UN AN AL ÎNCREDERII

Avem din ce în ce mai multe informaţii pe care le culegem online. Internetul, acum dublat de “inteligenţa artificială”, face ca aceste informaţii să se şi propage mult mai iute şi să ne facă să nu ne îndoim de veridicitatea sintezelor cu pricina. Dar eu ştiu de îndelungată vreme că multe dintre informaţiile astfel obţinute sunt la fel de adevărate precum declaraţiile lui Donald Trump. Adică te-ai aştepta că, dacă afirmaţiile provin de la preşedintele celei mai mari presupuse democraţii, acestea trebuie să şi fie adevărate. Poate că sunt destui naivi care cred tot ce spune el. Cam aşa cred că este şi cu povestea Pasajului English (sau Pasajul Englez - cum e acesta mai cunoscut) dintre Calea Victoriei şi strada Academiei. Absolut toate sursele disponibile online îţi vor spune că acest imobil cu istorie densă a fost un cunoscut bordel de lux, în care s-ar fi delectat însuşi Carol al-II-lea sau conu’ Alexandru Paleologu. Oare !? În cautări recente în arhiva PMB, am dat peste un dosar legat de întocmirea cărţii funciare în 1941. Aşa am aflat că Hotelul English, evoluat din transformarea mai vechii Case Resch (am şi documente cu extinderea acestei case pe baza unui proiect al arhitectului Berthet), a rămas statului pentru că proprietarul său a murit fără moştenitori. Asta ne spune un proces verbal de luare în primire de către Stat (prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor) în cursul anului 1913, în temeiul unei decizii judecătorești din 1908.

La această dată Carol al II-lea avea 18 ani iar Alexandru Paleologu mai avea de aşteptat aproape 6 ani până să se nască. De aceea mă întreb dacă într-o proprietate a Statului chiar ar fi putut funcţiona un bordel de care să se bucure cei doi … Proprietatea statului este confirmată chiar și printr-o lege, adoptată în 1935, care a determinat modul în care acest imobil a fost folosit de către Centrala Caselor Naţionale în partaj cu o instituţie ce părea de propagandă – Oficiul de Educaţie a Tineretului Român. 

Vreau să spun că mă îndoiesc că această educaţie ar fi fost una sexuală, cu laboratoare de aplicaţie practică de tip bordel. Totuşi, pe fotografia faţadei din 1941 este mare scris “Straja Ţării”, un fel de embrion al organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei din epoca “de tristă amintire” care a urmat după 30 decembrie 1947, ceva incompatibil cu tolerarea unei case de toleranţă, ca să zic aşa. Pe această fotografie se mai distinge încă numele Resch pe firma prăvăliei din dreapta intrării în pasaj. Despre Resch s-a documentat amănunţit prietenul Dan Roşca iar informaţiile ample despre casă (atât ca firmă cât şi ca imobil) sunt cuprinse în frumoasa lui carte “Amintirile Bucurestilor. Ceasornicari, giuvaergii si gravori”. Documentul din 1941 (proces verbal de inventariere a proprietăţii pentru constituirea cărţilor funciare) subliniază faptul că a existat o continuitate în exercitarea dreptului de proprietate a Statului de la preluarea sa în 1913 şi până la acel moment, cu utilizarea imobilului în interesul public al momentului. Or, utilizarea permanentă de către instituţii de drept public a acestui imobil ar fi exclus cu siguranţă existenţa unui bordel despre care ne spun istoricii virtuali anonimi dar de neocolit în căutările online. Ar trebui să-i dau domnului Theodor Paleologu “o leapşă” care se practica demult în blogosferă, cerându-i să spună cam când ar fi putut tatăl domniei sale să se bucure de serviciile presupusului bordel. Dar mai mult, ca fost ministru al culturii, m-ar interesa dacă ar putea să aibe vreo iniţiativă care să facă din această clădire “iconică” (cât detest acest cuvânt aiurea introdus şi folosit în oropsita limbă română contemporană !) un monument respectabil, aşa cum ar trebui să fie. O restaurare adevărată, dincolo de cosmetizarea faţadei, cred că s-ar impune.

Aşadar, date fiind aceste documente, mă mai întreb o dată cum ar fi putut funcţiona aici un bordel după 1913, care să fi fost închis abia în anul 1947, aşa cum ne spun toate “sursele” din marele internet, niciuna dintre aceste surse neindicând vreo dovadă care să vină în sprijinul unei asemenea afirmaţii. Aşa că hai să fim atenţi la ce informaţii utilizăm, de la cine le preluăm, mai ales acum, când “inteligenţa artificială” face ca prostia naturală a naţiei să fie din ce în ce mai accentuată şi asta într-un ritm din ce în ce mai alert. Să avem un an 2026 mai bun, în care să ne bucurăm mai mult de adevăruri decât de bazaconii pe care le-am numit cândva “adevăruri neadevărate” ! 

La mulţi ani!

COVID-ul anului 1798

In anul 1798 a fost o epidemie de ciuma prin Bucuresti. Metoda de diminuare a impactului era de bun simt, n-avea cum sa fie diferita fata de ce ni se intampla noua azi - mai putina interactiune, afaceri afectate (comert, carciumi). Extras dintr-o lucrare a lui V.A Urechia pe care am putut sa o descarc de pe site-ul care in sfarsit merge dupa ce niste ani buni a fost sabotat - digibuc.ro

Ca de obicei, recomand deschiderea in fereastra separata a fiecarei imagini pentru a o putea citi cum trebuie.  

PS: Noua interfata Blogger pare ca imi va pune probleme din septembrie. Am incercat sa public asta cu noul instrument dar nu se putea trece de titlu. E posibil ca din septembrie sa renunt de tot la Blogger din cauza asta.

NIŞTE GRAJDURI BUCUREŞTENE 3

Din 1883, acesta este proiectul unui grajd care se afla pe o proprietate de la intersecţia străzilor Sf. Ion cel Nou şi Mămulari. Dosar aflat la AN SMB, fond PMB Tenic, dosar 12/1883.

Cum naiba să te cheme Mihalache dar, ca bărbat, să semnezi "M. Mimi" !?

FLOTILA DE PE BEGA

Am aflat ca la Timisoara s-a inaugurat primul sistem de transport public pe apa. Bravo! 

Acest lucru s-ar fi putut face si la Bucuresti, in urma cu 135 de ani daca ... 

