Se afișează postările cu eticheta jurnalism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jurnalism. Afișați toate postările

marți, 29 mai 2018

VECHIMEA-I RELATIVĂ, DUPĂ ŞCOALA FIECĂRUIA

Am văzut o ştire care m-a întristat şi m-a şi amuzat în acelaşi timp. M-a întristat pentru că centrul oraşului Timişoara e la fel ca lipscănia din Bucureşti în ce priveşte deţinătorii de imobile şi locuitorii. Care locuitori le macină pe amândouă. M-a amuzat pentru că am văzut titlul şi am auzit comentariul jurnalistei. Casa din ştire are "câteva sute de ani". Aspectul e confirmat de o cetăţeancă intervievată care spune că sigur că e veche pentru că "noi când ne-am mutat aicia era ... e vechi, vechi".

(cine nu vede materialul video din articol, poate vedea pe youtube: https://www.youtube.com/watch?v=SeSNTdq46ZY)

(folosesc fotografia de pe opiniatimisoarei.ro, unde au mai fost prezentate astfel de cazuri)

Mă duce găndul la rubrica lui Răzvan Exarhu de la "Morning glory" (la Rock FM, matinal) zguduitor dar cutremurător intitulată "Şcoala ajutătoare de presă". Şi de aceea, îmi şi exprim nemulţumirea pentru felul cum vede Răzvan Exarhu educaţia şcolară de la noi. Ca mulţi alţii el face apologia şcolii ca simplă producătoare de mână de lucru specializată. Pe ideea că materiile studiate nu-şi mai au locul pentru că meseriile de azi şi de mâine n-au nimic de a face cu acele materii – probabil istoria ori alte discipline umaniste. Ce s-a întâmplat oare cu şcoala care produce CETĂŢENI !? Care produce oameni care înţeleg ce văd şi ce aud în jurul lor şi fac parte dintr-o societate în care contează şi altceva decât manelele de azi, manelele de ieri fiind deja vechi?

luni, 6 aprilie 2015

LA RADIO

La invitatia dlui Rasvan Roceanu, realizator al emisiunii "Intalniri capitale" de la Radio Romania, Bucuresti FM, am fost astazi la studiourile din General Berthelot pentru a inregistra o emisiune programata in aceasta seara, cu incepere de la ora 20.30. Asadar, "care puteti si aveti posibilitatea", ma puteti asculta cum bat campii pe tema patrimoniului, in aceasta seara, de la 20.30, pe frecventa 98,30 FM (daca sunteti in masina ori langa un radio) sau chiar online

vineri, 9 ianuarie 2015

DESPRE ADEVARURI NEADEVARATE

Sunt absolut revoltat de felul în care Nicuşor Dan, pe care credeam că-l cunosc, pare că luat-o pe câmpii într-o postare a sa propagată prin Facebook şi care apare preluată de diverse canale media (dacă nu folosesc Facebook, în ciuda unei pagini existente legată de blog, aflu doar indirect). Sunt 7 puncte prin care, în esenţă, ca urmare a faptului că a fost proaspăt numit consilier prezidenţial, prof.dr.arh. Sergiu Nistor este terfelit în noroi în mod gratuit. În acest tragic context internaţional cu atentatul de la Paris, aproape că-mi vine să spun şi eu: “Je suis Sergiu!” 
Sunt puţin în clocot acum şi nu am timp să iau pe rând acele 7 puncte dar o voi face într-un articol separat, cât de curând, cu atât mai mult cu cât în mai toate punctele respective mă simt atacat eu însumi. Până atunci am să arăt pe propria-mi piele cum se poate induce în mod manipulator ideea că cineva ar putea fi un ticălos care sapă monumentele la rădăcină, via aceleaşi “surse de informare”. Am mai explicat maniera asta prin care “jurnaliştii loveşte şi loveşte din nou”. A face însă o ştire din preluarea unor acuzaţii nefondate, spunând că “acuzatul” a refuzat să comenteze şi plasându-le apoi pe o agenţie de ştiri, împachetate astfel încât lucrurile să pară un adevăr irefutabil, mi se pare din nou o mostră de caracter dubios, specific jurnalismului de tipul “a zis ăla ceva despre celălalt”. Iată, mai jos, cum se face o manipulare, într-o prezentare sumară.

Pornesc de la un raport al unei asociaţii non-guvernamentale (Pro.Do.Mo) care a fost sursa uneia dintre acuzaţiile lansate de Nicuşor. El spune că: 
“In 2014 ICOMOS (Consiliul International al Monumentelor, pe langa UNESCO) a dat o rezolutie care condamna distrugerea patrimoniului istoric din Bucuresti. Nu a facut-o la propunerea reprezentantului sau din Romania, Sergiu Nistor (asta era atributia lui, sa apere patrimoniul din Romania) ci la apelul disperat al unui ONG (ProDoMo). Sergiu Nistor a mai si fost ofuscat ca n-a fost instiintat pe ProDoMo” 
Păi să vă spun de ce sunt eu “ofuscat” în acest caz. Raportul de la care a pornit acea “rezoluţie”are aceste date de identificare:
 
Din ce spune Nicuşor aş vrea să arăt întâi şi întâi că nu tot ce zboară se şi mănâncă.
1. Raportul cu pricina nu a făcut obiectul unei rezoluţii ICOMOS ci a fost băgat “pe sub mână” unui comitet ştiinţific al ICOMOS care a avut întâlnirea anuală la Budapesta în septembrie 2013 şi care s-a gândit să-l susţină ca atare. E vorba de CIVVIH, comitetul pentru oraşe istorice. Nu merge siteul lor dar vedeţi o legătură de la ICOMOS Australia ca să înţelegeţi despre cine este vorba. Deci a se reţine că nu e vorba despre ICOMOS ci doar despre unul dintre comitetele ştiinţifice ale sale, aşa cum este şi ICLAFI, comitet din care fac şi eu parte, suficient deci încât să ştiu cum funcţionează ICOMOS.

2. “Ofuscarea” nu era numai a preşedintelui Comitetului Naţional Român ICOMOS ci a noastră, a majorităţi membrilor, mai ales ca urmare a modului cel puţin neelegant în care Pro.Do.Mo a ales să se comporte apoi în public, ca o găină care se agită mult când produce un ou. Deci supărarea în sânul ICOMOS România era strict faţă de modul intern necolegial de a face declaraţii de la nivelul unui comitet ştiinţific despre situaţia dintr-o ţară, fără consultarea prealabilă a comitetului naţional ICOMOS din acea ţară, cu atât mai mult cu cât în acel comitet ştiinţific internaţional noi nu avem reprezentant. Aşa ceva nu se face. Punctul nostru de vedere, care nu contrazicea esenţa apelului, este că lucrurile nu se rezumă doar la Bucureşti ci sunt un simptom al unei situaţii naţionale pe care nu o semnalează salvator şi “disperat” doar Pro.Do.Mo. ci au făcut-o de-a lungul timpului şi alţii – OAR, UAR, Comitetul National Român ICOMOS, Pro Patrimonio. Am pus mai sus cuvântul rezoluţie între ghilimele pentru că, în realitate, rezoluţiile le adoptă doar Adunarea Generală şi nu un comitet sau altul. Comitetul ştiinţific poate adopta cel mult “luări de poziţii” sau poate încheia vreun simpozion cu “declaraţii”şi asta doar în ce priveşte domeniul său de activitate, nu în numele ICOMOS în ansamblul său. Poate şi de aceea regulile interne stabilesc faptul că rapoartele anuale de activitate ale acestor comitete ştiinţifice sunt aprobate sau nu de către structurile de conducere ale organizaţiei internaţionale. Puteţi parcurge aici o rezoluţie în care se poate constata unde apare “statement” şi unde apare “rezoluţie” când se face o trecere în revistă a abordărilor anterioare asupra subiectului Roşia Montană. Asta ca să fie şi mai clar nivelul de înţelegere a mecanismelor pe care-l manifestă unii care propagă tot felul de lucruri în societate. Mai ales că această diferenţă a fost comunicată iar afirmaţiile sunt în continuare pe linia că “ICOMOS a dat o rezoluţie”.

