin al ministrului culturii privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare (ROF) al CNMI. Proiectul de regulament a fost adoptat şi publicat fără a se ţine cont de nicio observaţie primită de la organizaţiile sau persoanele cu preocupări în domeniul patrimoniului. Ne aflăm astfel în situaţia ca acest ordin de aprobare a ROF CNMI să adauge la lege prin faptul că, deşi legea face referire explicită la CNMI ca la un organism ştiinţific compus din 21 de persoane, regulamentul a extins de facto acest număr dând puteri depline secţiunilor de specialitate, punând astfel pe picior de egalitate membrii “de drept” cu cei “cooptaţi”, transformându-i pe aceştia din urmă în membri CNMI, ocolind astfel legea. Acesta este doar unul dintre aspectele de legalitate îndoielnică în care se află în acest moment CNMI. 

Însă cel mai grav mi se pare faptul că, majoritari în acest for ştiinţific de mare importanţă şi tradiţie istorică se regăsesc în prezent cei a căror prezenţă într-o astfel de poziţie poate fi justificată legal doar prin eticheta de „personalităţi” ce li s-ar fi putut aplica şi nicidecum prin aportul lor profesional la domeniul complex şi specializat al protejării monumentelor istorice. Nu mai zic despre totala lipsă de transparenţă în nominalizarea acestor “personalităţi” căci nu este limpede prin ce mecanism au fost promovaţi şi de către cine. Este inacceptabil, domnule ministru, ca majoritari în CNMI să fie persoane fără atestare de specialist sau expert în domeniul protejării monumentelor istorice, standard introdus în România tocmai de către Ministerul Culturii încă din 1999 şi consfiinţit prin prevederile legii 422/2001! Este o ofensă la adresa tuturor acelora care s-au dedicat domeniului şi au trecut prin filtrul unei comisii de atestare care n-a fost creată de altă structură decât tocmai de către acest minister! Intrăm astfel într-un alt paradox, acela în care o persoană căreia legea monumentelor îi refuză capacitatea de a semna documentaţii ce fundamentează într-un fel sau altul intervenţii asupra monumentelor istorice să se găsească în postura superioară de a emite păreri şi de a aviza sau nu astfel de studii elaborate de specialişti sau experţi în protejarea patrimoniului! Un fel de a spune că "nu ma pricep dar îţi spun cum trebuie să faci" ...

Este inacceptabil ca o comisie cu o astfel de componenţă subspecializată să aibă printre atribuţii tocmai aceea de a: 

“e) propune criteriile de atestare a specialiştilor şi experţilor din domeniul protejării monumentelor istorice;” 

Pare cel puţin imoral ca un minister care are pretenţia ca cetăţenii obişnuiţi să respecte legea să-şi încalce propriile reglementări şi principii pe care, de altfel, el însuşi le-a introdus! Dacă ar fi vorba fie şi numai de aceste aspecte, aş spune că că proiectul de modificare a legii 422/2001 este nu numai un atac grav la adresa administraţiei publice din domeniul protejări patrimoniului dar este chiar un afront adus principiilor unei bune guvernări, principii ce stau la baza funcţionării Uniunii Europene (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/com/2001/com2001_0428en01.pdf). Mă refer aici îndeosebi la principiul subsidiarităţii alături de cel al transparenţei sau cel al deschiderii şi al participării locale dat fiind că scopul principal al acestei propuneri legislative de urgenţa (!) este desfiinţarea Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice (CZMI).

Iată pe scurt motivele pentru care consider că măsurile pe care le propune dl. ministru liberal (!) ar trebui retrase imediat nu numai din circuitul avizării la nivel guvernamental dar chiar din orice dezbatere publică având acest subiect: 

1. Desfiinţarea comisiilor zonale este principalul obiectiv al propunerii legislative însă acesta este un obiectiv nedemn de o politică europeană a sec. XXI când se pune accent pe principiul subsidiarităţii, adică pe soluţionarea problemelor cât mai aproape de cetăţean şi de sursa problemei administrative de rezolvat. Pare cel puţin bizar ca, în condiţiile în care coaliţia politică aflată la guvernare (din care negreşit dl. Barbu face parte) intenţionează introducerea în proiectul de schimbare a însăşi Constituţiei noţiunile de “regiune” şi “regionalizare”, un ministru liberal să propună măsura perfect contrară, aceea a determinării unui centralism absolut dar care este total lipsit de capacitate fizică şi morală de a funcţiona. În nota de fundamentare a modificării legii se precizează că: 

“În decursul activităţii acestor organisme ştiinţifice au fost semnalate unele deficienţe de organizare, care fac necesară intervenţia legislativă.” şi că “Se impune desfiinţarea comisiilor zonale şi preluarea atribuţiilor de avizare ale acestora de către CNMI, cu redimensionarea corespunzătoare a acesteia din urmă.” 

