SUNTEM ÎN BUDĂ …

Situaţia la noi dar şi în lume este cam de rahat. Am găsit zilele astea în arhive cel mai sensibil desen de budă pe care l-am văzut vreodată - AN SMB, fond PMB Tehnic, dosar 17/1889. Desenat la mâna liberă, cu detalii foarte frumoase pentru o simplă privată – desen de ţigle, ciubuce, trafor la cornişă, umbre ... Nu ştiu cine ar fi fost arhitectul Hans Pfillek (cred că ăsta e numele) care a proiectat construcţia asta în 1889, pentru G. Bosianu.

 

UN AN AL ÎNCREDERII

Avem din ce în ce mai multe informaţii pe care le culegem online. Internetul, acum dublat de “inteligenţa artificială”, face ca aceste informaţii să se şi propage mult mai iute şi să ne facă să nu ne îndoim de veridicitatea sintezelor cu pricina. Dar eu ştiu de îndelungată vreme că multe dintre informaţiile astfel obţinute sunt la fel de adevărate precum declaraţiile lui Donald Trump. Adică te-ai aştepta că, dacă afirmaţiile provin de la preşedintele celei mai mari presupuse democraţii, acestea trebuie să şi fie adevărate. Poate că sunt destui naivi care cred tot ce spune el. Cam aşa cred că este şi cu povestea Pasajului English (sau Pasajul Englez - cum e acesta mai cunoscut) dintre Calea Victoriei şi strada Academiei. Absolut toate sursele disponibile online îţi vor spune că acest imobil cu istorie densă a fost un cunoscut bordel de lux, în care s-ar fi delectat însuşi Carol al-II-lea sau conu’ Alexandru Paleologu. Oare !? În cautări recente în arhiva PMB, am dat peste un dosar legat de întocmirea cărţii funciare în 1941. Aşa am aflat că Hotelul English, evoluat din transformarea mai vechii Case Resch (am şi documente cu extinderea acestei case pe baza unui proiect al arhitectului Berthet), a rămas statului pentru că proprietarul său a murit fără moştenitori. Asta ne spune un proces verbal de luare în primire de către Stat (prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor) în cursul anului 1913, în temeiul unei decizii judecătorești din 1908.

La această dată Carol al II-lea avea 18 ani iar Alexandru Paleologu mai avea de aşteptat aproape 6 ani până să se nască. De aceea mă întreb dacă într-o proprietate a Statului chiar ar fi putut funcţiona un bordel de care să se bucure cei doi … Proprietatea statului este confirmată chiar și printr-o lege, adoptată în 1935, care a determinat modul în care acest imobil a fost folosit de către Centrala Caselor Naţionale în partaj cu o instituţie ce părea de propagandă – Oficiul de Educaţie a Tineretului Român. 

Vreau să spun că mă îndoiesc că această educaţie ar fi fost una sexuală, cu laboratoare de aplicaţie practică de tip bordel. Totuşi, pe fotografia faţadei din 1941 este mare scris “Straja Ţării”, un fel de embrion al organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei din epoca “de tristă amintire” care a urmat după 30 decembrie 1947, ceva incompatibil cu tolerarea unei case de toleranţă, ca să zic aşa. Pe această fotografie se mai distinge încă numele Resch pe firma prăvăliei din dreapta intrării în pasaj. Despre Resch s-a documentat amănunţit prietenul Dan Roşca iar informaţiile ample despre casă (atât ca firmă cât şi ca imobil) sunt cuprinse în frumoasa lui carte “Amintirile Bucurestilor. Ceasornicari, giuvaergii si gravori”. Documentul din 1941 (proces verbal de inventariere a proprietăţii pentru constituirea cărţilor funciare) subliniază faptul că a existat o continuitate în exercitarea dreptului de proprietate a Statului de la preluarea sa în 1913 şi până la acel moment, cu utilizarea imobilului în interesul public al momentului. Or, utilizarea permanentă de către instituţii de drept public a acestui imobil ar fi exclus cu siguranţă existenţa unui bordel despre care ne spun istoricii virtuali anonimi dar de neocolit în căutările online. Ar trebui să-i dau domnului Theodor Paleologu “o leapşă” care se practica demult în blogosferă, cerându-i să spună cam când ar fi putut tatăl domniei sale să se bucure de serviciile presupusului bordel. Dar mai mult, ca fost ministru al culturii, m-ar interesa dacă ar putea să aibe vreo iniţiativă care să facă din această clădire “iconică” (cât detest acest cuvânt aiurea introdus şi folosit în oropsita limbă română contemporană !) un monument respectabil, aşa cum ar trebui să fie. O restaurare adevărată, dincolo de cosmetizarea faţadei, cred că s-ar impune.

Aşadar, date fiind aceste documente, mă mai întreb o dată cum ar fi putut funcţiona aici un bordel după 1913, care să fi fost închis abia în anul 1947, aşa cum ne spun toate “sursele” din marele internet, niciuna dintre aceste surse neindicând vreo dovadă care să vină în sprijinul unei asemenea afirmaţii. Aşa că hai să fim atenţi la ce informaţii utilizăm, de la cine le preluăm, mai ales acum, când “inteligenţa artificială” face ca prostia naturală a naţiei să fie din ce în ce mai accentuată şi asta într-un ritm din ce în ce mai alert. Să avem un an 2026 mai bun, în care să ne bucurăm mai mult de adevăruri decât de bazaconii pe care le-am numit cândva “adevăruri neadevărate” ! 

La mulţi ani!