Dar să revenim la fondul problemei, la conţinutul acestui raport. Acesta pare foarte minuţios, cu note de trimitere către surse, cu “studii de caz” documentate foto. Pare o colecţie de adevăruri. De fapt e o colecţie de păreri, cu care în mare parte pot fi chiar şi de acord, dar care rămâne o colecţie de păreri, aşa cum este şi colecţia de păreri mult mai consistentă pe care o alcătuieşte pachetul de peste 300 de articole ale acestui blog nefinanţat de nimeni. Printre aceste păreri din respectivul raport se află însă multe interpretări eronate ale situaţiilor, ca să mă exprim aşa. Mă leg doar de cele care mă privesc în mod direct, una a zonelor protejate detaliate de UAUIM şi cealaltă a casei din Şelari 14, lucruri despre despre care am scris şi am şi completat pe blog în ultimii trei ani.

Se vorbeşte aici despre o iniţiativă a primăriei de a detalia 3 zone protejate dincolo de nivelul insuficient de a determina nişte case nedemolabile (cu roşu), unele aşa-şi-aşa (portocaliu) şi unele "naşpa rău" deci demolabile (cu gri), determinare făcută astfel inainte (in alte 12 zone) si care nu clarifică de fapt deloc modul în care trebuie acceptată dezvoltarea unei astfel de zone. Proba faptului că lucrurile nu sunt suficient de clare nici cu o astfel de detaliere este chiar o semnalare din cursul acestui raport, a demolării unei case din zona Domenii (o astfel de zonă detaliată ca analiză a valorilor), strada Sandu Aldea. Casa, nefiind monument, nefiind marcată cu roşu, a fost în cele din urmă demolată, la fel ca multe alte cazuri în alte zone protejate astfel analizate pentru a determina clasele de valori din interiorul lor. Uitaţi-vă ce se întâmplă într-o altă astfel de zonă detaliată pe analiză de valori – Vatra Luminoasă. Ştim că unele case cu portocaliu pot fi modficate dar nu ştim în ce măsură iar rezultatele acestei ambiguităţi vorbesc de la sine, ca să nu mai zic de presiunea pusă pe funcţionari care nici nu se pot opune dar nici nu au reguli pe care să le indice ca măsuri alternative pot aviza şi apoi autoriza. Planşele acestor 12 planşe spun doar atât: “se poate”. Iar dacă se poate … În aceste condiţii, a susţine că detalierea la nivel de parcelă la care am lucrat şi eu alături de Sergiu Nistor şi de alţi colegi este o “derogare”, asta cred că este o poziţie rău-voitoare sau manipulatoare. Aş spune chiar că este o prostie şi o dovadă de incultură dar ştiu că autorii raportului nu sunt nici proşti şi nici inculţi astfel că rămâne doar varianta spiritului fundamentalist rău voitor ce poate justifica afirmaţiile de acolo. Mai mult, per ansmblu, la nivelul acestor zone, coeficientul de ocupare a terenului în propunerea “derogatorie” este chiar mai mic decât cel iniţial. În realitate, de exemplu, PUZ ZCP10 – Dorobanţi, la care am lucrat, are CUT mediu propus de 2,3 ceea ce constituie o scădere substanţială faţă de CUT mediu permis de actualul regulament care este 3,2 în condiţiile în care, fără a exista nişte reale oprelişti administrative, orice proprietar poate forţa atingerea acestui maxim, ceea ce s-a şi întâmplat în unele locuri. Eu zic că, parafrazând pe Mies van der Rohe, este un caz în care “less pare că e more”. Manipulare sau ce?

Apoi, crème de la crème în raport:
“Odată regulamentele aprobate de Consiliul General, elaborarea unor Planuri Urbanistice Zonale, care derogă de la indicatorii urbanistici ai zonei protejate nu mai este necesară. Derogările devin lege.”
Cu alte cuvinte i-am servit pe rechinii imobiliari pentru că suntem nişte nemernici, nu-i aşa? Până în urmă cu un secol, pentru aşa şopârlă puteai să-i plezneşti peste faţă cu mănuşa şi apoi să-i rogi să-şi aleagă armele şi locul … Asta este însă nu o răutate ci o mostră de totală neînţelegere a regulilor democratice care asigură viaţa în comun într-o localitate, oricare ar fi aceasta. Spun asta pentru că explicaţiile au fost date acestor persoane cu mult înainte de apariţia raportului. În primul rând trebuie spus că oriunde în lumea asta, o documentaţie de urbanism este expresia voinţei societăţii locale concretizată printr-un act administrativ produs de aleşii săi şi care are o valabilitate limitată în timp. Adică se aprobă pe o perioadă determinată de timp de către consiliul local, prin hotărâre. Documentaţia de urbanism – PUG, PUZ - nu e veşnică pentru că atât oraşul cât şi societatea se schimbă inevitabil. Nici măcar o lege nu e veşnică, ea e în vigoare atât timp cât nu este abrogată sau amendată printr-o altă iniţiativă legislativă. Nici legile şi nici reglementările urbanistice nu sunt Legile lui Moise aşa cum încearcă raportul să sugereze. E de bun simţ, nu trebuie multă şcoală ca să înţelegi acest principiu. Ni se insuflă însă ideea că reglementările globale care au dat chix în majoritatea cazurilor cunoscute a celor 98 de zone protejate bucureştene şi care au fost adoptate în anul 2000, sunt “lege”. Se uită faptul că aplicând strict ceea ce ar permite regulile din unele zone protejate, aşa cum sunt ele acum, se poate ajunge la situaţii aberante. Chiar autorii acestui raport care susţine aplicarea strictă a “legii” sar în sus când aplicarea ei nu satisface concepţiile lor estetice. Am mai spus că exact acesta este cazul la Restaurantul Cina unde autorii raportului cu pricina sunt oripilaţi de înălţimea solicitată într-o documentaţie PUD deşi aceasta este chiar mai mică decât ce spune regulamentul pe care îl susţin ei!!! Am spus şi o repet, aplicarea strictă a regulamentului acolo ar conduce la monstruozităţi deşi nici înălţimea, nici POT şi nici CUT n-ar ieşi din ce prevede “legea”.
Sursa: http://alternativ.ro/info/planuri-urbanistice-zonale-controversate-in-dezbatare-la-primaria-bucurestiului Articolul respectiv e chiar hazliu daca iti inchipui ca cineva poate face referire la Atheneu in termeni de "etaje" -  "doua etaje mai inalt decat Ateneul" ! Daca P+3 sau P+4 inseamna cu doua etaje mai mult decat Ateneul atunci Athenee Palace, cu P+6 e de-a dreptul Empire State Building in capul oamenilor astora

Imaginea acestui articol indica 20,5 m la cornisa in timp ce regulamentul zonei in vigoare, "legea" (cum spun raportorii) indica maxime mai mari la care se adauga si posibilitatea etajelor retrase permise peste cei 22 de metri aplicabili tronsonului de Cale a Victoriei.
Pe scurt, partea asta din raport pare o frustrare a unora cuprinsă într-un text sumar, împănată cu citarea unor surse al căror conţinut pare că n-a fost nici citit şi nici înţeles, cu ilustrarea unui “studiu de caz” care nu are legătură cu fondul textului pentru că este vorba de o cu totul altă situaţie atât de context urban cât şi de reglementare. Se omite, de exemplu, să se spună că acea casă demolată din strada Sandu Aldea era practic singura clădire retrasă mult din aliniere, toate clădirile vecine fiind bloculeţe moderniste la o aliniere uniformă la vreo 2-3 metri de la stradă, cu regim de înălţime mediu de P+2 faţă de acea clădire care era în regim parter şi care era aflată în mod fatal şi pe o parcelă mai mare decât restul, deci mult mai “ofertantă” pentru investiţii, ceea ce a şi condamnat până la urmă acea clădire cu totul comună. Cine nu mă crede poate merge pe Google maps şi vede încă fantoma acelei case în contextul ei precum şi diversele şantiere care erau deja în curs la numerele mai mici. 