Nu e o afirmatie "la misto". Pentru ca am studiat aceste dosare aflate la Arhivele Nationale - Serviciul Municipiului Bucuresti, fond PMB Tehnic, dosar 41/1883 si fond PMB Secretariat, dosar 30/1889, le-am si integrat intr-un fragment din teza mea de doctorat. Acolo, la paginile 80 si 81 ziceam asa:

"Prin urmare, o intenţie mai veche dar transpusă în lege abia în 1865, anume de a rectifica cursul Dâmboviţei inclusiv pentru a-i asigura nişte cheiuri atractive imobiliar şi funcţionale din punct de vedere al circulaţiei, s-a văzut finalizată doar după două decenii. Mai mult, prima axă majoră a capitalei este rezultatul nu al unei gândiri strategice de urbanism pur ci ca o dezvoltare conexă rezultată din necesitatea prioritar tehnică de a asigura un curs regulat al râului Dâmboviţa, fără pericolul permanent al inundaţiilor şi pentru a asigura o mai bună salubritate a malurilor. Atractivitatea rezultată însă în finalul acestei operaţiuni majore s-a manifestat inclusiv prin mai multe intenţii private de a concesiona activitatea de navigaţie pe cursul râului în zona sa urbană. Solicitările datează din anii 1883 şi din 1899 , cele din 1899 fiind făcute chiar de către patru ofertanţi distincţi. Prima ofertă făcută lua în calcul faptul că lucrările de canalizare nu erau finalizate şi anticipa cu un an acest eveniment cu argumentaţia că în toate oraşele europene care au canalizat râurile ce le traversau existau astfel de servicii de transport, unul dintre exemple fiind cel al vaporaşelor “La Mouche” din Paris. Dacă luăm în calcul şi afirmaţia lui Frédéric Damé referitoare la faptul că deşi au existat opţiuni mai ample pentru cursul Dâmboviţei s-ar fi ales soluţia cea mai meschină , prin legile referitoare la cursul Dâmboviţei obţinem un tablou destul de exact în raport cu capacitatea administrativă a epocii de a pune în operă un deziderat de dezvoltare în concordanţă cu ceea ce se întâmpla în marile oraşe europene ce erau luate, într-un fel sau altul, drept model de dezvoltare."

MATACHE MĂCELĂRITU

             

Dacă vezi această imagine şi apoi pe cea de alături, nu îţi vine parcă să te gândeşti la aceeaşi casă. Însă ea este o casă, mai bine zis a fost o casă pe vremea când se trăia în zona Pieţei Matache.

Nu poţi să mai faci azi diferenţa între cauze şi efecte.

Au apărut oare monştrii urbanistici şi arhitecturali ca un efect sau ei sunt chiar cauza (prin anticiparea lor de către unii)?

Am încercat şi voi încerca să caut nişte explicaţii printr-o serie de articole. Primul a apărut.

UN CONCURS DE ÎMPREJURĂRI

Am vrut să scriu câteva vorbe pe tema marilor proiecte de investiţii care se fac din bani publici dar m-am lăsat pe tânjală. M-a stimulat un articol de la prietenii ce scriu la Simply Bucharest aşa că pun în pagină câteva idei. 

Destul de recent se anunţa o uriaşă investiţie de extindere a aeroportului de la Otopeni. Aproape un miliard de euro. Exceptional! – zice lumea la auzul acestor veşti. Dar proiectul unei asemenea investiţii unde e? Cine l-a făcut şi prin ce procedeu de atribuire? Nimeni nu pare să se mire că aşa ceva este posibil într-o ţară UE. În orice ţară cu un minim grad de decenţă, o asemenea majoră investiţie nu s-ar face niciodată, dar niciodată, fără un concurs internaţional de arhitectură. Ce bucurie fusese în presă când Dorin Ştefan câştigase un astfel de concurs in Taiwan! În România n-avea ce să câştige, singurul concurs internaţional de arhtectură fiind cel pentru consolidarea şi reabilitarea Muzeului Naţional de Istorie iar acest concurs a fost transformat într-un circ ieftin de către directorul muzeului, care a anulat atribuirea contractului celor ce au câştigat. A, a mai fost un astfel de circ, atunci când s-a organizat un concurs pentru Piaţa Universităţii abia după ce gaura era deja făcută în vestigiile arheologice de acolo, dat fiind că exista un proiect tehnic pentru parkingul subteran dar municipalitatea n-avea nici măcar o vagă idee cum va arăta spaţiul public de la suprafaţă. Între noi fie vorba, oricum nici nu conta acest aspect căci acolo este spaţiul rezidual unde se pun barăcile şi talciocurile cu ocazia diverselor zile festive şi se vede clar că deşi s-a făcut această regândire a spaţiului, taximetriştii stau în continuare la colţul străzii dat fiind că nimeni n-a gândit o staţie de taximetre ... 

Revenind, problema pe care vreau să o subliniez este cea a dispreţului autorităţii publice pentru ideea de concurs. "Avem proiectul!" sună de obicei anunţul public, aşa cum a fost cazul cu sala polivalentă atât de aşteptată a Bucureştiului. 
Acum am fost stimulat de megalo-proiectul anunţat de primarul sectorului 5 în urmă cu câteva zile. "Centru de regenerare urbană" este botezată acţiunea care, din nou, în alte ţări ar fi fost obiectul unui mare concurs de soluţii de urbanism (poate ar fi participat si Popescu ... ). 40.000 de locuinţe !!! Va fi şi acvariu ca la Valencia! Le face repede, vor demara lucrările anul viitor ... nu ştiu exact cum căci cică "a dat drumul la PUZ" ... Păi dacă demarează anul viitor, înseamnă că are un proiect tehnic pentru fiecare construcţie în parte !? Păi autorizarea se face în baza unei documentaţii de urbanism aprobate iar asta abia a fost începută. În cât timp s-ar face un plan urbanistic serios? O zi, două sau trei? Să zicem că-l face cineva în trei luni, de dragul ipotezei. Dar ăsta trebuie să parcurgă un drum de avizare, în CTUAT, la agenţii şi autorităţi publice – trafic, mediu, infrastructura tehnică etc. Vor dura, aşa cum va dura şi procesul de aprobare în consiliul municipal al sectorului. După ce ai condiţiile de amplasare şi de configurare se cheamă că poţi începe proiectarea tehnică a construcţiilor. În cât timp poţi face un proiect serios pentru un "acvariu ca la Valencia"? Chiar şi pentru locuinţele alea aparent simple (dar programatic mai complicate decât ce face ANL, pe care-l repudiază) şi tot îţi trebuie ceva timp pentru elaborare. Primarul vorbeşte numai despre licitaţiile pentru execuţie. Dar cum se vor/s-au atribuit contractele de proiectare şi cu ce caiete de sarcini ca să poată începe lucrările în vara lui 2018 în aceste condiţii!? 

