sâmbătă, 22 februarie 2014

ACESTE CUVINTE NE DOARE


Filiala Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania a avut laudabila initiativa de a cumpara o cladire interbelica pentru a amenaja acolo sediul sau. Pentru asta a lansat un concurs ceea ce e din nou o initiativa laudabila. Ea ar fi una perfect normala intr-o societate normala, la noi insa orice concurs organizat in dauna unei "licitatii" care cauta pretul cel mai mic devine o initativa laudabila. Pana si Uniunea Arhitectilor si-a luat un sediu in strada J.L.Calderon nr. 48 si l-a amenajat fara niciun fel de astfel de concurs. In fine, sa revenim la durerea cuvintelor ce transpare din raspunsurile la intrebarile adresate de potentialii competitori. Printre astia ma voi afla si eu, cu convingerea ca am o solutie buna. Dl. Popescu s-a lasat convins sa se alature echipei castigatoare :) Iata mai jos ceea ce reflecta din plin modul cum este tratat patrimoniul construit, clasat sau nu. Extrase din raspunsurile la intrebari ce sunt publicate la pagina concursului catre care v-am indrumat mai sus:

Rezulta ca o expertiza tehnica se face, de regula, dupa ce ai idee ce vrei sa faci cu o casa si nu invers. Eu intotdeauna am considerat ca o expertiza tehnica este independenta caci urmareste sa reflecte starea cladirii la momentul respectiv si limitele sale fizice pentru a gazdui o functiune sau alta. In functie de concluzii, poti sa iti dai seama care este un minim de interventie de consolidare iar daca vrei mai mult atunci iti asumi masuri sau costuri suplimentare. Dar stim cu totii ca expertizele se fac la noi ca sa justifice demolarile unor cladiri care altfel ar putea foarte bine sa fie reabilitate. Daca insa te incurca acea casa, poti sa aranjezi ca expertiza sa-ti spuna ca nu mai poate sta o secunda in picioare ... Alta:

Asta este un reflex tipic pentru foarte multi arhitecti de la noi. Nu ma duce capul sa utilizez ceva existent, sa ma adaptez contextului. Nu mai bine demolam? Nu mai bine negam total arhitectura si dintr-o casa cu arhitectura unitara, specifica epocii ei si cu acoperis sa facem o acoperire in terasa? Mai ales ca avem si astfel de intrebari care, evident, n-au nevoie de o expertiza tehnica prealabila serioasa:
In plus, cunoastem cu totii ca studiile istorice sunt niste analize formale, ele trebuie bifate ca documentatie dar nu sunt niciodata luate in serios de cei ce trebuie sa faca proiecte asupra acelor case. Pot sa spun ca in majoritate zdrobitoare proiectele sunt deja gata cand mi se comanda studii de acest tip sau chiar daca nu sunt gata, ele oricum sunt pornite pe o idee astfel ca studiile sunt puse probabil la sertar pana in ziua predarii ca sa nu perturbe efortul creator, asa cum ar face-o o expertiza tehnica. Iar asta pare ca e un reflex destul de puternic pentru ca OAR ma lasa masca spunand ca intr-o zona protejata n-ai nevoie de studiu istoric pentr a lua avizul de la ministerul culturii:

Regulamentele zonelor protejate intocmite in urma cu aproape cu 15 ani atrag atentia ca sunt acolo cladiri ce ar putea fi "susceptbile a fi clasate monumente istorice". Tu spui nu, facem proiecte in care putem schimba cam tot ce vrem (de exemplu tema indeamna la a desface scara cladirii iar unul dintre raspunsurile la intrebari sugereaza suprimarea lucarnelor) si pe urma ne-am putea vaita ca la avizare comisia zice stop, asta intra in lista monumentelor! Oare nu de asta ai nevoie de un studiu inainte de a decide ce pastrezi si ce dai jos ? In fine, daca se facea un studiu istoric se putea macar raspunde corect la intrebarile pe care le arat ultimele:
 
Casa e dintr-o etapa si s-a autorizat in 1927. Se stie si arhitectul iar acesta publica in acelasi an o carte despre arhitectura taraneasca. Se poate vedea ca proiectul de autorizare nu s-a respectat integral. Am aceste materiale si le-as fi aratat asa cum am mai facut-o la un alt concurs insa nefiind rezultatul cercetarii mele am sa mentin confidentialitatea acestor date.

