CINA CEA DE TAINA

M-am întâlnit zilele trecute cu Popescu pentru ca să vizităm viitorul sediu al OAR Bucureşti, o clădire pentru care s-a lansat un concurs de soluţii privind consolidarea şi amenajarea. Având în vedere că în urmă cu aproape trei săptămâni a fost deja o dezbatere publică pe tema dezvoltării imobilului cunoscut sub numele de “Cina”, Popescu m-a tras din nou de mânecă să-mi atragă atenţia că nu m-am ţinut de promisiune şi nu am postat concluziile analizei mele asupra evoluţiei zonei din imediata vecinătate a acestui monument. Mai ales că există destule voci şi acum, care spun că n-ar trebui construit nimic acolo. Unul este dl. Cornea şi  pe blogul domniei sale am exprimat câteva puncte de vedere legate de asta. De exemplu, dânsul spune că nu s-ar mai vedea Atheneul dacă s-ar construi ceva pe terenul din C.A. Rosetti nr. 1-3. Am extras imaginea din articolul respectiv pentru a arăta direcţia vizuală buclucaşă. Îi spun eu buclucaşă pentru că şi eu aş putea spune că deja Atheneul nu se vede de la câţiva metri mai departe de punctul de staţie indicat. Am trasat eu cu galben două linii de vizibilitate aşa că, dacă eşti pieton, din punctele respective, învecinate de cel deja reperat de dl. Cornea, Atheneul nu mai poate fi văzut.

Asta înseamnă oare, pe aceeaşi logică a impedimentului vizual, că ar fi cazul să demolăm soclul statuii lui Carol I sau, mai rău, să dăm jos clădirea Fundaţiilor Regale? Sigur că nu, un astfel de argument nu poate fi decât foarte jos pe lista unor constrângeri urbanistice; de luat în calcul dar nu cu efecte atât de radicale încât să dărâmăm sau să interzicem construcţii pe terenuri private, mai ales în lipsa unor compensaţii adecvate pentru proprietarii unor astfel de terenuri. Mai este de spus un lucru important, problema proprietarilor de la Cina este doar de a rezolva un volum potrivit pentru că toate variantele prezentate până acum se încadrează strict în coeficienţii prevăzuţi de regulamentul zonei protejate. Nu vor mai mult pentru hotelul pe care vor să-l facă. Apoi mai este de accentuat că spre mijlocul anilor ’90 monumentul a rămas doar la stadiul de coajă pentru că totul înauntru a fost chiuretat şi refăcut în betoane. Aşadar, din casa făcută de Constantin Boerescu nu au mai rămas decât câteva ziduri exterioare şi alea doar în fragmente. Pentru a putea cumpăni şi a înţelege felul în care s-a ajuns la spaţiul public actual (am mai scris despre asta), am întocmit următorul studiu pentru a cărui parcurgere nu văd altă soluţie decât să deschideţi fiecare imagine într-o altă filă:

 

Astea sunt concluziile mele şi, dacă ar fi să particip la vreun concurs pentru zonă, sigur aş dezvolta varianta nr. 1 din cele prezentate ca opţiuni.

TREZIM COPIII (LA JERUSALIM)

Cine ma viziteaza pe blog stie sigur si de Simply Bucharest si campania lor "Trezim copiii". E vorba despre surprinderea in fotografii a tuturor cersetorilor care se folosesc de copii (mai mereu intr-o stare vegetativa) ca sa impresioneze pentru mai multi bani. Am vazut asta si in Jerusalimul vechi:

Nu stiu daca erau palestinieni de etnie roma sau romi de etnie palestiniana. Greu de distins caci e multa similitudine in comportament. Copiii sunt extraordinar de multi si agitati, unii cu comportamente agresive si gata oricand sa "te agate" sa-ti ceara ceva. La automatele de cartele din statia de tramvai de langa Avraham Halperin Square, unde se termina strada Sultan Suleyman (pe trotuarul careia statea masina de mai jos), e o permanenta viermuiala si un strat de cartele de calatorie imprastiate pe jos. In vecinatate se afla si linia de demarcatie de la armistitiul din 1849 iar statia asta cade in sectorul evreiesc. Explicatia atmosferei din statia de tramvai de aici e simpla, cartelele au valabilitate de o ora astfel ca puradeii pandesc calatorii care coboara, cer cartelele si apoi te inghesuie in jurul automatului ca sa le cumperi de la ei "la mana a doua" dar cu pret mult mai mic. Alti copii care nu fac astfel de "afaceri" sunt foarte munciti, multi imping carucioare cu marfuri/ambalaje sau ajuta la pravaliile cu mancatorie sau storcatorie. Oricum, natalitatea la palestinieni pare ca e exploziva, cam ca la noi cu alti cetateni europeni.

In zonele palestiniene domneste o mizerie crancena in spatiul public in orele dupa-amiezii. Masinile sigur au toate claxon sau sisteme audio cu muzica de tipul pe care noi l-am numi "manele". Unele sunt luxoase, gonesc nebuneste pe stradutele inguste si soferii nu se sinchisesc daca opresc intr-un maldar de deseuri.

Partea buna e ca unii isi petrec totusi noaptea ca sa adune toate astea astfel ca in ziua urmatoare sa existe destul loc pentru urmatoarea transa de resturi. Sper sa nu ma acuze nimeni de rasism, eu "decat" am descris o situatie in mod obiectiv.