Prin urmare vorbim vorbe sau vorbim nişte vorbe dubioase sub aparenţa unor nobile intenţii ce apar numai în urma diverselor concursuri de împrejurări.

REGULAMENTUL DE CONSTRUCTII SI ALINIERI AL BUCURESTILOR PUBLICAT IN 1848

Pe vremea cand functiona site-ul Bibliotecii Digitale a Bucurestilor (frumos numit initial "dacoromanica.ro") am reusit sa descarc lucrarea lui Bujoreanu care contine legislatia Principatelor de inainte de 1871.

Aici se gasesc regulamentele bucurestene, inclusiv cel legat de constructii si alinieri din 1847. Acesta dateaza din 1847, dupa cum rezulta din tipizatele de autorizare dar a fost publicat in 1848, dupa cum rezulta din ce a fost tiparit in colectia de legi. Iata continutul mai jos (pentru lectura ar trebui deschisa fiecare imagine intr-o fereastra noua):

Regulamentul era publicat pe tipizatele folosite pentru autorizarea lucrarilor de constructii, distinct pentru fiecare dintre cele trei ocoale in parte. Mai jos sunt doua astfel de tipizate, unul pentru ocolul II si unul pentru ocolul III. Se citesc ceva mai dificil pentru ca sunt scrise in acel amestec caracteristic tranzitiei de la caracterele chirilice la alfabetul latin. Documentele respective sunt din dosarele aflate in fondl PMB Tehnic de la AN-SMB, dateaza din 1864.

NESIMTIREA INVINGE MEREU

Ce alta concluzie poti sa tragi din moment ce, din cauza unora care-si lasa masinile aiurea in strada, linia de autobuz 178 a fost scurtata cu o statie !?

Neplacut este si ca anuntul e facut in felul asta. Daca nu esti atent la toate lipitorile risti sa stai la cap de linie si sa astepti in van un autobuz. Din sensul celalalt macar te dezmeticesti si sari imediat din autobuz cand vezi ca soferul o carmeste la stanga, pe Luterana, in loc sa faca dreapta spre blocul turn de la Sala Palatului ... 

Dar ce spunea dna primar in campania sa electorala ? Iata citate preluate din sursa indicata:

„Voi face revoluţie în materie de trafic în capitală. Am foarte multe soluţii care vor decongestiona traficul. În primul rând, investiţii masive în transportul public, voi propune acordarea de urgenţă a bugetului necesar pentru ca aceste autobuze stricate să intre în trafic. [...] În jumătate de an se va vedea că se vor schimba lucrurile în Bucureşti. Într-o jumătate de an se va circula mult mai uşor în Bucureşti. Sunt soluţii identificate. " 

Prin urmare, solutia este sa intorci spatele si sa declari transportul public infrant. In loc sa pui politia sa-i amendeze in draci pe nesimtitii care blocheaza strazile acolo unde circula transportul public tu decizi sa-i lasi pe nesimtiti sa castige, iti iei jucariile si pleci!

E minunat ce se-ntampla la Stere ...

UNDE SA BATA CLOPOTELE NEAMULUI?

Am gasit intr-un dosar din arhiva PMB (cu nr. 388/1922) un plan cu o propunere din 1930 pentru amenajarea Pietei Unirii de azi in scopul extinderii spatiilor bisericesti ale Patriarhiei ("sistematizarea Dealului Mitropoliei") si in vederea construirii acolo a Catedralei Neamului. 

N-a fost sa fie ...  Despre acest loc, ce ar fi fost peste Piata Bibescu, se vorbeste aici, indicandu-se ca s-a si sfintit locul amplasandu-se o troita acolo in 11 mai 1929. Desenul de mai jos e datat 12 martie 1930 si pare ca isi propune stabilirea locului sfintit cu un an inainte.

Era momentul sa fac trimitere la jocurile lui Popescu.

DESPRE PIDU, 6 PLANURI DE URBANISM ZONAL BUCLUCASE SI O ZICERE PUBLICA

Am fost marţi seară (25.01.2016) la o dezbatere organizată de Catiuşa Ivanov de la Hotnews. Invitaţia fost în scurt, de pe o seară pe cealaltă, aşa că nu m-am pregătit în mod special, ceea ce ar fi însemnat să mă uit până la cele mai mici detalii ale acelor 6 PUZ-uri ce urmau să reintre (destul de bizar dacă mă întrebaţi) în dezbaterea CGMB după ce fuseseră respinse la şedinţa anterioară. Mă gândesc că în intervalul de timp scurs nu s-a schimbat nimic în acele proiecte motiv pentru care am sentimentul că au aprobat acelaşi conţinut respins anterior. Din lipsa unui scenariu de dialog şi a unei pregătiri pentru această întâlnire, este posibil să fi fost uşor incoerent sau să nu fi pus foarte precis punctul pe i. Bag seama şi că bateriile din microfonul meu trebuie să fi fost descărcate. De aceea aş puncta pe scurt ce mi se pare în neregulă cu aceste proiecte.