duminică, 16 februarie 2014

112

Nu, nu e vorba despre numărul unic ci despre “unităţile de cult”.
Probabil că este deja o inflaţie pe tema asta dar simt nevoia sa punctez şi eu câteva lucruri legate de fuga la mânăstire.
Ceea ce mă determină să o fac este ştirea că fata dispărută a fost căutată în judeţul Suceava unde au fost investigate – ţineţi-vă bine! – 112 “unităţi de cult”, mânăstiri, biserici şi alte locuri unde ar fi putut fi cazată fata plecată de acasă fără să spună dar care avusese totuşi grijă să lase un bilet.
Dacă iei lista şcolilor generale din Suceava şi le numeri ajungi la concluzia că astea sunt mai puţine decât “unităţile de cult”! Am vrut să aflu asta în mod direct, dintr-o statistică a inspectoratului şcolar numai că pagina aia e o caterincă din punct de vedere al informaţiei statistice care ar interesa publicul căci nu are nici măcar o listă a “unităţilor de învăţământ” din teritoriul său de responsabilitate. Ceea ce spune multe despre nivelul de îndoctrinare religioasă la care am ajuns, mai ales că în toate şcolile alea se predă asiduu despre cum să “te îndrăgosteşti de Iisus”, lucru despre care am mai scris ca despre o pecingine medievală care se aşterne treptat peste o societate şi aşa debilă din punct de vedere intelectual.
Revenind la fata fugară, n-am cum să ştiu ce se află în spatele motivaţiilor psihologice ale mişcării ei dar trebuie să remarc ceea ce s-a scris despre contextul în care s-a produs:
-         părinţi despărţiţi,
-         o bunică religioasă care-si ia nepoata după ea la moaşte,
-          un duhovnic.

La 15 ani fata avea de ceva vreme un duhovnic !!! Ce păcate justifică un duhovnic la astfel de vârste !? Ştiu că la vârsta ei Maria Antoanetta era deja regină a Franţei dar alea erau alte vremuri. În plus, factor determinant cred eu, fata a fost prezentată în media ca fiind una retrasă, FĂRA PRIETENI ! E o fată care fie stă în casă ca să înveţe fie merge cu bunica la biserică. Cineva cu astfel de dificultăţi de relaţionare cu societatea, care are o problemă în familie prin despărţirea părinţilor şi care din trei surse diferite (şcoala cu religia ei băgată abuziv în programă, bunica şi duhovnicul) mai are parte şi de îndoctrinare religioasă, ce poate oare să devină? Acum, cu era dispariţiei oricărui filtru real în comunicare, ăstora trei factori se pare că li se alătura şi al patrulea – internetul. Câţi copii la această vârstă n-or fi în situaţia asta de totală confuzie? Mă îngrozeşte ideea că aş putea ajunge în punctul în care este tatăl acestei fete, să văd cum copilul meu s-a băgat într-o situaţie care va marca în mod ireversibil viaţa acestui copil de acum înainte. Zic asta pentru că, inevitabil, această fată liniştită, de nota 10 dar cu probleme de integrare socială cu copiii din preajma ei, nu va mai putea fi de acum înainte decât “aia care a fugit la mânăstire” oriunde se va duce. Copiii, adolescenţii în general pot fi foarte răi când au pe cine să le căşuneze. Oriunde va fi această fată ea va fi de-acum privită altfel, va fi "o ciudată" pentru ceilalţi, astfel încât deja slaba ei integrare într-un grup social oarecare va genera o izolare a ei încă şi mai mare. E trist când se întâmplă astfel de lucruri tocmai unor copii care, prin posibilităţile intelectuale pe care le-au probat, ar putea da speranţa că societatea românească actuală nu e numai una de analfabeţi sau de pipiţe idioate de care nu ne mai putem feri indiferent ce canal media deschidem. Cred că pentru fiecare astfel de cădere există 10 viitori paraziţi care se ridică şi nu ştiu cum 112 “unităţi de cult” aflate numai într-un singur judeţ pot să ne scape de acest viitor nefast. 
Cum ar spune unii, “Cu Dumnezeu înainte”!

marți, 11 februarie 2014

ROMANI, VI SE MAI DEMOLEAZA CEVA!

La Oradea. Exista, pana ieri si poate si pana azi, o moara ce avea 130 de ani si arata cu adevarat impresionant. Atat de impresionant incat in urma cu 15 ani primaria dorea sa o consolideze/restaureze ca sa faca acolo biblioteca judeteana.


