duminică, 2 februarie 2014

ARHITECTURI PRIVATE

În Arhivele Naţionale – Direcţia Municipiului Bucureşti, în fondul PMB Tehnic, zace un dosar cu nr. 352 din 1899. Acolo, la filele 83 şi 85 am gasit o cerere însoţită de un proiect pentru o privată, adică o latrină, care să servească unui fel de parc de distracţii, poate nu chiar aşa cum era la Moşii din Obor. Era un loc viran închiriat de un anume Gr. Constantinescu ce dorea să utilizeze în continuare acel loc pentru “diferite spectacole pentru distracţia publică” dupa cum se vede în cererea de mai jos.



Terenul este schiţat pe verso de către funcţionarii primăriei şi astfel vedem că nu este niciun dubiu în legătură cu localizarea ce apare şi pe planul de situaţie al proiectului privatei.



Iată cum urma să arate privata pusă chiar în mijlocul terenului:


Ştim că azi PMB e un fel de latrină morală când vine vorba despre reglementarea urbanistică şi despre gândirea viitorului acestui oraş sau de cheltuirea resurselor publice. Iată că, în 1899, cu 7 ani înainte de începutul edificării (sau cel puţin a întocmirii proiectului de către Petre Antonescu) locul era la propriu o privată. Am mai scris în urmă cu doi ani şi jumătate despre felul cum acţionează primăria în legătură cu consolidarea sediului său, monument istoric. Până acum PMB ar fi cheltuit 11 milioane de euro în sediul său închiriat. Chiria ar fi undeva în jur de 8 milioane după un calcul al chiriei lunare dar sţim că şi alte circa 4 milioane ar fi fost cheltuite pe mobilier şi dotări. Nu ştiu care este suma corectă dar sigur este peste 10 milioane de euro. În timpul ăsta lucrările la consolidarea monumentului au stagnat iar costurile au fost suplimentate şi pare că au ajuns a fi peste 24 milioane de euro. Problema mea este modul cum se desfasoara aceste lucrări pentru că s-au schimbat iar proiectanţii. Sau măcar întocmitorii de documentaţii cu titlul de “studiu de fezabilitate”. De la proiectantul care a gândit doar o izolare seismică (probabil că atât a fost, o simplă soluţie tehnică antiseismică) s-a trecut la un SF întocmit de o nouă firmă, aprobat de PMB. Firma asta are cică doi angajaţi dacă e să mă iau după nişte date culese de pe net şi a fost selectată cumva de către PMB. Cumva dar nu ştiu cum. Nu ştiu cum a fost selectată nici prima firmă căci acum văd că faza de proiectare este din nou de studiu de fezabilitate. Adică se face o lucrare de consolidare-restaurare dar nu ştim cum, proiectul se face pe parcurs. E metoda PMB căci vă amintiţi că la Universitate era proiectată parcarea subterană dar nu se ştia cum va fi la suprafaţă. Ce contează, nu? Păi parcă nu aşa se face. În ţările civilizate … nu, reformulez. Într-o ţară, pentru astfel de situaţie lucrările sunt demarate printr-un concurs. Care concurs este public că d’aia e concurs. Nu e o atribuire, nu e o licitaţie cu circuit închis unde se ia “preţul cel mai mic”. Într-o ţară (dar una adevărată), Norman Foster n-a fost invitat ci a trebuit să câştige un concurs pentru restaurarea unei importante clădiri publice. Un concurs de soluţii mai oferă posibilitatea ca să se distileze o temă dacă aia din intenţiile organizatorului nu erau limpezi. Cine câştigă detaliază pe urmă. Şi tot pe urmă, când ştii unde trebuie să curgă betonul deschizi şi şantierul. Asta face că lucrarea e un concept în aşa fel că ceea ce se amenajează e în acord cu soluţia tehnică de consolidare şi cu nevoile funcţionale şi că pe urmă nu prea ai motive să întrerupi şantierul până nu termini lucrarea (în exemplul dat mai sus şantierul a durat sub patru ani). Cam asta zice în realitate şi documentul prin care PMB a aprobat noile costuri, că de fapt nu există un proiect. Primarul sigur ne va spuneînsă, cum o face de obicei, “am proiectul, îi dau drumul!”.

 

Da, are proiecte de arhitecturi private, pe bani publici, pe banii noştri. Ţara întreagă e o privată; pare că unele lucruri sunt predestinate ca în cazul privatei peste care ar trebui să stea azi scaunul Oprescului. Iar Oprescu are numai scaune moi în ce priveşte cetăţenii capitalei.

2 comentarii:

  1. Că n-a avut proiect se vede și din apariția „trotuarului” suplimentar de lângă imobil. :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, inteleg ca trebuie sa existe un sistem ca la trecerile intre vagoanele de calatori ca sa se miste cladirea pe izolatorii seismici dar nici sa nu intre ape spre fundatie dar parca prea mare le-a iesit! In plus, tocmai ce-au dat zilele trecute la tv un reportaj ca cei cu disabilitati ce sunt in carucioare n-au in niciun fel si niciunde cum sa treaca sa intre in cladire ...

      Ștergere