Legătura logică dintre constatare şi măsura propusă este bizară cu atât mai mult cu cât nu sunt menţionate “deficienţele” şi nici soluţii alternative de rezolvare ale acestor “deficienţe”. 

2. Eliminarea CZMI precum şi concentrarea avizelor la nivel central face să devină caducă necesitatea separării monumentelor în clasele de valoare “A” şi “B” şi s-ar putea bănui că un pas următor ar fi chiar transferarea monumentelor de categoria “B” în atribuţia totală a administraţiilor locale şi eliminarea în consecinţă a controlului asupra menţinerii lor respectiv asupra calităţii intervenţiilor, control pe care MC îl are în prezent, singurul care mai poate preveni abuzuri ale chiar autorităţilor locale aşa cum a fost cazul în nenumărate situaţii din oraşele mari ale ţării. Cum ar fi ca dl primar din Constanţa să mai poată construi fără restricţii un mall în coasta celei mai vechi moschei din oraş? Cum ar fi ca primarul Bistriţei să mai bage excavatorul fără nicio grijă în zona arheologică de lângă biserica săsească? De ce n-ar demola primarul Bucureştiului orice, oricând şi fără niciun deranj? 

3. Modificarea propusă la nivelul art. 23 al legii elimină de facto şi competenţele organelor deconcentrate ale Ministerului Culturii de a emite avize pe aria lor de competenţă pentru că orice aviz rezultă că va fi emanat de la centru. O astfel de ştirbire a capacităţilor locale de a urmări şi a controla modul în care patrimoniul naţional este menţinut este inaccpetabil căci poate genera urmări foarte grave şi o sufocare efectivă a activităţii ministerului la nivel central. Acest fapt era oricum observabil şi în prezent dată fiind acuta lipsă de personal şi mijloace materiale şi financiare de contact cu teritoriul. Acum sunt 6 oameni în minister care gestionează o listă cu mult peste 20.000 de monumente iar 3 dintre aceste persoane sunt deja pensionate şi le mai şi expiră convenţiile pe baza cărora îşi continuă în prezent activitatea acolo. Această măsură pare, pe de alta parte, a fi una premergătoare desfiinţării totale a acestor antene în teritoriu ale ministerului care sunt direcţiile judeţene, cu urmări incalculabile asupra protejării patrimoniului naţional precum şi asupra activităţii unor organisme subordonate precum Institutul Naţional al Patrimoniului (tocmai restructurat dupa restructurarea lui Paleologu). Asta este departe de a încadra măsura dlui Barbu între cele pe care UE le-ar numi “effective” căci îmi şi închipui cum pentru schimbarea învelitorilor la o casă de la Hurezi sau de undeva de la Probota să bată omul drumul până la Bucureşti sa depună, să susţină şi să obţina un aviz! 

4. Rezolvarea unor presupuse poveri financiare pe care existenţa CZMI le-ar genera este dubioasă căci rezultă din măsurile propuse că numărul membrilor CNMI va fi de fapt suplimentat şi indemnizaţiile acestor membri de asemenea. Nu rezultă de nicăieri în ce proporţie se modifică cheltuielile de funcţionare ale CNMI cu atât mai mult cu cât este indicat în viitor un “minim” de 21 de membri componenţi dar nu se precizează niciun “maxim”. Cât o costa decontarea drumului cuiva din Tulcea ca să ajungă o dată pe lună la o şedinţă de zonală în Constanţa? E mai ieftin oare ca prin suplimentarea numărului membrilor CNMI să i se deconteze drumul la Bucureşti, de data asta de două ori pe lună? Este de remarcat că în fişa actului normativ „impactul social” este nul deşi e limpede că pentru cetăţeanul din judeţul Tulcea este cu totul neplăcut să-l pui pe drumuri la Bucureşti pentru o chestiune pe care o putea rezolva la Constanţa. Nemaivorbind de timpul implicat căci dacă în medie, pe lună, zonala de Cluj avea de rezlvat vreo 70 de documentaţii, în condiţiile în care astea se transferă la CNMI, la grămadă cu celelalte din restul de 11 zonale, cum credeţi că se va rezolva aglomerare chiar şi în condiţiile ţinerii a două şedinţe lunare !?? Chiar şi pentru cei ce sunt total paraleli cu administraţia, aşa cum pare dl. ministru Barbu, consecinţele nu sunt deloc greu de anticipat, nu trebuie să fii Kasparov pentru asta. 

Ţinând cont de aceste observaţii constat un total derapaj politic al domnului ministru. Este mai mult decât evident că acţiunea asta nu are cum să fie susţinută în mod real de constatările/note de fundamentare/solicitări ale aparatului din subordine ceea ce indică mai curând o acţiune politicanistă, purtată pe cont propriu de către ministru. Fac această presupunere a acţiunii politicianiste căci nu pot face abstracţie de recentele presiuni publice fie de la nivelul primarului general al municipiului Bucureşti fie de la nivelul primarului municipiului Constanţa, neputând exclude inevitabilele alte presiuni ce s-ar fi putut face vreodată din Iaşi, Arad, Timişoara, Bistriţa sau din alte localităţi unde acţiunile administraţiilor locale au intrat la un moment dat sau altul în conflict acut cu necesitatea prezervării patrimoniului naţional. 