Am primit de la o sursa a carei anonimitate o voi pastra, imagini ale activitatii de ieri pe acest sit:



Ceea ce se intampla este un rezultat direct al actualelor politici de anihilare a sistemului national de protectie a monumentelor istorice, asa slab cum era el. Comisiile zonale au fost facute tandari de catre marele om de cultura Daniel Barbu iar "descentralizarea" va fi bomboana de pe coliva. N-am avut altceva la indemana decat o adresa catre actualul ministru al culturii, o persoana care pare sa fie mai dedicata scopului pentru care ocupa functia publica. Iata ce am scris, fara speranta ca rezultatul va fi pozitiv pentru ca, din punct de vedere juridic nu prea e nimic de facut iar oamenii aia vor demola complet cladirea pana la sfarsitul saptamanii:


Dupa cum vedeti, distrugerea nu este produsa de niste "mitici" de la Bucuresti asa cum este des invocata scuza pentru unele porcarii care se intampla acolo, in zona "imperiala", unde tot raul vine de aici, din "peninsula balcanica". O alta "demolare preventiva".

Sa spunem deci un ultim ramas bun Morii Emilia din Oradea! 

sâmbătă, 8 februarie 2014

SE INTAMPLA ACUM sau BINE E CAND AI TUPEU PORTOCALIU!

Ieseam pe la ora 12.45 de la lansarea cartii Oanei Marinache si a lui Andrei Popescu. Pe bulevardul Magheru era in plina desfasurare un mars care denota tupeul maxim cu care ne-a obisnuit clica portocalie a lui Bas. Acum, data fiind disolutia partidului prin plecarea multor membri ai sai spre noul partid basescian (multi dintre astia fiind niste scursuri morale), cred ca marsul asta e doar o incercare disperata de a arata ca ei inca n-au murit, ca mai dau ica din picioare ... 


Mesajele afisate nu se pot explica altfel decat printr-o mare doza de nesimtire. Unul dintre mesaje vorbeste de reducerea CAS si a cotei unice de impozitare: 



Cum dracu' sa afisezi asa ceva cand "partidul lu' matale" ne-a inglodat in datorii ce trebuie platite acum, cand ei au taiat la greu salariile si ne-au adus la sapa de lemn? De ce n-au facut ei chestia asta cand erau cu painea si cutitul in mana ca tot se pretind ei "de dreapta"!? N-o faci patru ani dar ai pretentia sa o faca ceilalti. Apoi iata nesimtirea: 



Sa ai o asemenea pretentie dupa ce l-au avut pe Funebriu, au inchis si scoli si spitale si, in general, au pus educatia si cercetarea pe butuci? Si cand judecatorii sunt slugi care fac executii politice la comanda lui Bas?
Am citit un articol unde se spunea despre legea educatiei:

"Legea a fost adoptată în ianuarie 2011, dar cu un termen de graţie de un an, până la 1 ianuarie 2012, pentru ca Guvernul să asigure educaţiei această cotă de finanţare. Termenul pentru aplicarea acestei măsuri a fost amânat însă de Guvernul Boc, de la 1 ianuarie 2012 la 1 ianuarie 2013, cu argumentul că această cotă de finanţare impune un efort bugetar total suplimentar de peste 46 miliarde lei în anii 2012 şi 2013. În strategia fiscal-bugetară a Guvernului Boc se arăta de altfel că acest termen va fi amânat până în 2014."

Pai trebuie "decat" sa te mai uiti la niste grafice (din articolul de aici) ca sa ai imaginea nerusinarii celor ce fac aceste solicitari azi. A nu se intelege gresit, aceste solicitari trebuie facute, DAR NU DE CATRE EI, cei cu obrazul care nici n-ar trebui sa se mai vada in urma muntilor de cenusa ce ar trebui sa le curga pe tigve...



Parerea mea pentru PDL este clara de multa vreme. SA CRAPATI BINE! (politic vorbind, evident)

joi, 6 februarie 2014

CASE APARENT BIZARE

Pentru ca am vazut un articol legat de o casa ce a generat controverse la momentul cand a fost autorizata si a inceput santierul, iata ca sunt si in alte locuri contexte care duc la situatii bizare:




Aici vine si extrasul din lista cu sursele ilustratiilor pecare le-am folosit inclusiv pentru plansa cu pricina:



Caut fotografia cu casa pariziana si o plasez mai mare pe "PozeDECAT" unde am destul de des ilustrari de arhitectura. As mai spune ca situatia din strada Olari este rezultatul unei impartiri a proprietatii pe care se afla o casa de sfarsit de XIX. Nu stiu exact daca in urma unei mosteniri in urma careia nu s-au putut intelege sau din alte considerente insa lotul casei ce avea o curte cu copaci a fost divizat. In felul asta a disparut si gardul din fier forjat nu numai copacii. Lumea l-a injurat pe proiectant. Eu il cunosc si pot sa spun ca proiectantul n-are nicio vina in astfel de situatii. Vina, in masura in care exista una, este strict a legislatiei de urbanism, a dreptului legat de proprietate si a deciziei investitorilor. Spun asta pentru ca de cele mai multe ori arhitectul este injurat pentru ca nu si-ar exercita rolul de demiurg care poate decide si rezolva totul in oras.

