Despre rasucirea Bratienilor in mormant

În ultima vreme se tot discută despre o vrăşmăşie internă in PNL, unii fiind mai monarhişti decât alţii, alţii fiind mai de dreapta adevărată decât unii, câţiva fiind mai reprezentativi decât restul. În principiu sunt unii care contestă faptul că alţii ar avea vreo stea în frunte care să le dea dreptul să-i facă să tacă dacă ei au ceva de spus. Nu de puţine ori comentariile asupra (ideilor) poziţiilor conflictuale sunt însoţite de verdictul că “se răsucesc Brătienii în mormânt”. 

Pare că aceşti utilizatori de sintagmă nu ştiu că Brătienii cu pricina s-au contrat cu mult mai tare in urmă cu 130 de ani. Astfel, liderii liberali Dimitrie şi Ion Brătianu n-au mai încăput în acelaşi partid din cauza neînţelegerilor dintre ei. Si nu erau “ca fraţii”, ei chiar erau fraţi, fiecare în parte cu o contribuţie istorică fundamentală pentru ceea ce a însemnat revoluţia societăţii româneşti de la 1848 încoace. Fiecare dintre ei a fost prim ministru şi fiecare l-a dat jos pe celălalt in 1881, anul dihoniei. Pe scurt, despre cei doi Brătieni, câteva informatii există în Dicţionarul Contimporanilor din 1897 (Dim. R. Rosetti). Nu ştiu detaliile politice care au stârnit gâlceava dar cred ca până la urmă totul se reduce la zicala prea cunoscută: “Frate, frate dar brânza-i pe bani”. După ce s-a produs împăcarea, cu puţini ani înainte de moartea celor doi, Dimitrie C. Brătianu – fostul disident - chiar a preluat conducerea PNL după moartea lui Ion C. Brătianu. Când a murit şi el, la 8 iunie 1892, fiul lui Ion C. Brătianu solicita primăriei autorizaţia de a-i face un cavou la Bellu.

Cererea are un singur cuvânt mâzgălit.

Despre Dimitrie, Ionel I.C. Brătianu a scris întâi “părintele meu” dar apoi şi-a dat seama de eroare şi a scris pe deasupra “unchiul meu”. Diferenţa era greu de făcut chiar după atâta zâzanie … Mai e ceva ce mi s-a părut interesant. Cererea e depusă în 9 iunie, are pe verso referatele funcţionarilor din 9 iunie iar autorizaţia e datată 9 iunie. Practic i-au dat-o pe loc.

Acum, în politica actuală românească mustesc copilăriile. Dacă politicienii ar fi fost însă şi ei copii, astfel de certuri precum cele pe care le vedem în zilele astea ar fi fost extrem de simplu de rezolvat. Putea să vină Becali şi să spună: “Pace, pace între două dobitoace!” şi treaba era gata. În plus, am fi înţeles şi noi, chibiţii, rostul politic al acestui personaj de vază al neamului. 

PS: AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 33/1892,filele 85 si 91

Sic transit gloria mundi

POATE-MI SPUNE SI MIE CINEVA DE CE NU MAI POT SA FAC NICIO EDITARE A ARTICOLELOR , MOTIV PENTRU CARE SE GASESC ASA DEZLANATE, CU SPATII AIUREA, FARA PARAGRAFE ...

Zilele astea am strabatut cimitirul Bellu ceva mai atent. Impresionante sunt unele dintre operele de arta prezente acolo (si care n-au apucat inca sa fie alterate)! Dar parca si mai impresionant este faptul ca multe personalitati care au marcat istoria au locurile de veci intr-o stare de degradare si de uitare de neiertat. Administratia cimitirului se straduieste totusi sa tina lucrurile in ordine caci am vazut in mai multe locuri oameni de la intretinere fie maturand vegetatia uscata, fie spaland statuile, fie pregatind mici reparatii locale.

Dintre cei inmormantati la Bellu, unii si-au imprumutat numele unor artere importante, altii au si monumente publice, unora le-au supravietuit si locuintele. Am selectat cateva cazuri ce m-au pus pe mine pe ganduri.

Primul concesionar din cimitir - C.A. Rosetti. Timpul (precum ziarul in care-l toca Eminescu) l-a cam napadit:

C.A. Rosetti este printre privilegiatii care sunt onorati in spatiul public din oras desi locul sau de veci e cam paraginit. Tot cu onorurile primariei a fost inmormantat un alt personaj public al vremii sale: Grigore Serurie. Nu mai stim azi nimic despre el decat daca citim unele scrieri virulente ale lui Eminescu la adresa lui sau a lui Rosetti. Niciunul dintre cei doi, dupa Eminescu, probabil ca n-ar fi avut parte de asemenea epitafuri.