Iată linkul spre înregistrarea video, pe care sugerez să îl accesaţi după ce parcurgeţi explicaţiile de mai jos.

http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-20753052-video-interviu-cati-arbori-taie-pentru-proiectele-reamenajare-centrului-orasului-construirea-unor-parcari-subterane-cat-oportune-sunt-aceste-proiecte-argumente-pro-contra-intr-discutie-arhitectii-mari.htm?nomobile= 

1. Originea juridică a documentaţiilor 

a. Am susţinut că, din punct de vedere legal, un PUZ este definit ca o documentaţie care detaliază sau modifică în nişte limite rezonabile prevederile PUG (Regulamentul General de Urbanism, Legea 350/2001 privind urbanismul). PUZ-urile în cauză au filiaţie directă din PIDU, o strategie care se bazează pe nu ştiu ce lege în ce priveşte consecinţele sale juridice in procedurile urbanistice. În cele din urmă, PIDU nici nu era adoptat si nici nu este confirmat prin preluarea în prevederile unui nou PUG aşa că nu ştiu cum se face încadrarea juridică a acestor PUZ-uri. Consiliile locale avizează şi aprobă astfel de strategii de dezvoltare urbanistică şi economică pe legea administratiei publice însă “în condiţiile legii”, iar legea specifică este cea din domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului. 

b. PIDU este o strategie care poate fi găsită la căutarea pe internet dar strict în aspectele sale tehnice. Nu veţi găsi nicăieri urmele naşterii acestei documentaţii, la iniţiativa cui s-a început şi cu ce mandat s-a semnat contractul de întocmire. O astfel de iniţiativă, în secolul al XIX-lea, ar fi fost dezvoltată şi susţinută de aparatul tehnic propriu al primăriei, moment în care arhitectul şef era un factor important de decizie. Astăzi, după cum puteţi constata din legile urbanismului şi administraţiei publice locale, arhitectul şef nu este decât un şef de serviciu, cu atribuţii neclare în ce priveşte capacitatea sa de iniţiativă politică şi strategică. Deşi teoretic acest lucru ar fi posibil, peste tot arhitectul-şef este identificat doar în capacităţile sale “tehnice”, ca subordonat direct al primarului şi nu ca un factor esenţial, cu anumită autonomie profesională. Practic, acesta nu poate fi decât un executant şi un controlor al diverselor procese de avizare şi autorizare. Bănuiesc ca neexistând capacitatea internă de întocmire, CGMB ar fi putut decide scoaterea la licitaţie publică a acestui proces. Acelaşi lucru ar fi putut să-l facă şi primarul căci conform legii urbanismului el iniţiază şi supune aprobării CGMB astfel de documentaţii. Bineînţeles, acesta o poate face dacă a prevăzut asta în buget, cu un an înainte, tot cu aprobarea CGMB nu? Am înţeles că s-a şi întâmplat scoaterea la licitaţie numai că din această procedură n-a rămas nicio urmă prin articolele de presă pe care le-am putea găsi la o căutare pe internet sau pe pagina primăriei, din care să vedem cine a fost cu iniţiativa şi cu ce sprijin în CGMB. Sau este şi nu găsesc eu? 

c. O strategie precum PIDU ar trebui să fie instrumentul de bătălie electorală al oricărui candidat la primărie iar prin alegerea acestui primar si al grupului său politic de sprijin, strategia este practic validată de corpul electoral. Ca principiu, o aşa angajare pe termen lung care să-l oblige si pe viitorul primar (dacă se schimbă mandatul) nu cred că s-ar susţine decât printr-un referendum local. Nu zic să fim ca elveţienii dar aţi prins ideea. În fine, nu este obligatoriu la noi aşa ceva dar parcă ar fi fost elegant să se procedeze în felul ăsta. Iar dacă primarul ar fi legat în campanie de o "mână dreaptă” în persoana unui personaj care să ocupe după alegeri funcţia de arhitect-şef atunci legitimitatea poate ar fi şi un pic mai mare (cumva ca la alegerile prezidenţiale în SUA unde exista o candidatură în binom – preşedite cu vicepreşedinte). Altfel, arhitectul-sef e un functionar pe care un primar il poate mosteni de la cel anterior.

d. Din câte înţeleg, oricum PIDU nu a fost adoptat încă de către CGMB până la această dată deci, cu atât mai puţin se poate invoca justa orientare a celor 6 PUZ ca aplicaţie practică directă a PIDU. (completare: PIDU s-a aprobat in aceeasi sedinta din 26.01.2016 in care s-au aprobat PUZ desi ar mai fi fost aprobat o data in 2012)

2. Fundamentarea istorică şi culturală 
a. Orice PUZ care călăreşte prin nişte zone protejate sau peste nişte monumente necesită avizul conform al Ministerului Culturii. Întotdeauna acest aviz se bazează în primul rând pe concluziile unui studiu de fundamentare istoric şi cultural care identifică valorile, constrângerile şi zonele fără astfel de restricţii. Pornind de la faptul că aceste PUZ nu sunt botezate a fi pentru zone protejate, în bibliografiile acestora se indică normele de întocmire pentru astfel de zone însă NICIUNUL nu are vreo astfel de documentare. Ceea ce este uşor bizar dat fiind că acestea sunt declarate a urmări “recuperarea identitară”. 

b. O aplicaţe practică a unei astfel de fundamentări s-ar fi simţit la Piaţa Cantacuzino, de exemplu. Dacă ştii din start că acolo a fost o baltă ce nu a fost deplin asanată până spre 1870 şi de unde anterior izvora un afluent al Dâmboviţei numit Bucureştioara, rezultă că ai identificat un factor de risc înainte de a face orice planificare şi lansare de temă. Îţi pui din start problema că o cuvă compactă din beton, mare şi adâncă, poate conduce la creşterea nivelului apelor freatice cu urmări directe în toate pivniţele şi fundaţiile clădirilor din preajmă, clădiri pe care vrei să le pui în valoare. Dacă la Sala Palatului ai putea să vorbeşti de drenuri şi scurgeri naturale ale acestor acumulări produse artificial, la Grădina Icoanei ar fi cam greu de făcut aşa ceva din punct de vedere tehnic. Ar fi rău să aprobi o documentaţie, să o finanţezi în execuţie şi pe urmă să constaţi că nu ai fonduri şi mijloace să remediezi daunele. Motiv pentru care am întrebat de studii geo preliminare. 

c. Lipsa fundamentării face ca obiectivele de “recuperat identitar” nu se cunosc de fapt, motiv pentru care şi limitele studiilor respective sunt arbitrare. Am subliniat că e ciudat ca să tratezi în două proiecte distincte nişte trasee care sunt frânte de Bulevardul Unirii deşi recuperarea lor identitară ar trebui să caute să refacă o legătură ruptă de Ceauşescu. Nu se ştie care sunt punctele culturale cheie (“ancoră” cum le denumeşte Mario Kuibuş) şi nici ce rol au ele în această strategie. Mi s-a spus că, de fapt, nici nu contează asta pentru că reglementarea PUZ se referă strict la spaţiul public – parcare, pavaje, trasee, detalii de amenajare la sol a străzilor şi pieţelor. Lucru accentuat de memoriile proiecteleor care vorbesc de redefinirea, restructurarea unei identităţi locale, nicidecum recuperarea ei. Ceea ce, sincer vă spun, sună fix la fel ca axa Uranus-Buzeşti, împotriva căreia se situează autorii PIDU. De aceea m-am intrebat pe ce criterii a fost emis avizul Ministerului Culturii in lipsa tuturor acestor date.