duminică, 2 februarie 2014

ARHITECTURI PRIVATE

În Arhivele Naţionale – Direcţia Municipiului Bucureşti, în fondul PMB Tehnic, zace un dosar cu nr. 352 din 1899. Acolo, la filele 83 şi 85 am gasit o cerere însoţită de un proiect pentru o privată, adică o latrină, care să servească unui fel de parc de distracţii, poate nu chiar aşa cum era la Moşii din Obor. Era un loc viran închiriat de un anume Gr. Constantinescu ce dorea să utilizeze în continuare acel loc pentru “diferite spectacole pentru distracţia publică” dupa cum se vede în cererea de mai jos.



Terenul este schiţat pe verso de către funcţionarii primăriei şi astfel vedem că nu este niciun dubiu în legătură cu localizarea ce apare şi pe planul de situaţie al proiectului privatei.



Iată cum urma să arate privata pusă chiar în mijlocul terenului:


Ştim că azi PMB e un fel de latrină morală când vine vorba despre reglementarea urbanistică şi despre gândirea viitorului acestui oraş sau de cheltuirea resurselor publice. Iată că, în 1899, cu 7 ani înainte de începutul edificării (sau cel puţin a întocmirii proiectului de către Petre Antonescu) locul era la propriu o privată. Am mai scris în urmă cu doi ani şi jumătate despre felul cum acţionează primăria în legătură cu consolidarea sediului său, monument istoric. Până acum PMB ar fi cheltuit 11 milioane de euro în sediul său închiriat. Chiria ar fi undeva în jur de 8 milioane după un calcul al chiriei lunare dar sţim că şi alte circa 4 milioane ar fi fost cheltuite pe mobilier şi dotări. Nu ştiu care este suma corectă dar sigur este peste 10 milioane de euro. În timpul ăsta lucrările la consolidarea monumentului au stagnat iar costurile au fost suplimentate şi pare că au ajuns a fi peste 24 milioane de euro. Problema mea este modul cum se desfasoara aceste lucrări pentru că s-au schimbat iar proiectanţii. Sau măcar întocmitorii de documentaţii cu titlul de “studiu de fezabilitate”. De la proiectantul care a gândit doar o izolare seismică (probabil că atât a fost, o simplă soluţie tehnică antiseismică) s-a trecut la un SF întocmit de o nouă firmă, aprobat de PMB. Firma asta are cică doi angajaţi dacă e să mă iau după nişte date culese de pe net şi a fost selectată cumva de către PMB. Cumva dar nu ştiu cum. Nu ştiu cum a fost selectată nici prima firmă căci acum văd că faza de proiectare este din nou de studiu de fezabilitate. Adică se face o lucrare de consolidare-restaurare dar nu ştim cum, proiectul se face pe parcurs. E metoda PMB căci vă amintiţi că la Universitate era proiectată parcarea subterană dar nu se ştia cum va fi la suprafaţă. Ce contează, nu? Păi parcă nu aşa se face. În ţările civilizate … nu, reformulez. Într-o ţară, pentru astfel de situaţie lucrările sunt demarate printr-un concurs. Care concurs este public că d’aia e concurs. Nu e o atribuire, nu e o licitaţie cu circuit închis unde se ia “preţul cel mai mic”. Într-o ţară (dar una adevărată), Norman Foster n-a fost invitat ci a trebuit să câştige un concurs pentru restaurarea unei importante clădiri publice. Un concurs de soluţii mai oferă posibilitatea ca să se distileze o temă dacă aia din intenţiile organizatorului nu erau limpezi. Cine câştigă detaliază pe urmă. Şi tot pe urmă, când ştii unde trebuie să curgă betonul deschizi şi şantierul. Asta face că lucrarea e un concept în aşa fel că ceea ce se amenajează e în acord cu soluţia tehnică de consolidare şi cu nevoile funcţionale şi că pe urmă nu prea ai motive să întrerupi şantierul până nu termini lucrarea (în exemplul dat mai sus şantierul a durat sub patru ani). Cam asta zice în realitate şi documentul prin care PMB a aprobat noile costuri, că de fapt nu există un proiect. Primarul sigur ne va spuneînsă, cum o face de obicei, “am proiectul, îi dau drumul!”.

 

Da, are proiecte de arhitecturi private, pe bani publici, pe banii noştri. Ţara întreagă e o privată; pare că unele lucruri sunt predestinate ca în cazul privatei peste care ar trebui să stea azi scaunul Oprescului. Iar Oprescu are numai scaune moi în ce priveşte cetăţenii capitalei.