Nu mai stim azi daca votul consiliului era indreptatit sau nu; peste Serurie s-a intors pagina istoriei. O pagina publicata de primarie care purta numele omului politic totusi publicasem si eu.

Marele Primar Pake Protopopescu are un cavou proiectat de Ion Mincu. Cavoul este intr-o stare destul de proasta si ar necesita o operatiune de restaurare, cu conditia sa se gaseasca niste tinichigii adevarati! Omul politic a marcat capitala si pentru asta exista un bulevard cu numele sau. Iata un document din 1871 semnat de Pake Protopopescu, pe atunci in varsta de 26 de ani si avocat al municipalitatii:

La 48 de ani, Pake Protopopescu se instala deja in locul sau de veci:

Pake Protopopescu, fara a avea totusi un monument mult mai impresionant decat altii, este mai privilegiat decat Grigore Capsa, de exemplu. Familia Capsa inca mai are pastrata memoria de monumentul pe care l-au lasat in capitala, pe Calea Victoriei, dar locul lor de veci nu reflecta deloc gloria trecuta.

Astazi, Grigore Capsa nu se remarca decat prin faptul ca este trecut primul pe o placa de mormant desprinsa de context ...

Printre cei de la Bellu se afla si fostul ministru Toma Stelian. Acesta a lasat o casa monumentala, azi sediul PSD. A scris despre aceasta cladire Simina Stan in articolul de aici, de unde am luat si imaginea asta modesta:

Toma Stelian a mai locuit in Casa Algiu de pe Calea Victoriei dar aparea, pe planul orasului din 1911, ca proprietar al acestei case din Lipscani:

Casa fusese construita (fara cupoleta de colt) in 1873 de un anume Christu Petru si a fost extinsa cu un tronson in aceeasi maniera, pe strada Selari in jos. Ca o coincidenta pentru acest articol, autorizarea acestei case a lui Toma Stelian s-a facut in acelasi an si este arhivata la arhivele nationale din Calea Vacaresti in acelasi dosar cu cladirea fratilor Capsa prezentata mai sus. Dupa toate aceste peripluri imobiliare, Toma Stelian s-a stabilit definitiv in acest cavou fal(n)ic:

Cine nu a auzit de Luigi Cazzavillan? Lui i se atribuie o proprietate din strada Temisana, azi aflata in ruina. Unii spun ca aceasta casa e in ruina pentru ca terenul e mai scump si asata face ca trebuie demolata. Casa e insa asa pentru ca se afla pe locul unei vechi gropi de nisip, in planul Borroczyn fiind denumita groapa "Popii Ionita". Fundatia a fost inadecvata acestei situatii asa ca astazi avem asta:

Imaginea este dintr-un articol al ziarului Adevarul. Eu pretuiesc insa mai mult ce scrie Simina Stan in Jurnalul National. Ea demonstra aici de ce aceasta casa nu prea are legatura cu Cazzavillan. Insa la Bellu Cazzavillan are o casa certa, pe care o ocupa neintrerupt de ceva vreme:

Altii au fost insa rasi cu premeditare din istoria fizica a orasului. Ma refer aici la Dobre Nicolau. Raiden publica la el imaginile casei acestui antreprenor inainte sa fie demolata in mod abuziv de un primar ... Aceasta era casa, pe care o ilustra si Radu Oltean intr-unul dintre articolele sale:

Sper ca bratul lung al buldozerului primariei sa nu-l ajunga pe Dobre Nicolau si aici:

Aceste cavouri sunt de o maiestrie a executiei deosebita. Sunt si proiectate cu cap. "Ingrijorator" pentru arhitecti ar putea fi faptul ca acestia sunt cu adevarat modesti prin locurile de veci pe care le ocupa. Si Orescu si Antonescu si, mai ales, Ion Mincu au morminte care nu ies in evidenta. Bijuteriile create de Mincu (cavoul Ghica ma incanta in mod special) sunt intr-un contrast desavarsit cu mormantul sau marcat doar printr-o piatra ce-i poarta numele. Poate la anul, cand se vor comemora 100 de ani de la moarte, UAUIM se va invrednici sa ingrijeasca un pic acest loc. Sunt locuri in cimitirul acesta mutilate de prostul gust al familiilor ce detin azi monumentele, mutilate de "meseriasii" care au carpit acoperisurile deteriorate, mutilate de nesimtitii care au incercat sa fure ori care s-au napustit sa "prinda o poza" la vreo inmormantare mediatizata si au calcat care pe unde s-a nimerit rupand si dislocand ornamente.

Oricum, timpul isi face treaba iar cei de la administratia cimitirului, oricat de mult constientizeaza valoarea locului, nu vor putea sa faca nimic fara un program, un buget si o trecere in domeniul public al acestor valori.