3. Argumentarea şi conţinutul 

a. M-ar fi interesat să aflu cum s-a determinat statistic nevoia de implemetare a măsurilor de trafic impuse, fie ele rutiere, fie pietonale. Nu există sau, cel puţin, nu am găsit interogări şi statistici sociologice din care să aflăm cine vrea să meargă pe jos, pe unde şi de ce nu o face în prezent. Nici traficul autoturismelor nu are astfel de căutări. De unde am tras eu concluzia ca aceste PUZ sunt fix la fel ca axa Uranus-Buzeşti dar in sens invers. Acolo s-a tăiat spunând că rezultatul va fi descongestionarea arterelor centrale (Victoriei si Magheru – Bălcescu – Brătianu) lucru care vedem că nu s-a întâmplat. La fel, nu a existat un calcul anterior. Aici se face la fel însă invers, suprimând un trafic auto fără a a estima corect rezultatele. Motiv pentru care am contestat nu atât utilitatea Podului Calicilor (pietonal) cât efectele pe care le va produce în traficul deviat suplimentar pe splai. Faptul că vor exista denivelări pentru limitarea vitezei va rezolva problema pietonilor, sigur. Dar cred că va produce nişte ambuteiaje infinit mai mari decât cele prezente pentru că nu putem garanta că oamenii vor renunţa la maşini. 

b. De obicei sunt sceptic atunci când văd proiecte cu ilustraţie flamboaiantă, cu maximă aglomerare de oameni fericiţi care fac numai lucruri frumoase în spaţiul public. Din experienţă, cred că astfel de ilustrări sunt menite de cele mai multe ori a lua ochii celui căruia i se prezintă spre aprbare proiectul cu pricina. De multe ori în spatele unui grup de prieteni entuziasti care-şi fac selfieuri pe vreun pod propus în ilustrarea acestuia se găsesc probleme tehnice ori de nerezolvat ori la nişte costuri care nu le fac rezonabile. Mai ales în final când, neexistând o prognoză corectă, rişti să constaţi ca nu trece nimeni pe acolo doar pentru că aşa ai decis tu ca proiectant şi ai ilustrat ca atare. De aceea am întrebat pe ce se bazează acest optimism din moment ce nu există niciun studiu de sondare preliminară care să ne ajute să înţelegem prihologia şi sursa publicului utilizator. Căci eu gândesc poate simplist şi afirm că nu există vad acolo unde nu există două puncte de interes A şi B între care pietonul să aibă interes să meargă sau acolo unde vadul nu este creat printr-o specializare anume (cârciumi grupate în Centrul Istoric de exemplu sau, în trecut, concentrarea pe străzi a unor magazine cu specific clar – consignaţii, materiale de construcţii, rochi de mireasă, ceea ce ar fi cumva un proto-mall în aer liber). 

c. Nu am fost atât de preocupat de tăierea arborilor pentru că, exceptând situaţiile când ar fi vorba despre arbori multiseculari, plantaţi de vreun important personaj istoric sau sub care s-ar fi întâmplat vreun eveniment special (să zicem că a fost spânzurat vreun haiduc de crăcile lui – exagerare evidentă), dacă nu ar afecta vreo parte de concepţie din vreo amenajare proiectată precum cea din Cişmigiu, atunci vorbim de o resursă regenerabilă. Dar nu ştim dacă ne aflăm în vreuna dintre aceste situaţii, iarăşi, din lipsa unui studiu istoric. 

d. Mă deranjează atunci când mi se vinde un produs care este împachetat cu nişte etichete iar conţinutul nu corespunde promisiunii acestora. Cred că nimic din ceea ce este prognozat şi prezentat în proiectele acestea nu are o garanţie că va produce efectele nobile urmărite. Singurul beneficiu clar va fi că se vor putea cheltui bani europeni pe nişte parcări subterane care, se spune, ar elimina maşinile de la sol. Trebuie spus că multe dintre maşinile de la sol aparţin locuitorilor zonei care, având în vedere epoca în care au fost construite imobilelele lor (pe care vrem să le “recuperăm”) nu au cum şi nu vor avea niciodată cum să-şi creeze spaţii de parcare de reşedinţă. Dacă aceste parcări ar veni într-un pachet care să arate că, printr-o măsură administrativă oarecare, aceste maşini ale rezidenţilor vor fi absorbite în aceste parcări atunci poate că aş avea mai puţine dubii. Aceste proiecte sunt însă unele comerciale în final iar parcările de la Universitate n-au rezolvat problema absorbţiei maşinilor de suprafaţă chiar dacă ele nu sunt ocupate la întreagă capacitate (cum e cazul şi la magazinul Unirea). Mario Kuibuş a şi spus în mod corect că aceasta ţine de o politică de management clară a spaţiului public din partea primăriei. Vedem că aceasta nu există şi nu va exista pentru că traficul auto este restricţionat teoretic în Centrul Istoric dar totuşi nu prea, maşinile taximetriştilor tind să aglomereze trotuarele şi chiar banda 1 a bulevardului Brătianu pe la Piaţa Romei şi aşa mi departe. De aceea sunt sceptic în privinţa argumentaţiei în raport cu beneficiile profeţite. 

Poate că ar mai fi lucruri de spus dar mă rezum la atât, nu ştiu cât de clar am putut să mă fac în discuţia directă. Oricum, nu contează, planurile au fost deja aprobate ieri, 26.01.2016 … E posibil si sa nu am eu deloc dreptate.