Din aceeaşi categorie a observării mişcărilor politice recente nu pot să nu remarc, de asemenea, nominalizarea în calitate de preşedinte al CNMI a unei persoane care, cu toată cultura sa incontestabilă, este - totuşi - o persoană fizică neatestată ca specialist sau expert în domeniul protejării monumentelor istorice. Actualul preşedinte al CNMI a fost în mod explicit avocatul firmei care solicită anihilarea patrimoniului şi peisajului cultural de la Roşia Montană, patrimoniu pe care noi în mod constant l-am indicat a fi un obiectiv prioritar pentru Ministerul Culturii de a fi introdus în lista tentativă şi ulterior promovat în sensul înscrierii în cadrul patrimoniului mondial UNESCO. E ca şi cum aţi auzi azi că un preot ar afirma că nu e nicio pierdere că s-a demolat Mânăstirea Văcăreşti iar a doua zi aflaţi că tocmai a fost numit Patriarh al Bisericii Ortodoxe deşi el nu a fost nici mitropolit ori arhiepiscop sau episcop aşa cum spune statutul BOR. Cum ar fi? Ce poate să însemne asta decât o cedare din partea ministerului însărcinat cu protejarea patrimoniului în faţă intereselor private sau de grup exprimate prin influenţa unor oameni politici din administraţii publice locale (să le spunem „baroni locali” aşa cum ne-a obiştuit media în ultimii ani) ? De aceea, având în vedere folosirea în mod cinic a următoarei justificări cu totul neacoperite şi neexplicate în motivaţia de promovare a acestei OUG: 

“pentru a asigura o reală protecţie (sic!) a patrimoniului cultural naţional, văzut ca factor determinant al identităţii noastre culturale a României, prin reorganizarea organismelor ştiinţifice cu rol consultativ care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii, cu atribuţii esenţiale în avizarea intervenţiilor asupra monumentelor istorice”

acest proiect de ordonanţă ar trebui retras sau, în caz contrar, să fie demis din această funcţie dl. Barbu înainte de a genera acelaşi tip de efecte pe care Ceauşescu le-a provocat prin desfiinţarea Direcţiei Monumentelor Istorice în 1977, cu urmările sale binecunoscute.

Completare
Cititi si articolele de la Observatorul Urban (UAR):
http://www.observatorulurban.ro/o-noua-comisie-naionala-a-monumentelor-istorice.html
http://www.observatorulurban.ro/noile-comisii-ale-monumentelor-istorice.html

PRECIZARE:
Am o stima reala pentru dl. prof. Augustin IOAN, noul presedinte al CNMI. Atunci cand am afirmat ca a fost un avocat explicit al RMGC m-am referit la prezenta domniei sale intr-un grup de sprijin, alaturi de dnii Razvan Theodorescu sau Ioan Opris sr., intr-o emisiune TVR transmisa in direct. In emisiunea respectiva invitatii au fost impartiti in doua grupuri - sustinatori si opozanti - si prezentati ca atare. Grupul de sustinatori a fost denumit "grupul independent" insa aceasta titulatura nu cred ca se potriveste caci grupul a fost finantat integral in actiunea sa de catre RMGC. Domnul Augustin Ioan a semnat ca membru al acestui grup un raport ce poate fi vizualizat aici:
http://patrimoniurosiamontana.ro/wp-content/uploads/2011/06/SUMAR-ANALITIC-EXTINS-RAPORT-GIMPCRM.pdf
Pozitiile dlui Prof. dr. arh. Augustin IOAN mai sunt punctate in text si video la:
http://www.hotnews.ro/stiri-10181027-live-text-impact-avea-exploatarea-aurului-asupra-patrimoniului-rosia-montana.htm
Deci, nu-i fac o culpa dlui Augustin IOAN pentru parerile domniei sale din postura de "sustinator" al proiectului RMGC (conform prezentarilor ce i s-au facut si pe care domnia sa nu le-a contestat). Culpa este a ministrului culturii care, nominalizand un sustinator al proiectului RMGC intr-o astfel de pozitie de presedinte al CNMI, organism consultativ al Ministerului Culturii (care - nota bene - are in atributii nominalizarea propunerilor de clasare in lista patrimoniului mondial UNESCO a unor monumente) transmite un mesaj care mie mi se pare in aceeasi categorie recenta de sustinere fatisa din partea guvernului a proiectelor de exploatare a gazelor de sist. Domnul Augustin Ioan nu face decat sa se lase prins la mijloc in aceasta chestiune, asta este tot ce doream sa afirm in legatura cu persoana domniei sale in acest articol.