Dar destul despre aprecierile urbanistice neavenite (spun asta pentru că autorii giraţi prin semnătura dnei preşedinte al Pro.Do.Mo. n-au studii de specialitate în domeniile în care se pronunţă atât de apăsat)! 
Să vedem cum se vinde un adevăr despre o casă demolată prezentată în acest raport – Şelari nr. 14. Am publicat aproape integral studiu istoric pe care l-am făcut şi apoi am şi completat cu o documentaţie pe care am ratat-o iniţial în arhive dar care nu face decât să confirme concluziile pe care deja le trăsesem relativ la evoluţia şi la valoarea culturală cuprinse în acea clădire. Raportul face trimitere la studiul meu, preia câteva imagini şi apoi spune două dude.
Prima dudă este că acea clădire a fost construită între 1840 şi 1870 cu trimitere directă a acestei afirmaţii către studiul meu. Cu alte cuvinte EU AŞ FI SPUS ASTA. Oare? Contează oare să mai şi citeşti ce scrie în materialul la care faci trimitere transformându-ţi astfel scrierea într-o lucrare onorabilă? Pă să vedem ce am spus eu. Dar nu numai ce am scris căci am pus-o şi în grafică, tocmai pentru a lăsa şi pe cei care nu ştiu să citească să înţeleagă ce am vrut să spun.
Deci NU! Eu am spus altceva în realitate şi am şi probat ce am spus cu documente de arhivă şi cu explicaţii referitoare la detaliile constructive prezente atunci în casa respectivă.

A doua dudă este aceea că eu aş fi “admis independent şi contradictoriu faţă de lege posibilitatea demolării acestui imobil”. Adică sunt pe lângă lege, altă afirmaţie jignitoare pentru care, dacă era vreun document mai vânturat public, ar fi trebuit să mă gândesc la o acţiune în instanţă pentru defăimare. N-am încălcat nicio lege chiar dacă mi-am permis să fiu independent cum încerc să fiu întotdeauna. E ca şi cum această organizaţie l-ar acuza pe Copernic că este independent faţă de lege dat fiind că biserica decretase faptul că pământul e în centrul universului iar el se încăpăţâna să demonstreze că nu e aşa. Să o luăm încetişor. Imobilul face parte din zona centrului istoric care a fost subiectul studiilor urbanistice P.U.Z. - Zona Centrului Istoric al Municipiului Bucureşti, aprobat prin H.C.G.M. nr. 252/20.12.2004 şi de PUD – zona pilot, cu detaliere pentru un perimetru care cuprinde inclusiv această adresă. Culmea e că am şi lucrat la astea deci ştiu exact şi din interior ce şi cum s-a făcut atunci, în urmă cu peste 10 ani. Documentaţia de urbanism a fost făcută atunci doar pe baza unor cercetări anterioare, din 1995 – 1996 (la care culmea, am lucrat de asemenea pe când încă mai eram student) care a produs nişte fişe şi nişte baze de date de arhivă culese de dna Cezara Mucenic şi de dl. Prof. Dr. arh. Nicolae Lascu. Apoi au fost inspecţii vizuale pe teren pentru a le actualiza dar în multe clădiri nu s-a putut intra. Cu alte cuvinte, au existat suficiente evaluări pe bază doar de planuri, de cunoştinţa existenţei unor anume etape de autorizare pentru unele dintre clădiri, de date care erau deja publicate pe ici pe colo în legătură cu clădiri mai importante din centru. Dar atât, nu au fost niciodată studii istorice de detaliu punctuale şi nici informaţii exhaustive despre starea şi configurarea internă a imobilelor din acest perimetru. Bref, chiar şi aşa, concluziile “legii” de care vorbeşte raportul Pro.Do.Mo nu sunt nici pe departe aşa cum sunt prezentate acolo. PUZ invocat cu ghilimele nu vorbea despre acest imobil ca fiind “nedemolabil, singurele intervenţii posibile fiind: conservare, restaurare şi punere în valoare”. Prevederile se văd în extrasul din planşa de reglementare de unde se distinge, pe codurile de culoare prezente acolo, că se putea demola partea cu galben, că partea cu portocaliu mai intens se putea remodela iar faţada trebuia restaurată. Concluziile studiului meu nu sunt chiar foarte departe de aceste reglementări care sunt consemnate şi în fişa de zonă. După cum se vede, clădirea nouă are cum spune acolo, P+2 cu al treilea etaj retras şi nu depăşeste CUT 2,5. Regretul meu este că s-a demolat mai mult decât “am admis” eu şi că s-a optat pentru o reconstituire aproximativă a faţadei, chestiune care nu mi se poate în niciun fel imputa mie.

Dar să revenim la totala neînţelegere a modului cum merge administrarea unui astfel de proces de autorizare. Ce treabă are ce “am admis” sau “n-am admis” eu dacă studiul meu e doar o parte dintr-un proiect al unei investiţii? Ce contează ce “am admis” eu până la urmă din moment ce toate concluziile mele sunt filtrate de o comisie zonală a monumentelor istorice, de un aparat administrativ al direcţiei pentru cultură, trece prin filtrul aparatului de autorizare al primăriei şi apoi este semnat de arhitectul şef şi de primar ? Pe ce planetă trăiesc aceşti raportori? Colac peste pupăză aprecierile acestora sunt şi stupide având în vedere că documentaţia aia, “legea” cum ar veni, este aprobată de CGMB tocmai în 2004 cu o perioadă de valabilitate de 5 ani. Dacă în 2009 această documentare expira atunci ce legătură aveam eu cu eventualele constrângeri despre care tocmai am arătat că nici nu erau precum grăiesc cu adevăr raportorii? Regulamentul ăla era caduc de aproape 3 ani iar autorizările se fac din nou după ultra generalul regulament de zonă protejată Lipscani nr. 26. care nu are nicio planşa de detaliere a valorilor, nicio referire punctuală la imobile separate dar care e parte a PUG. Deci autorităţile aveau nevoie de o evaluare ca să compenseze lipsa de informaţii pe care să-şi bazeze actele administrative. Nu am ce să comentez mai mult, am făcut o evaluare corectă, cum nu se face în mai niciun studiu istoric din piaţă (că mi-a fost dat să văd destule alte asemenea studii). Evaluarea mea era corectă şi echilibrată, susţinută cu documente şi perfect argumentată în toate punctele prevăzute de normele legale în vigoare. Părerile de pe scaunul raportorilor n-au nicio justificare, sunt bazate pe afirmaţii deplasate şi lipsite de temei real şi susţin inept că o construcţie pentru care autorităţile emiteau încă de acum o sută de ani somaţii pentru caracterul ei insalubru, caracter devenit în timp încă şi mai insalubru, trebuia menţinută ca atare. Cine nu mă crede vede documentarul foto cuprins în studiul meu, cu toate comentariile necesare. Deci trebuia “să nu admit” demolarea şi să susţin, în ciuda evidenţelor, că acea construcţie trebuia menţinută. OK, dar pe banii cui, ai lor !? 
Pe scurt, din acest raport reiese că sunt un tartor al distrugerii patrimoniului care încalcă “legi” aşa, în general. În realitate reglementările invocate nu numai că erau cu totul altele dar mai erau şi expirate de multă vreme iar ideea susţinută de acuzatori conform căreia clădirea trebuia neapărat menţinută nu este suţinută cu niciun argument, altele decât interpretările pe care tocmai le-am denunţat

Mă opresc aici şi promit să revin asupra celor 7 puncte de noroi asupra lui Sergiu Nistor cu care am început şi care sunt la fel, acuzaţii bazate pe adevăruri garnisite cu exagerări si pe alocuri chiar denaturări grosolane ale realităţii ceea ce le face în final ADEVĂRURI MINCINOASE. 
Regret să spun aceste lucruri pentru că nu numai că l-am susţinut şi l-am votat dar i-am mai şi apărat punctele de vedere ori de câte ori preopinentul meu, oricare ar fi fost acela (unul dintre ei este prietenul Hungry Mole), îl acuza pe Nicuşor Dan de extremism intelectual. Sper că nu a luat-o pe acest drum al fundamentalismului de care l-au acuzat mulţi înainte pentru că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune iar astfel de atitudini te împiedică să vezi limpede şi raţional, aşa cum te-ai aştepta de la un matematician. 
Regret ca aparenta intentie de a intra in politica a lui Nicusor are nevoie de astfel de artificii de comunicare pentru a iesi cu ceva in fata. Nu cred ca asa se face onest politica.