"RECUPERAREA IDENTITARA"

Asta este o sintagma care susura in urechile publicului credul caruia i se adreseaza Primaria Generala a Bucurestiului. 
Dupa cum ati aflat probabil, in ultimele zvarcoliri ale anului 2015, pe 29 Decembrie s-au respins niste PUZ-uri de catre CGMB. 
Sunt cateva proiecte dintr-un vast pachet numit PIDU, un concept strategic care are deja cativa ani dar despre care cred ca putini pot spune cum a aparut pe piata. O initiativa privata, un concurs, o licitatie, o nevoie a primariei ... ? Cautati pe internet si nu cred ca veti gasi ceva concret legat de asta, aici referindu-ma la originea sa juridica. Cate ceva se poate vedea comentat  la prietenul Popescu, de la Idei Urbane. In fine, nu despre PIDU este vorba ci despre aceste mladite ale sale, sase PUZ-uri despre care am aflat prin comunicarea interna a Ordinului Arhitectilor, filiala Bucuresti. Iata, extrase adresele acestor documentatii comunicate noua de OAR Bucuresti:

1.PLAN URBANISTIC ZONAL RAHOVA– URANUS– PIAȚA DE FLORI, SECTOR 5 (PUZ 1)–http://www4.pmb.ro/wwwt/L52/docs/04_20151106.pdf
2.PLAN URBANISTIC ZONAL PARC IZVOR – POD MIHAI VODĂ SECTOR 5 (PUZ 2)–http://www4.pmb.ro/wwwt/L52/docs/01_20151106.pdf
3.PLAN URBANISTIC ZONAL PIAȚA CONSTITUȚIEI – ANTIM– BD.UNIRII, SECTOR 5 (PUZ 3)–http://www4.pmb.ro/wwwt/L52/docs/03_20151106.pdf
4.PLAN URBANISTIC ZONAL PIAȚA CANTACUZINO – PIAȚA LAHOVARI, SECTOR 1 (PUZ 4)–http://www4.pmb.ro/wwwt/L52/docs/02_20151106.pdf
5.PLAN URBANISTIC ZONAL PARC SFINȚII APOSTOLI–PODUL CALICILOR, SECTOR 3 și 4 (PUZ 5)–http://www4.pmb.ro/wwwt/L52/docs/06_20151106.pdf
6.PLAN URBANISTIC ZONAL SPAȚIU PUBLIC SALA PALATULUI, SECTOR 1 (PUZ 6)–http://www4.pmb.ro/wwwt/L52/docs/05_20151106.pdf

M-am uitat cu o oarecare atentie la doua dintre documentatiile puse pe pagina primariei pentru dezbatere publica. Inteleg ca, de fapt, nici nu se poate vorbi despre dezbatere publica din moment ce nici macar indicatiile Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice 12 Bucuresti,Ilfov, Giurgiu n-au fost introduse in documentatia trimisa spre obtinerea AVIZULUI CONFORM de la Ministerul Culturii. M-am uitat peste PUZ Rahova - Uranus si peste cel cu Piata Cantacuzino. 

Am fost atat de nedumerit de maniera de abordare incat am scris urmatorul text catre OAR: 

"Va rog sa aveti amabilitatea sa ne informati ceva mai amanuntit in raport cu aceste PUZ indicate in mailul primit avand in vedere situarea lor in zone istorice sensibile si care au obiective cu diverse statute de protectie legala. Prin urmare, tinand cont de acest statut, poate ne puteti preciza cum apreciati initierea acestor proiecte fara o fundamentare care sa porneasca de la existenta valorilor culturale protejate in respectivele zone. Daca cititi memoriul primului PUZ (zona Rahova - Piata de Flori), punctul "2.1 Evolutia zonei" pare mai mult o gluma proasta, "o caterinca" - termen mai potrivit si care se incadreaza si in intelesul publicului mai larg. Imi permit sa fac aceasta incadrare dat fiind ca in capitolul cu "baza legala a elaborarii" este inclusa chiar si OG 47/2000 care stabileste modul de intocmire a documentatiilor pentru zonele incluse in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO desi cele mai apropiate monumente cu acest statut se afla in zona Brasovului ! 

Mai mult, din redactarea avizului DJCPCN a Mun. Bucuresti nu rezulta ca ar exista un studiu istoric de fundamentare. Cunoasteti autorul unei fundamentari preliminare conform metodologiei de intocmire a unui PUZ zona protejata (Ordin MTCT 562/2003 invocat in lista cu actele din baza legala)? Fac aceasta trimitere pentru ca, in conformitate cu legea urbanismului, fiecare monument istoric trebuie sa aiba un PUZ de reglementare a zonei sale de protectie. Pentru acest motiv, asimilez acest PUZ in dezbatere publica in sistemul zonelor protejate avand in vedere monumentele cuprinse in teritoriul delimitat. Probabil de aceea (lipsa fundamentarii) si este propusa o aberanta copertina care obtureaza fatada fostei Burse de Marfuri, obiectiv de mare importanta publica, conceput la originea sa in relatie stransa cu spatiul, ca element dominant al piatetei in care se afla. Dimpotriva, in cazul PUZ Piata Cantacuzino, data fiind suprapunerea peste o parte a zonei protejate nr. 34 Pitar Mos, exista din 2011 un studiu istoric de fundamentare elaborat cu ocazia intocmirii reglementarilor pentru aceasta zona de catre asocierea UAUIM - Quattro Design, printr-un contract lansat chiar de catre PMB. Documentatia de reglementare a ZCP 34 Pitar Mos care avea toate avizele primariei si Ministerului Culturii nu se afla printre sursele documentare ale acestui PUZ nou iar referirile la valorile culturale din zona prin noua documentatie sunt inca si mai inexistente - daca se poate spune asa - in raport cu materialul ce implica fosta Bursa de Marfuri. Mai mult, micro subcapitolul "2.1 Evolutia zonei" incepe cu o afirmatie stupefianta, anume ca parcelarul existent "s-a pastrat" de la planurile Borroczyn incoace. Astfel de abordari "de modernizare" a ceva insuficient cunoscut si inteles sunt, in opinia mea, absolut scandaloase, la fel ca in cazul fostelor Uzine Malaxa unde studiul istoric este o piesa pe parcurs, un accesoriu legal si nu una care sa determine de la bun inceput constrangerile ce rezulta din statutul de monument istoric. 

 Prin urmare, daca aveti idee pe ce s-a bazat evaluarea PUZ in cazul avizelor Ministerului Culturii (nota bene: evaluari la pachet, intr-o singura sedinta CZMI din 08.12.2014), sub semnatura carui specialist/expert atestat MCC, va rog sa faceti publice aceste "detalii" care par totusi importante pentru primul obiectiv al documentatilor - "recuperarea identitara". 

