duminică, 25 august 2019

O SCRISOARE PIERDUTĂ


Am găsit această scrisorică la AN-SMB, fond PMB General, dosar 98/1850. N-am reuşit să desluşesc ce scrie. Nici cui îi este adresată nu m-am prins, nu am înţeles decât că era pentru ceva prezident al ceva orăşenesc.

Textul e pe o hârtie pliată pe lungime.

Pe verso e multă caligrafie şi ceva desen de blazon în creion, sunt urmele plierii până la forma unui mic plic poştal, plierea asigurând închiderea cu sigiliu de ceară. E trecut acolo numele "andrisantului". Bineînţeles, nu are timbru căci astea au apărut prima dată în Moldova, abia peste 8 ani de la data acestei scrisori.

Am zis că e o scrisoare pierdută pentru că, în urmă cu 4 ani, încă eram primul cercetător al acestui dosar.