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Un BEC incompatibil

Ne aflăm în faţa unui abuz evident, o nedreptate ce i se face lui Mircea Diaconu, un triumf al poliţiei politice şi al propagandei băsiste care a otrăvit această ţară în ultimii ani. BEC respinge candidatura lui Mircea Diaconu cântând în strună propagandiştilor de la ANI şi împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti care constată firesc faptul că Mircea Diaconu a fost găsit de ÎCCJ ca fiind incompatibil dar că asta nu-l decade automat şi din dreptul de a fi ales, aşa cum ar trebui să vadă orice om normal la cap citind articolul din lege pe baza căruia a fost condamnat Mircea Diaconu. Înainte de a analiza problema aş face o mică paranteză şi să constat că nu ştiu cum se încadrează “situarea în incompatibilitate”, adică nu cred că este o contravenţie sau o infracţiune aşa că dacă este doar o abatere disciplinară atunci spiritul articolului 53 din Constituţie mă face să cred că interdicţia de a candida ar fi disproporţionată în lege. 
Numai că, dacă te uiţi la lege şi, mai ales, la istoricul său, poţi să-ţi dai seama că la origine legea nu restrângea în niciun fel drepturile electorale ale celor găsiţi incompatibili ci, în fapt restrângea accesul la funcţii publice de autoritate. Iar funcţiile de autoritate sunt enumerate în mod explicit în legea 161 din 2003, în general la articolul 81 şi în particular pentru incompatibilităţile senatorilor şi deputaţilor în articolul 82. În acel articol, relativ la incompatibilitate, alin 1) spune la punctul a): 

“a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice

adică excat cazul lui Mircea Diaconu din postura de director al instituţie publice care este Teatrul “Nottara”. Dacă citeşti doar asta e în regulă. Numai că teatrul este o instituţie care se încadrează în domeniul “creaţiei literar-artistice” despre care vorbeşte în mod special, cu scop de exceptare a incompatibilităţii, acelaşi articol la alin. 3: 

“(3) Deputaţii şi senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.” 

Îmi închipui că din acest motiv Senatul, la întrebarea lui Mircea Diaconu, i-a spus să stea liniştit pentru că nu e incompatibil. Vreau să spun că şi incompatibilitatea în sine mi s-a părut un abuz, un abuz de la care mă aşteptam având în vedere cuibul securisto-băsist de la ÎCCJ. Asta pentru că insituţia publică numită "teatru" se înscrie în categoria care se ocupă cu creaţia literar-artistică dacă suntem cu toate minţile acasă. Dar până şi ăştia de la ÎCCJ, găsindu-l incompatibil, nu i-au făcut o culpă lui Mircea Diaconu şi, în niciun caz nu i-au interzis să candideze ci doar l-au găsit (abuziv insist eu) incompatibil. Punct. Numai ANI şi BEC interpretează legea în schimonosirea logicii care are două explicaţii posibile: creierul extrem de nefuncţional sau reaua-voinţă. Cum creierul lor nu poate fi considerat extrem de nefuncţional ci doar că este funcţional în stilul tribunalelor poporului din anii ’50 sau al gărzilor roşii ale “revoluţiei culturale” din vremea lui Mao, rezultă doar că vorbim despre rea voinţă pentru care oamenii ăsţia ar trebui neapărat urmăriţi pentru abuzul pe care-l fac în funcţie. Asta numai dacă PNL are instalaţia necesară şi constat cu regret că nu o are. Revenind la argumentaţia slugilor băsiste, rezultă că Mircea Diaconu nu poate candida pentru că, zic ei: 

“Observand prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176 /2010, cu modificarile si completarile ulterioare, 
Vazand faptul ca, potrivit limbajului comun - in conditiile in care legiuitorul nu defineste aceasta sintagma - prin 'functie eligibila' se intelege functie care poate fi aleasa - conform Dictionarului explicativ roman - in aceasta categorie intrand si functia de parlamentar european (...), 
Tinand cont de faptul ca prin sintagma 'aceeasi functie' legiuitorul face trimitere la categoria functiilor eligibile si nu la o functie eligibila individualizata in mod distinct, 
Luand in considerare faptul ca, la momentul depunerii candidaturii, domnul Mircea Diaconu se afla in perioada de interdictie a ocuparii unei functii eligibile […]” 

Asta este o absurditate pentru că, şi dacă eşti semianalfabet şi citeşti numai pe litere, dacă mergi la articolul invocat şi-l citeşti integral iar apoi urmăreşti cursul procesului legislativ care a condus la articolul cu pricina, trebuie să fii din nou de rea-credinţă ca să faci o asemenea afirmaţie. Mai mult, logica este stâlcita şi mai tare prin faptul că, acceptând un astfel de argument, ar rezulta că excepţia legată de funcţia electorala, de fapt, nu se poate aplica niciodata decât discriminatoriu. Adica un sancţionat din postura de ocupant de funcţie de autoritate numită ar putea fi candidat în virtutrea exceptiei iar cineva din domeniul funcţiilor elective n-ar mai putea candida deloc prin aceasta excepţie  pentru că s-ar afla "in aceeasi" situaţie de personaj ales. Idiot nu? Căci tocmai ideea de a nu ingradi un drept electoral printr-o pedeapsă complementară pierderii funcţiei este generatoarea excepţiei (ci sancţionarea disciplinară a unui numit) iar interpretarea asta ar favoriza de fapt tot un sancţionat din zona executivă/numită. Adică excepţia excepţiei anuleaza excepţia. Dar functiile cu pricina sunt enumerate clar la primul articol de lege. Noaptea minţii ...

Articolul 25 din legea 176/2010 spune aşa la aliniatul cu pricina, cu trimitere la definirile din articolul 1:

“(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate “ 

şi are originile în legile 161/2003 şi 144/2007.

La origine (vezi pdf cu “forma iniţiatorului”), dacă tot ne declarăm neştiutori, incompetenţi în a descifra înţelesul funcţiei eligibile ca excepţie în cazul sancţiunilor, proiectul de lege pentru înfiinţarea ANI vorbea (art. 37 din proiect) de faptul că incompatibilităţile se raportează la legea 161/2003 din care am citat mai sus şi că ANI (art. 39 din proiect) sesiza autorităţile competente pentru decăderea din drepturi (ulterior condamnării), pentru deputaţi şi senatori acestea fiind camerele respective. În chestiunile legate de averi nejustificate decăderea din drepturi era automată (art. 27 din proiect) dar nu şi pentru cele elective, ca excepţie faţă de ce cele de autoritate enunţate la grămadă în articolul 14 al proiectului respectiv. Legea ANI, care a ieşit cu nr. 144/2007 are articolele altfel aranjate dar textul e cam acelaşi. Deci a rămas că unele persoane trebuie să depună declaraţii de avere şi de interese iar acestea sunt enumerate în articolul 39 al legii unde pe poziţia a treia sunt deputaţii şi senatorii dar alături de ei sunt puzderie de alte fucţii de autoritate, fie elective fie ocupate prin numiri: Pentru aceştia, la constatarea incompatibilităţii, articolul 47:



prevede decăderea din drepturile de a ocupa o funcţie publică dar cu exceptarea funcţiilor elective prevăzute de articolul 39:

 

Deci doar funcţiile numite fac obiectul decăderii pentru 3 ani şi nu cele elective pentru că, nu-i aşa, restrângerea drepturilor elective prevăzute de constituţie, în spiritul articolului 53 de care am vorbit, ar fi disproporţionată în condiţiile în care articolul 47 al acestei legi ANI subliniază explicit caracterul faptei – UNA CU SANCŢIUNI DISCIPLINARE:

 