Cu stima, Adrian Craciunescu" 

In fine, am scris cam cu obida asa ca s-ar putea sa nu fi fost foarte coerent (poate din aceasta cauza nici nu a generat vreun raspuns in scris) dar zic sa las textul ca atare. Insa ar fi bine sa si ilustrez, aplicat pe Piata Cantacuzino.

Asta este din nota de fundamentare, unde se vede ca vorbele dulci "recuperarea identitara" sunt la loc de cinste. Se mai spune chiar in avizul de la arhitectul sef ca acest puz al Pietei Cantacuzino calareste peste niste zone protejate, una dintre ele fiind Pitar Mos (ZCP 34), o zona pentru care s-a intocmit toata documentatia necesara pentru reglementarea sa mai exacta, la nivel de PUZ, totul la solicitarea PMB, prin contract cu UAUIM. 

Cu toate ca aceasta lucrare contractata de PMB a avut toate avizele si urma doar sa fie propusa spre aprobare in CGMB, PUZ ZCP 34 a fost tras pe o linie atat de moarta incat cei care s-au ocupat de noua documentatie nici macar nu au mentionat printre sursele documentare faptul ca exista un studiu istoric si o analiza foarte complexa a acestui perimetru la care au lucrat cei de la Quattro Design. Rezultatul muncii lor ar fi fost si foarte usor de gasit pe internet, chiar pe pagina primariei! Uite, de exemplu asa: 

http://www.pmb.ro/servicii/urbanism/proiecte/files/126/ps/C.Studiu%20urbanistic%20ZP%2034.pdf

Daca oamenii ar fi avut decenta sa citeasca studiul de fundamentare si sa studieze plansele de analiza ale celor din asocierea UAUIM - Quattro Design, atunci poate n-ar fi aparut in memoriul lor segmentul asta penibil de text:

Cum adica parcelarul s-a pastrat de la Borroczyn si apoi s-a dezvoltat nereglementat !?? De aici si indoiala mea ca intocmitorul ar fi avut vreun specialist/expert atestat MCC in echipa caci nu cred ca respectiva persoana nu ar fi remarcat o asemenea ineptie in materie de istorie a locului.
Las la o parte toata dezvoltarea Parcului Ioanid sau Intrarea Armasului de mai tarziu dar pot sa subliniez aberatia rezultata din aceasta afirmatie prin detaliul asta de plan:

In planul asta se vede limita de PUZ cum traverseaza "zona dezvoltata nereglementat" a parcelarii Nationala din 1914 care a si dus la aparitia strazii Columb. Am si introdus asta in teza mea de doctorat cand vorbeam despre deschiderea de strazi noi, plansa 48:

Deci aia este o parcelare reglementata si casele construite acolo au fost realizate la mica distanta in timp unele de altele. De ce trece atunci o limita de teritoriu reglementat prin PUZ prin mijlocul a ceea ce a constituit o dezvoltare unitara si nu o cuprind cu totul? Pai pentru ca oamenii astia n-au dat doi bani pe caracterul locului. Pentru ei caracterul locului trebuie conturat, creat si restructurat, nicidecum "recuperat identitar".



Si, pana la urma, la ce sa ne mai obosim cu atate vorbe si istorii neinteresante? Caci trebuie facute niste parcari subterane si, daca va uitati repede peste aceste materiale (ca sa nu le zic PUZ), o sa vedeti ca pe langa ignorarea totala a identitatii care ar fi trebuit recuperata (ceea ce ar fi insemnat intai identificarea precisa a caracteristicilor pe care ne-am propune sa le recuperam - logic, nu?) mai au si acest mic detaliu in comun. Niste parcari subterane.
Niste Piete ale Universitatii recuperate identitar ...

CONFERINTA 5

In seara asta am mai avut o zicere publica, despre fapte si anecdote legate de numirea strazilor din Bucuresti si de numerotarea caselor prin secolul al XIX-lea.



Evenimentul fusese anuntat aici: https://www.facebook.com/events/454895441373011/

CONFERINTA 3

La vernisajul de la Casa Schiller n-am reusit sa ajung dar maine musai trebuie sa fiu la acest eveniment. Altfel ar fi ca intr-un vechi banc in care un pasager din spatele autobuzului ii striga unui om care alerga din greu sa-l prinda: "Nu mai fugi degeaba ca n-ai cum sa-l mai ajungi!" La care alergatorul asudat ii striga inapoi: "E musai, eu sunt soferul!". 

N-am terminat inca povestea pe care intentionez sa o spun maine asa ca ii dau bice cat se poate de tare ca multe sunt de spus dar nici nu vreau sa plictisesc ...

ORASUL UITAT - expozitie pe gardul sursei distrugerii

Sambata are loc vernisajul unei expozitii cu orasul distrus de megalomania lui Ceausescu si de cantatorii lui in struna. Expozitia este cu fotografiile document ale lui Dan Vartanian si se produce, timp de o luna, tocmai pe gardul sursei raului. Detaliile le gasiti la Bucurestiivechisinoi.ro si la pagina de Facebook a evenimentului.

Cantatorii in struna ai dictatorilor sunt mult mai scarbosi si mai condamnabili decat dictatorii insisi. Cei ce au si au avut curajul sa spuna sau sa arate raul sunt cei ce merita respectul nostru. Printre ei se afla Dan Vartanian .

LA RADIO

La invitatia dlui Rasvan Roceanu, realizator al emisiunii "Intalniri capitale" de la Radio Romania, Bucuresti FM, am fost astazi la studiourile din General Berthelot pentru a inregistra o emisiune programata in aceasta seara, cu incepere de la ora 20.30. Asadar, "care puteti si aveti posibilitatea", ma puteti asculta cum bat campii pe tema patrimoniului, in aceasta seara, de la 20.30, pe frecventa 98,30 FM (daca sunteti in masina ori langa un radio) sau chiar online. 

GALANTARUL DE SAMBATA XXIII

Prietenul Dan Rosca mi-a trimis imaginea de mai jos, cu rugamintea sa-i dau cateva date despre ea, in ideea ca-i voi confirma informatiile pe care deja le-a strans. Pentru ca iar scrie ceva, drept care ii urez spor!