Pentru care ANI oricum doar constată şi nu judecă, aşa că nu vorbim nici de contravenţii şi nici de infracţiuni în acest domeniu. E la mintea cocoşului (dacă e de bună credinţă) că sancţiunea disciplinară este de destituire din funcţie şi, complementar, interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie non-electivă timp de 3 ani. Excepţia celor elective înseamnă că, de bună seamă, dacă există un proces electoral atunci se poate candida la orice funcţie electivă prevăzută în articolul 39.
Excepţia respectivă se impunea pentru că funcţiile de autoritate şi cele elective erau enumerate TOATE in acelaşi articol astfel că, ţinta sancţiunilor fiind funcţiile de autoritate, s-a impus menţionarea excepţiei pentru a discerne dintr-o listă comună. Logica spune că dacă pedeapsa aspră de decadere din drepturi electorale ar fi fost una intentionată de legiuitor, ar fi fost mult mai logic şi simplu să se enunţe sec faptul că cei ce au fost incompatibili nu mai au voie să candideze deloc. De ce ar mai fi nevoie atunci să invoci o excepţie care nu s-ar putea aplica niciodată !?
A venit apoi ordonanţa 49/2007 care ar fi putut genera o restrângere a acestei posibilităţi de a candida introducând această misterioasă sintagmă “aceeaşi funcţie” ca fiind o excepţie de la excepţie. Urmăriţi procesul legislativ, fără ce s-a spus la Senat dar cu documentele de la Camera Deputaţilor şi în expunerea de motive veţi constata că se spunea că ANI nu are competenţe destule şi atunci trebuie învestite cu dreptul de a solicita instanţelor aplicarea sancţiunilor. Nu prea erau alte probleme care să fie invocate acum în “cazul Diaconu”. Veţi vedea din textul ordonanţei emisă de Guvern, deci din punctul de vedere al iniţiatorului, că acea chestiune a exceptării “aceleiaşi funcţii” pentru cele elective nici nu făcea un obiect de interes. 
Abia odată cu Legea 176/2010 care venea să modifice cu totul legea 144/2007 şi care este şi baza legală de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Diaconu se făcea modificarea atât de greu de descifrat pentru unii şi asta se poate vedea din urmărirea procesului legislativ. Din poliloghia motivaţiei guvernului Bok nu se înţelege mare lucru pe acest subiect. Însă dacă vedem forma iniţială a acestei legi (vezi pdf cu “forma iniţiatorului”), perioada de trei ani de sancţiune complementară era redusă de guvernul Bok la numai unul singur prin articolele 25 şi 26 şi nu se vorbea de nicio “aceeaşi funcţie” atunci când se făcea excepţia de la decăderea din drepturi pentru funcţiile elective. 
Chestiunea a apărut (inclusiv cu revenirea la formele anterioare de 3 ani) ca un amendament al deputatului Eugen Nicolicea după cum se vede din urmărirea procesului legislativ aşa că el putea să explice cel mai bine ce a avut în cap sau se poate desluşi direct acest lucru din stenogramele comisiei în care s-a făcut şi adoptat amendamentul cu pricina. Articolul amendat astfel suplineşte abrogarea articolului 47 din forma anterioară a legii ANI. 
Una peste alta, citirea fără punere în context a acestei sancţiuni este penibilă pentru ANI şi BEC, pentru că nu numai că era limpede motivul excepţiei funcţiilor elective – faptul că abaterea este strict una disciplinară după cum reiese din textele tuturor actelor normative foste sau trecute – dar este extrem de limpede şi ce înseamna “aceeaşi funcţie”. 
Pentru că legea 176/20010 care este invocată în determinarea incompatibilităţii lui Mircea Diaconu spune la cine se referă fără a putea interpreta în niciun fel "andrisantul". 
O face chiar articolul 1 iar aici sunt înşirate atât funcţiile publice de autoritate cât şi cele elective. Iar acolo, în MOD CU TOTUL DISTINCT, la art 1, alin 1 se vorbeşte  de deputaţi şi senatori la punctul 3 iar de membrii din România ai Parlamentului European la punctul 4.



Dacă sunt enumerate aceste funcţii la două puncte diferite, după capul meu prost şi fără pregătire juridică, cele două funcţii elective N-AU CUM SĂ FIE ACELEAŞI. Şi pentru că a susţine contrariul este o interpretare cu rea credinţă a legii, acelaşi act normativ (legea 176/2010) prevede la art. 31 că:

“(1) Sesizarea făcută cu rea-credinţă, dacă prin aceasta a cauzat persoanei denunţate un prejudiciu moral sau material, constituie infracţiunea de denunţare calomnioasă”

De care am speranţa că va “beneficia” politrucul ăla de la ANI dar şi cei de la BEC prin faptul că împiedică abuziv dreptul legal de a candida al lui Mircea Diaconu. E un precedent extrem de periculos pentru democraţie în general, nu numai la noi ci chiar în Europa şi de aceea sper că dl Diaconu nu va depune armele şi îi va urmări pe aceşti infractori până în pânzele albe. 

Spunând asta mă declar EXTREM, DAR EXTREM de nemulţumit de felul cum înţelege să se comporte conducerea PNL în acest caz. Adică, dacă e război cu băsiştii, atunci îi acuz că l-au abandonat pe Mireca Diaconu în spatele liniilor inamice fără să tragă un foc şi fără să încerce să-l recupereze. Pe de altă parte înţeleg perfect nevoia de protecţie a celorlalţi candidaţi prin înlăturarea dânsului din listă şi eliminarea în acest fel a subiectelor de propagandă mizerabilă pe care o poate deversa un Cristian Preda sau o Monică Macovei. Asta nu înseamnă că trebuie să-l combaţi pe Mircea Diaconu aşa cum a făcut-o direct Ludovic Orban sau mai pe ocolite Crin Antonescu. Strategia trebuia să fie de susţinere a acestuia, chiar dacă asta ar părea o contra-campanie a listei proprii. Pentru că trebuia susţinut Mircea Diaconu ca o victimă absolută a sistemului şi mizat pe faptul că el oricum ar atrage voturi ale nemulţumiţilor sau nehotărâţilor, oricum ale celor care n-ar mai vota PNL (eu fiind printre aceştia, căci altă formă de protest faţă de koabitarea de până la ruperea USL nu am). Dacă s-ar alege, Mireca Diaconu putea fi recuperat ca un prieten şi nu ca un opozant aşa cum a fost împins să fie în mod necugetat. Si pentru ce? Pentru Buşoi? Aşadar acuz PNL că s-a purtat execrabil, la fel ca în cazul Ghişe când l-au lăsat pe acesta în off-side pentru că nu ştiu ce jurişti sau consultanţi indolenţi şi incompetenţi care decid în PNL au hotărât să depună armele înainte de a începe ostilităţile, în tradiţia românească cea mai lamentabilă care ne-a determinat în 1940 să ne retragem din Basarabia fără să crâcnim şi doar ridicând din umeri. Aceşti indivizi care dorm în papuci – Alina Gorghiu, Dan Mihalache, Mihai Voicu, alţi “comunicatori” sau parveniţi care se învârt prin comisiile juridice ale Parlamentului trebuie daţi jos de unde s-au cocoţat dacă PNL mai vrea să supravieţuiască. Căci în ciuda încrederii din ultima vreme pe care o afişează Crin Antonescu, tare mă tem că electoratul PNL (prin care teoretic ar trebui să mă regăsesc) este mai educat şi cu mai mult cap şi, prin urmare, mult mai dispus la sancţiuni electorale decât gloatele pesediste sau ale leprelor verzi-albastre-portocalii. Mă simt deja incompatibil cu acest stat în care se pot petrece astfel de lucruri şi în care nu există suficiente reacţii pentru că, în fapt, statul ăsta este incompatibil cu noi şi nu invers.


Imaginea de mai sus are binemeritatul loc lângă o alta, care ilustrează noaptea minţii.

Pe scurt: 
1) Incompatibilitatea este o abatere disciplinara care atrage ca pedeapsă principală eliberarea din funcţie. Sancţiunea complementară este că dreptul de a mai ocupa o funcţie publică este restrâns 3 ani. Funcţiile publice la care se referă legea prin impunerea declaraţiiei de avere şi de interese respectiv al regimului incompatibilităţii sunt enumerate într-un singur articol, la un loc fiind cele de autoritate în care persoanele sunt numite cu cele în care persoanele sunt alese. 

2) Pentru că o abatere disciplinară (nu infracţiune şi nici măcar contravenţie) nu poate duce la decăderea din drepturile electorale, sancţiunea complementară de intezicere a ocupării unei funcţi publice pentru 3 ani se referă doar la funcţiile de autoritate publică în care persoana este numită. Pentru asta a fost nevoie în lege să se precizeze exceptarea funcţiilor elective de la sancţiunea complementară. 

3) Pentru că ar fi fost penibil ca după pedepsirea incompatibilului cu pierderea funcţiei elective acesta să poată candida din nou la acelaşi post, s-a mai introdus această detaliere a excepţiei astfel că, în continuare nu este nimeni decăzut din drepturile sale electorale, ci doar este limitat accesul la a mai ocupa aceeaşi funcţie din care a fost concediat ca urmare a pedepsei legate de incompatibilitate.

4) “Aceeaşi funcţie” este foarte clar de determinat ce înseamnă pentru că, în enumerarea funcţiilor pentru care se impune declararea averii şi a intereselor şi care fac obiectul incompatibilităţilor, aceste funcţii sunt enumerate distinct şi precis şi nu prin termenul generic de “funcţie electivă” cum încearcă să acrediteze ideea ANI şi BEC. Parlamentar în ţară nu este acelaşi lucru cu parlamentar în PE. 

5) Mircea Diaconu a mai fost şi abuziv declarat incompatibil de ÎCCJ, dovadă fiind faptul că fix pe aceeaşi speţă Ecaterina Andronescu a fost achitată de către ÎCCJ iar pe dânsa PSD n-a avut nicio reţinere să o pună pe lista de europarlamentare. Ceea ce îmi întăreşte şi mai mult nemulţumirea faţă de atitudinea PNL faţă de dl. Diaconu.
Ceterum autem censeo Băsescu esse delendum.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

MANIPULARE PERFIDA LA ANTENA 3 IN CAZUL ROSIEI MONTANE

Manipularea prinde intotdeauna extrem de bine in Romania caci se stie, noi nu suntem saracii Europei degeaba ci pentru ca, de obicei, NOI MUNCIM NU GANDIM - cum asa de frumos au sintetizat masele imeghebiste in urma cu 23 de ani. La noi sunt intotdeauna unii care pentru un blid de mamaliga in plus sa puna umarul la compromiterea viitorului celorlalti. Antena 3 face astazi acest joc si mare parte a media se aliniaza caci RMGC i-a cumparat pe toti cu contractele lor de publicitate mincinoasa. Incredibil ce campanie agresiva a acestor indivizi se iteste pe toate posturile tv si in cea mai mare parte a paginilor de stiri din internet! Astazi, la pranz, la o emisiune pretins economica, s-a facut propaganda pe fata proiectului RMGC, cu scuza ca cei de la Alburnus Maior ar fi decis sa nu vina desi au fost invitati - fapt accentuat la toate calupurile de stiri urmatoare. Asta este practica cea mai comuna atunci cand se mimeaza o "dezbatere publica": se umple studioul sau cadrul de filmare cu un puhoi de invitati. Evident, majoritatea sunt cei ai "cauzei corecte" pentru "jurnalisti" iar mingile sunt mereu aruncate la fileul acestora in timp ce aia cu bun simt sunt si putini si nici nu apuca sa spuna ceva ori atunci cand vor sa spuna sunt fie intrerupti cu nesimtire fie se nimereste ca tocmai atunci trebuie "sa intre publicitatea". Deci nu-i condamn pe cei de la Alburnus Maior pentru absenta caci s-a vazut clar ce cohorta de unsurosi a invitat A3 sa ne vorbeasca despre virtutile proiectului cu pricina. In timpul asta, protestatarii contra proiectului sunt sistematic minimizati si ridiculizati fiind, nu-i asa, doar niste "hipsteri" comunistoizi care nu stiu nimic, lozinca ce vad ca e preluata de multe persoane care altfel se dau intelectuale si principiale ... Revin, cacealmaua cu "dezbaterea" sau cu "referendumul" nu face decat sa dea o pseudo legitimitate acestei initiative cu potentiale mari beneficii pentru unii putini si cu iluzorii avantaje pentru natie dar cu viitoare note de plata previzibil foarte incarcate. Asta pentru ca, in general, votantii nostri reactioneaza "decat" din stomac si nu cu creierul. Pentru principii si libertati s-au revoltat ungurii in '56, cehii in '68, polonezii in '80. Ne facem iluzii ca romanii au iesit in strada pentru liberatate asa cum inca ne facem iluzii ca n-am insemnat nimic in istorie niciodata doar pentru ca ne pierdeam timpul si energiile ca sa aparam occidentul de turci. In realitate, la fel ca in '77 in Valea Jiului, si in '89 majoritatea a iesit doar pentru ca li se taia curentul si pentru ca era criza de alimente asa ca ii agasa salamul cu soia ... Poate ca in '89 as fi fost si eu considerat "hipster" sau poate un simplu huligan dupa cum ii caracteriza Ceausescu pe revoltatii din Timisoara in primele zile. Atunci cand era vorba intr-adevar despre libertati, precum la Brasov in '87, miscarea a fost anemica si repede inabusita.

Iata cateva exemple de maniera de reactie din ficati a votantului (e adevarat ca si postacii basisti sunt extrem de virulenti si aparent numerosi) tipic:

 
Un comentariu care arata cat de ridicola e scuza lui Basescu pentru a nu merge la ONU (lipsa de bani) in conditiile in care pentru lucruri lipsite de importanta are resurse atrage multe voturi negative. Comentariul de raspuns care doar arunca o insulta atrage chiar mai multe voturi de apreciere! Poate ca as intelege asta daca  mi-as spune ca nu sunt decat reactii false gestionate de postaci.

Iata insa mai jos un comentariu care constata ca justitia este oarba la crimele de patrimoniu si care starneste preponderent nemultumirea electoratului roman. Si tind sa cred ca reflecta cumva o opinie care s-ar putea dovdi majoritara caci am vazut astfel de reactii chiar si de la Victor Rebengiuc atunci cand se vorbea de Hala Matache:



Si ceea ce accentueaza cel mai mult caracterul de parameci al electoratului romanesc este faptul ca niste explicatii care indica de ce un lucru se intampla intr-un fel si nu in altul, cu citarea articolului exact de lege care se aplica acelei situatii genereaza doar evaluari negative si niciuna pozitiva:



Asta este tara si astea sunt motivele pentru care imi dau seama de ce viitorul NU "suna bine" pe aici ... Desi imi propun de multa vreme sa nu ma mai supar, sa adopt atitudinea "mi se rupe", nu prea reusesc si de aceea ma cam enervez zilnic fara rost. 
Luati-va dracului aurul ala fara sa mai mimati dezbateri si dati cianura aia odata, s-o terminam mai repede! Dupa noi potopul!
Asta-i "Ponta ce-o pontesc" cum ar fi putut spune personajul de film Mihai Viteazu ...

marți, 27 august 2013

DATUL CU OISTEA-N GARD

Am fost luat prin surprindere de un telefon de la redactia ziarului Gandul care pregatea un articol despre oportunitatea daramarii gardului Casei Poporului. Nu-i spun nici acum "Palatul Parlamentului". Articolul tocmai ce a aparut si ma citeaza partial, ca o opinie separata fata de multi arhitecti entuziasti ai acestui gest politic. Caci nu cred ca ar fi un real gest urbanistic sau arhitectural ci pur si simplu un gest de factura politica, pe undeva chiar demagogica. Si am sa explic de ce, cu argumente care nu mi-au mai fost cuprinse in explicatia telefonica pe care am dat-o.