Cladirea este disparutul magazin Au Bon Gout, pe locul caruia s-a ridicat - la nici 30 de ani de la inaugurare - cunocuta Banca Crhrissoveloni din strada Lipscani. In imaginea trimisa de Dan se vede in dreapta si cladirea despre care am scris la Galantarul de Sambata XXII bis si la Galantarul de Sambata XXII. Aveam informatii. Cladirea a fost comandata de Albert Ascher (mai era si un alt Ascher - Moreno S. - coproprietar la asa-zisul Han Gabroveni ce construia in Gabroveni pe la 1903) printr-o cerere din noiembrie 1893.

Proiectul e semnat de arhitectul Filip Xenopol si s-a realizat probabil in 1894. Iat amai jos un extras cu fatada si detalii ale galantarelor in plan, vedere si detaliu de usa. Interesant e ca magazinul avea niste usi centrale dar si usa din extrema stanga a fatadei. Usa din extrema dreapta, cea sub care e si semnatura arhitectului, dadea la traditionalul gang, foarte lung, spre scara de legatura cu etajele.

Documentele mele sunt de la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 15/1893

MICUL PARIS versus MICUL ALCATRAZ

În ultima vreme am susţinut cu mai multe ocazii ideea ca sintagma “Micul Paris” este corectă dar din cu totul alte motive decât lumea are tendinţa să creadă. Lumea înţelege prin această sintagmă că la Bucureşti se vorbea franceză pe stradă, că arhitectura e ca la Paris şi că istoria arhitecturii este marcată de arhitecţi francezi sau de cei români care au învăţat meserie la Paris. Nu că ar fi neapărat false în totalitate aceste ipoteze însă eu nu cred că acestea sunt motivele corecte. Da, franceza era destul de răspândită, dar asta era chiar şi la ruşi sau în Polonia în epocă. Eminescu a studiat însă mai mult către Viena, Regele Carol era neamţ şi mulţi politicieni marcanţi, în special din zona moldoveană a vechiului Regat, erau germanofili. Dacă pălăriile erau poate după moda franceză, tot ce era tehnic – maşini agricole, produse de siderurgie, căi ferate, material rulant de orice fel – venea cam din Austro-Ungaria, din Germania sau din Marea Britanie. Arhitectura este destul de specifică zonei central-europene, nu neapărat de origine franceză iar în Bucureştii care au început să se pretindă “Micul Paris” era plin de arhitecţi germanofoni (fie că erau de origine "nemţească" cum bine a subliniat si dl. Emanuel Badescu intr-un articol, fie că erau poate evrei din părţile austro-ungare) iar cei francezi, deşi celebri, erau totuşi minoritari. Mai ales începuturile ordinii administrative aduse de Kiseleff au fost marcate de nume nemţeşti aproape în exclusivitate iar asta se vede în galeria de semnături de la arhivadearhitectura.ro . Printre arhitecţii români şcoliţi în străinătate se găsesc foarte mulţi care să fi studiat la Paris dar nu trebuie uitat că Alexandru Orăscu a studiat la Berlin iar alţii au studiat şi în Italia sau Elveţia (poate cel mai celebru exemplu fiind Marcel Iancu). Pe scurt, părerea pe care am expus-o şi pe care o consider corectă este că “Micul Paris” a devenit porecla Bucureştilor pentru că aici s-au implementat absolut toate operaţiile radicale de transformare urbană pe care Baronul Haussmann le-a aplicat la Paris – tăieri substanţiale în ţesutul istoric pentru noi bulevarde cu exproprieri masive, regularizarea cursului Senei, ample măsuri de canalizare şi alimentare cu apă. La Bucureşti s-au făcut toate acestea într-o măsură pe care nu cred că o putem regăsi în alte capitale ale vremii. Şi spun asta pentru că, pe lângă toate astea, legislaţia românească a fost copiată, aproape mot-a-mot (ca să fiu lingvistic în temă) din cea franco-belgiană. Regulamentele de înfrumuseţare a oraşului sau cel pentru igienă din anii 1860-1870 nu lasă loc de comentariu în acest sens. Să nu uităm nici faptul că atunci când s-a făcut reforma monetară care a introdus leul, paritatea monedei a fost 1:1 cu francul francez. 

Astea cred că sunt motivele reale pentru care Bucureştii erau "Micul Paris". 

Acum aş detalia în imagini. Bucureştii, în profunzime, erau un loc în care casele erau predominant plasate în verdeaţă, indiferent aşezate faţă de stradă de cele mai multe ori, relativ modeste. 

Nici când s-a impus o regulă urbanistică iar casele au fost aduse pe aliniament, aspectul nu s-a schimbat radical în sensul arhitecturii pariziene care presupunea front continuu, multe etaje, finisaje din piatră şi alte asemenea lucruri care nu se găsesc în oraşul profund românesc. Casele româneşti din Bucureşti aveau ferestre generoase la stradă, aveau împrejmuiri transparente, verdeaţa era încă dominantă pe parcelele private aşa cum la Paris nu era cazul.

După cum vedem chiar la casa lui Ion Mincu, arhitectura n-are a face cu Parisul deşi Mincu studiase acolo. Mai mult, casa fisese iniţial construită de un arhitect italian, Gaetano Burelli.

După ce Mincu, Socolescu şi alţii au lansat moda neoromânească de la finele secolului al XIX-lea mai avem a zice ceva despre un mic Paris? Chiar şi în perioada interbelică, dincolo de marile bulevarde centrale, imobilele moderniste aveau un gard încă şi mai transparent iar detaliile de arhitectură, care fac o a doua marcă bucureşteană, sunt relativ greu de găsit la Paris. Devin din ce in ce mai greu de aflat si aici.

Acum, însă, nici nu mai are sens să vorbim despre un mic Paris căci oraşul a devenit din ce în ce mai mult un Mic Alcatraz dat fiind că societatea s-a cam schimbat radical. Nici gardul nu se mai poate menţine transparent către verdeaţa curţii (care oricum a cam dispărut) iar orice gol către stradă este musai să fie obturat.

Lucrurile au evoluat treptat, prin mici obturări, cu menţinerea unor detalii şi tipologii, cât de cât: 

Acum lucrurile s-au radicalizat şi au devenit regulă: 

Ba chiar s-au consacrat în arhitectura nouă: 

N-am dubii, trăim deja în Micul Alcatraz pentru că Micul Paris, cu civilizaţia, educaţia, bunul simţ, politeţea siguranţa şi plăcerile vieţii în mahalalele bucureştene au murit de mult, înecate în coji de seminţe şi în susur de manele.