In primul rand este vorba despre o chestiune de principiu in raport cu proprietatea, fie ea publica fie privata. Proprietatea este peste tot delimitata, in ciuda afirmatiei hazardate din articol si care a fost preluata de la Doru Frolu conform careia mentinerea gardului este o aberatie ca pe niciunde in Europa. Doru e un tip si rafinat si umblat iar aceasta declaratie a sa nu o pot incadra decat la "vorbe neacoperite" care gadila urechile publicului. Mai exact el ar fi spus: 
„Aşa ceva nu mai există nicăieri în Europa. Este o aberaţie a lumii în care trăim. Cei care susţin menţinerea gardului sunt oameni care cred că aparţin trecutului. Nu există niciun argument pentru păstrarea lui”
Cu totii stim ca, de exemplu, la Buckingham faci poze prin gard cand e cu schimbarea garzii. Cu totii stim ca la Paris parcurile sunt ingradite si se mai si incuie pe timpul noptii. Cu totii stim ca nu intri la buricul democratiei mondiale numit Casa Alba decat in grup organizat, pe poarta, asa cum o faci si la Cotroceni ba chiar si la Casa Poporului. Bref, problema ingradirii proprietatilor a fost una prioritara a administratiei bucurestene in secolul XIX pentru a se pune ordine si curatenie in orasul asta. Se pare ca apartin trecutului daca ma iau dupa definitia data de Doru (imi permit sa-i zic asa caci atunci cand lucra el la diploma in anul 6, eu ca boboc de anul 1 il ajutam benevol, cum era traditia, la trasul in tus la proiect; iata ca sunt aproape 23 de ani de cand ne stim)

In al doilea rand cred ca este o falsa problema in raport cu ideea de "verde" care lipseste orasului si care s-ar rezolva prin distrugerea gardului. Pentru ca si cu gardul lasat acolo s-ar putea rezolva acest aspect plantandu-se o mica padurice de jur imprejurului monstrului. Stiu ca lui Popescu ii place sa se ia de aceasta cladire monstruoasa dar trebuie sa recunoastem ca, asa odioasa cum este, totusi ea este un reper in harta mentala a turistului strain (luat asa, ca notiune statistica) si de aceea nu trebuie sa ne vaduvim singuri de aceasta "momeala" a industriei de turism locale. Sa plantam dar sa lasam si obiectivul camerei japonezului sa fotografieze ce-a venit sa fotografieze. Spatiul verde plantat in spatele gardului e la fel de binefacator din punct de vedere al oxigenului si daca ramane imprejmuirea si daca se darama. E adevarat ca fara gard ai putea sa te duci langa un arbore si sa scrijelesti pe el o inimioara cu "Vasilica o iubeste pe Mirela". Sau ai putea sa-ti "uiti" punga de seminte acolo. Sau alte asemenea. La Cotroceni e un gard si mai gard (nu vezi palatul aproape deloc) dar si o plantatie mai deasa si nu s-a invartosat nimeni pana acum sa-l daramam nu? 

In al treilea rand nu vad exact finalitatea. Vreau neaparat sa ma duc la picnic pe sub zidurile Casei Poporului? Nu cred. Mai curand s-ar gasi destui care sa mearga pana la magaoaie ca sa faca un pipi pe la vreun colt sau, mai mult ca sigur, sa tranteasca niste "pop art" pe fatade cu spray cu vesele culori. Care sa stearga "griul monoton" al Bucurestilor si sa aduca un "spirit tanar", proaspat, nonconformist sau de alt fel de bullshit din asta. Nu cred ca evenimentele ce se organizeaza in piata facuta pentru balconul lui Ceausescu ar avea neaparat de castigat sau ca ar fi impiedicate de un gard. Va aduc aminte ca la AC/DC am urcat pe deal peste gard pentru ca s-a putut face o tribuna fix asa cum s-a facut si acum pentru Roger Waters. Cine se duce insa acolo sa stie de la mine ca greseste fundamental, asa cum am facut-o eu la concertul AC/DC. Calitatea sunetului a fost groaznica pentru ca acolo se creaza reverberatie si din cauza cladirii si din cauza dealului ... Cei de jos au auzit perfect asa cum am auzit si eu la Bon Jovi cand m-am lecuit de deal. Asta pentru ca dl. Serban Tiganas, presedinte al OAR, ar fi spus asta: 
„Piaţa Constituţiei câştigă statutul de spaţiu public prin organizarea de evenimente, dar contextul este în continuare rece, distant şi trist, din cauza zidului dintre zona accesibilă şi spre folosinţa publicului şi cea păzită cu arme, un „no man’s land” pe care nici chiar Roger Waters nu îl poate cuceri cu concertul The Wall”. 
Nu e nevoie sa te fi nascut sau sa traiesti in Bucuresti ca sa vezi ca biletele la The Wall cuprind doua tribune cu baruri si o zona "Gazon B" dincolo de vestitul gard. 

In al patrulea rand, de ce as cheltui bani si efort ca sa daram atatea sute de metri cubi de zidarie masiva !? Oricine face o investitie, ca e de la stat sau de la privat, ar face o analiza pe cost-beneficii. Costurile le putem deduce relativ simplu, beneficiile sunt mai iluzorii insa. 

Pe scurt, mie mi se pare ca o astfel de initiativa este una strict demagogica, un concurs de cine e mai democrat in tara asta prin daramarea unui zid care nu face decat sa delimiteze o proprietate la fel ca oricare alta. Care este pasul urmator? Daramam zidul de la Cotroceni? Dam buluc pe peluza de la Palatul Victoria? Intindem cearceaful pe pajistea din curtea Academiei Romane pe Calea Victoriei? Ne culcam pe lespezile de la Bellu? Mergem sa culegem niste vreascuri din Gradina Botanica pentru un gratar si o bere de 1 Mai? Sau ne multumim cu simbolistica daramarii gardului de la Casa Poporului? 

Ca sa nu raman vorbind in pustie, iata un document de la arhivele stramosesti despre problema imprejmuirilor de care va vorbeam, ca tot se refera el la Calea 13 Septembrie:
An-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 22/1893, fila 92

Arata clar ce se intampla chiar si azi cand terenul e al nimanui dar al tuturor. Problema nu era de ieri-de azi ci avem astfel de documente si din 1871 si din 1873 si, daca scormonim pe tema asta, din practic fiecare an. Primaria a luptat din greu, inclusiv in justitie, pentru a stabili clar responsabilitatile in ce priveste igiena si aspectul orasului:
AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 19/1871, fila 25

AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 19/1873, fila 137

In teza mea de doctorat mai am multe d'astea:
 

Pana la urma, grosul comentariilor de la acel articol par ca se inscriu in ceea ce am fabulat si eu mai pe larg aici. Nu inseamna neaparat ca am eu dreptate. Si nici ca imi place Casa Poporului ...

luni, 27 mai 2013

Ana are mere ...

Doua televiziuni de stiri. Astazi, aceeasi ora - 16.14.
Digi 24 are subiectul: "Ungaria are 1300 km de autostrazi"
Antena 3 are subiectul: "Romania are cel mai mare steag din lume".
Noroc ca am cel mai mare sul de hartie igienica .... se pare ca diger mai greu cel mai mare carnat din lume facut de Oprescu.

vineri, 10 mai 2013

Porele cristoaie turcesti ale unui 10 Mai 1891

La aniversarea a 25 de ani de domnie a lui Carol I, un personaj care era "independent" fata de partidele politice scotea un ziar care a devenit exponentul socialistilor in cele din urma. La fel ca un dan diaconesc din ziua de azi, preocupat de "soarta poporului", fondatorul ziarului batea campii insultandu-l pe Regele Carol I. Eu spun ca batea campii caci cred ca istoria ne permite astazi sa vedem cine spunea "adeverul" atunci. Cred ca fascinatia acestui ziar justifica pe deplin recuperarea marcii prin convertirea dupa Revolutie a celor de la Scanteia in ceva "adevarat", care i-a aplicat buze umede fundului iliescian in 1990, care ne-a intoxicat stimuland mineriadele si care a hulit si atunci la adresa Regelui. A Regelui MihaiI.

In 11 Mai 1891 aparea acest numar al ziarului respectiv:

In cuprinsul articolului (de la www.dacoromanica.ro) gasim urmatoarele pasaje din care aflam ca dinastia lui Carol I n-are cum sa se perpetueze caci "romanii" il urasc pe Rege de la Carpati pana la Marea Neagra si ca acesta era un nimeni, mai ales in raport cu armata:



Individul care scria aceste lucruri era un complexat marcat de propriul esec in raport cu caderea lui Cuza astfel ca "adeverul" era unul doar al lui asa cum devine acesta si pentru diversi "jurnalisti" precum Pora, Turcescu, Cristoiu, Tapalaga si alte asemenea taraturi morale.

Insa azi e o zi de sarbatoare si vreau sa semnalez si eu patronajul Casei Regale asupra Federatiei Romane de Oina care organizeaza un eveniment duminica, 12 mai, pe Stadionul Tineretului de la Arcul de Triumf.


Din comunicatul lor desprind urmatoarele:
Duminica, 12 mai 2013, incepand cu ora 9.30, se va desfasura pe stadionul “ Arcul de Triumf” - “Supercupa Romaniei la Oina – Cupa Regelui”, competitie la startul careia se vor alinia cele mai bune trei echipe ale sezonului anterior al competitiilor organizate de Federatia Romana de Oina. Competitia din acest an are loc la 114 ani de la desfasurarea primului Campionat National de Oina - Bucuresti , 9 Mai 1899.Federatia Romana de Oina se afla de curand sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui Mihai I, Supercupa Romaniei la Oina fiind primul eveniment desfasurat sub aceste auspicii, totodata el fiind inclus si in calendarul evenimentelor ce marcheaza ziua de 10 Mai – Ziua Regalitatii. Startul oficial al competitiei va fi dat de Alteta Sa Regala Principele Nicolae, totodata Alteta Sa Regala urmand sa participe si la festivitatea de imanare a Cupei Regelui echipei castigatoare.

Traiasca Monarhia!

marți, 12 martie 2013

"JURNALISTII LOVESTE" din nou

Am văzut ieri o stire la “profesioniştii” de la Antena 3. 

Ăia care au redactat ştirea nu sunt însă jurnalişti ci nişte guguştiuci. Sau poate ne iau pe noi de guguştiuci. Ştirea era că în ultimii ani, în marele stat Pennsylvania, numărul angajaţilor numai în sectorul extracţiei gazelor de şist de acolo s-ar ridica la 600.000 (!) la care se mai adaugă şi vreo 100.000 în activităţile conexe. Bine, dacă te uiţi pe net vezi că asta este o “ştire” veche, prezentată cam cu aceleaşi cuvinte (deci oarecum furată) la Income Magazine. Deci unii cu “income”, chestii financiare serioase probabil. Dacă ai fost totuşi la şcoală şi ai o oarece imagine a geografiei şi a scării lucrurilor, când auzi de 600.000 de angajaţi numai într-un anumit sector ar trebui să-ţi pui totuşi nişte întrebări. De genul: “Câţi locuitori are băi frate statul ăsta?” Şi atunci bunul simţ ar presupune să te duci să te uiţi la nişte surse, cum ar fi statisticile guvernamentale. Statisticile oficiale spun că statul cu pricina are ceva mai mult de 12 milioane de locuitori dintre care ceva mai mult de 6 milioane lucrează undeva iar ceva mai mult de 500.000 sunt înregistraţi ca şomeri. 

 



Asta ar însemna că, dacă ne-am lua după “ştire”, 10% din pennsylvăneni lucrează la suptul gazelor de şist în mod direct! Şi totuşi, deşi se vede pe grafice o creştere substanţială a angajaţilor în minerit şi în industriile forestiere, numărul total al acestor angajaţi este “decât” în jur de 40.000 adică 0,666 % din forţa de muncă. O mică diferenţă nu? 

 
De fapt, ar cam trebui ca să ne punem cu toţii întrebări, în legătură cu orice ştire, atunci când constatăm că nu există indicată nicio sursă a informaţiei, a datelor statistice prezentate şi când, de cele mai multe ori, astfel de articole nu sunt semnate cu numele cuiva care să poată să-şi asume cele afirmate.

Mă întorc la bălăriile din presa locală legate de zona Dorobanţi, ca un fel de reflex faţă de trecerea în revistă a calităţii unor jurnalişti de televiziune făcută de Roxana Iordache zilele trecute.

În 15 februarie vedeam o ştire cutremurătoare la tv, cu un incendiu pe Calea Dorobanţilor, ştiţi – aia pe care o demolam noi pe jumătate. N-am prin ştirea integral aşa că am căutat detalii. Presa la noi este orice numai sursă de informaţii nu. Iată că la Adevărul şi la KanalD aflam din titlu că incendiu era în subsolul unei case părăsite sau, în orice caz, într-o casă veche. La România Liberă, Gândul şi Mediafax incendiul era într-un bloc de pe Calea Dorobanţilor. Am descărcat de acolo imaginile ca să le vedeţi în toată splendoarea lor. Calea Dorobanţilor e un drum de ţară desfundat, o străduţă cu garduri şi porţi din tablă sau chiar o stradă cu şoproane din lemn. În altă poză de ilustrare a incendiului apare un pompier care cred că se lupta cu un foc la vreo sondă de petrol din Kuweit. Excepţionali jurnalişti! Problema mea nu a fost până la urmă asta, anume faptul că m-am uitat la poze fără nicio altă legătură cu subiectul decât pompierii portretizaţi acolo:


La KanalD Calea Dorobantilor are soproane si garduri din lemn - sa nu uitam ca incendiul era la "o casa veche"


La Gandul via Mediafax Calea Dorobantilor are stalpi metalici, garduri cu tabla dar incendiul era la un bloc


La Romania Libera ardea tot Kuweitul


La Adevarul, Calea Dorobantilor e un drum de pamant desfundat, cu garduri prefabricate din beton

M-am enervat mai mult fiindcă n-am putut afla din “ştirile” astea următoarele amănunte nesemnificative: care era adresa incendiului; când s-a întâmplat şi cât a durat; dacă au fost victime sau vinovaţi; care au fost până la urmă pagubele şi ce valoare culturală avea imobilul cuprins de acel incendiu.
Ai spune că “presa de specialitate” ar trebui să-ţi furnizeze informaţii pe care să te poţi baza. Păi între Flux Imobiliar, Imobiliar.net şi Ştirile PROTv nu văd nicio diferenţă. Ne anunţau aceste surse de informaţie faptul că “sute de clădiri” din Dorobanţi vor fi distruse ca urmare a proiectului demascat de Hotnews şi despre care am scris de curând. Fireşte, noi am numărat în interiorul Zonei Construite Protejate nr. 10 Dorobanţi numai 110 imobile dintre care numai 96 au şi construcţii pe ele. Cum poţi darâma “sute de construcţii” prin acest proiect când ele nu sunt cu totul macar o sută ? Dar poate băieţii şi fetele astea din imobiliare au alte unităţi de măsură, poate ei sunt dintre cei ce “simţ enorm şi văz monstruos” …
Las informaţiile cu link explicit, ca să se vadă titlurile:


Eu cred că terenul e prielnic şi că astfel de presă şi astfel de receptori care înghit orice sunt cheia succesului “băieţilor deştepţi” sau unsuroşi precum regretatul ambasador Gitenpârţ care, între două trei declaraţii de dragoste pentru poporul român ne mai informa aproape subliminal că preţul gazelor va fi atât de mic şi vom fi atât de independenţi energetic dacă Chevron va trage tare in România încât trebuie să facem ceva. Dacă vă uitaţi cu atenţie, aproape zilnic avem parte de “ştiri” cu gazele de şist din care aflăm pe de o parte că unii sunt îngrijoraţi – dar din ce în ce "ne dăm seama" că sunt îngrijorări nefondate şi, pe de altă parte, aflăm că economia o să duduie şi 20 de ani vom fi lipsiţi de griji dacă exploatăm gazele cu pricina. Treptat o să constatăm că ăia care au ieşit în stradă cu miile la Bârlad sau ăia care-şi dau seama la Băile Felix că pe termen lung paguba ar fi mai mare decât câştigul sunt “decât” nişte Gică_Contra care “se opun progresului” aşa cum fac şi zevzecii ăia care militează pentru o dezvoltare durabilă la Roşia Montană. 

Şi eu voi sta în continuare să mă minunez că luxemburghezii şi elveţienii sunt în topul oamenilor cu bunăstare pe plan mondial deşi ei n-au nici de unele – nici gaze nici aur şi nici măcar ieşire la mare. Mare brânză!